• Tweet

Elias Canetti avea numai 26 de ani când, în 1931, a terminat Orbirea, unul dintre cele mai stranii romane ale secolului al XX-lea, publicat în 1935, la intervenţia lui Stefan Zweig, Romanul lui Canetti este perceput în notă alegorică și pare inspirat din realitatea vremii, dar și ca o premoniție, greu de imaginat atunci.

Între 1914 şi 1918 are loc prima conflagraţie mondială, cea care a dus la moartea unei epoci. În 1927, Palatul de Justiţie din Viena este incendiat. În 1933, studenţii şi naţional-socialiştii ard în Piaţa Operei din Berlin cărţile „rău famate", un alt „moment al focului" care prevestea arderea de mai târziu a fiinţelor umane.

În mintea multora, cu siguranță a celor obișnuiți să cultive libertatea și bibliotecile, a fost un presentiment. În lipsa unei cărți recent scrise, de felul celei a lui Canetti, nimeni n-a prevăzut și recentul "Raport al Forumului de la Davos", referitor la cea de-a 4-a industrializare - cea care va „hăcui" creierul omului legându-l la computer -, și care anunță că libertatea noastră de a decide cum să ne folosim datele personale va fi în curând încredințată unei „terțe părți de încredere care va lua decizii în numele nostru".

În prezent, fiecare dintre noi poate decide (deocamdată) cum să își folosească datele personale. În viitor, vom fi cu toții privați din punct de vedere legal de această alegere. Stăpânii Planetei au prevăzut că, „pentru binele nostru, desigur", trebuie să fie pus în aplicare un sistem digital care va permite ca liberul nostru arbitru să fie înlocuit de o inteligență artificială. Aceasta este deja în vigoare și este gata să fie pusă în aplicare. Raportul despre care vorbim a fost realizat de un „World Economic Forum Working Group on Data Intermediaries", scrie Ziua. Nimeni nu putea vreodată să prevadă așa ceva.

Orbirea lui Canetti se termină cu un incendiu, un final apocaliptic în care dispar deopotrivă omul şi cartea. Premonitoriu. În Orbirea, cultura reprezintă „o centură de fortificaţii a individului împotriva masei din el însuşi". O fortificație care se năruie pe zi ce trece.

„Aşa numita luptă pentru viaţă o ducem, nici mai mult, nici mai puţin decât pentru foame şi dragoste, pentru uciderea masei din noi. Uneori, ea devine atât de puternică, încât îl constrânge pe individ la acţiuni dezinteresate sau chiar contrare interesului său. «Omenirea» exista ca masă cu mult înainte de a fi fost inventată şi diluată noţional.

Ea clocoteşte în noi toţi ca un animal înspăimântător, sălbatic, plin de vlagă şi fierbinte, foarte adânc, mult mai adânc decât numele. Ea este, în ciuda vârstei, animalul cel mai tânăr, făptura esenţială a pământului, ţelul şi viitorul acestuia. Nu ştim nimic despre omenire; încă trăim ca nişte presupuşi indivizi. Uneori ne cuprinde masa, ca o furtună zgomotoasă, ca un singur ocean ce vuieşte, şi în care fiecare picătură trăieşte şi vrea acelaşi lucru... În amintire nu realizăm că am fost cândva atât de mulţi şi de mari şi de uniţi".

Masele sunt asemenea inconştientului colectiv la Jung, elementul primitiv şi puternic spre care fiinţa umană, deşi se teme, tinde. O atracţie paradoxală, inexplicabilă, care poate duce la nebunie: „Oamenii înnebunesc pentru că masa din ei este deosebit de puternică şi nu-şi află satisfacţie. În afirmaţia de mai sus se află cheia romanului lui Canetti.

Personajul principal, Peter Kien, un savant, un sinolog de renume, retras din lume în apartamentul său plin de cărţi, pentru care toţi oamenii sunt nişte străini, este tocmai tipul de personaj aflat într-o luptă necruţătoare cu „masa" din el, cu acel element puternic căruia nu-i poţi opune decât singurul produs viabil al civilizaţiei: cultura. Și, după cum se vede, lumea de azi este cel mai mare rău posibil, o dată cu apariția fenomenului "cancel culture".

Orbirea este şi a omului de rând, perfect în stare, și el, de crima supremă. Mario Vargas Llosa vede in acest roman o alegorie ideologică și morală, al cărei punct culminant, biblioteca in flăcări și sacrificiul stapânului, "prefigurează inchizițiile național-socialismului și distrugerea uneia dintre cele mai creatoare culturi a epocii din pricina totalitarismului nazist".

E mai mult decât ne propune dna Adina Dinioiu, în frumosul ei excurs de acum câțiva ani, asupra cărții lui Canetti, din care am citat mai sus.
E mai mulut, căci ducându-ne spre România, poate fi și prefigurarea crimelelor regimului Băsescu, ale Protocoalelor ucigașe și antidemocratice. Ale distrugerii programatice a țării. Ale apariției unor forme de viață premiate de Europa, cărora li se mai vede, pe mâini sângele celor sacrificați la comandă...

Pare că ne perpetuăm existența într-o lungă orbire.

O orbire care a generat starea în care am ajuns. A dispărut timpul acela minunat al generozităţii şi bunului simț a devenit timpul meschinăriei, a invidiei, al urii şi al minciunii; fără obiceiuri, fără eroi, fără martiri naționali, fără legende, fără istorie. Fără sărbătorile Crăciunului, fără Iisus Christos, născându-se la Paști, fără Fecioara Maria, fără sfânta Familie.

"Despre eroi şi morminte" a lui Ernesto Sabato, este un roman scris cu credinţa că nu se poate trăi fără eroi, sfinţi şi martiri". O observație care valorează imens, și pe care am citit-o într-un studiu excelent semnat Ruxandra Burcescu, de care am dat cu totul întâmplător.

"Apărută în 1961, cartea e un roman tenebros şi halucinant, o carte a angoaselor obsesiilor, care descrie lume presărată cu eroi, nebuni şi martiri ai propriilor destine". O carte cu un fond premonitoriu, plină de diavoli şi de fiinţe chinuite de Satan. Eroina lui Sabato Alejandra, În adâncul ființei căreia cresc ramurile autodistrugerii, este însuși răspunsul acestei intrebari, "DE CE?" Obsedanta intrebare „de ce?" își face loc în mintea tuturor, așa cum își face loc și în ființele noastre. Raportul despre orbi, scris de Fernando Vidal este cel care ne lămurește oarecum.

Fernando Vidal este convins că lupta primordială dintre Divinitate și Diavol a fost, de fapt, câștigată de Diavol, care a îngenuncheat Divinitatea și de atunci conduce Lumea. Iar slujitorii săi credincioși sunt orbii, ființe fantastice, organizate în societăți secrete și dețin controlul absolut asupra destinului omenirii, iar restul oamenilor sunt doar victime colaterale. Într-un pasaj halucinant Fernando descrie cum, în incursiunile sale în lumea orbilor, ajunge în tunelurile subterane ale orașului Buenos Aires, într-un loc în care nu există timp și nici viață, ci doar ruine invaluite intr-o lumina de culoarea focului. Stația terminus, capătul propriei sale ființe. Iată, metafora focului, prezentă și la Sabato.

Focul lui Sabato ar putea fi cel din orașele bombardate de Putin? Ar putea fi, foarte bine. Dar ar putea fi și "pârjolirea" creeată de stăpânii și argații lui Băsescu, la noi în țară, la fel de bine. Nu intamplator, guvernantii acestei țări-fantomă sunt așa cum sunt. O Țară-fantomă, cangrenată și încremenită într-un acut proiect de distrugere.

Dacă lumea eternă se află la crepusculul său, atunci nouă ne va fi și mai greu, în orbirea noastră să știm unde, în ce punct al existenței noastre ne aflăm. La fel ca autorul "Raportului despre orbi", ne descoperim prizonieri în „casa orbilor", gardianul nostru fiind, nu o oarbă, ci cohortele de neomarxiști și progresiști, care au adevarurile lor si vor sa "reseteze" lumea dupa capetele lor inculte și analfabete de IT-iști, cu creierele "arse".

Noi nu vom avea parte de scena pestilențială de sex dintre Fernando si Oarbă, descrisă în amănunt de Sabato, ca o formă ritualică de demonizare, în care Oarba este zeitatea care devorează Lumea. Vom rămâne pe gânduri, cu ochii închiși și, dacă măcar celelalte simțuri ni s-au ascuțit în timp, vom ști de ce se pregătesc armele contra lui Johannis. Fiindcă nu altcineva, ci el și Hellwig au scos țara de sub "ocupația" lui Băsescu și a "Statului paralel". Se pregătesc armele. Curățarea SRI de influența statului paralel! Asta nu se iartă. Hidra cu capetele în justiție, Servicii și Societatea civilă neomarxistă vrea să revină la putere.

Va fi repusă pe tapet tema corupției. Va fi scoasă de la naftalină subminarea patriotismului, anularea istoriei înlocuirea societății civile adevărate, care apără drepturile cetațenilor, cu asa zisa societate civila sorosistă, care se ocupa de politică.

Suntem în situația unei Europe care nu dădea, prin vocea dlui Macron, doi bani pe NATO, dar pe care a trebuit s-o trezească din nou, a treia oară, tot America, după ce a fost salvată în cele două războaie mondiale; a trebuit să apară un Biden, cu tot cu Hunter, Kossovo și alte atâtea, să-l numească pe Putin fără menajamente, "criminal" și "măcelar". Iar dacă cineva crede că noi, Românii rezistăm onorabil într-o Europă în război, datorită ministrului de externe, așa cum ar fi normal, cred că se înșală.

Un domn ministru care stă toată ziua în birou, cu o singură faptă notabilă la activ - aceea că fumează cigar cu mănuși - și în al cărui minister diplomații adevărați sunt trași pe linie moartă, făcând loc amantelor, nepoatelor, nevestelor și pilelor, iar o bufetieră a ministerului poate ajunge ambasador, se înșeală amarnic. Aș merge, ca nepriceput în politica externă, pe ideea (pe care n am cum s-o verific), că toate aceste aranjamente subtile de politică externă ar putea fi tot ale lui Hellwig, într-o lume în care serviciile de informații sunt tot mai importante la "potrivirea" inteligentă a relațiilor tensionate, nu de puține ori între state.

Iar noi, orbii vom rămâne cu coșmarele noastre. Sacii negri de plastic în care erau aruncați, fără nici o haină pe ei morții de Covid, în gropi, îmbogățiții de pandemie sub oblăduirea unui premier alcoolic, prizonier, și el al "statului paralel"; apoi, rămâne problema energiei, raptul Statului și buzunărirea nesimțită a bietului cetățean, un îngrozitor secretar de stat la Interne visându-se șef la un "Minister al Adevărului".

Rămânem împietriți noi, Orbii, în așteptarea unei salvări iluzorii. Ca într-un film - vorba lui Romulus Rusan - în care se perindă imagini în care e extras tot urâtul și răul din viață, iar exhibarea lui îndelungată urmărește, de fapt, să producă un efect de respingere din partea spectatorului, o amnistiere prin râs a tot ceea ce la un moment dat ne păruse insuportabil...

Octavian Hoandră