Primăria lui Robert Negoiță trădează: Instituția s-a constituit parte civilă pentru prejudiciul uriaș din cazul Rosal
Postat la: 24.02.2022 |
Procurorul șef al DNA a anunțat, joi, că Primăria Sectorului 3 s-a constituit parte civilă în dosarul de mare corupție în care Robert Negoiță a fost pus sub acuzare pentru fapte de corupție privind prelungirea contractului cu compania Rosal.
Legat de același dosar, Crin Bologa a amintit că datele publice ale anchetei au fost comunicate deja, clarificând astfel că în acest dosar, cu prejudiciu de peste 100 de milioane de euro, anchetatorul de ca nu a luat nicio măsură preventivă față de cei puși sub acuzare. „Dar s-au pus sechestre în acest dosar", a explicat Bologa. Întrebat de asemnea dacă lăsarea în libertate a fostului edil Marian Vanghelie de către instanțe, poate avea rol demoralizator pentru procurorii din subordine Bologa a explicat:
"Pentru procuroii DNA astfel de motivări ar putea avea un efect de ambiționare. Avem la DNA specialiști de înalta calificare pe diferite domenii. Cand facem solicitare noi avem argumente pentru arestare, nu pentru o judecată pe fond. Judecatorul trebuie sa analizeze aceste argumente nu pe cele pentru osluționarea dosarului pe fond".
Procurorii DNA de la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți:
ROBERT SORIN NEGOIȚĂ, primar al Sectorului 3 din municipiul București, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave și a unei infracțiuni de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave,
OCTAVIAN GHEȚU, director executiv la Direcția Economică din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a trei complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave, complicitate la instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave și fals intelectual,
GEORGE-ALEXANDRU MANCIU, la data faptelor director al Direcției de Utilități Publice din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave,
IRINA-GINA SOROCEANU, director executiv la Direcția Investiții și Achiziții din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave,
FLORENTINA PENCEA, la data faptelor director executiv Direcția Juridică din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave
MIHĂIȚĂ MARIUS, la data faptelor secretar al Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu,
ELENA PETRESCU, la data faptelor viceprimar al Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uzurparea funcției cu consecințe deosebit de grave,
Persoană fizică reprezentant al S.C. ROSAL GRUP S.A, sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave,
MIRELA CHETREANU, auditor public extern, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual,
și S.C. ROSAL GRUP S.A., sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave.
Faptele reținute ar fi constatate în contextul în care, în perioada anilor 2000-2018, în Sectorul 3 din municipiul București, s-au încheiat 54 acte adiționale la un contract de salubrizare cu S.C. ROSAL GRUP S.A., prin care, fie s-a prelungit contractul, fie s-a mărit valoarea acestuia.
La nivelul Sectorului 3 nu s-ar fi respectat prevederile noii legislații aplicabile actelor adiționale începând cu anul 2001 și până la finalizarea derulării contractului (Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice; O.G. 71 din 29 august 2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local; Legea 101 din 25 aprilie 2006 a serviciului de salubrizare a localităților; O.U.G. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii).
Cu alte cuvinte, în contextul menționat, în loc să fie organizate licitații publice, contractul de salubritate încheiat în anul 1999 a fost prelungit succesiv cu S.C. ROSAL GRUP S.A. (operator nelicențiat din anul 2013 pentru Sectorul 3), prin acte adiționale care au determinat inclusiv creșterea tarifelor de salubrizare.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În realizarea atribuțiilor de serviciu, suspectul Robert Sorin Negoiță ar fi aprobat, întocmit și semnat o serie de acte (Raport de specialitate, Nota de fundamentare, Expunere de motive), iar la 20 noiembrie 2013, pe baza actelor, ar fi prezentat membrilor Consiliului Local al Sectorului 3 regularitatea operațiunii propuse spre votare. Sub pretextul implementării Programului de dezvoltare a sistemului de gestionare integrată a deșeurilor municipale de pe raza administrativă a sectorului 3, suspectul ar fi determinat obținerea votării, de către Consiliul local a unui act care, în realitate, viza prelungirea nelegală a contractului de salubritate cu încă 10 ani.
Actul adițional prin care se prelungea nelegal termenul contractual cu operatorul nelicențiat legal - Rosal Grup S.A a fost ulterior semnat de suspectul Robert Sorin Negoiță.
În plus, la 15 mai 2014, suspectul Robert Sorin Negoiță ar fi încheiat și semnat în mod nelegal, un alt act adițional, fără a-l supune aprobării Consiliului local, prin care s-au crescut frecvențele de realizare a activităților de curățenie a căilor publice cu influență asupra creșterii costurilor operatorului de salubritate Rosal Grup S.A.
Modalitatea de prelungire a contractului inițial de salubrizare printr-o serie de acte adiționale a făcut obiectul unor controale din partea Curții de Conturi, Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice și Consiliului Concurenței.
Aceste controale au constatat încălcări ale dispozițiilor legale, iar ca urmare, autorității contractante (UAT Sector 3) i s-a comunicat obligația de a nu mai prelungi contractul inițial încheiat în 1999 peste termenul de valabilitate de 5 ani stipulat în contract și i s-a recomandat să dispună reorganizarea serviciilor de salubrizare conform noilor prevederi și să atribuie noul contract conform O.U.G. nr. 34/2006, prin licitație.
Încălcările constatate de Curtea de Conturi ca urmare a controlului efectuat la Primăria Sectorului 3 au fost validate de Instanța de contencios administrativ, în cursul anului 2017. Față de această sentință, primarul Sectorului 3 Robert Sorin Negoiță a declarat recurs, dar ulterior a renunțat la judecarea recursului.
Pentru a acoperi retroactiv nelegalitățile prelungirii contractului inițial, funcționarii Primăriei Sector 3 ar fi inițiat un demers juridic prin care, în cursul anului 2018, actele adiționale s-ar fi aprobat retroactiv de către Consiliul local. Ulterior, ar fi fost întocmit un referat, semnat de viceprimarul Elena Petrescu, pe baza unei delegări nelegale făcute de primar, prin care practic s-au șters o parte din obligațiile de plată pe care ROSAL GRUP S.A le avea la Primăria Sector 3. Ulterior, acțiunea a fost validată de auditorul public extern, suspecta Mirela Chetreanu, în Raportul de follow-up din data de 11.10.2019, deși aspectele nu remediau încălcările constatate de Curtea de Conturi.
Prin faptele descrise, la care au contribuit, sub forma complicității, și persoanele menționate din conducerea Primăriei Sectorului 3, s-ar fi creat un prejudiciu total de 578.446.818 lei în dauna Sectorului 3 și un folos necuvenit pentru SC Rosal Grup SA.
Procurorii au solicitat Consiliului Local Sector 3 București să comunice dacă Sectorul 3 se constituie parte civilă în cauză.
Celor nouă persoane fizice și persoanei juridice având calitatea de suspect li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Rețeaua secretă a lui Peter Thiel, expusă după o scurgere de date. Nume grele din politică, tehnologie și afaceri, dezvăluite pentru prima dată
O scurgere de date fara precedent a adus in atenția publicului una dintre cele mai discrete și influente organizații de ...
-
Ce se întâmplă cu facturile la gaze de la 1 iulie? Anunțul ANRE pentru milioane de români
Autoritatea Naționala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noul pachet de tarife reglementate pentru se ...
-
Judecătorii care l-au condamnat pe Chițoiu, trimiși la judecata disciplinară pentru exercitarea funcției cu rea-credință: au majorat pedepasa pentru că inculpatul s-a apărat
Inspecția Judiciara a exercitat acțiunea disciplinara impotriva judecatorilor Ioan Fundatureanu și Costin Andrei Stancu, ...
-
Infodefense Europe: Revoltă la centrul de instruire militară ucraineană „Desna” din Cernihiv - batalionul 534 de geniu „Tisa”, are mulți morți!
În regiunea Cernihiv, la nord-est de Kiev, a izbucnit o revolta grava la centrul de instruire Desna, care a dus la ...
-
Un microfon uitat deschis a surprins o discuție dintre Macron și Zelenski. Înregistrarea arată cum îl văd cei doi pe Donald Trump
O conversație surprinsa de un microfon deschis intre Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, la summitul G7 din Franța, a ...
-
Un trend tot mai popular: House-sittingul le permite turiștilor să locuiască în vile spectaculoase pe gratis
Un trend tot mai popular printre freelanceri și turiști promite vacanțe spectaculoase la costuri minime: house-sittingul ...
-
România intră în cursa marilor gigafabrici AI: proiect de până la 5 miliarde de euro la Cernavodă, în timp ce Spania investește 719 milioane
Romania intra in competiția europeana pentru dezvoltarea infrastructurii de inteligența artificiala, cu un proiect estim ...
-
Zeci de percheziții într-un dosar care zguduie lumea interlopă din București: Clanurile Ștoacă și Toboșarii, vizate după războiul cu arme, macete și cocktailuri Molotov
Polițiștii Capitalei și procurorii desfașoara miercuri 21 de percheziții in București și județul Ilfov, intr-un dosar ca ...
-
La Odesa a fost distrusă „inima logistică a Ucrainei" Reuters: Infrastructura de export a Ucrainei din Odesa este practic distrusă
Sectorul agricol al Ucrainei a anunțat recent ca porturile orașului Odesa, prin care trece cea mai mare parte a exportur ...
-
Nicușor Dan joacă ultima carte pentru Guvernul Veștea: discuție de urgență cu premierul desemnat și Sorin Grindeanu
Președintele Nicușor Dan i-a chemat la discuții pe premierul desemnat Adrian Veștea și pe președintele PSD, Sorin Grinde ...
-
Delapidare uriașă la USR: 400.000 de lei au dispărut din fondurile partidului
O femeie angajata ca responsabil financiar la Uniunea Salvati Romania (USR) a fost trimisa in judecata de procurori sub ...
-
Damian Drăghici lansează miercuri un manual pentru suflet: "Greșeala este Calea!"
Damian Draghici lanseaza miercuri, 19 iunie 2026, o carte absolut superba - "Greșeala este Calea!" - in care vom regasi ...
-
Ghidul Complet al Cazinourilor Online: Divertisment, Tehnologie și Siguranță în Era Digitală
Industria jocurilor de noroc a suferit o transformare radicala in ultimul deceniu, mutandu-se in mare parte din salile s ...
-
Un medicament experimental a redus tumorile la pacienți cu mai multe forme de cancer
Un medicament experimental dezvoltat in Marea Britanie, care impiedica celulele canceroase sa se ascunda de sistemul imu ...
-
Prețurile petrolului scad, însă șoferii mai au de așteptat: De ce acordul SUA-Iran nu aduce ieftiniri rapide la carburanți
Acordul dintre Statele Unite și Iran ar putea pune capat conflictului care a perturbat piețele energetice globale, insa ...
-
Vladimir Putin trăiește complet în lumea lui. Din 2011 vizionează știri create doar pentru el, rupte de realitate
Vladimir Putin vizioneaza, inca din anul 2011, emisiuni de știri speciale care nu sunt difuzate niciodata la televizor ș ...
-
Timpul va trece la fel de repede dar mai precis! Fizicienii au construit în premieră primele ceasuri atomice
Dupa zeci de ani de incercari și ipoteze, fizica face un salt spectaculos in masurarea timpului. Doua echipe independent ...
-
Chiar dacă pare bizar, ar trebui să arunci o sticlă sub pat atunci când te cazezi la hotel! Te scapă de o mare frică și îți arată dacă ești în pericol
Însoțitorii de bord calatoresc pentru a-și caștiga existența, așa ca avem tendința sa avem incredere in sfaturile ...
-
Turcia forțează o decizie în NATO, care va afecta direct și România
Turcia incearca sa profite de summitul Alianței din 7-8 iulie de la Ankara pentru a obtine anularea planului actual de i ...
-
O vulnerabilitate descoperită cu ajutorul inteligenței artificiale provoacă scăderea abruptă a unei criptomonede
Un cercetator in securitate cibernetica a identificat intr-o singura zi o eroare critica in codul Zcash, ramasa nedetect ...
-
Ce se întâmplă în organism după doar o săptămână cu mai puțină sare. Cine ar trebui să acorde o atenție specială
Deși pare un ingredient banal, sarea se regasește intr-o gama foarte larga de produse, inclusiv in alimente despre care ...
-
Ce efect are consumul de pâine cu maia asupra glicemiei, potrivit nutriționiștilor
Deși consumul de paine cu maia prezinta beneficii evidente (in special in locul painii albe obișnuite), exista numeroși ...
-
Renașterea Imperiului Roman: Latina să devină a 25-a limbă oficială a Uniunii Europene. Mișcarea care vrea să unească Europa printr-o limbă comună
O inițiativa culturala lansata la nivel european propune readucerea limbii latine in prim-planul vieții publice și trans ...
-
Cercetare nouă pune sub semnul întrebării rolul calciului și vitaminei D în prevenirea problemelor osoase
Suplimentele cu calciu și vitamina D, recomandate de ani de zile pentru menținerea sanatații oaselor, ar putea avea efec ...
-
Cercetătorii chinezi au identificat cauzele opririi dezvoltării embrionilor umani în stadii incipiente
Cercetatorii chinezi au captat primele imagini de inalta rezolutie ale unor embrioni umani aflati in primele lor cinci z ...
-
Dan Diaconescu despre senzaționala poveste a privatizării OLTCHIM și metodele folosite în SECURISTAN!
Într-o intervenție excepționala in emisiunea „CE-I ÎN GUȘA, ȘI-N CAPUȘA”, moderata de Cozmin Guș ...
-
No Peace without Justice - Decembrie ‘89 – Iunie ‘90 - Triumful Securității și controlul total al României de azi
Autor: George Roncea cu o postfața de Andrei Bistrean-Siupiur Cuprins I. Cuvant inainte II. Decembrie 1989 ...
-
Dan Puric: ÎNCOTRO POPOR ROMÂN? Curatorul sufletului românesc vs cei ”fătați în grabă”!
Ultima apariție editoriala al unuia dintre cei mai sensibili romani de vița Dan Puric, ”Încotro popor roman? ...
-
Rusia neagă lovirea catedralei ortodoxe din Kiev: a fost vorba despre o rachetă Patriot fabricată în SUA, posibil expirată
Rusia a declarat luni ca nu a lovit manastirea istorica Lavra Pecerska din Kiev in timpul unui atac nocturn asupra fabri ...
-
Israelul se opune acordului dintre SUA și Iran. Refuză retragerea trupelor și proclamă: 'Suntem o țară independentă!'
Acordul recent incheiat intre Statele Unite și Iran a declanșat un val de critici pe scena politica din Israel. Atat rep ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu