• Tweet

The Economist publică o analiză foarte interesantă despre adevărații deținători ai puterii din mai multe țări europene, deținători ai puterii care nu dețin poziții executive.

Redactorii publicației pun lupa pe Cehia, Polonia, Rusia și România și se întreabă dacă și Italia e pe cale să le urmeze exemplul. Ei susțin că oameni ca Jaroslaw Kaczynski, Liviu Dragnea, Vladimir Putin, Andrej Babis și posibil Silvio Berlusconi dețin adevăratele pârghii ale puterii în țările lor, dar nu răspund niciodată direct în fața alegărilor pentru deciziile luate și pun în dificultate și relațiile internaționale ale țărilor lor pentru că partenerii internaționali nu pot negocia nimic cu marionele.

Sunt titlul "Puterea nu se afla întotdeauna acolo unde v-ati putea astepta în Europa. Soferii de pe bancheta din spate carmuiesc Polonia, Romania si Republica Ceha in directia gresita. Este Italia urmatoarea?":

"Cand Rex Tillerson, secretarul de stat al Americii, s-a dus sa-l viziteze pe cel mai important politician din Polonia în urma cu cateva saptamani, probabil sperase la împrejurari mai marete. Dar puterea de la Varsovia nu se afla în palatul prezidential, cancelaria primului ministru sau in parlament. În schimb, domnul Tillerson a trebuit sa se duca în sediul principal al partidului de guvernamant din Polonia, Lege si Justitie (PiS), un birou murdar care imparte o cladire cu un restaurant japonez într-un colt al capitalei. Acolo a fost întampinat de Jaroslaw Kaczynski, care conduce partidul, dar nu detine pozitii constitutionale dincolo de rolul sau de membru al parlamentului de pe bancile din spate servind constituentii din Varsovia.

Europenii s-au obisnuit sa aiba de-a face cu soferii de pe bancheta din spate, atunci cand Vladimir Putin a condus Rusia în calitate de prim-ministru în 2008-2012, în timp ce omul bun la toate, Dmitri Medvedev, a tinut tronul prezidential cald. Dar acum ei se gasesc mai aproape de casa. Domnul Kaczynski este, probabil, cel mai proeminent dintre ei. Prim-ministrii polonezi se afla la dispozitia lui. În luna decembrie a expediat-o sumar pe Beata Szydlo pentru a face loc lui Mateusz Morawiecki, adjunctul ei. Aceasta decizie a fost luata pentru a îmbunatati relatiile de suprafata ale Poloniei cu partenerii sai europeni; suavul vorbitor de limba engleza, Dl Morawiecki este vazut ca un mai convingator exponent al punctului de vedere al sefului sau. Dar liderii europeni stiu cine este cu adevarat responsabil.

Domnul Kaczynski a ales sa ramana în umbra, probabil, pentru a evita inflamarea segmentului mare de alegatori polonezi care detesta brandul sau de populism nationalist. Dar în alta parte condamnarile penale au tinut politicienii papusari departe de scena. În Romania, o condamnare a unui vot trucat il blocheaza pe Liviu Dragnea, care conduce Partidul Social Democrat, de a fi la birou. De asemenea, el se confrunta cu un sir de dovezi de coruptie. Deci, în schimb, el dirijeaza o serie de prim-ministri neimpresionanti, in timp ce a cerut partidului sau sa intre în razboi cu statul paralel din Romania, inclusiv Directia anti-coruptie, si de a trece legi, ceea ce face mai greu pentru a sanctiona folosirea unor metode ilegale. În ianuarie Viorica Dancila, un obscur membru al Parlamentului European, a devenit al cincilea prim-ministru al Romaniei în doar doi ani.

În Republica Ceha, Andrej Babis, un magnat transformat in om politic care si el a avut de raspuns în fata acuzatiilor de coruptie, nu a reusit sa formeze o majoritate, de cand partidul sau ANO ("Da") a castigat cele mai multe locuri în alegerile din octombrie anul trecut. El serveste ca prim ministru in exercitiu, dar probabil nu pentru mult timp; potentialii parteneri de coalitie si-au declarat sprijinul dar cu conditia ca el sa se dea la o parte. Cu toate acestea, precum PiS si Social-Democratii din Romania, ANO este o trupa cu un singur om: daca domnul Babis este eliminat, el va conduce pur si simplu de langa scena.

Si apoi exista Italia. Este imposibil sa preziceti rezultatele alegerilor de pe 4 martie, dar o posibilitate este victoria pentru coalitia de dreapta tripartita, din care Forza Italia a lui Silvio Berlusconi ar putea, potrivit ultimelor sondaje, sa castige cele mai multe locuri. Ca si în cazul domnului Dragnea, o condamnare penala, în acest caz pentru frauda fiscala, îl împiedica pe Berlusconi sa intre în functie, cel putin pana în anul urmator, dar are locotenenti loiali. Cel mai plauzibil candidat ca premier este Antonio Tajani, presedintele Parlamentului European. Dl. Tajani nu a reusit sa renunte la mediocritatea lui in acel post, dar poseda virtutea cardinala de a ramane loial domnului Berlusconi, pe care l-a slujit în calitate de purtator de cuvant, de la înfiintarea Forzei în 1993.

Soferii europeni de pe bancheta din spate au mai multe lucruri în comun. Acestea au aparut în tari în care partidele au radacini superficiale sau au fost atomizate, permitand oamenilor puternici sa domine organizarea si deciziile personalului. Acest lucru este cel mai usor în tarile ex-comuniste, cu doar trei decenii de democratie multipartita la centurile lor. În Italia, Forza Italia a fost înfiintata de domnul Berlusconi în urma scandalului de coruptie "mainile curate" care a distrus crestin-democratii în anii 1990. Domnii Berlusconi, Kaczynski si Babis au co-fondat partidele lor respective. Niciunul nu a manifestat prea mult interes în pregatirea colegilor care ar putea avea ambitii proprii.

Dar problemele cu astfel de aranjamente sunt evidente. Partenerii internationali pot negocia cu greu cu nulitatile politice de buna-credinta. Cu doi ani în urma, oficialii UE care au discutat despre reformele judiciare cu guvernul polonez au crezut ca au obtinut o întelegere pana cand domnul Kaczynski a iesit din nicaieri pentru a le strivi în ultimul moment. În cazul Italiei, acest lucru ar putea împiedica discutiile dificile privind reforma zonei euro în cursul acestui an, mai ales atunci cand vine vorba de gestionarea datoriei suverane pe care unele banci din tara au inghit-o. Este greu de imaginat ca domnul Tajani negociaza în mod serios astfel de probleme cu Angela Merkel sau Emmanuel Macron. Pe scara mai larga, Summiturile Europene depind de încrederea reciproca în randul liderilor care se vor conforma fiecare acasa pe baza angajamentelor luate la Bruxelles. Cum se poate face acest lucru cand liderul real este la mii de kilometri distanta? În timpul celor doi ani în functie, doamna Szydlo a cerut uneori ca summit-urile sa fie suspendate, sa-i ofere timp pentru a telefona acasa pentru instructiuni.