Află de ce NU slăbești și care sunt cele mai frecvente cauze ale unui metabolism lent
Postat la: 04.03.2022 |
Dacă ai încercat nenumărate diete și pur și simplu nu ai avut parte de rezultate vizibile atunci s-ar putea să ai un metabolism lent. Metabolismul este chiar acel proces prin care organismul uman consumă energia pe care i-o asigurăm prin alimentele pe care le consumăm.
Acesta se datorează în mare parte unor dezechilibre hormonale pe care le poți depista cu ajutorul unui medic endocrinolog Dr. Daniela Amzăr la clinica Profilaxia Timisoara.

Un metabolism lent face ca depunerile de grăsime să se depună pe corp și arderile acestora să fie lente în timp ce un metabolism intens va avea arderi mari și o conversie mai mică a grăsimii. Așadar să vedem care pot fi cauzele unui metabolism lent și ce poți face.
Genele
Genele sunt printre cele mai des întâlnite cauze ale unui metabolism lent. Pentru că metabolismul este responsabil de tot procesul care se întâmplă în corpul tău atunci când vorbim despre nutrienții care se descompun și se transformă în energie, iar acesta este foarte lent de când te știi, s-ar putea să fi moștenit asta de la părinții tăi.
Este adevărat că nu poți interveni în acest caz în nici un fel asupra genelor pe care le-ai moștenit, însă poți cu siguranță să adopți un stil de viață diferit de cel pe care îl ai acum. Și nu de puține ori, acesta dă roade. Sportul, spre exemplu este considerată una dintre cele mai bune metode pentru a accelera metabolismul. Deci cu cât vei avea o viață activă și obiceiuri sănătoase cu atât vei arde mai multe calorii.
Hormonii
Hormonii sunt deseori una dintre cauzele unui metabolism încetinit, pentru că aceștia fac să existe în corpul tău un dezechilibru care influențează modul în care îți este folosită energia. Acest lucru poate explica și faptul că uneori te simți lipsit de energie. În plus, cantitatea de testosteron, un hormon prezent atât la femei cât și la bărbați scade pe măsură ce înaintăm în vârstă. Iar acesta este o altă cauză care face ca metabolismul tău să funcționeze încet. Ce poți face în acest caz este să urmezi un tratament prescris de medicul endocrinolog care să te ajute să îți eliberezi funcțiile din organism afectate de hormoni.
Lipsa somnului
Un program de somn suficient și adcvat face ca metabolisml tău să funcționeze cât mai corect și în stare optimă. Atunci când acesta devin haotic, te vei confrunta cu diverse probleme, inclusiv cu un metabolism lent. Pentru că lipsa somnului face ca energia ta să nu fie folosită în mod corespunzător, poți întâmpina inclusiv alte afecțiuni sau boli precum obezitatea și diabetul.
Ce poți face în acest sens este să te îți stabilești un program de somn de 7-9 ore, atât cât are nevoie un adult pentru a funcționa în mod normal. Imediat ce vei regla acest aspect vei vedea rezultate.
Diete extreme
Multe persoane sunt tentate să încerce diete extreme pentru a slăbi însă acest lucru nu este unul tocmai benefic pentru metabolism. Dacă nu mânci suficient, mentabolismul tău devine leneș. Dacă mai faci si efort în același timp în care te privezi de mâncare, corpul tău se va învăța cu această privare și va rezista chiar și atunci când îi vei da puține calorii.
Metabolismul încetinește dacă primește un aport de sub 1200 de calorii și va începe să ardă caloriile pe care le-a depozitat în muschi pentru a face rost de energie. Ce poți face în acest sens, este să urmezi diete realiste pe care le poți ține pe termen lung și nu una drastică care să te pună în pericol.
Dezhidratarea
Atunci când corpul tău nu primește suficientă apă va avea o energie scăzută și va arde grăsimile mult mai lent. Apa ajută organismul să ardă calorii și accelerează procesul de slăbire. Aceste lucruri sunt dovedite șiințific deci te poți baza pe acest concept. În plus, apa conferă senzația de sațietate și vei mânca mult mai puțin. Bea apă pe întreg parcursul zilei și consumă multe alimente care au un conținut cât mai ridicat de apă.
Daniela Amzăr
Medic primar endocrinologie, Doctor în Medicină
A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş" din Timişoara și este asistent universitar la această facultate. În prezent lucrează și în Clinica de Endocrinologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara. A coordonat numeroase studii clinice de specialitate și a absolvit mai multe cursuri postuniversitare, fiind un cercetător și clinician recunoscut.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Nunta fiului lui Trump, în Bahamas, ar fi fost plătită de un apropiat al lui Putin. Cine este Umar Kremlev
Ceremonia de nunta a lui Donald Trump Jr, fiul președintelui Donald Trump, ar fi fost finanțata de omul de afaceri rus U ...
-
La doar 11 ani, violonistul Jayden King devine cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului Internațional George Enescu
Violonistul american Jayden King, in varsta de 11 ani, a caștigat premiul I al Secțiunii Vioara a Concursului Internațio ...
-
De ce își retrag băncile europene aurul din Statele Unite de la Fort Knox
Olanda și Franța și-au retras aurul din seifurile americane. Unul dintre motive il reprezinta temerile legate de increde ...
-
Peste 220.000 de ucraineni au beneficiat de protecție temporară în România de la începutul războiului. Câți au cerut azil
Peste 223.000 de persoane au beneficiat de protecție temporara in Romania de la inceputul razboiului din Ucraina și pana ...
-
Cifre publicate în premieră. Mii de angajați urmăreau oamenii înainte de căderea lui Nicolae Ceaușescu
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitații a anunțat pentru prima data cați oameni avea Securitatea inain ...
-
Trump respinge ideea încetinirii dezvoltării inteligenței artificiale: „SUA trebuie să rămână în avans față de China"
Președintele american considera exagerate o parte dintre avertismentele privind riscurile Inteligenței Artificiale, pe f ...
-
Studiu genial: Marca mașinii spune multe despre inteligența celui de la volan. Rezultate neașteptate ale unui amplu studiu
Marca, culoarea și opțiunile de personalizare ale mașinii pe care o conduci ar putea transmite mai multe informații desp ...
-
Azi crestinii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci: Semnificația, postul și obiceiurile populare mai puțin cunoscute
Înaltarea Sfintei Cruci, cea mai veche si mai importanta dintre sarbatorile dedicate Sfintei Cruci, aduce aminte d ...
-
Dincolo de ecranul negru: Marea călătorie a conștiinței între bisturiu, algoritmi mentali și misterul vindecării
Ideea ca o operație sub anestezie generala reprezinta doar un somn mai adanc este una dintre cele mai mari iluzii ale me ...
-
Operaţiune secretă: Diplomat american acuzat de pedofilie extras de agenţii americani din Marea Britanie
Un diplomat SUA, implicat intr-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra de agenți americani. Se pare ca am ...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...

comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu