Plantație uriașă de canabis, camuflată pe malul Mureșului. 100 de plante în greutate de 65 de kilograme, descoperite de anchetatori
Postat la: 15.08.2026 |
O cultură de canabis cu peste 100 de plante, ascunsă printre vegetație și culturi de legume pe malul râului Mureș, a fost descoperită de polițiști și procurori în județul Arad. Doi bărbați au fost prinși în timp ce s-ar fi aflat în plantație și au fost ulterior reținuți pentru trafic de droguri de risc. Anchetatorii au ridicat aproximativ 65 de kilograme de masă verde.
Investigația a fost desfășurată de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Arad.
Potrivit anchetatorilor, cei doi bărbați ar fi pus bazele culturii de canabis în cursul anului 2026, plantele urmând să fie destinate comercializării.
Cultura fusese amenajată în extravilanul localității Lipova, pe malul râului Mureș. În dimineața zilei de 14 august, cei doi suspecți au fost prinși în flagrant în timp ce s-ar fi aflat în plantație și ar fi îngrijit plantele.
În urma operațiunii, polițiștii au identificat 101 plante de canabis aflate în diferite etape de dezvoltare. Împreună, acestea aveau o greutate de aproximativ 65 de kilograme de masă verde.
Plantația fusese organizată pe rânduri într-un spațiu special pregătit și era ascunsă printre vegetația din zonă și culturi de legume. Pentru a o face mai greu de observat, cultura fusese disimulată inclusiv cu plasă de mascare.
Anchetatorii au găsit în apropierea plantației o adevărată infrastructură pentru întreținerea și irigarea culturii.
Printre bunurile descoperite se aflau un generator, o motopompă și un puț forat, dar și o roabă, mai multe unelte pentru grădinărit, recipiente cu apă, pesticide și ghivece. În zonă fusese montată și o cameră video de supraveghere.
Polițiștii au găsit asupra celor doi bărbați și cantități de canabis și cocaină, precum și un grinder.
Operațiunea a continuat cu percheziții la locuințele celor doi suspecți.
În urma acestora, anchetatorii au ridicat o moară electrică folosită pentru măcinarea canabisului, cantități de canabis și semințe, precum și mai multe obiecte pe care existau urme de substanță.
Au mai fost găsite un aparat de vidat, cântare electronice, grindere și alte mijloace de probă care au fost ridicate în cadrul anchetei.
Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea celor doi bărbați în data de 14 august.
Sâmbătă, cazul a ajuns în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Arad, procurorii solicitând arestarea preventivă a celor doi pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor DIICOT.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
După urși, și lupii amenință orașele Văii Jiului. Haitele pun stăpânire pe fostele zone miniere și atacă gospodăriile
Peste 100 de lupi traiesc in padurile din jurul celor șase orașe din Valea Jiului. Unele animale salbatice au ajuns pe s ...
-
Mașina ta știe mai multe despre tine decât crezi. Cercetătorii spun că nu mai poți cumpăra una nouă care să nu te urmărească
Mașinile conectate nu mai colecteaza doar informații tehnice despre motor, baterie sau trasee. Un nou studiu realizat de ...
-
Capsulele cu cofeină comandate pe internet i-au adus moartea unui tânăr de 25 de ani. Înainte de a ajunge la spital, fost găsit desculț și în delir pe stradă
Un tanar de 25 de ani din Marea Britanie a murit dupa ce a luat o cantitate mare de cofeina sub forma de capsule cumpara ...
-
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Susținatorii lui Calin Georgescu s-au intors miercuri seara in fața Arestului Central din București, unii dintre ei cu c ...
-
Mărturia pasagerului care a imobilizat copilotul atacator și a preluat manșa avionului: „Am văzut documentarul «Dezastre în aer»"
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a intalnit miercuri, pe aeroportul Ben Gurion, cu pasagerii avionului flydubai ...
-
Al treilea femicid în ultimele 10 zile: încă o femeie a fost ucisă de soț, în Neamț. Bărbatul ar fi ascuns cuțitul și a prezentat anchetatorilor o altă versiune
O femeie in varsta de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost injunghiata mortal de soț, a informat, joi, 1 oc ...
-
Călin Georgescu ar urma să fie scos din arest. Ce urmăresc procurorii să afle în dosarul în care este acuzat de înșelăciune
Calin Georgescu ar urma sa fie scos din centrul de detenție, pentru a participa la perchezițiile informatice ce urmeaza ...
-
Lovitură de 400.000 de euro. Cristian Rizea, executat silit în Republica Moldova. Sechestru pe casa din Chișinău
Fostul deputat PSD Cristian Rizea este urmarit silit in Republica Moldova pentru recuperarea sumei de 300.000 de euro, c ...
-
Inteligența artificială a ajuns să le arate hackerilor cine are cei mai mulți bani în cont
Un malware bancar pentru Android folosește Gemini nu doar ca instrument tehnic, ci și pentru a decide ce victime merita ...
-
Pârnaie pentru Inteligenta Artificială: Nvidia construiește practic o "cușcă" pentru agenții AI ca aceștia să nu poată face lucruri periculoase pentru om
NVIDIA a lansat Open Agent Safety Platform, o soluție de securitate conceputa pentru agenții AI capabili sa execute sing ...
-
Semnele vitale ale Pământului sunt pe roșu: Șapte sisteme ale vieții au fost „sparte"
Un nou raport realizat de catre Laboratorul științific „Planetary Boundaries" de la Institutul din Potsdam pentru ...
-
Prima execuție a unei femei din ultimii 200 de ani, în Tennessee, a eșuat. A fost transportată la spital după administrarea injecției letale
Execuția Christei Pike, 50 de ani, in statul american Tennessee pare sa fi eșuat, potrivit martorilor și avocaților cond ...
-
Cursa Flydubai: Netanyahu spune că pilotul care și-ar fi înjunghiat copilotul și ar fi încercat să prăbușească aeronava a fost arestat
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri ca pilotul unei curse de la Dubai catre Israel, care ar fi fo ...
-
Pilotul unui zbor Dubai-Israel a vrut să prăbușească intenționat avionul. Celălalt pilot l-a înjunghiat ca să îl oprească. Unul era rus, celălalt era ucrainean
Un zbor Flydubai de la Dubai spre Israel a fost deviat miercuri, 30 septembrie, catre Arabia Saudita, dupa ce piloții ae ...
-
Percheziții EPPO în România și alte state europene, într-un dosar de 300 de milioane de euro: Peste un milion de telefoane făcute din piese folosite, vândute drept noi
O rețea investigata de Parchetul European ar fi vandut pe platforme online peste un milion de telefoane prezentate drept ...
-
Măsuri de protecție ca în pandemie pentru ca Vladimir Putin să nu răcească. Oficialii cu teste pozitive la gripă sunt trimiși în concediu medical
Administrația prezidențiala a Rusiei se confrunta cu o alerta medicala. Șeful de cabinet Anton Vaino și adjunctul sau, S ...
-
Chipul nevăzut al lui Donald Trump: Cum este președintele SUA în privat, potrivit dezvăluirilor făcute de omul care îi păzește viața
Un agent al Serviciului Secret american care l-ar fi protejat pe fostul președinte Donald Trump ar fi facut o declarație ...
-
Au furat cocaină din depozitul de probe al Poliției și au înlocuit-o cu făină - Drogurile ar valora 15 milioane de dolari
Miercuri, anchetatorii analizau pistele in urma unui jaf de proporții din insula Fiji, cautand zeci de colete cu cocaina ...
-
Motivul pentru care polițiștii te vor opri în trafic în următoarele săptămâni: Întrebările la care conducătorii auto trebuie să răspundă
Conducatorii auto din Romania vor fi opriți pe șosele de catre autoritați și vor fi intrebați despre traseul urmat și de ...
-
Lăsat inițial în libertate, arestat de CAB. Cum a motivat Tribunalul București decizia în cazul Călin Georgescu
Judecatorul Vlad Andriescu de la Tribunalul București a respins inițial cererea DIICOT de arestare preventiva a lui Cali ...
-
Susținătorii lui Georgescu fac chetă de 1.100.000 de euro, ca să îl elibereze: Legea nu permite eliberarea dacă se achită prejudiciul
Susținatorii lui Calin Georgescu fac cheta ca sa achite prejudiciul de 1.100.000 de euro de care este acuzat in cel mai ...
-
Analiză terifiantă despre evoluția conflictelor globale: "Duelul ar putea degenera rapid într-unul nuclear"
Cunoscutul editorialist Ted Carpenter, a strans din mass-media occidentale atacurile in "zona gri" care sunt atribuite R ...
-
"Căpitanul taților": Un militar american a plătit 37.000 de euro pentru o operațiune în România pentru a-și recupera copilul răpit de către soție
Nicholas DauSchmidt a devenit „capitanul taților", foști soți carora li s-au luat copiii și au fost duși in strain ...
-
Un judecător din Teleorman "cântărește" de 5 ani ce sentință să dea într-un banal caz de înșelăciune. A amânat verdictul de peste 180 de ori
O avocata din Giurgiu, Angelica David, a sarbatorit luni un eveniment profesional deosebit: s-au implinit 5 (cinci) ani ...
-
Financial Times a confirmat din surse sigure declarația lui Kimberly Guilfoyle referitoare la căderea Guvernului Bolojan: „Putem face asta în orice țară vrem. Putem face asta și aici"
Prestigiosul cotidian de afaceri Financial Times a confirmat, din surse independente, dialogul dintre ambasadoarea SUA i ...
-
Descoperă avantajele unei case smart, de la confort la eficiență
Te-ai intrebat vreodata cum ar fi sa ai control deplin asupra tuturor echipamentelor din locuința, economisind timp și r ...
-
Câte cuvinte înțelege, de fapt, un câine. Numărul i-a surprins chiar și pe cercetători
Cainii pot reacționa imediat cand aud termeni precum „plimbare", „mancare" sau „afara", insa vocabular ...
-
Cercetătorii au "îmbătat" Inteligența Articicială și așa au aflat lucruri secrete
O cercetare mai puțin obișnuita a fost realizata de catre experții de la Universitatea New South Wales Sydney din Austra ...
-
Mare e grădina Ta, da' să vezi casa! Susținătorii lui Călin Georgescu vor să strângă bani să-i cumpere vila din Toscana, după ce DIICOT a pus sechestru pe cea din Mogoșoaia
Susținatorii lui Calin Georgescu au inceput sa stranga bani pe TikTok și Facebook pentru a-l ajuta sa-și cumpere o vila ...
-
Inca un pas spre carnea artificială în România: Ce este carnea hibrid de la Lidl. Alimentul a fost introdus recent în supermarketuri
Lidl a lansat recent o gama inovatoare de produse din carne hibrid, care combina carnea tradiționala cu proteine din maz ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu