Avionul prăbușit în curtea unei unități militare - Pilotul, politician AUR, a rămas fără picioare: "Nu lăsa pe nimeni altcineva la manșă"
Postat la: 28.09.2025 |
Medicii i-au amputat ambele picioare pilotului rănit grav în urma prăbuşirii avionului său de mici dimensiuni sâmbătă, în zona unei unităţi militare din Iaşi. Starea bărbatului se menţine gravă.
Intervenţia chirurgicală a avut loc la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, unde bărbatul este internat, iar medicii susţin că au luat această decizie pentru a-i salva viaţa. Medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi, a transmis că luni se va interveni chirurgical din nou, de această dată în cazul arsurilor.
Celălalt bărbat rănit în accidentul de avion este poliţist şi este internat în acelaşi spital, starea sa fiind stabilă. Avionul prăbuşit sâmbătă în zona unei unităţi militare din Iaşi era pilotat de arhitectul Marian Jan Chiriţa, consilier AUR, şeful comisiei de Urbanism din Consiliul Local Iaşi.
Aparatul de zbor ar fi luat foc imediat după impactul cu solul. Apropiaţii pilotului susţin că avionul aparţinea lui Marian Jan Chiriţa şi că acesta era un pilot cu experienţă, având multe ore de zbor la activ. De asemenea, avionul ar fi fost într-o stare foarte bună, mai afirmă apropiaţii bărbatului.
Președintele AUR Iași, Marius Ostaficiuc, a confirmat că în accidentul aviatic de sâmbătă după-amiază a fost implicat Marian Jan Chiriță, consilier municipal în cadrul Consiliului Local Iași. Avionul personal al acestuia s-a prăbușit la scurt timp după decolare, în apropierea unității militare din Dancu.
„Am aflat cu profundă îngrijorare că Marian Jan Chiriță, membru al organizației AUR Iași și consilier local, a suferit astăzi un grav accident aviatic și se află în stare critică. În aceste momente dificile, gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către el și către familia sa. Îi dorim putere, răbdare și o recuperare cât mai grabnică. Suntem alături de el cu întreaga noastră solidaritate și speranță", a transmis Ostaficiuc.
„Marian Jan Chiriță era un pilot cu foarte multe ore la activ. Avea un avion personal, era foarte recunoscut, să spunem așa. Dacă nu săptămânal, măcar la două-trei săptămâni. Cu siguranță făcea una-două zboruri pe săptămână. Nu știu ce s-a întâmplat, avionul era într-o stare foarte bună. Și eu personal am zburat cu el. Un tip precaut în momentul în care se pregătea de zbor, respecta toate indicațiile, toate procedurile. Cred că doar o defecțiune tehnică a făcut ca această tragedie să aibă loc. Cu siguranță pilota el, pentru că nu cred că lăsa pe altcineva la manșă. Avea acest obicei de a merge însoțit de prieteni, pe care îi transporta cu drag și le făcea un tur al orașului. De cele mai multe ori era un pasionat al aviației și cred că va fi totuși protejat de Dumnezeu să nu pățească ceva mai rău", a declarat liderul AUR Iași.
Medicii susțin că una dintre victime are 55 de ani și a suferit arsuri de gradele trei-patru la membrele inferioare și de gradele doi-trei în zona abdomenului și a toracelui inferior. Cealaltă victimă, un bărbat de 51 de ani, a suferit mai multe traumatisme, inclusiv o contuzie toraco-abdominală. Cei doi bărbați răniți au fost transportați în Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași. Incidentul s-a petrecut în apropierea unei unități militare de pe raza municipiului Iași. La fața locului au fost trimise, în regim de urgență, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj de prim-ajutor calificat și două echipaje medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
-
Puțin noroi, câștig pentru sănătate: Secretul unei imunități de fier ar putea fi sub tălpile noastre. Ce rol au microbii din sol
Un pic de pamant pe maini ar putea fi mai benefic decat pare. Cercetarile recente arata ca atingerea solului, a plantelo ...
-
Europa se confruntă cu diferențe majore între țări la rata sinuciderilor: Poziția surprinzătoare a României
În 2023, Romania a avut o rata standardizata de 8,3 decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, sub media Uniu ...
-
Risc redus de Parkinson la fumători: Un gaz toxic din fumul de țigară ar putea explica misterul
Fumatul este asociat cu numeroase riscuri grave pentru sanatate, insa exista o excepție surprinzatoare care ii nedumereș ...
-
Cercetătorii din interiorul laboratoarelor de AI sunt terifiați de ceea au creat: Au ajuns să le ceară șefilor să se oprească de urgență
Tot mai multi cercetatori de la OpenAI si Anthropic cer public incetinirea dezvoltarii inteligentei artificiale, avertiz ...
-
Rebelii Houthi au capturat un oraș-port strategic și se apropie de poarta care leagă Europa de Asia
Rebelii huthi din Yemen au capturat orasul-port strategic Mokha, situat la Marea Rosie, de la fortele proguvernamentale ...
-
Israelul a produs un cutremur major in Liban cu 1.100 de tone de explozibil: Au distrus un complex subteran al Hezbollah. S-a simțit ca un seism de peste 4 grade pe scara Richter
Armata israeliana a anunțat joi ca a distrus, cu ajutorul a aproximativ 1.100 de tone de explozibili, un complex subtera ...
-
Consiliul Europei cere verificare umană pentru conținutul creat cu AI
Materialele jurnalistice generate sau modificate semnificativ cu ajutorul inteligenței artificiale ar trebui verificate ...
-
Ce au pățit trei turiști care au urmat recomandările AI pentru a planifica excursia pe un munte de peste 4.300 de metri
Trei tineri au ajuns sa fie salvați de pe muntele Monte Shasta, dupa ce au folosit Gemini pentru a-și planifica ascensiu ...
-
Cinci metode prin care AI poate distruge omenirea în mai puțin de cinci ani. Ce urmează devine din ce în ce mai dificil de prezis pentru oameni, spun creatorii acesteia
S-ar putea sa mai fie doar cațiva ani pana cand inteligența artificiala scapata de sub control va distruge omenirea - ce ...
-
Veterani SAS și US Navy SEAL, acuzați că antrenează militari ruși în tabere secrete din Europa
Trupele britanice SAS și US Navy SEAL sunt acuzate ca ar antrena cetațeni și militari ruși in tabere secrete din Europa, ...
-
Homo sapiens nu e punctul culminant al evoluției, ci doar o etapă interimară
Biologia are un plafon fix, metabolic, caloric, de procesare. Ai nevoie de somn, de hrana, de o temperatura bine delimit ...
-
Moment istoric în lumea medicală: O femeie a născut un copil dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Povestea tragică din spatele procedurii
O femeie din Grecia in varsta de 54 de ani a nascut un copil conceput dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Naște ...
-
Noi cetățeni români au depus jurământul la București. Ceremonie organizată de Autoritatea Națională pentru Cetățenie
Evenimentul a fost gazduit de Camera de Comerț și Industrie din București și a fost organizat in contextul celebrarii Zi ...
-
Japonia folosește lupi-roboți în lupta împotriva urșilor: 13 morți și 200 de răniți în 2025. Peste 14.600 de animale au fost capturate și eutanasiate într-un an
În Japonia, conviețuirea cu urșii a provocat anul trecut nu mai puțin de 13 morți și 200 de raniți. Pentru a atenu ...
-
Descoperirea care poate schimba energia viitorului: O baterie inspirată de Edison se încarcă în câteva secunde
Bateria lui Edison revine in forța. Cercetatorii au creat o versiune care se incarca in cateva secunde și rezista la pes ...
-
Breșă de securitate fără precedent: Agenții AI au învățat cum să comunice în secret și încalcă autorizațiile oferite de oameni
Agenti AI dezvoltati de OpenAI ar fi folosit cel putin alte 10 site-uri pentru a comunica intre ei fara autorizatie, dup ...
-
Ce este adevarat din "lipirea oaselor" cu adeziv din stridii promovata de chinezi. Dr George Dinache: "Trebuie să privim cu multă rezervă astfel de anunțuri senzaționaliste"
Chinezii promit revoluție și in medicina moderna daca in cea tradiționala sunt deja cunoscuți in intreaga lume. În ...
-
Marele mister de la Nicula: Icoana Maicii Domnului, una dintre cele mai venerate din România, originală sau nu? Concluzia specialiștilor răstoarnă o dispută veche de decenii
Una dintre cele mai vechi și aprinse dispute din jurul Manastirii Nicula primește o concluzie surprinzatoare. Icoana fac ...
-
Efectul direct al scumpirii petrolului asupra prețurilor din România: Cu cât se vor scumpi, de fapt, motorina și benzina, după ce petrolul a trecut de 100 de dolari
Prețul petrolului Brent a trecut din nou de pragul de 100 de dolari pe baril, pe fondul escaladarii conflictului dintre ...
-
Cercetătorii au demisionat de la Anthropic și provoacă o undă de șoc: Specia umană dispare până în 2030! Reacții virulente la cel mai înalt nivel din Senatul SUA
La doar o zi dupa ce trei cercetatori de la Anthropic au avertizat ca inteligenta artificiala ar putea duce la dispariti ...
-
Prețul gazelor a explodat și atinge cote istorice în România: Facturile românilor vor crește puternic
Pretul gazelor a sarit la inceputul acestei luni de 360 lei/MWh, cel mai mare nivel inregistrat in istorie in aceasta pe ...
-
Război pentru o bucată de pământ. Doi frați au fost rupți în bătaie cu ranga: „Ca să scap din mâinile lor, m-am prefăcut mort"
Un conflict izbucnit de la un teren agricol s-a transformat intr-o agresiune violenta in comuna Plugari, județul Iași. D ...
-
Vitamina B12 și cancerul: ce arată studiile despre legătura surprinzătoare dintre ele
Vitamina B12 este esențiala pentru organism, insa cercetarile recente scot la iveala o relație surprinzatoare intre nive ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu