"Pașapoartele de aur" ar putea fi interzise. Cine beneficiază de ele și de ce sunt controversate
Postat la: 10.03.2022 |
Parlamentul European cere interzicerea „pașapoartelor de aur" și norme pentru „vizele de aur", deoarece sunt „controversate din punct de vedere etic, juridic și economic și prezintă mai multe riscuri grave de securitate".
Eurodeputații doresc norme comune la nivelul Uniunii Europene privind „vizele de aur" pentru a combate spălarea de bani și corupția și cer o taxă asupra „vizelor de aur", care să fie colectată la nivelul Uniunii.
Îngrijorat că cetățenia UE este de vânzare, PE propune reguli comune pentru a combate problemele legate de „sistemele care acordă cetățenia/dreptul de ședere pe bază de investiții".
Eurodeputații au adoptat miercuri, 9 martie, un raport de inițiativă legislativă prin care îi cer Comisiei să facă o propunere legislativă în domeniu până la sfârșitul mandatului.
Angajamentul luat de Comisie, Franța, Germania, Italia, Regatul Unit, Canada și Statele Unite ale Americii de a limita accesul la „pașapoarte de aur" pentru cetățenii ruși bogați care au legături cu guvernul a fost discutat în cadrul dezbaterii din plen de luni. Textul a fost adoptat cu 595 de voturi pentru, 12 împotrivă și 74 abțineri.
Parlamentul subliniază că sistemele de acordare a cetățeniei pe baza unei investiții financiare (sistemele CBI), în temeiul cărora cetățenii unor țări din afara Uniunii Europene obțin dreptul de cetățenie în schimbul unei sume de bani, subminează esența cetățeniei Uniunii.
Parlamentul folosește cuvântul „parazitism" pentru a descrie această practică (folosită în Malta, Bulgaria și Cipru), căci țările Uniunii pun în vânzare ceva ce nu fusese niciodată destinat comercializării. Deputații subliniază că au fost acceptate și cereri care nu respectau condițiile stabilite și solicită ca sistemele de acest gen să fie eliminate treptat din cauza riscurilor pe care le presupun.
Parlamentul a menționat că sistemele RBI (de acordare a dreptului de ședere pe baza unei investiții financiare) presupun riscuri mai scăzute. El a cerut să se creeze norme la nivelul Uniunii Europene pentru a combate spălarea de bani, corupția și evaziunea fiscală. Printre solicitările sale se numără:
- verificarea stringentă a antecedentelor (inclusiv a membrilor familiei și a surselor fondurilor), verificarea obligatorie în bazele de date ale Uniunii și proceduri de verificare în țările terțe;
- obligații de raportare pentru țările Uniunii, inclusiv un „sistem de notificare și consultare" pentru a permite altor țări ale Uniunii să prezinte obiecții; și
- cerințe minime privind șederea efectivă pentru solicitanți și, în ceea ce privește investițiile lor, o implicare activă, calitate, valoare adăugată și contribuție la economie.
Parlamentul salută angajamentul statelor membre implicate de a limita vânzarea cetățeniei rușilor care au legături cu guvernul rus și solicită ca toate sistemele CBI și RBI din UE să excludă solicitanții ruși cu efect imediat.
Eurodeputații îndeamnă guvernele UE să reevalueze toate cererile aprobate din ultimii ani și să se asigure că „nicio persoană rusă care are legături financiare, de afaceri sau de altă natură cu regimul Putin nu își păstrează drepturile de cetățenie și de reședință". În plus, aceștia solicită Comisiei să interzică resortisanților ruși care fac obiectul sancțiunilor UE accesul la toate sistemele RBI.
Cel puțin 130.000 de persoane au beneficiat de sisteme CBI/RBI în Uniunea Europeană între 2011 și 2019, generând venituri de peste 21,8 miliarde EUR pentru țările în cauză. Sistemele CBI există în Malta, Bulgaria (unde guvernul a propus un proiect de lege pentru a pune capăt sistemului) și Cipru (care actualmente procesează doar cererile depuse înainte de noiembrie 2020, toate acestea fiind deja examinate, potrivit guvernului cipriot). Douăsprezece state membre au sisteme RBI cu sume și opțiuni de investiții diferite.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Nunta fiului lui Trump, în Bahamas, ar fi fost plătită de un apropiat al lui Putin. Cine este Umar Kremlev
Ceremonia de nunta a lui Donald Trump Jr, fiul președintelui Donald Trump, ar fi fost finanțata de omul de afaceri rus U ...
-
La doar 11 ani, violonistul Jayden King devine cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului Internațional George Enescu
Violonistul american Jayden King, in varsta de 11 ani, a caștigat premiul I al Secțiunii Vioara a Concursului Internațio ...
-
De ce își retrag băncile europene aurul din Statele Unite de la Fort Knox
Olanda și Franța și-au retras aurul din seifurile americane. Unul dintre motive il reprezinta temerile legate de increde ...
-
Peste 220.000 de ucraineni au beneficiat de protecție temporară în România de la începutul războiului. Câți au cerut azil
Peste 223.000 de persoane au beneficiat de protecție temporara in Romania de la inceputul razboiului din Ucraina și pana ...
-
Cifre publicate în premieră. Mii de angajați urmăreau oamenii înainte de căderea lui Nicolae Ceaușescu
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitații a anunțat pentru prima data cați oameni avea Securitatea inain ...
-
Trump respinge ideea încetinirii dezvoltării inteligenței artificiale: „SUA trebuie să rămână în avans față de China"
Președintele american considera exagerate o parte dintre avertismentele privind riscurile Inteligenței Artificiale, pe f ...
-
Studiu genial: Marca mașinii spune multe despre inteligența celui de la volan. Rezultate neașteptate ale unui amplu studiu
Marca, culoarea și opțiunile de personalizare ale mașinii pe care o conduci ar putea transmite mai multe informații desp ...
-
Azi crestinii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci: Semnificația, postul și obiceiurile populare mai puțin cunoscute
Înaltarea Sfintei Cruci, cea mai veche si mai importanta dintre sarbatorile dedicate Sfintei Cruci, aduce aminte d ...
-
Dincolo de ecranul negru: Marea călătorie a conștiinței între bisturiu, algoritmi mentali și misterul vindecării
Ideea ca o operație sub anestezie generala reprezinta doar un somn mai adanc este una dintre cele mai mari iluzii ale me ...
-
Operaţiune secretă: Diplomat american acuzat de pedofilie extras de agenţii americani din Marea Britanie
Un diplomat SUA, implicat intr-un dosar de pedofilie, a fost scos pe furiș din Londra de agenți americani. Se pare ca am ...
-
Misterul „codului" ascuns în Marea Piramidă. Legătura surprinzătoare cu Luna, stelele și planetele
O teorie recenta susține ca in dimensiunile Marii Piramide din Giza ar putea exista un fel de cod matematic, comparabil ...
-
Luptătorul MMA Tolea Ciumac, reținut după ce a bătut un bărbat, în urma unui conflict izbucnit în fața unui local din Centrul Vechi
Luptatorul MMA Tolea Ciumac a fost reținut de polițiștii din București dupa ce a fost implicat intr-o bataie cu un alt b ...
-
Companiile americane cheltuiesc într-un an de 20 de ori bugetul Europei pentru AI
Patru companii americane (Google, Microsoft, Amazon, Meta) investesc in 2026 aproximativ 725 de miliarde de dolari in in ...
-
A murit una dintre cele mai celebre influencerițe! A mâncat 60 de ouă în direct pe internet, iar la scurt timp a urmat tragedia
Moartea unei tineri influencerițe de doar 24 de ani a șocat comunitatea online. Cunoscuta pe rețelele de socializare sub ...
-
VIDEO În Marea Neagră a avut loc prima bătălie navală din istorie între două ambarcațiuni fără echipaj. Ce s-a întâmplat
Ucraina susține ca in Marea Neagra a avut loc prima confruntare navala din istorie intre doua ambarcațiuni fara echipaj ...
-
De la supravegherea de stat la războaie, Inteligenţa Artificială începe să fie folosită pe scară largă: Utilizarea nu mai este ipotetică
Operațiunile de supraveghere conduse de stat din intreaga lume il folosesc pe Claude pentru a-și eficientiza operațiunil ...
-
Bărbat, înjunghiat de iubita lui la Timișoara. O vecină a văzut scandalul pe fereastră şi a sunat la 112
Un barbat de 31 de ani din Timisoara a fost transportat la spital dupa ce a fost injunghiat cu un cutit de iubita lui, o ...
-
Alertă de securitate la Revolut. Date sensibile ale clienților au fost transmise în urma unor solicitări frauduloase
Compania Revolut a fost implicata intr-o grava breșa de securitate, dupa ce a transmis date sensibile ale unor clienți c ...
-
Cum poate poliția să citească mesaje fără să „spargă" WhatsApp, Signal sau Telegram? Avertismentul unui expert
Criptarea end-to-end folosita de aplicații precum WhatsApp, Signal sau Telegram nu garanteaza ca mesajele raman inaccesi ...
-
Secretul ascuns în ziua ta de naștere. Calculul simplu care îți arată datoria karmică
În numerologie și in credințele spirituale despre karma, ziua in care te-ai nascut poarta o insemnatate mult mai p ...
-
Fenomenul care îi uimește pe sociologi: Motivul real pentru care tinerii români sunt nostalgici după Nicolae Ceaușescu
Chiar daca nu au trait pe propria piele restricțiile și lipsurile din anii '80, unii tineri privesc spre perioada comuni ...
-
Schimbare importantă pentru românii care vor să obțină un credit ipotecar sau de nevoi personale! Ce decizie a luat ANAF privind verificarea veniturilor
Romanii care vor sa obțina un credit ipotecar sau de nevoi personale ar putea scapa in curand de drumurile inutile și de ...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu