Bolile grave ale creierului după Covid. Legatura cu Alzheimer si alte complicatii neurologice
Postat la: 10.02.2022 |
Cercetătorii au descoperit că la luni de zile după infecția cu SARS-CoV-2, multe persoane, chiar și cele care nu au necesitat spitalizare, ajung să aibă probleme grave de sănătate. Câteva cercetări recente arată cât de grave sunt efectele long COVID chiar și pentru pacienții care au avut forma ușoară de boală.
După pandemia de COVID-19, specialiștii din lumea medicală anticipează un val de complicații ale unor boli grave sau chiar declanșarea unor boli ca cele cardiovasculare sau neurologice. "Suntem la doi ani de pandemie și încă avem în fiecare zi un număr consistent de infecții cu SARS-CoV-2. Unele cazuri sunt ușoare, altele au nevoie de spitalizare și chiar de ATI- un număr considerabil în România, în valul Omicron. Dar cred că trebuie să ne uităm din ce în ce mai mult la un val la fel de important, cel de complicații- în special cardiace și neurologice survenite la cei care au trecut deja prin boală. Iar aici sunt din ce în ce mai multe date care ne înfățișează un posibil tsunami de complicații cardiovasculare, în primul rând, dar și neurologice la un an de zile de la faza acută a COVID-19", a explicat pentru Ziare.com dr. Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină.
Schimbările cerebrale legate de COVID-19 sunt asemănătoare cu ale bolii Alzheimer ceea ce ar putea explica problemele de memorie ale persoanelor care au long COVID, se arată într-o cercetare a unor medici ai Universității Columbia din News York City. Studiul s-a bazat pe autopsiile a 10 persoane decedate după ce au avut COVID-19. "Una dintre constatările experților în ceea ce-i privește pe unii bolnavi care treceau de faza acută a bolii, se referă la faptul că aceștia prezintă în continuare efecte neurologice, cu afectarea cognitivă, cu afectarea memoriei, simulând într-un fel demențele sau chiar boala Alzheimer.
Oamenii de știință au încercat să explice acest fenomen. În cadrul studiului, limitat - pentru că vizează doar 10 cazuri - pe persoane care au decedat, s-a efectuat examenul anatomo-patologic pe creierul persoanelor respective și au fost identificate modificări ale structurii creierului care sunt întâlnite și în unele forme ale Alzheimer. Este o constatare importantă care cred că ne poate ajuta să înțelegem mai bine și efectul pe care SARS-CoV-2 îl are la nivelul creierului dar cred că ne poate ajuta să înțelegem mai bine cum și de ce apare boala Alzheimer, pe de altă parte. Un punct comun al afectării creierului cea cardiovasculară și cea pulmonară este reprezentat de anumiți receptori numiți ryanodine. Aceștia sunt prezenți în cele trei organe iar funcția lor este afectată de reacția inflamatorie acută ca urmare a infecției cu SARS-CoV-2", a mai explicat dr. Marius Geantă.
În octombrie 2020, specialistul în îngrijire neurocritică Jennifer Frontera și echipa ei de la NYU Langone Grossman School of Medicine au publicat un studiu care arată că 13,5% dintre pacienții spitalizați cu COVID-19 au dezvoltat o nouă tulburare neurologică - encefalopatie (disfuncție cognitivă declanșată de infecții și răspunsul imun al organismului), convulsii sau accident vascular cerebral. Unii pacienți care sunt suficient de bolnavi pentru a fi internați la terapie intensivă, pentru orice afecțiune, dezvoltă simptome neurologice. Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă cu pacienții cu COVID-19 în mod specific, Frontera a colaborat cu Thomas Wisniewski, șeful Centrului de Cercetare a Bolii Alzheimer. Împreună au analizat probe de sânge pe care pacienții internați la spital.
Într-un studiu publicat în luna ianuarie 2022 oamenii de știință au arătat că pacienții spitalizați cu COVID-19 care aveau simptome cognitive, dar fără antecedente de demență, aveau niveluri ridicate de proteine în sânge care semnalau leziuni cerebrale. Unele dintre proteine sunt frecvent observate atunci când pacienții suferă de leziuni neuronale cauzate de accidente vasculare cerebrale sau de lipsa de oxigen, dar altele, cum ar fi tau-181 fosforilat (ptau), sunt considerate susceptibile de a fi specifice bolii Alzheimer.
Alte studii publicate recent relevă faptul că pacienții care au trecut prin COVID-19, chiar și cei care au avut forme ușoare, pot face boli cardiovasculare. Este important ca starea de sănătate a celor care au trecut prin infecția cu SARS-CoV-2 să fie urmărită la mai mult timp după ce efectele au trecut. De exemplu, o cercetare științifică publicată în nature.com, arată că după primele 30 de zile de la infecție, persoanele cu COVID-19 prezintă un risc crescut de apariție a bolilor cardiovasculare incidente care acoperă mai multe categorii, inclusiv tulburări cerebrovasculare, disritmii, boli cardiace ischemice și non-ischemice, pericardită, miocardită, insuficienta cardiaca si boala tromboembolică.
"Studiile publicate în această săptămână arată că există foarte mare probabilitate ca o persoană care a trecut prin COVID-19 fără a avea o boală cardiovasculară să dezvolte la un an de zile una sau mai multe tipuri de afectare cardiovasculară. Iar acest lucru nu depinde de severitatea episodului inițial, putând fi afectate chiar și persoanele care nu au avut nevoie de spitalizare ca urmare a infectării cu SARS-CoV-2. O cercetare realizată în SUA arată că 5% dintre cei care au avut boala și nu au avut nevoie de spitalizare au dezvoltat, la un an de zile, o boală cardiovasculară, iar procentul ajunge și chiar trece de 30% la cei care au avut nevoie de terapie intensivă. Aici vorbim despre tot spectrul de boli cardiovasculare", a explicat dr. Marius Geantă.
Informațiile din cercetările oamenilor de știință sunt îngrijorătoare dar acestea dau indicatori importanți în monitorizarea pacienților și stabilirea tratamentelor. "Acum nu trebuie să ne panicăm și să mergem pe ideea că dacă am făcut COVID-19 există un risc iminent să facem infarct, accident vascular cerebral (AVC) sau boala Alzheimer. Lucrurile nu stau chiar așa. Mesajul este că, după faza acută a bolii, la șase luni sau la 12 luni, o persoană care a trecut prin COVID-19 trebuie să își facă o evaluare a stării de sănătate din punct de vedere cardiovascular și neurologic. Trebuie făcut un examen clinic, efectuarea unei electrocardiograme și a unei ecocardiografii. Ar fi ideal un program pentru persoanele care au trecut prin COVID-19, așa încât costul pentru consultație să fie acoperit. Pentru că vorbim realmente despre un număr mare de pacienți cardiovasculari care se adaugă numărului existent, oricum mare, de pacienți cu astfel de afecțiuni.
Iar din punct de vedere neurologic, este foarte importantă recunoașterea acestor simptome sugestive pentru boala Alzheimer și efectuarea diagnosticului diferențial în săptămânile de după faza acută pentru că atunci devin evidente aceste modificări. Este important consultul neurologic și indicația exactă din partea medicului", a mai transmis medicul Marius Geantă. Conform celui mai recent raport privind pandemia de COVID-19 în România, până la 9 februarie, au fost înregistrate 2.482.394 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 79.374 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 2.038.716 pacienți au fost declarați vindecați.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Nunta fiului lui Trump, în Bahamas, ar fi fost plătită de un apropiat al lui Putin. Cine este Umar Kremlev
Ceremonia de nunta a lui Donald Trump Jr, fiul președintelui Donald Trump, ar fi fost finanțata de omul de afaceri rus U ...
-
La doar 11 ani, violonistul Jayden King devine cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului Internațional George Enescu
Violonistul american Jayden King, in varsta de 11 ani, a caștigat premiul I al Secțiunii Vioara a Concursului Internațio ...
-
De ce își retrag băncile europene aurul din Statele Unite de la Fort Knox
Olanda și Franța și-au retras aurul din seifurile americane. Unul dintre motive il reprezinta temerile legate de increde ...
-
Peste 220.000 de ucraineni au beneficiat de protecție temporară în România de la începutul războiului. Câți au cerut azil
Peste 223.000 de persoane au beneficiat de protecție temporara in Romania de la inceputul razboiului din Ucraina și pana ...
-
Cifre publicate în premieră. Mii de angajați urmăreau oamenii înainte de căderea lui Nicolae Ceaușescu
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitații a anunțat pentru prima data cați oameni avea Securitatea inain ...
-
Trump respinge ideea încetinirii dezvoltării inteligenței artificiale: „SUA trebuie să rămână în avans față de China"
Președintele american considera exagerate o parte dintre avertismentele privind riscurile Inteligenței Artificiale, pe f ...
-
Studiu genial: Marca mașinii spune multe despre inteligența celui de la volan. Rezultate neașteptate ale unui amplu studiu
Marca, culoarea și opțiunile de personalizare ale mașinii pe care o conduci ar putea transmite mai multe informații desp ...
-
Azi crestinii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci: Semnificația, postul și obiceiurile populare mai puțin cunoscute
Înaltarea Sfintei Cruci, cea mai veche si mai importanta dintre sarbatorile dedicate Sfintei Cruci, aduce aminte d ...
-
Dincolo de ecranul negru: Marea călătorie a conștiinței între bisturiu, algoritmi mentali și misterul vindecării
Ideea ca o operație sub anestezie generala reprezinta doar un somn mai adanc este una dintre cele mai mari iluzii ale me ...
-
Operaţiune secretă: Diplomat american acuzat de pedofilie extras de agenţii americani din Marea Britanie
Un diplomat SUA, implicat intr-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra de agenți americani. Se pare ca am ...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu