• Tweet

Guvernele, corporațiile și elitele s-au temut dintotdeauna de puterea presei, deoarece aceasta poate să le dezvăluie minciunile, să le distrugă imaginile construite cu grijă și să le submineze autoritatea.

În ultimii ani, jurnalismul alternativ a cunoscut o importantă dezvoltare și tot mai mulți oameni se bazează pe platformele sociale ca surse de știri și informații. În replică, statul corporatist, conglomeratele digitale și presa mainstream au susținut cu tot mai multă tărie cenzura media alternative și a vocilor care sunt în dezacord cu discursul oficial în majoritatea subiectelor, scrie doctorul în filosofie Birsen Filip pentru Institutul Mises.

La recenta reuniune a Forumului Economic de la Davos, Elveția, „comisarul australian pentru securitate online", Julie Inman Grant, a declarat că „libertatea cuvântului nu este același lucru cu libertatea pentru toți" și că „vom avea nevoie de o recalibrare a unei întregi categorii de drepturi care se manifestă online - de la libertatea cuvântului... la eliberarea de violența online".

În acest timp, guvernul canadian încearcă să restrângă independența presei și libertatea de exprimare prin implementarea Legii C-11, care ar permite introducerea de reglementări privind toate platformele de internet, inclusiv conținutul de pe Spotify, TikTok, YouTube și podcasturile clienților. În mod asemănător, Marea Britanie dorește adoptarea Legii Securității Online, Statele Unite au „suspendat" înființarea Consiliului de Dezinformare a Guvernanței, după o reacție violentă a opiniei publice, iar Uniunea Europeană a aprobat propria Lege pentru Serviciile Digitale.

Toate acestea au ca scop limitarea libertății cuvântului. Încercările elitelor și politicienilor de a reduce la tăcere disidenții și gânditorii critici nu sunt ceva nou. Istoria este plină de exemple de „persecuție a oamenilor de știință, de arderi ale cărților de știință și de eradicarea sistematică a intelligentsiei popoarelor oprimate".

Totuși, acțiunile actuale de a restrânge libertatea cuvântului și a presei de către așa-zise guverne liberale sunt un fel de ironie a sorții, dat fiind că până și „cea mai intolerantă dintre biserici, Biserica Romano-Catolică, chiar și la canonizarea sfinților, adminte și îl ascultă cu răbdare pe «avocatul divolului». Se pare că și cei mai sfinți dintre oameni nu pot fi acceptați pentru onoruri postume până când ceea ce diavolul poate spune împotriva lor nu este cunoscut și cântărit".

Statul corporatist, conglomeratele digitale și presa mainstream vor să se asigure că dețin autoritatea exclusivă de a dicta opiniile oamenilor, dorințele și alegerile, prin sofisticatele lor tehnici de propagandă. În acest scop, au recurs chiar la transfomarea minciunilor în adevăr. De fapt, cuvântului „adevăr" i s-a alterat deja semnificația originală, în condițiile în care cei care spun adevărul în privința anumitor subiecte au ajuns să fie acuzați de discurs dușmănos, de minciună și de dezinformare.

În prezent, adevărul „nu mai este ceva ce poate fi găsit, folosind ca sigur arbitru conștiința de a ști că, într-un anumit caz, dovada (sau poziția celor care îl proclamă) justifică o credință; (adevărul) devine ceva ce trebuie stabilit de autoritate, ceva ce trebuie crezut în interesul unității efortului organizat și care va trebui modificat potrivit cu exigențele acestui efort organizat".

Totuși, modificarea definiției adevărului atrage cu sine potențialul unui mare pericol, deoarece căutarea adevărului contribuie adesea la progresul uman, ducând la descoperiri care, în final, sunt în beneficiul întregii societăți. Trebuie notat că „adevărul" nu este nici pe departe singurul cuvânt a cărui semnificație a fost schimbată recent pentru a servi ca instrument de propagandă. Printre altele se numără: libertate, justiție, lege, drept, egalitate, diversitate, femeie, pandemie, vaccin etc.

Acest lucru este extrem de îngrijorător, deoarece asemenea încercări de „pervertire a limbajului, de schimbare a sensului cuvintelor prin care se exprimă idealurile" clasei conducătoare sunt o caracteristică constantă a regimurilor totalitare. Pe măsură ce unele guverne liberal-democrate tind din ce în ce mai mult spre totalitarism, ele doresc ca oamenii să uite că există „o mare diferență între a prezuma că o opinie este adevărată, deoarece, în ciuda ocaziilor de a o contesta, ea nu a fost invalidată, și a presupune adevărul ei cu scopul de a nu permite combaterea ei".

Potrivit acestor guverne, „critica publică sau chiar exprimarea îndoielii trebuie să fie suprimate deoarece pot slăbi sprijinul public".  De fapt, ele presupun că toate punctele de vedere și opiniile care pot provoca ezitare trebuie să fie restricționate în toate domeniile și pe toate platformele. Aceasta, deoarece „cercetarea dezinteresată a adevărului nu poate fi îngăduită" atunci „când justificarea punctelor de vedere oficiale devine apanajul unic" al clasei conducătoare.

Cu alte cuvinte, controlul informațiilor este practicat și uniformitatea punctelor de vedere este impusă în toate domeniile, într-un regim totalitar. Suprimarea libertății presei, a cuvântului, a expresiei și a gândirii înseamnă că generațiile prezente și viitoare vor fi „lipsite de posibilitatea de a înlocui eroarea cu adevărul: dacă se înșală, ele pierd - ceea ce este un avantaj aproape la fel de mare - percepția mai clară și o impresie mai pregantă a adevărului, care se produce prin ciocnirea acestuia cu eroarea".

De asemenea, ele riscă să ignore faptul că singura cale prin care o persoană poate cunoaște „subiectul în întregul său" este prin „ascultarea a tot ce poate fi spus despre el de către persoane reprezentând întreaga varietate de opinii, și studiind toate modurile în care poate fi privit de către fiecare tip de gândire". Aceasta înseamnă că generațiile prezente și viitoare vor ignora că „obiceiul constant de a corija și a completa" propria „opinie confruntând-o cu cele ale altora, departe de a provoca îndoială și ezitare față de punerea ei în practică, reprezintă singura temelie stabilă pentru o încredere justă în ea".

La ora actuală, este probabil că masele nu consideră libertatea presei, a cuvântului, a expresiei și a gândirii ca pe ceva foarte important, deoarece „marea majoritate este rareori capabilă să gândească în mod independent și, în cea mai pare parte a chestiunilor, ea acceptă puncte de vedere gata formate și este fericită dacă este angrenată într-un ansamblu sau altul de credințe". Cu toate acestea, nimeni nu ar trebui să aibă puterea și autoritatea de „a-i selecta pe cei cărora" libertatea de gândire, de înțelegere și de expresie le este „rezervată".

John Stuart Mill a mers până acolo încât a afirmat că „dacă toți oamenii, mai puțin unul, ar avea o singură opinie, și doar o singură persoană ar fi de opinia contrară, omenirea nu ar avea nici o justificare să reducă la tăcere acea persoană, la fel cum și aceea nu ar avea nici o justificare să reducă la tăcere omenirea întreagă". El a adăugat că reducerea la tăcere a unei opinii este practic un act de „jefuire a rasei umane", deopotrivă a generațiilor prezente și viitoare.

Deși cenzorii le pot interzice adevărul oamenilor într-un anumit moment, „istoria demonstrează că fiecare epocă a avut numeroase opinii pe care epocile următoare le-au dovedit nu doar false, ci și absurde; și este de asemenea sigur că multe opinii, acum acceptate unanim, vor fi respinse de epocile viitoare, după cum multe opinii, odinioară unanim acceptate, sunt respinse de prezent". Dacă eforturile actuale de a suprima libertatea presei, a cuvântului, a expresiei și a gândirii reușesc, căutarea adevărului va sfârși prin a fi abandonată, iar autoritățile totalitare vor decide ce „doctrine trebuie predate și făcute publice".

Nu vor exista limite în privința celor care pot fi reduși la tăcere, deoarece controlul opiniilor va fi extins la toate persoanele din toate domeniile. În consecință, trebuie amintit decidenților politici autoritari contemporani importanța crucială a libertății cuvântului, expresiei și gândirii pe care Curtea Supremă de Justiție a recunoscut-o în cazul Sweezey vs New Hampshire, atunci când a decis că:

• „A impune o cămașă de forță liderilor intelectuali din colegiile și universitățile noastre ar pune în pericol viitorul țării noastre. Nici un domeniu al educației nu este atât de cuprinzător ca acela al descoperirilor care nu au fost încă făcute...
• „Profesorii și elevii trebuie să rămână întotdeauna liberi să pună întrebări, să cerceteze și să evalueze, să dobândească o nouă maturitate și înțelegere; altminteri, civilizația noastră ar stagna și ar muri.
• „Forma noastră de guvernământ este clădită pe premisa că fiecare cetățean trebuie să aibă dreptul la asociere politică și de exprimare. Acest drept a fost înscris în Primul Amendament al Declarației Drepturilor. Exercitarea acestor drepturi fundamentale în America s-a făcut în mod tradițional prin intermediul asociațiilor politice...
• „Istoria a dovedit cu prisosință virtutea activității politice a grupurilor minoritare, disidente, care de nenumărate ori au fost avangarda gândirii democratice și ale căror programe au sfârșit prin a fi acceptate.
• „Simplul caracter neortodox sau disidența față de majoritate nu trebuie condamnate. Absența unor asemenea voci ar fi simptomul unei grave boli a societății noastre."