Românii prăznuiesc astăzi Adormirea Maicii Domnului. Obiceiuri și tradiții
Postat la: 15.08.2026 |
Creștinii prăznuiesc sâmbătă, 15 august, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai mari sărbători din an. Maica Domnului este și ocrotitoarea marinarilor. De această zi sunt legate tradiții, obiceiuri și superstiții, care pot fi încă întâlnite în diverse zone ale țării.
Gradul înalt de cinstire acordată Maicii Domnului în cultul ortodox se vede și prin numărul mare al sărbătorilor închinate prăznuirii ei. Pe când sfinții ceilalți sunt, de regulă, pomeniți o singură dată pe an, și anume în ziua adormirii lor, Sfânta Fecioară Maria este prăznuită, în mod special, de mai multe ori în cursul anului bisericesc, prin praznice care cinstesc nu numai adormirea sau trecerea ei la cele veșnice, ci și nașterea, dar și unele minuni săvârșite prin puterea ei, după plecarea din viața aceasta.
Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deși mărturii despre existența ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de atunci o foarte mare dezvoltare.
Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, Orașul Sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea Grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului și biserica zidită pe acest mormânt. În spatele mormântului Maicii Domnului din această biserică este pusă la închinare pentru pelerini icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.
Se pare că generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani și care a fixat definitiv și data sărbătoririi ei la 15 august.
În Apus, sărbătoarea a fost generalizată puțin mai târziu de către Papa Teodor I (642-649), care era originar din Ierusalim și care a impus data de 15 august ca dată a sărbătoririi Adormirii Maicii Preacurate, ca și în Răsărit.
Praznicul Adormirii Maicii Domnului se bucură de o mare cinstire în rândul credincioșilor, având o perioadă de două săptămâni de post, înaintea sărbătorii, ca perioadă de pregătire duhovnicească pentru acest eveniment sfânt din viața Maicii Domnului. În seara dinaintea sărbătorii se săvârșește în toate bisericile Vecernia cu Litie și chiar Privegherea întreagă, adică și slujba Utreniei, urmată de cântarea Prohodului Maicii Domnului. Foarte multe mănăstiri din țară adună cu prilejul acestui praznic sute și mii de pelerini în jurul zidurilor lor, aceștia petrecând întreaga noapte în rugăciune, cântare și priveghere.
Obiceiuri și tradiții
În această zi, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineață, fructe din recolta de struguri și de prune, pentru a fi sfințite de către preoți și împărțite apoi credincioșilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, așezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile lor vor fi protejate de boli și de necazuri.
Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii și să le ajute să nască prunci sănătoși. Tradiția nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că în dimineața de 15 august se tămâiază mormintele.
Din 15 august se deschide și sezonul nunților, acesta ținând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) și Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiția, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.
În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii își coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârșite.
Printre superstițiile de ziua de Sfânta Maria Mare se regăsesc și cele legate de foc. În multe sate românești nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile și să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile.
Gospodarii vor avea recoltele blestemate și fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi și gospodăria se va destrăma.
Această sărbătoare se ține mai ales pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naștere ușoară și pentru vindecări. Oamenii merg la biserică și se roagă la Fecioara Maria: fetele de măritat pentru un "ursit" bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbații pentru recolte bogate.
De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate care doresc să își găsească ursitul trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zile un fir de năprasnic (feriga în unele zone) și să se roage la icoana Maicii Domnului, ținând candela aprinsă. Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare.
De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să își taie părul și să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.
În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede își pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-și visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forța de a vindeca diferite boli.
În data de 15 august își schimbă bărbații pălăria cu căciula, iar cei care mai sunt văzuți cu pălăria după această dată sunt luați în râs de către ceilalți săteni. Tot acestora le este interzis să doarmă pe prispa casei în această zi.
Bătrânii satelor transilvănene cred și în zilele noastre că dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi lungă și călduroasă.
De asemenea, în această zi de sărbătoare se spune că nu este bine să mergi înapoi, întrucât atragi tristețea Maicii Domnului. O altă superstiție legată de ziua Adormirii Maicii Domnului spune că nu este bine să se aprindă focul în sobă, acesta fiind un gest care atrage boala și ghinionul.
În această zi, multe biserici și mănăstiri din țară, printre care mănăstirile Nicula și Putna, își sărbătoresc hramul.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Acest deget robotic este acoperit cu piele din tesut uman si care se vindecă la fel ca la om
Ce s-ar intampla daca un robot nu doar ar parea ca are piele, ci ar purta efectiv piele umana vie? Cercetatorii de la U ...
-
Scandal mare cât DIICOT: Susținătoare a lui Călin Georgescu, săltată de polițiști și dusă la Obregia
Arestarea pentru 30 de zile a lui Calin Georgescu, acuzat ca ar fi inșelat un om de afaceri cu peste un milion de euro, ...
-
Când uitarea devine un semnal de alarmă. Interviu cu Helene Radu - inspector de specialitate în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Alzheimer
Seniorii din Sectorul 1 pot beneficia in luna octombrie de evaluari cognitive orientative și iși pot verifica tensiunea ...
-
Senzația unică a nisipului fin și a apei turcoaz exact ca în fotografiile de prezentare din Thailanda
Ai ales un sejur in Republica Dominicana pentru plaja aceea deschisa la culoare, apa limpede și palmierii care par așeza ...
-
După urși, și lupii amenință orașele Văii Jiului. Haitele pun stăpânire pe fostele zone miniere și atacă gospodăriile
Peste 100 de lupi traiesc in padurile din jurul celor șase orașe din Valea Jiului. Unele animale salbatice au ajuns pe s ...
-
Mașina ta știe mai multe despre tine decât crezi. Cercetătorii spun că nu mai poți cumpăra una nouă care să nu te urmărească
Mașinile conectate nu mai colecteaza doar informații tehnice despre motor, baterie sau trasee. Un nou studiu realizat de ...
-
Capsulele cu cofeină comandate pe internet i-au adus moartea unui tânăr de 25 de ani. Înainte de a ajunge la spital, fost găsit desculț și în delir pe stradă
Un tanar de 25 de ani din Marea Britanie a murit dupa ce a luat o cantitate mare de cofeina sub forma de capsule cumpara ...
-
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Susținatorii lui Calin Georgescu s-au intors miercuri seara in fața Arestului Central din București, unii dintre ei cu c ...
-
Mărturia pasagerului care a imobilizat copilotul atacator și a preluat manșa avionului: „Am văzut documentarul «Dezastre în aer»"
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a intalnit miercuri, pe aeroportul Ben Gurion, cu pasagerii avionului flydubai ...
-
Al treilea femicid în ultimele 10 zile: încă o femeie a fost ucisă de soț, în Neamț. Bărbatul ar fi ascuns cuțitul și a prezentat anchetatorilor o altă versiune
O femeie in varsta de 57 de ani, din localitatea Dumbrava Roșie, a fost injunghiata mortal de soț, a informat, joi, 1 oc ...
-
Călin Georgescu ar urma să fie scos din arest. Ce urmăresc procurorii să afle în dosarul în care este acuzat de înșelăciune
Calin Georgescu ar urma sa fie scos din centrul de detenție, pentru a participa la perchezițiile informatice ce urmeaza ...
-
Lovitură de 400.000 de euro. Cristian Rizea, executat silit în Republica Moldova. Sechestru pe casa din Chișinău
Fostul deputat PSD Cristian Rizea este urmarit silit in Republica Moldova pentru recuperarea sumei de 300.000 de euro, c ...
-
Inteligența artificială a ajuns să le arate hackerilor cine are cei mai mulți bani în cont
Un malware bancar pentru Android folosește Gemini nu doar ca instrument tehnic, ci și pentru a decide ce victime merita ...
-
Pârnaie pentru Inteligenta Artificială: Nvidia construiește practic o "cușcă" pentru agenții AI ca aceștia să nu poată face lucruri periculoase pentru om
NVIDIA a lansat Open Agent Safety Platform, o soluție de securitate conceputa pentru agenții AI capabili sa execute sing ...
-
Semnele vitale ale Pământului sunt pe roșu: Șapte sisteme ale vieții au fost „sparte"
Un nou raport realizat de catre Laboratorul științific „Planetary Boundaries" de la Institutul din Potsdam pentru ...
-
Prima execuție a unei femei din ultimii 200 de ani, în Tennessee, a eșuat. A fost transportată la spital după administrarea injecției letale
Execuția Christei Pike, 50 de ani, in statul american Tennessee pare sa fi eșuat, potrivit martorilor și avocaților cond ...
-
Cursa Flydubai: Netanyahu spune că pilotul care și-ar fi înjunghiat copilotul și ar fi încercat să prăbușească aeronava a fost arestat
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri ca pilotul unei curse de la Dubai catre Israel, care ar fi fo ...
-
Pilotul unui zbor Dubai-Israel a vrut să prăbușească intenționat avionul. Celălalt pilot l-a înjunghiat ca să îl oprească. Unul era rus, celălalt era ucrainean
Un zbor Flydubai de la Dubai spre Israel a fost deviat miercuri, 30 septembrie, catre Arabia Saudita, dupa ce piloții ae ...
-
Percheziții EPPO în România și alte state europene, într-un dosar de 300 de milioane de euro: Peste un milion de telefoane făcute din piese folosite, vândute drept noi
O rețea investigata de Parchetul European ar fi vandut pe platforme online peste un milion de telefoane prezentate drept ...
-
Măsuri de protecție ca în pandemie pentru ca Vladimir Putin să nu răcească. Oficialii cu teste pozitive la gripă sunt trimiși în concediu medical
Administrația prezidențiala a Rusiei se confrunta cu o alerta medicala. Șeful de cabinet Anton Vaino și adjunctul sau, S ...
-
Chipul nevăzut al lui Donald Trump: Cum este președintele SUA în privat, potrivit dezvăluirilor făcute de omul care îi păzește viața
Un agent al Serviciului Secret american care l-ar fi protejat pe fostul președinte Donald Trump ar fi facut o declarație ...
-
Au furat cocaină din depozitul de probe al Poliției și au înlocuit-o cu făină - Drogurile ar valora 15 milioane de dolari
Miercuri, anchetatorii analizau pistele in urma unui jaf de proporții din insula Fiji, cautand zeci de colete cu cocaina ...
-
Motivul pentru care polițiștii te vor opri în trafic în următoarele săptămâni: Întrebările la care conducătorii auto trebuie să răspundă
Conducatorii auto din Romania vor fi opriți pe șosele de catre autoritați și vor fi intrebați despre traseul urmat și de ...
-
Lăsat inițial în libertate, arestat de CAB. Cum a motivat Tribunalul București decizia în cazul Călin Georgescu
Judecatorul Vlad Andriescu de la Tribunalul București a respins inițial cererea DIICOT de arestare preventiva a lui Cali ...
-
Susținătorii lui Georgescu fac chetă de 1.100.000 de euro, ca să îl elibereze: Legea nu permite eliberarea dacă se achită prejudiciul
Susținatorii lui Calin Georgescu fac cheta ca sa achite prejudiciul de 1.100.000 de euro de care este acuzat in cel mai ...
-
Analiză terifiantă despre evoluția conflictelor globale: "Duelul ar putea degenera rapid într-unul nuclear"
Cunoscutul editorialist Ted Carpenter, a strans din mass-media occidentale atacurile in "zona gri" care sunt atribuite R ...
-
"Căpitanul taților": Un militar american a plătit 37.000 de euro pentru o operațiune în România pentru a-și recupera copilul răpit de către soție
Nicholas DauSchmidt a devenit „capitanul taților", foști soți carora li s-au luat copiii și au fost duși in strain ...
-
Un judecător din Teleorman "cântărește" de 5 ani ce sentință să dea într-un banal caz de înșelăciune. A amânat verdictul de peste 180 de ori
O avocata din Giurgiu, Angelica David, a sarbatorit luni un eveniment profesional deosebit: s-au implinit 5 (cinci) ani ...
-
Financial Times a confirmat din surse sigure declarația lui Kimberly Guilfoyle referitoare la căderea Guvernului Bolojan: „Putem face asta în orice țară vrem. Putem face asta și aici"
Prestigiosul cotidian de afaceri Financial Times a confirmat, din surse independente, dialogul dintre ambasadoarea SUA i ...
-
Descoperă avantajele unei case smart, de la confort la eficiență
Te-ai intrebat vreodata cum ar fi sa ai control deplin asupra tuturor echipamentelor din locuința, economisind timp și r ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu