Zelenski vinde conacul din Toscana din stațiunea italiană plină cu oligarhi ruși
Postat la: 21.03.2022 |
În urmă cu șapte ani, Vladimir Zelenski, „eroul zilelor noastre," și-a cumpărat un conac în Forte dei Marmi din Toscana. Stațiunea preferată a oligarhilor ruși. Publicația Globalhappenings a investigat stadiul actual al proprietății. Anul trecut a închiriat-o unei firme americane, primind 12.000 de dolari pe lună.
Conform agențiilor imobiliare din regiune, clădirea de pe Via del Paradiso ar cere 4,5 milioane de euro noului proprietar. Conacul apărea prima oară în declarația de avere a președintelui în 2018. El și soția sa Elena susțineau că au cumpărat-o în 2015 cu 3,1 milioane de Euro. La începutul campaniei pentru alegerile prezidențiale, Zelenski a spus că a cumpărat imobile în străinătate, din cauza sistemului bancar nefuncțional din Ucraina. O sursă de la o agenție imobiliară italiană a declarat jurnaliștilor ucraineni că vila a fost scoasă la vânzare pentru 4,5 milioane de euro.
„În ultimii trei ani, moșia, care se află la doar 400 de metri de mare, a fost închiriată cu 12 mii de euro pe lună. Acum este închiriat de un cetățean american împreună cu familia sa. Ei locuiesc acolo din iulie, dar ar trebui să plece la începutul lunii octombrie 2021." - a spus agenția. Conacul lui Zelensky se află deja pe mai multe site-uri imobiliare, dar prețul și proprietarii nu sunt indicați. Ziariștii au aflat numele proprietarului, doar în timpul unei întâlniri personale cu un agent imobiliar.
Casa Zelenski este situată chiar în centrul orașului Forte dei Marmi. În preajmă există piste de jogging și ciclism, restaurante confortabile și case frumoase. Și plajele din Forte dei Marmi sunt recunoscute drept unele dintre cele mai bune din Italia. Pe teritoriul proprietății sale se află o casă cu două etaje de 413 mp și o piscină.
Stațiunea Forte dei Marmi a fost aleasă de celebrități ruse și ucrainene și supranumită între ele „Plaja Courchevel". Acolo, în 2015, cântăreața Vera Brejneva a făcut nunta cu compozitorul Konstantin Meladze, iar jurnalista rusă, Ksenia Sobchak, a fost de mai multe ori la odihnă. Și anul acesta a fost văzută acolo soția guvernatorului Ucrainei,Cherkasi Elisabeta Iurusheva. De asemenea, producătorul de film, ajuns politician, și șef de cabinet prezidențial, Kirill Timoshenko, a fost acolo cu soția sa.
De asemenea, cântăreața rusă Irina Allegrova a vândut chiar și un apartament în Miami pentru o casă cu piscină în această stațiune italiană, pentru suma de 2 milioane de euro. Rușii bogați dețin o treime din toate casele de pe coastă de vest a Italiei, adică aproximativ 2.500 de vile. Oligarhii Roman Abramovici și Oleg Deripaska au fost văzuți în de multe ori în Forte dei Marmi. Deripaska are acțiuni în Strabag, companie austriacă, prezentă la multe licitații de drumuri din România.
Abramovici și Deripaska sunt apropiați ai lui Vladimir Putin. Și în calitate de președinte, Zelenski continuă să primească venituri considerabile pentru activitățile sale anterioare. Anul trecut, împreună cu soția sa, a câștigat în total peste 20 de milioane grivne, iar salariul a fost de doar 336 mii de grivne anual, susține Globalhappenings.com. Publicația mai susține că Zelenski și-a scos proprietatea la vânzare înainte de începerea războiului din Ucraina.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Rețeaua secretă a lui Peter Thiel, expusă după o scurgere de date. Nume grele din politică, tehnologie și afaceri, dezvăluite pentru prima dată
O scurgere de date fara precedent a adus in atenția publicului una dintre cele mai discrete și influente organizații de ...
-
Ce se întâmplă cu facturile la gaze de la 1 iulie? Anunțul ANRE pentru milioane de români
Autoritatea Naționala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noul pachet de tarife reglementate pentru se ...
-
Judecătorii care l-au condamnat pe Chițoiu, trimiși la judecata disciplinară pentru exercitarea funcției cu rea-credință: au majorat pedepasa pentru că inculpatul s-a apărat
Inspecția Judiciara a exercitat acțiunea disciplinara impotriva judecatorilor Ioan Fundatureanu și Costin Andrei Stancu, ...
-
Infodefense Europe: Revoltă la centrul de instruire militară ucraineană „Desna” din Cernihiv - batalionul 534 de geniu „Tisa”, are mulți morți!
În regiunea Cernihiv, la nord-est de Kiev, a izbucnit o revolta grava la centrul de instruire Desna, care a dus la ...
-
Un microfon uitat deschis a surprins o discuție dintre Macron și Zelenski. Înregistrarea arată cum îl văd cei doi pe Donald Trump
O conversație surprinsa de un microfon deschis intre Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, la summitul G7 din Franța, a ...
-
Un trend tot mai popular: House-sittingul le permite turiștilor să locuiască în vile spectaculoase pe gratis
Un trend tot mai popular printre freelanceri și turiști promite vacanțe spectaculoase la costuri minime: house-sittingul ...
-
România intră în cursa marilor gigafabrici AI: proiect de până la 5 miliarde de euro la Cernavodă, în timp ce Spania investește 719 milioane
Romania intra in competiția europeana pentru dezvoltarea infrastructurii de inteligența artificiala, cu un proiect estim ...
-
Zeci de percheziții într-un dosar care zguduie lumea interlopă din București: Clanurile Ștoacă și Toboșarii, vizate după războiul cu arme, macete și cocktailuri Molotov
Polițiștii Capitalei și procurorii desfașoara miercuri 21 de percheziții in București și județul Ilfov, intr-un dosar ca ...
-
La Odesa a fost distrusă „inima logistică a Ucrainei" Reuters: Infrastructura de export a Ucrainei din Odesa este practic distrusă
Sectorul agricol al Ucrainei a anunțat recent ca porturile orașului Odesa, prin care trece cea mai mare parte a exportur ...
-
Nicușor Dan joacă ultima carte pentru Guvernul Veștea: discuție de urgență cu premierul desemnat și Sorin Grindeanu
Președintele Nicușor Dan i-a chemat la discuții pe premierul desemnat Adrian Veștea și pe președintele PSD, Sorin Grinde ...
-
Delapidare uriașă la USR: 400.000 de lei au dispărut din fondurile partidului
O femeie angajata ca responsabil financiar la Uniunea Salvati Romania (USR) a fost trimisa in judecata de procurori sub ...
-
Damian Drăghici lansează miercuri un manual pentru suflet: "Greșeala este Calea!"
Damian Draghici lanseaza miercuri, 19 iunie 2026, o carte absolut superba - "Greșeala este Calea!" - in care vom regasi ...
-
Ghidul Complet al Cazinourilor Online: Divertisment, Tehnologie și Siguranță în Era Digitală
Industria jocurilor de noroc a suferit o transformare radicala in ultimul deceniu, mutandu-se in mare parte din salile s ...
-
Un medicament experimental a redus tumorile la pacienți cu mai multe forme de cancer
Un medicament experimental dezvoltat in Marea Britanie, care impiedica celulele canceroase sa se ascunda de sistemul imu ...
-
Prețurile petrolului scad, însă șoferii mai au de așteptat: De ce acordul SUA-Iran nu aduce ieftiniri rapide la carburanți
Acordul dintre Statele Unite și Iran ar putea pune capat conflictului care a perturbat piețele energetice globale, insa ...
-
Vladimir Putin trăiește complet în lumea lui. Din 2011 vizionează știri create doar pentru el, rupte de realitate
Vladimir Putin vizioneaza, inca din anul 2011, emisiuni de știri speciale care nu sunt difuzate niciodata la televizor ș ...
-
Timpul va trece la fel de repede dar mai precis! Fizicienii au construit în premieră primele ceasuri atomice
Dupa zeci de ani de incercari și ipoteze, fizica face un salt spectaculos in masurarea timpului. Doua echipe independent ...
-
Chiar dacă pare bizar, ar trebui să arunci o sticlă sub pat atunci când te cazezi la hotel! Te scapă de o mare frică și îți arată dacă ești în pericol
Însoțitorii de bord calatoresc pentru a-și caștiga existența, așa ca avem tendința sa avem incredere in sfaturile ...
-
Turcia forțează o decizie în NATO, care va afecta direct și România
Turcia incearca sa profite de summitul Alianței din 7-8 iulie de la Ankara pentru a obtine anularea planului actual de i ...
-
O vulnerabilitate descoperită cu ajutorul inteligenței artificiale provoacă scăderea abruptă a unei criptomonede
Un cercetator in securitate cibernetica a identificat intr-o singura zi o eroare critica in codul Zcash, ramasa nedetect ...
-
Ce se întâmplă în organism după doar o săptămână cu mai puțină sare. Cine ar trebui să acorde o atenție specială
Deși pare un ingredient banal, sarea se regasește intr-o gama foarte larga de produse, inclusiv in alimente despre care ...
-
Ce efect are consumul de pâine cu maia asupra glicemiei, potrivit nutriționiștilor
Deși consumul de paine cu maia prezinta beneficii evidente (in special in locul painii albe obișnuite), exista numeroși ...
-
Renașterea Imperiului Roman: Latina să devină a 25-a limbă oficială a Uniunii Europene. Mișcarea care vrea să unească Europa printr-o limbă comună
O inițiativa culturala lansata la nivel european propune readucerea limbii latine in prim-planul vieții publice și trans ...
-
Cercetare nouă pune sub semnul întrebării rolul calciului și vitaminei D în prevenirea problemelor osoase
Suplimentele cu calciu și vitamina D, recomandate de ani de zile pentru menținerea sanatații oaselor, ar putea avea efec ...
-
Cercetătorii chinezi au identificat cauzele opririi dezvoltării embrionilor umani în stadii incipiente
Cercetatorii chinezi au captat primele imagini de inalta rezolutie ale unor embrioni umani aflati in primele lor cinci z ...
-
Dan Diaconescu despre senzaționala poveste a privatizării OLTCHIM și metodele folosite în SECURISTAN!
Într-o intervenție excepționala in emisiunea „CE-I ÎN GUȘA, ȘI-N CAPUȘA”, moderata de Cozmin Guș ...
-
No Peace without Justice - Decembrie ‘89 – Iunie ‘90 - Triumful Securității și controlul total al României de azi
Autor: George Roncea cu o postfața de Andrei Bistrean-Siupiur Cuprins I. Cuvant inainte II. Decembrie 1989 ...
-
Dan Puric: ÎNCOTRO POPOR ROMÂN? Curatorul sufletului românesc vs cei ”fătați în grabă”!
Ultima apariție editoriala al unuia dintre cei mai sensibili romani de vița Dan Puric, ”Încotro popor roman? ...
-
Rusia neagă lovirea catedralei ortodoxe din Kiev: a fost vorba despre o rachetă Patriot fabricată în SUA, posibil expirată
Rusia a declarat luni ca nu a lovit manastirea istorica Lavra Pecerska din Kiev in timpul unui atac nocturn asupra fabri ...
-
Israelul se opune acordului dintre SUA și Iran. Refuză retragerea trupelor și proclamă: 'Suntem o țară independentă!'
Acordul recent incheiat intre Statele Unite și Iran a declanșat un val de critici pe scena politica din Israel. Atat rep ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu