A tras DNA în cine nu trebuia?
Postat la: 19.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Am aflat, cu stupoare, că de mai mult timp, prin grija doamnei Laura Codruţa Koveşi şi bunăvoinţa autorităţilor de la Chişinău, în Republica Moldova, a fost delegat un specialist al Direcţie Naţionale Anticorupţie. Evident, totul a fost împachetat frumos, cu acordul şi sub îndrumarea FBI. Scopul operaţiunii este, evident, combaterea corupţiei instituţionalizate. Şi, iată, ce a ieşit.
Despre ridicarea imunităţii lui Vlad Filat se va mai vorbi mult şi bine. La fel cum se va mai vorbi mult şi bine şi despre arestarea şi punerea acestuia sub acuzare. Dincolo de raţionamentele şi mesajele vizând lupta împotriva corupţiei din Republica Moldova, acest eveniment de grad zero este upgradat prin implicaţiile sale politice. De ce?
Din simplul motiv că toţi comentatorii scenei politice, dar absolut toţi, au ajuns la concluzia că, prin punerea la zid a lui Filat şi demonizarea implicită a Partidului Democrat Liberal din Republica Moldova, drumul spre Uniunea Europeană a surorii noastre mai mici a fost blocat. Şi că, de acum încolo, se va vorbi mai cu seama despre axa Chişinău - Moscova.
Cu alte cuvinte, ar fi fost executată o operaţiune tipică KGB. Făcută tocmai în scopul ca Federaţia Rusă să redobândească acest teren de joc numit Republica Moldova, aflat la graniţa cu NATO şi Uniunea Europeană. Interesant este că nici unul dintre analiştii politici nu pun la îndoială fondul informaţiilor transmise de instituţia anticorupţie din Republica Moldova. În sensul că, domnul Vlad Filat se numără şi el printre numeroşii demnitari corupţi din Republica Moldova.
Este greu de spus cum va reuşi opinia publică de la Chişinău şi din întreaga lume să depăşească această aparentă contradicţie în termeni. Va să zică, Filat este corupt şi, totuşi, arestarea şi anchetarea lui constituie o gravă lovitură dată Republicii Moldova în drumul ei, până de curând, de netăgăduit, către structurile euroatlantice. Dar până când va exista un răspuns, până când ne va fi oferită cheia acestei intrigi tipic fanariote este extrem de relevantă şi o altă informaţie. Cea din debutul acestei analize. Pe care o putem completa şi cu altele.
Se ştie, deci, cu precizie, că structura anticorupţie din Republica Moldova este consiliată de DNA România şi de FBI-ul american. Se mai ştie că DNA România a devenit, cu adevărat, glorios în ochii partenerilor noştri euroatlantici începând din momentul în care l-a înhăţat pe un prim-ministru al României, respectiv pe Adrian Năstase. Şi şi-a consolidat reputaţia de instituţie fără mamă, fără tată, neînfricată, necruţătoare, dresându-i şi actualului prim-ministru Victor Ponta un dosar penal. După ce, în ,prealabil a obţinut o condamnare şi împotriva numărul doi din PSD, azi numărul unu, Liviu Dragnea. Nu care cumva DNA România şi-a exportat acest mod de operare şi în Republica Moldova, vizând cea mai importantă ţintă politică?
Mai ştim că serviciul secret al Republicii Moldova, echivalentul SRI-ului românesc este, literalmente, împănat cu foşti ofiţeri KGB, dintre care cei mai mulţi, dacă nu cumva toţi, au fost preluaţi şi de FSB, noua securitate a Rusiei. Şi la fel se întâmplă, la o scară ceva mai mică, şi în ceea ce priveşte structura de securitate a Republicii Moldova. Şi atunci, la ce concluzie am putea oare să ajungem, până una-alta? Că, în cel mai bun caz, fără vreo rea intenţie, doar din prea mult avânt, DNA România în parteneriat cu FBI - Statele Unite au comis o greşeală de mari proporţii. Cu consecinţe istorice.
Sorin Rosca Stanescu
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu