Ionut Vulpescu: "Perspectivele sunt sumbre pentru artisti si pentru cultura"
Postat la: 03.07.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Ionut Vulpescu, fost ministru al Culturii, pe Facebook:
"Programul decenal (da, PNL vede monstruos de departe!), lansat azi de Guvernul Orban este, oricum l-ai judeca, un simplu exercițiu de PR. Un material dedicat campaniilor electorale din toamna asta. Știu foarte bine că banii aceia, cu care aruncă, pe hârtie, în stânga și în dreapta, NU există!
Ce frapează în program este absența domeniului social. Iar în acest context cultura este un domeniu inexistent în programul PNL - „Reclădim România". Nimeni nu poate reclădi o țară decât plecând de la cultura ei. Nefinanțat, vulnerabil, în ritmul acesta, sectorul cultural nu poate fi „reclădit", ci va trebui „renăscut".
Singura referire la sectorul cultural din programul liberal este la rubrica „Investiții în dezvoltarea locală", ultimul punct: „reabilitare monumente istorice, patrimoniu cultural și clădiri administrative".
Pentru că la următoarea pandemie, artiștii se vor refugia în clădiri administrative unde, probabil, vor întinde iar mâna cu un dosar cu șină pentru o finanțare mediocră dintr-un program care nu permite depunerea online a aplicațiilor. Să ni se spună de la tribuna de putere PNL: la următoarea pandemie, artiștii vor mânca mai puțin și vor sta izolați în clădiri restaurate?
Nicio vorbă despre un fond de urgență dedicat culturii. Nicio vorbă despre măsuri de protecție socială pentru artiști."
"Reclădim România, planul de relansare economică prezentat de Guvernul Orban împreună cu Președintele Klaus Iohannis, arată stadiul degradării în care a ajuns societatea românească în timpul guvernării PNL și faptul că perspectivele sunt sumbre: în cele 160 de pagini ale planului, singurul loc în care apare 'cultură' este în compunerea cuvântului 'agricultură'. Așa își imaginează PNL România următorilor 10 ani: FĂRĂ CULTURĂ."
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Au început mazilirile în PSD înainte de Congres. „Există posibilitatea reală să nu-și mai revină vreodată"
Au inceput mazilirile in cadrul Partidului Social Democrat inainte de definitivarea conducerii, care e interimara inca d ...
-
Alexandru Nazare la Washington: "Ne propunem să prezentăm oportunitățile de investiții și să consolidăm încrederea partenerilor noștri americani"
Ministrul de Finanțe al Romaniei, Alexandru Nazare, se afla, in perioada 11-13 septembrie 2025, intr-o vizita de lucru l ...
-
PSD a prezentat programul de relansare economică. Rogobete vrea extindea capacităţii de producţie pentru medicamente. Propunerile celorlalţi miniştri social-democraţi
Ministrii PSD au prezentat, joi, intr-o conferinta de presa, principalele masuri de relansare economica propuse pentru f ...
-
Inflația anuală accelerează puternic și ajunge la 9,9% în luna august. Creșteri semnificative de prețuri după liberalizarea pieței de energie și majorarea TVA
Rata anuala a inflatiei in august 2025 comparativ cu aceeași perioada a anului precedent a fost 9,85%, cele mai mari cre ...
-
S-a prins pana si Lasconi: "Anularea alegerilor a fost o lovitura de stat. Rusii nu aveau nicio treaba!"
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, spune ca ar fi caștigat turul din noiembrie 2024, in care a aju ...
-
Scandal uriaș pe creditul SAFE! Guvernul Bolojan, acuzat că bagă România în datorii istorice: Nu înțelegem de ce luăm mai mulți bani decât Franța și Italia
Alianta pentru Unirea Romanilor (AUR) cere Guvernului sa nu contracteze creditele de 16,7 miliarde euro prin instrumentu ...
-
Decizia prin care Guvernul Bolojan ar arunca în aer prețurile dacă măsurile de austeritate nu vor avea efect
Analistul economic Adrian Negrescu lanseaza un semnal de alarma privind riscul pe care l-ar avea o noua creștere a TVA. ...
-
Ce va conține Pachetul 3 al Guvernului Bolojan? Ministrul Pîslaru anunță măsuri pentru firme
Exista discutii din ce in ce mai avansate cu privire la masuri de relansare a economiei ce vor intra in pachetul 3 gandi ...
-
Guvernul a desecretizat costurile pentru zborurile charter ale premierilor Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu
Guvernul a facut publice cheltuielile pentru inchirierea avioanelor Tarom folosite de premierii Nicolae Ciuca și Marcel ...
-
Facturile uriașe ținute la secret, găsite de Bolojan la Guvern și care ar fi dus deficitul la 11 la sută din PIB
Ilie Bolojan a tot declarat ca este nevoie de masuri de austeritate pentru a ține sub control deficitul bugetar. Odata i ...
-
Marcel Ciolacu a spus că „îl doare în organul genital de deficit", în timp ce economia României era pe marginea prăpastiei. Un fost ministru din guvernul său l-a dat de gol
Fostul ministru de Finanțe Marcel Boloș, in Guvernul condus de Marcel Ciolacu, in perioada iunie 2023 - decembrie 2024, ...
-
Viorica Dăncilă dă noi detalii din culisele vizitei sale la Beijing. Legătura cu Donald Trump
Viorica Dancila, fost premier al Romaniei, a vorbit despre vizita sa la Beijing, care a starnit numeroase controverse și ...
-
Ulmi, comuna abandonată de primar: 16 ani de promisiuni, zero progres - Oamenii nu mai acceptă să fie ignorați în propria lor casă!
Ulmi, județul Giurgiu - Sub conducerea aceluiași primar de peste 16 ani, comuna Ulmi a devenit, in opinia cetațenilor, s ...
-
Alexandru Nazare: "Nu sunt şantajabil şi nu am nimic de ascuns. Știu că acțiunile recente MF și ANAF deranjează teribil multiple zone de influență"
Alexandru Nazare, pe Facebook: "am transmis, la preluarea acestui mandat, ca nu promit minuni - dar ca voi acționa cu se ...
-
Liviu Dragnea: "Măsurile luate de Guvern sunt o diversiune. Totul e pentru militarizarea României!"
Liviu Dragnea a analizat masurile luate de Guvernul Bolojan. Fostul lider PSD crede ca totul este o diversiune pentru mi ...
-
Sondaj după anuntarea masurilor de austeritate ale lui Bolojan: 500.000 de români vor să emigreze în următorul an. In schimb ne umplem de imigranti
Romania este țara din centrul și sud-estul Europei cu cei mai mulți cetațeni care iși doresc sa emigreze in urmatorul an ...
-
Companiile private conrazic Teoria Bolojan: nu vor să angajeze foști bugetari
Premierul Ilie Bolojan susține ca restructurarile din administrația publica, aflate acum in plina desfașurare, nu ar tre ...
-
Alexandru Nazare anunță că inspectorii antifraudă au dat peste o rețea uriașă: Schemă complexă de tip "conductă"!
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, are ca inspectorii antifrauda de la Direcția Generala Antifrauda Fiscala ANAF, i ...
-
Fost șef al SIE: Comodul politician occidental nu înțelege nimic din summitul Organizației de la Shanghai
În presa europeana, recent incheiatul summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO) a fost tratat mai a ...
-
S-a aflat în ce calitate s-au întâlnit Dăncilă și Năstase cu Xi, Putin și Kim. Lista oficială a invitaților dezvăluie totul și îi dă de gol
Viorica Dancila și Adrian Nastase s-au intalnit in China cu Xi Jinping, Vladimir Putin și Kim Jong-un. Dancila și Nastas ...
-
Adrian si Dana Năstase, acompaniati de Viorica Dăncilă, s-au pozitionat strategic pe lânga Vladimir Putin si Xi Jinping
Adrian Nastase si Dana Nastase, acompaniati de Viorica Dancila si sotul acesteia, Cristinel Dancila, au fost prezenti la ...
-
Lista Rușinii. Mafia politică si "omerta" parlamentară: Deputații și senatorii care, de când au fost aleși, nu au spus nimic în afară de jurământ
Mulți parlamentari au luat cuvantul in plen doar la momentul depunerii juramantului. Printre aceștia se numara: Gigi Bec ...
-
Se naște un nou pol suveranist în Parlament: Traseiștii fugiți din partide vor să își construiască grup
Zece deputați care au parasit partidele POT și S.O.S. Romania au anunțat luni, 1 septembrie, formarea Grupului Parlament ...
-
Vrea neapărat sa ne bage-n război! Ursula von der Leyen: Europa elaborează planuri precise pentru a desfășura trupe în Ucraina. Nicușor Dan e de acord
Europa elaboreaza „planuri destul de precise" pentru desfașurarea de trupe multinaționale in Ucraina, ca parte a g ...
-
Ultimele informații despre întâlnirea bilaterala între Donald Trump şi Nicuşor Dan - Cristian Diaconescu: Washingtonul aşteaptă semnale concrete
Consilierul prezidential Cristian Diaconescu afirma ca se lucreaza la organizarea unei intalniri bilaterale intre presed ...
-
Pachetul 2 de austeritate detonează România: Control total și detector de minciuni la ANAF, pedepse cu închisoarea și reguli fiscale de fier!
Guvernul condus de Ilie Bolojan pregatește cel mai dur set de masuri fiscale din ultimele decenii, iara masurile care se ...
-
Nazare taie-n carne vie! Desființează o instituție de sinecuristi cu salarii uriașe. Directorii încasează peste 5000 de euro pe lună
În cadrul reformelor fiscale, Guvernul cauta sa desființeze și instituțiile folosite drept sinecuri pe bani mulți ...
-
FNSA către Ilie Bolojan: "De sinecurile din stat când vă ocupați?" - Sindicaliștii denunță o capturare a instituțiilor
Federația Naționala a Sindicatelor din Administrație (FNSA) trage un semnal de alarma și acuza Asociația Municipiilor di ...
-
UGIR-1903: Bolojane, dă bă banii înpoi!
Confederația Naționala Patronala „Uniunea Generala a Industriașilor din Romania - UGIR-1903", cea mai veche organi ...
-
Prostia la Putere: In plina criza energetică alte state redeschid minele de carbune. România face sesiune extraordinara la Senat ca sa inchida definitiv exploatarea din Valea Jiului
Senatul se reuneste in plen, de la ora 12:00, intr-o noua sesiune extraordinara, pentru a lua act de emiterea unei ordon ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu