Profesorul Alexandru Popovici deslușește tainele războiului din Ucraina: "Ura dintre cazaci și ruși e de peste o sută de ani!"

Postat la: 07.03.2022 |

Profesorul Alexandru Popovici a ajuns la venerabila vârstă de 83 de ani. În calitate de cercetător al Academiei de Științe din Ucraina, el explică relațiile ruso-ucrainene, din punct de vedere istoric. Popovici a supraviețuit bombardamentelor din București din 1944. A prins venirea sovieticilor la Hațeg.

Instaurarea comunismului a fost un dezastru pentru familia sa. Deși era premiant, profesorii activiști l-au exmatriculat de două ori din rațiuni politice. Odată din liceu, în 1954 și a doua oară, în 1958, de la Institutul Politehnic București. Mama sa, Laura, a apelat la Ministrul Învățământului de atunci, academicianul Ilie G. Murgulescu. S-a bucurat și de destinderea din anii '68, când a putut face pași în carieră.

Ajuns membru al comisiei de Bacalaureat la un liceu din Ploiești. Acolo, l-a cunoscut pe profesorul Segal, cel care i-a mediat o întâlnire cu protectorul său din tinerețe, Murgulescu. Își amintește, de parcă ar fi vorbit ieri, că principalul regret al lui Gheorghe Gheorghiu Dej, exprimat în timpul unei confesiuni, era că a exmatriculat mii de studenți. Pentru a a-și repara greșelile, i-a cerut ministrului „să dreagă busuiocul."

Pentru susținerea tezei de doctorat, n-a primit avizul de la partid. Au existat și oameni de bine. Stelian Dumitrescu, rectorul Institutului de Mine și de Gaz din Ploiești, și secretarul de partid al facultății s-au dus și i-au obținut aprobarea, scrie "Romania liberă".

Profesorul Alexandru Popovici, deși are lucrări științifice în domeniul său de expertiză, nu este membru al Academiei Române, ci doar al Academiei de Științe din Ucraina. Era o vreme când vicepreședintele Academiei Române, Aureliu Emil Săndulescu, îl presa să depună dosarul, dar era prea ocupat cu activitatea politică post-decembristă. Era vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Mării Negre cu sediul la Istanbul. Pleca foarte des din țară. Totuși, primește azi o indemnizație de merit din partea Academiei Române, ca recunoaștere a performanțelor sale din învățământ. După ce nu a mai avut activitate politică, a fost admis în Academia de Științe din Ucraina.

În calitate de cercetător al Academiei de Științe din Ucraina rememorează relațiile ruso-ucrainene. În 3 martie 1918, s-a semnat Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk din Republica de azi Belarus dintre Rusia și Puterile Centrale, care a pecetluit ieșirea Austriei din Primul Război Mondial. Atunci, prin acest document diplomatic, Rusia a recunoscut independența Ucrainei, Georgiei și Finlandei. A cedat Polonia și statele baltice Lituania, Letonia și Estonia Germaniei și Austro-Ungariei. A renunțat la Kars, Ardahan și Batum, regiune încorporată Turciei.

La acea vreme, tatăl său era în refugiul din Moldova. Avea 14 ani. A povestit mai târziu cum a auzit soldații ruși umilindu-și superiorii. "Armata rusă era în descompunere." Le rupeau ofițerilor epoleții. Spre deosebire de aceștia, cazacii erau mult mai bravi. Ulterior, cei din urmă au luptat în Războiul Civil din Rusia cu trupele roșii. Erau numiți "albii." Din păcate, au fost învinși, ne explică profesorul Popovici.

În calitate de profesor, a fost conducătorul unei grupe de studenți care au vizitat Kiev-ul în perioada URSS. Au fost instruiți în prelucrarea diamantelor artificiale, folosite la capetele de foraj. Își amintește că în centrul orașului domnea statuia impozantă a generalului Vatutin, la poalele căreia ardea focul "slavei veșnice." Trupele lui Bandera l-au ucis în timpul celui de-al doilea război mondial. Vatutin era apropiat lui Stalin.

Rezistența patrioților ucraineni a fost înfrântă de Armata Roșie. De atunci, mai explică profesorul Popovici, există ura de moarte între ucraineni și ruși. Cumplita foamete din anii '30 a lăsat falii adânci între cei pe care presa occidentală, neinstruită, îi consideră "frați."

Profesorul Alexandru Popescu s-a implicat activ în lupta anticomunistă după Revoluția din 1989. A fost vicepreședintele Partidului Alianței Civice. De două ori senator, a promovat șapte proiecte de legi. A condus Grupul de Prietenie cu Republica Kazahstan. După unificarea facțiunilor liberale din 1997, a rămas membru la PNL sector 1. Cunoscând partidul din interior, ne-a precizat recent, printr-un mesaj trimis pe adresa redacției, că nu mai identifică niciun brătienist printre liderii actuali, prezentând o listă de argumente în favoarea tezei că doar Tătăreștii colaboraționiști mai există în funcții.