Lăcomia parlamentarilor care au sufocat instanțele cu reclamații prin care își cer pensiile speciale înapoi
Postat la: 20.10.2021 |
Instanțele civile din întreaga țară sunt sufocate de dosarele foștilor senatori și deputați ai României care au depus acțiuni pentru recuperarea pensiilor speciale, anulate în februarie 2021.
Aproape că nu există Tribunal sau Curte de Apel din întreaga țară unde să nu fi fost înregistrat cel puțin un dosar prin care nume grele din politica autohtonă să ceară recuperarea indemnizațiilor pierdute. Foștii politicieni, cei mai mulți retrași de ani de zile din activitatea parlamentară, dar și din spațiul public, s-au unit și au mers împreună la judecată. Sunt unele dosare care au și câte 40, 50 de reclamanți, în special din București.
Primele dosare de acest fel au fost înregistrate în instanțe în primăvară, dar începând cu luna iunie, numărul acestora s-a dublat cel puțin. Astfel pe rolul secțiilor civile din cadrul Tribunalelor din Constanța, Tulcea, Galați, Brăila, Buzău, Iași, Suceava, Bistrița, Cluj, Sibiu, Mureș, Brașov, Prahova, Craiova, Caraș Severin, Timișoara, Arad etc trebuie să judece acum solicitările foștilor parlamentari români. O parte dinte instanțele din cadrul Tribunalelor s-a pronunțat invocând lipsa de competență în soluționarea unor astfel de cauze în favoarea Curților de Apel, astfel că procedura a fost reluată.
"Admite excepţia necompetenţei materiale de ordine publică a Tribunalului Arad - Secţia a III -a contencios administrativ şi fiscal litigii de muncă şi asigurări sociale invocată din oficiu şi de către pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor. Constată competenţa Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea prezentei acţiuni (...), declină în favoarea Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal acţiunea formulată de reclamantul Kiraly Andras - Gyorgy în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor având ca obiect: -anularea Ordinului nr. 708/03.2021 şi menţinerea ca temeinic şi legal a Ordinului nr. 855/17.05.2016 emise de Secretarul General al Camerei Deputaţilor; -obligarea pârâtului Parlamentul României - Camera Deputaţilor la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă în condiţiile ar. 49 din Legea nr. 96/1996 din 21 aprilie 2006 republicată privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor începând cu luna mai 2021, data la care a intervenit încetarea plăţii indemnizaţiei sus menţionate în baza Ordinului nr. 708/03.2021 emis de pârât; - invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 evocate. Trimite dosarul Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Fără cale de atac", este încheierea Tribunalului Arad, în cazul parlamentarului Andras Kiraly.
Același lucru se întâmplă acum în toate dosarele parlamentarilor care își cer acum din nou pensiile speciale. Este un conflict de competență între Tirbunal și Curți de Apel, care cel mai probabil va fi rezolvat de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În mod normal un dosar pe litigii de muncă nu se întinde pe ani de zile, așa cum se întâmplă în cazul proceselor penale, doar că în cazul de față, judecătorii din teritoriu par că ezită să se pronunțe și așteaptă o decizie de la Curtea Supremă.
O parte dintre aceste cauze au primit deja un prim termen de judecată, pentru decembrie 2021 sau ianuarie 2022, după ce au fost declinate la Curțile de Apel.
Sunt sute de parlamentari care așteaptă decizia instanțelor cu privire la situația pensiilor lor speciale. Pe lista reclamanților am găsit nume importante din politica românească a anilor trecuți, iar mulți dinte foștii deputați sau senatori au averi de milioane de euro. Printre ei i-am regăsit pe Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu, dar lista este cu mult mai lungă.
Astfel, conform portalului instanțelor de judecată, se judecă cu SECRETARUL GENERAL AL CAMEREI DEPUTAŢILOR, respectiv SECRETARUL GENERAL AL SENATULUI:
COZMÂNCĂ OCTAV, BLAGA VASILE, LIFICIU PETRU, LOGHIN IRINA, MOHORA TUDOR, NICOLAESCU GHEORGHE EUGEN, NICOLAI NORICA, VOICU MĂDĂLIN ŞTEFAN, VĂCĂROIU NICOLAE, SEVERIN ADRIAN, SASSU ALEXANDRU, SÂRBU ILIE, RUŞANU DAN RADU, PRIGOANĂ SILVIU, PRIBOI RISTEA, POPESCU TĂRICEANU CĂLIN, POPESCU DAN MIRCEA, HONCESCU ION, BACALBAŞA NICOLAE, IORDĂNESCU ANGHEL, BABIUC VICTOR, STUPARU TIMOTEI, NĂSTASE ADRIAN, OLTEAN IOAN, PETRE DAEA, CIOCÂLTEU ALEXANDRU, ŞTIREANU OCTAVIAN, ASZTALOS FERENC, ANTAL ISTVAN, BRĂTIANU I. ION, MOREGA DAN ILIE, TABARA VALERIU, acestea fiind doar o mică parte din numele parlamentarilor români care își vor pensiile speicale înapoi.
Parlamentul a adoptat pe 17 februarie 2021, în ședință comună, propunerea de desființare a pensiilor speciale pentru foștii deputați şi senatori. Proiectul adoptat presupunea abrogarea a două articole din Legea 96/2006, cea a statutului deputaților şi senatorilor. Parlamentul a adoptat cu 357 de voturi pentru, niciun vot împotrivă inițiativa legislativă de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Cei 30 de parlamentari ai UDMR au fost prezenți în sală, însă nu au votat.
Ca urmare a modificării legii, secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului au emis până pe 10 martie ordine de încetare a plăţii „indemnizaţiei pentru limită de vârstă" către foștii parlamentari.
Pensiile speciale pentru parlamentari au fost reintroduse în 2015, după ce fuseseră anulate în timpul guvernării Boc. Conform legii 96/2006 un parlamentar primea o indemnizație specială în valoare de 2000 de lei pentru un mandat, existând cazuri în care pensiile speciale ajungeau chiar și la 10.000 de lei în cazul senatorilor și deputaților care au avut mai multe mandate.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Încă un scandal uriaș în AUR: Trei politicieni în dizgrație au cerut negocieri cu PSD pentru intrarea la guvernare - Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohamad Murad
Trei politiceni din AUR, aflați in dizgrație din cauza diferendelor de opinie cu liderul George Simion, au cerut negocie ...
-
Ministrul Finanțelor trage linie, după un an de austeritate și eforturi pentru reducerea deficitului: Este nevoie de o schimbare mult mai profundă
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, arata faptul ca in urma cu un an a inceput o schimbare de paradigma ...
-
Vizita lui Călin Georgescu în Vaslui, scurtată după refuzuri și huiduieli: „Să plece cu circul și maimuțăreala"
Calin Georgescu și-a continuat sambata turul prin țara cu o deplasare in județul Vaslui, din care a bifat doar doua opri ...
-
Lovitură grea pentru Călin Georgescu! Fabrica pe care anunțase că o vizitează îl refuză public: "Nu suntem de acord și nu înțelegem de ce suntem prinși în program"
Calin Georgescu se lovește de un refuz inaintea vizitei programate sambata, 5 septembrie, in județul Vaslui. O fabrica d ...
-
România, în fața unui nou „examen". S&P publică raportul de țară pe 2 octombrie
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, anunța ca Romania se pregatește pentru o noua evaluare a agenției S ...
-
Rareș Bogdan, acuzații grave la adresa USR: Pun umărul la transformarea României într-un "nou caz Viktor Orban". Trădare de neam și țară!
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan susține ca decizia celor de la USR de a muta problemele Romaniei la Bruxelles, pentru ...
-
CCR ține de șase luni în sertar sesizarea privind suspendarea permisului pentru amenzi neplătite. Guvernul aplică între timp o măsură vulnerabilă constituțional
Curtea Constituționala lasa de aproape șase luni nesoluționata una dintre cele mai importante sesizari formulate in aces ...
-
Nicușor Dan intervine și pentru țuică. La cererea președintelui este eliminată majorarea cu 200 litri a cantității de țuică produse în gospodării și scutite de accize
Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului pentru reexaminare proiectul de lege care prevede ca vor fi scutite de a ...
-
Ursula von der Leyen, despre suspendarea banilor din PNRR din cauza „amendamentului Fritz": Comisia Europeană va verifica Legea Integrității
Comisia Europeana va verifica Legea ANI atunci cand Romania va cere oficial ultima tranșa din banii din PNRR, a spus Urs ...
-
"Amendamentul Fritz" și asasinii economici: Ilie Bolojan și Oana Țoiu au cerut Comisiei Europene să taie banii României din PNRR
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, ar fi discutat telefonic cu comisarul european pentru ...
-
Criza ANSVSA nu mai poate fi ascunsă în spatele fermierilor. Vorbim despre credibilitatea României la Bruxelles, dar cine răspunde pentru pierderea ei?
În momentul in care Romania ajunge sa primeasca de la Bruxelles mesajul ca sistemul sanitar-veterinar romanesc nu ...
-
„Partidul penalilor și condamnaților" - PSD, atac la adresa USR după condamnarea lui Clotilde Armand: Își încalcă propria rezoluție
PSD acuza USR de „duplicitate" și „criza morala profunda" dupa condamnarea in prima instanța a lui Clotilde ...
-
Deficitul bugetar, reducere de 28 de miliarde de lei față de 2025. Ministerul de Finanțe anunță datele pentru primele șapte luni
Deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei fața de 2025 și coboara la 2,34% din PIB, anunța Ministerul Finanțelor intr ...
-
Cazul Pahonțu - Replică din CNSAS după ce Nicușor Dan s-a declarat sceptic privind dosarele Revoluției și Mineriadei: "Adevărul are termen de prescripție?"
Vicepreședintele Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securitații, Madalin Hodor, reacționeaza dup ...
-
Alexandru Nazare comentează semnalul de alarmă tras de Moody's: Tansmite foarte clar două mesaje
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a comentat avertismentul Moody's, care spune ca blocajul privind noua lege a sal ...
-
PNRR ajunge la final, Gheorghe Piperea face un bilanț devastator: miliarde pierdute și un avertisment pentru ce urmează în UE. „Slavă Domnului că scăpăm de asemenea belea"
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea lanseaza un atac extrem de dur legat de PNRR chiar inainte de expirarea programul ...
-
Neomarxistul Ciucu vrea să taie ajutoarele pentru gravide, nou-născuți și persoane cu dizabilități. Vrea să scumpească apa în Capitală deși conductele sunt praf
Consilierii generali ai Capitalei se intrunesc in ședința vineri, 28 august, iar printre proiectele pe care urmeaza sa l ...
-
Angajații din guvern au făcut topul scandalurilor de "corupție și impostură" din Guvernul Bolojan: „A venit timpul să plecați acasă!"
Guvernul Bolojan și-a pus „in cap" și antreprenorii, și angajații din privat, și pe cei de la stat. Cea mai recent ...
-
Dominic Fritz nu plănuiește să demisioneze din funcția de primar, după adoptarea controversatei legi care îl elimină din funcție: "Am fost ales de oamenii din Timișoara"
Liderul USR Dominic Fritz a avut prima reacție dupa votarea legii integritații cu amendamentul PSD care il elimina din f ...
-
Șeful SPP Lucian Pahonțu evită de 18 ani să spună dacă a colaborat sau nu cu Securitatea. Cum a fentat legea CNSAS: „Ai epoci în care îți smulgi cu forcepsul fiecare hârtiuță"
Cel mai longeviv șef de serviciu secret din Romania, Lucian Pahonțu conduce Serviciul de Paza și Protecție (SPP) din 200 ...
-
Lovitură pentru Ilie Bolojan. ICCJ a respins definitiv cele 11 HG ale Executivului
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins definitiv cele 11 hotarari ale Guvernului, dupa ce inițial Cu ...
-
Un politolog numește cea mai bună variantă de premier. „Cred că eternitatea e mult mai interesantă pentru el decât efemeritatea"
Politologul Cristian Pirvulescu vede ca singura soluție pentru ieșirea din criza guvernamentala este un guvern susținut ...
-
Mandatul lui Fritz a dus la ruptura totală între USR și Nicușor Dan
Amendamentul PSD prin care primarul Timișoarei Dominic Fritz iși va pierde mandatul cu doi ani inainte de termen a provo ...
-
Mii de consilieri locali și județeni din toate partidele care sunt angajați la stat intră astăzi în incompatibilitate ca urmare a unei modificări legislative făcute de Parlament
Consilierii locali și cei județeni nu mai pot fi angajați și la stat. Incompatibilitatea a fost stabilita de legea nr. 1 ...
-
Călin Georgescu lansează cel mai dur atac al său împotriva președintelui Nicușor Dan: "Un cadavru politic"
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Calin Georgescu lanseaza un atac dur impotriva președintelui Nicușor Dan. Rea ...
-
Primarul Buzăului, „atacat" în plină stradă de pistoale cu apă. Constantin Toma: „Am plecat ud leoarcă"
Primarul municipiului Buzau, Constantin Toma, a fost inconjurat și stropit cu pistoale cu apa de zeci de copii, chiar in ...
-
COMUNICAT: Ioana Ramona Bruynseels acuză Guvernul că taie bursele copiilor săraci în vacanță: „Tăiați numărul de parlamentari, nu bursele copiilor!”
Deputata AUR Ioana Ramona Bruynseels critica dur decizia Guvernului interimar de a elimina, in perioada vacanței, plata ...
-
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea îi dă dreptate lui Dominic Fritz: "Amendamentul e neconstituțional. I-aș spune cum să scape de sancțiune, da' nu vreau"
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea ii da dreptate lui Dominic Fritz, in contextul scandalului generat de cea mai rec ...
-
România interimară cu un război la graniță: 3 ani fără director plin la SRI, 3 luni fără premier cu puteri depline
În vara acestui an s-au implinit 3 ani de cand Eduard Hellvig a demisionat din funcția de director al Serviciului ...
-
"Turul 2 înapoi" de la USR: Buzoianu compară decizia CCR care îl lasă pe Fritz fără mandat cu anularea alegerilor prezidențiale
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR), compara situația creata de decizia Curții Constituționale in cazul lui Dominic ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu