Marea migrație a românilor din Ardeal spre America. Prețul uriaș al călătoriei spre "tărâmul făgăduinței"

Postat la: 19.02.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

La începutul secolului al XX-lea, zeci de mii de români din Transilvania au ales să migreze spre SUA și Canada. Sărăcia de acasă i-a determinat să aleagă drumul spre continentul nord-american, un veritabil "El Dorado" pentru europeni.

Românii din Ardeal plecau în număr foarte mare și din cauza acțiunilor de maghiarizare forțată inițiate de Imperiul Austro-Ungar. Mult așteptata Unire cu România era un vis mult prea îndepărtat. Istoricul Ştefan Meteş scria în cartea „Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX" că, într-un singur an, au plecat din comitatele Transilvaniei spre diferite ţări ale lumii, inclusiv în cele de pe continentul american, 24.632 locuitori, dintre care aproape 10.000 erau români. Restul erau maghiari, sași și evrei.

Emigraţia a fost mai puternică în comitatele în care şi presiunea politică şi social-economică era mai mare. Fruntaşe la acest capitol erau, potrivit studiului menționat comitatele Torontal - 6.414 de persoane, Timiş - 3.704 persoane, Sătmar - 2.161, Arad - 1.549 de persoane, Făgăraş - 1.097, Târnava Mare - 1.380, Alba de Jos - 883.

Sărăcia, datoriile, case ipotecate băncilor, lipsa pământului erau principalele cauze care îi „îndemnau" pe ardeleni să ia drumul pribegiei. Venitul anual al unui ţăran român din Ardeal era de până la 300 coroane, echivalent cu preţul maxim al unei călătorii cu vaporul până în America. Românii își propuneau să economisească o mie de dolari din ceea ce urmau să câştige acolo şi să îşi poată plăti biletul de vapor pentru întoarcere. Echivalentul acestei sume în valoarea actuală ar fi de circa 30.000 de dolari.

Într-un articol menţionat apărut la Braşov, în Gazeta Transilvaniei, în 15 ianuarie 1907, e descrisă cu amănunte plecarea unui sătean din Ardealul natal: „Bietul om nu se îndura să plece, fiind aşteptat de familie, rude şi... un sat întreg, îşi petrecea cele de pe urmă ore dinaintea plecării în cârciuma satului, luându-şi rămas bun de la prieteni.

În vederea plecării se îmbrăcase în "straie nemţeşti", apoi sărută pământul din grădina casei, îşi ia rămas bun de la vitele din grajd, bea apă din fântână, sărută icoanele, se închină şi se urcă în căruţa care îl aşteaptă în faţa casei împreună cu soţia, copiii şi mama, într-o altă căruţă se urcă fraţii, surorile, rude, prieteni, iar în urma căruţelor un convoi mare de oameni - o întreagă procesiune".

Odiseea plecării în America se întindea pe parcursul mai multor săptămâni. Plecarea din satul natal până în localitatea cea mai apropiată unde exista gară se făcea cu o căruţă sau pe jos. De aici urma călătoria cu trenul până la graniţa cu Imperiului Austro-Ungar. Punctul de frontieră era localitatea Katowice, aflată actualmente în sudul Poloniei. Aici, fiecare făcea un popas pentru vizarea paşapoartelor, pentru a putea călători mai departe până în oraşul-port de unde se îmbarcau spre America.

Majoritatea emigranţilor se alegeau porturile germane Hamburg sau Bremen de la Marea Nordului. Călătoria pe apă, până în portul New York, dura aproximativ două săptămâni. După ce treceau de Ellis Island, mulţi s-au oprit în marile orașe americane puternic industrializate. Alţii au mers în Canada, unde primeau gratuit loturi de pământ pentru a-l cultiva. Un fost consul al României în SUA, Andrei Popovici, aprecia în 1937, că în SUA existau 150.000 de români, la care se adăugau încă 15.000 în Canada.