Plenul reunit al Parlamentului începe dezbaterea proiectului de buget de stat pe anul 2018
Postat la: 18.12.2017 |
Proiectul legii bugetului de stat pe 2018 a fost adoptat vineri seară în Comisiile reunite de buget - finanţe ale Parlamentului, cu 17 voturi "pentru" şi 14 "împotrivă". Conform calendarului dezbaterilor, votul final este programat într-o şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, în 21 decembrie.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, că proiectul de buget de stat pe anul 2018 este în analiza Administraţiei prezidenţiale, iar atunci când va fi aprobat de Parlament, se va exprima. "Bugetul în forma de proiect - că altceva nu avem - se află la noi în analiză şi în acest moment nu m-aş exprima asupra acestei chestiuni, dar în momentul în care vom avea un buget aprobat de Parlament, mă voi referi la această chestiune", a declarat preşedintele Iohannis, întrebat ce părere are despre bugetul pentru 2018.
Liderul PNL, Ludovic Orban, le-a declarat, duminică, jurnaliştilor, că bugetul pe anul viitor este unul care nu va creşte salariile şi pensiile românilor, iar în săptămâna care urmează "nu-şi au locul" dezbaterile pe legile justiţiei, ci este mai important bugetul de stat şi discutarea amendamentelor depuse de opoziţie.
"Este un buget prin care nu cresc veniturile oamenilor, nu cresc salariile nici în sectorul privat, nici în sectorul public. Ce să mai vorbim de promisiunea de creştere cu 25% (a salariilor - n.r.), care nu este onorată. De asemenea, nu cresc pensiile, este un buget care nu are un fundament serios şi nu înţelegem unde se risipeşte creşterea economică atât din acest an, cât şi creşterea economică prognozată pe anul viitor, de 5,5%. (...) Din păcate, toate amendamentele de fond care au fost formulate de PNL au picat în Comisia de buget - finanţe. Singurul amendament adoptat a fost cel legat de acordarea intergrală a impozitului pe venit către autorităţile locale, pentru a împiedica jaful pus la cale de Guvern împotriva bugetelor locale. Acest amendament a trecut în Comisia de buget - finanţe şi tragem nădejde că o să treacă şi de plenul Camerelor reunite. Guvernul actual a făcut o gaură imensă în bugetele locale - peste un miliard de euro", a spus Orban.
Întrebat dacă are vreo speranţă că parlamentarii vor ţine cont de îndemnul primarilor de a nu vota bugetul dacă acesta nu conţine amendamentul de acordare intergrală a impozitului pe venit către autorităţile locale, Orban a spus că nu are speranţe în "starea de legume în care se găsesc azi marea majoritate a parlamentarilor".
Comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament au aprobat un amendament la Legea bugetului de stat pe 2018 creşterea cotelor defalcate din impozitul pe venit care se transferă bugetelor locale de la 71,5% la 100%. Măsura este luată pentru a compensa o parte din diminuarea cotei de impozitare a impozitului pe venit de la 16% la 10%.
Cabinetul Tudose estimează o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 5,5% anul viitor, până la 907,85 miliarde lei (196 miliarde euro), potrivit proiectului de buget pentru anul viitor, ritm în scădere faţă de estimarea Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) pentru acest an, de 6,1%.
Proiectul de buget pentru 2018 este construit pe o creştere economică de 5,5%, inflaţie medie anuală de 3,1%, curs mediu de 4,55 lei/euro şi câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei. Deficitul bugetar (cash) este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,96% din PIB, cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht.
În proiectul de buget sunt prevăzute resursele necesare pentru acordarea de vouchere de vacanţă pentru toţi salariaţii din sistemul public, creşterea salariului minim şi mediu net în întreaga economie (public şi privat) cu 9%, majorarea, de la 1 iulie, a pensiilor cu 10% şi a pensiei minime cu 23%, potrivit Guvernului. Legat de persoanele cu dizabilităţi, bugetul prevede creşterea indemnizaţiei acestora cu 30% de la 1 ianuarie.
În acelaşi timp, în buget s-au alocat 4,5 miliarde lei pentru programele de ajutor de stat care vor demara anul viitor.
Veniturile bugetare proiectate pentru 2018 sunt estimate la 287,5 miliarde lei, respectiv 31,7% din PIB. Cele mai mari ponderi in veniturile bugetare pe 2018 le înregistrează contribuţiile sociale, cu 10,1%, urmate de TVA cu 6,8%, accize cu 3,3%, impozit pe salarii şi impozit pe venit cu 2,3% din PIB.
Cheltuielile bugetare pentru anul 2018 sunt estimate la 314,5 miliarde lei miliarde lei, ceea ce reprezintă 34,6% din PIB.
Totodată, cheltuielile de personal sunt estimate la 81,2 miliarde lei, o creştere de 11,6 miliarde lei faţă de anul 2017, pe fondul aplicării Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu asistenţa socială ajung în 2018 la 98,6 miliarde lei, respectiv 10,9% din PIB.
Cheltuielile cu bunurile şi serviciile vor fi în anul 2018 - 39,9 miliarde lei (4,4% din PIB), în timp ce cheltuielile cu datoria publică sunt estimate la 12,1 miliarde lei ( 1,3 % din PIB), potrivit proiectului. Cheltuielile cu investiţiile în anul 2018 vor fi de 38,5 miliarde lei ( 4,2% din PIB), în creştere cu 13 miliarde lei faţă de anul 2017, potrivit estimărilor Guvernului.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
PSD a decis, în unanimitate, să nu voteze Guvernul Mureșan
PSD a hotarat, in unanimitate, sa nu voteze Guvernul Siegfried Vasile Mureșan, dupa ședința de luni-dimineața a social-d ...
-
AUR boicotează audierile pentru Guvernul Mureșan și Formează echipă de negociere cu PSD pentru o nouă guvernare
Presedintele AUR, George Simion, anunta luni ca formatiunea sa nu va vota Cabinetul Siegfried Muresan si spune ca a dese ...
-
Situația bugetară a României după primele 8 luni din 2026. Deficitul a scăzut cu aproape 27 miliarde de lei față de 2025
Execuția bugetului general consolidat in primele opt luni ale anului 2026 s-a incheiat cu un deficit de 59,42 miliarde d ...
-
Comisia Europeană deschide 8 proceduri simultane de infringement împotriva României. Normele care nu au fost transpuse în legislația națională
Comisia Europeana a deschis 8 noi proceduri de infringement impotriva Romaniei, pe motiv ca nu a transpus in legislația ...
-
AUR i-a prezentat lui Nicușor Dan planul pentru organizarea alegerilor anticipate: "Nu există o altfel de soluție decât întoarcerea la popor"
Președintele Nicușor Dan respinge dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate, insa cei de la AUR insi ...
-
Coaliția invizibilă a ieșit la suprafață. Grupurile PSD, PNL, USR și UDMR au decis în Senat să nu amputeze „pușculița" viitorului Guvern
Partidele din fosta coaliție de guvernare au batut palma, miercuri, pe fondul negocierilor de formare a unui nou guvern ...
-
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Președintele Nicușor Dan a fost intrebat, intr-un interviu acordat CNN, cat de probabil este ca Rusia sa atace direct un ...
-
Partidele care ar obține cele mai multe locuri în Parlament dacă ar avea loc alegeri duminica viitoare. Câți români susțin anticipatele SONDAJ
Aproximativ 47% dintre romani ar agrea varianta alegerilor anticipate, iar alți 47% se declara impotriva, conform rezult ...
-
Președintele PSD Vrancea Nicușor Halici a închis singura stațiune balneo-climaterică din județ, pentru că era patronată de liberali și-i făcea concurență
Președintele PSD și al Consiliului Județean Vrancea Nicușor Halici, urmașul lui Marian Oprișan la șefia județului, a dat ...
-
Siegfried Mureșan și-ar fi stabilit o parte dintre miniștri. Ilie Bolojan va face parte din viitorul guvern
Premierul desemnat Siegfried Mureșan se intalnește miercuri cu liderii UDMR pentru discuții privind programul de guverna ...
-
Ionuț Vulpescu a avut întâlniri cu patriarhii din Cairo și un apel pentru protejarea minorităților creștine
Deputatul PSD Ionuț Vulpescu, in calitatea sa de președinte al Adunarii Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO), a efectuat ...
-
Mitică Dragomir, despre arestarea lui Călin Georgescu: "Poză pentru fraieri. Părerea mea e că și-a luat măsuri, nu ai noștri. Și a venit de acolo mesaj. Le dă câte-o smetie la fiecare"
Dumitru Dragomir, fostul președinte LPF, a comentat arestarea fostului candidat la prezidențiale Calin Georgescu, susțin ...
-
România își schimbă strategia pentru marile proiecte. Nazare, după întâlnirea cu J.P. Morgan: „Nu mai negociem capital pentru consum, ci capital pentru transformare"
Romania iși recaștiga predictibilitatea fiscala și incearca sa atraga mai mult capital privat pentru proiecte in infrast ...
-
PSD îi impune cel puțin 4 condiții lui Siegfried Mureșan, înainte de orice discuție despre o susținere în Parlament: Consideră că politicile lui Bolojan au fost corecte?
Cei de la PSD ii solicita premierului desemnat Siegfried Mureșan, prin intermediul unui comunicat de presa, sa raspunda ...
-
Fostul șef al spionilor români cere ca Siegfried Mureșan să demisioneze din Parlamentul European: "Nu mai este loc pentru ambiguități"
Silviu Predoiu ii cere lui Siegfried Mureșan sa-și dea demisia din Parlamentul European dupa ce a fost nominalizat de Ni ...
-
Sorin Grindeanu, reacție la nervi după desemnarea lui Siegfried Mureșan: "Am luat act cu surprindere și dezamăgire! Greu de înțeles..."
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține ca a luat act "cu surprindere și dezamagire" de anunțul președintelui Nicușor ...
-
Fost ministru al Agriculturii susține că ar consuma carne de oaie bolnavă: "Nu afectează sănătatea"
Fostul ministru al Agriculturii Florin Barbu afirma ca ar consuma carne provenita de la o oaie despre care știe ca este ...
-
Diana Șoșoacă îi cheamă pe oameni în stradă: „Ocupați Bucureștiul! România, ieși în stradă!"
Diana Sosoaca, europarlamentar, ii cheama pe romani in strada, la protest. „Ocupați Bucureștiul", e indemnul lansa ...
-
Rareș Bogdan îl provoacă pe Bolojan: "Ilie, coboară din birou și stai de vorbă cu protestarii!"
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan il provoaca pe Ilie Bolojan sa coboare din sediul Guvernului și sa mearga in Piața Vi ...
-
O tabără din PNL vrea suspendarea președintelui Nicușor Dan
Mai mulți lideri PNL apropiați de premierul Ilie Bolojan au discutat, intr-un cerc restrans al partidului, posibilitatea ...
-
Victor Ponta susține că Guvernul a semnat un contract cu OMV Petrom fără precedent și total defavorabil României
Victor Ponta a declarat ca statul roman a incheiat un contract cu OMV Petrom, pentru achiziția gazelor din Marea Neagra. ...
-
Ce nenorociți! 440 de ONG-uri și Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului intervin pentru a opri legea care divulgă numele finanțatorilor societății civile din România
Propunerea legislativa care obliga ONG-urile sa publice numele persoanelor care fac donații mai mari de 5.000 de lei a s ...
-
Înțelegere tacită între liderii partidelor pentru alegeri anticipate: Mingea va fi exclusiv în terenul lui Nicușor Dan
Criza politica intra intr-o noua faza, iar scenariul alegerilor anticipate incepe sa capete tot mai multa greutate in ca ...
-
Anticipatele pot schimba culoarea politică. Parlamentari din partidele mari ar putea încerca să prindă un mandat pe listele AUR
Marius Lulea spune ca parlamentarii proveniți din PSD, PNL sau USR nu ar trebui sa ajunga pe listele AUR in cazul unor a ...
-
Încă un scandal uriaș în AUR: Trei politicieni în dizgrație au cerut negocieri cu PSD pentru intrarea la guvernare - Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohamad Murad
Trei politiceni din AUR, aflați in dizgrație din cauza diferendelor de opinie cu liderul George Simion, au cerut negocie ...
-
Ministrul Finanțelor trage linie, după un an de austeritate și eforturi pentru reducerea deficitului: Este nevoie de o schimbare mult mai profundă
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, arata faptul ca in urma cu un an a inceput o schimbare de paradigma ...
-
Vizita lui Călin Georgescu în Vaslui, scurtată după refuzuri și huiduieli: „Să plece cu circul și maimuțăreala"
Calin Georgescu și-a continuat sambata turul prin țara cu o deplasare in județul Vaslui, din care a bifat doar doua opri ...
-
Lovitură grea pentru Călin Georgescu! Fabrica pe care anunțase că o vizitează îl refuză public: "Nu suntem de acord și nu înțelegem de ce suntem prinși în program"
Calin Georgescu se lovește de un refuz inaintea vizitei programate sambata, 5 septembrie, in județul Vaslui. O fabrica d ...
-
România, în fața unui nou „examen". S&P publică raportul de țară pe 2 octombrie
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, anunța ca Romania se pregatește pentru o noua evaluare a agenției S ...
-
Rareș Bogdan, acuzații grave la adresa USR: Pun umărul la transformarea României într-un "nou caz Viktor Orban". Trădare de neam și țară!
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan susține ca decizia celor de la USR de a muta problemele Romaniei la Bruxelles, pentru ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu