• Tweet

În urmă cu mai mult timp, la 20 martie 2015 și la 25 martie 2015, aflându-mă în penitenciarul Jilava, am publicat două editoriale cu titlul „România și America - un nou început" și, respectiv, „Ambasadorul".

Sunt încântat că dintre numeroasele variante, avute atunci în vedere la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, a fost aleasă, pentru înalta funcție de ambasador, exact persoana care, după cum rezultă din analizele mele, avea profilul cel mai adecvat pentru o misiune în România.

Astăzi, îi urez Excelenţei Sale Hans G. Klemm mult succes în misiunea sa în România și mă rezum în a publica cele două articole, pe care intuiția m-a ajutat să le consacru, încă din luna martie, noului ambasador.

SR Stanescu

România - America un nou început

Și chiar aşa este. Cel care va fi instalat ambasador al Statelor Unite la București pornește într-o nouă aventură politică, în numele Washington-ului, în parteneriat cu Bucureștiul. Să sperăm, de succes. Dar, de ce vorbim despre un nou început? Din trei motive. Pe care le voi expune în cele ce urmează.
Va fi numit un ambasador al Statelor Unite la București, după ce acest post a rămas neocupat foarte mult timp. Consternând mulți analiști politici din țară și din străinătate. Pentru că, întrebarea care s-a pus și la care încă nu s-a răspuns este următoarea : cât de consolidat ar putea fi parteneriatul nostru strategic cu Statelor Unite, dacă în ultimii douăzeci şi cinci de ani am avut parte doar de ambasadori numiți politic, care au primit o sinecură din partea președinților Statelor Unite, pentru contribuția în campaniile electorale, niciun dintre aceștia nefiind diplomat de profesie? Acum, pentru prima dată, se pare că vine omul potrivit, la locul potrivit. Pentru că Excelenţa sa, viitorul ambasador, din câte suntem informați, este specialist în geopolitică, pe de o parte, şi, pe de altă parte, o persoană extrem de bine familiarizată cu operațiuni de anvergură, care, de obicei, sunt executate cu susținerea serviciilor secrete. În definitiv, România este un stat aflat în proximitatea unui teritoriu aflat în război. Și extrem de aproape de un potențial agresor de anvergură, dacă nu planetară, în orice caz, regional. Din această perspectivă, viitorul ambasador pare a fi bine ales de Casa Albă și de Departamentul de Stat.
În al doilea rând, este clar că cea mai importantă componentă a parteneriatului nostru strategic cu Statelor Unite este cea care ține de securitatea NATO, de securitatea Europei, de securitatea întregii zone în care, Dumnezeu a plasat „grădina Maicii Domnului". Prin urmare, în mod inevitabil, în ciuda unor declarații și angajamente politice, celelalte trăsături ale unui parteneriat strategic se află într-un plan secund. Și asta, în ciuda faptului că, iată, relațiile politice, odată cu deschiderea noului ciclu prezidenţial sub Klaus Iohannis, par a avea un debut, cel puțin promițător. Este preconizată o vizită la cel mai înalt nivel al președintelui român în Statele Unite. Și, în ciuda faptului că și componenta economică începe să capete proeminenţă. Dacă până în prezent, Statele Unite nu s-au numărat, niciodată, printre primi parteneri comerciali sau investiţionari ai României, iată că, în acest an, prin preluarea de către capitalul american a unei părți din portul Constanța, din rațiuni economice, de strategie energetică, dar și de strategie militară, această relație se relansează.
În fine, noul ambasador al Statelor Unite vine într-o țară, care, probabil, de la Washington, se vede că o zonă de ruine, care fumegă și în care se produc, încă, în mod accelerat, explozii, prin distrugerea sistematică, din punctul de vedere al unora, haotică, din punctul de vedere al altora, a unor câmpuri minate de o corupție, care sub mandatul lui Traian Băsescu se instituționalizase. Din această perspectivă, reprezentantul Statelor Unite în România, vine, cumva, pe un teren, dacă nu curățat, în orice caz, în curs de a fi curățat. Este de presupus, dat fiind background-ul acestuia, că domnul ambasador va fi suficient de înțelegător în raport cu derapajele care au caracterizat, caracterizează și vor caracteriza acest proces, derapaje de care, în mod evident, se fac vinovați maeștrii jocului, respectiv DNA și SRI. Într-o ordine mai degrabă inversată.
Dincolo însă de toate circumstanțele, prezența unui nou ambasador la București, pentru un București care are un nou președinte și va avea, până la sfârșitul acestui an, un nou guvern, constituie garanția unui nou început, poate mai bun. În orice caz, mai bun în ceea ce privește imaginea de partener solid și sigur al Washington-ului, în raport cu Bucureștiul.

Ambasadorul

Astăzi, numele este cunoscut. Oficial. Se numește Hans G. Klemm si nu m-am înșelat prea mult. Sau nu m-am înșelat aproape deloc. Contextul geopolitic face ca, pentru prima dată în ultimii douăzeci si cinci de ani sau poate chiar mai mulți ani, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București să fie un diplomat. Nu o persoană răsplătită pentru sponsorizarea campaniilor electorale prezidențiale de la Washington. Acest „detaliu” spune multe.
Ar fi bine să înțelegem care este motivul real pentru care, o perioadă atât de lungă, Statele Unite ale Americii nu și-au trimis un ambasador în România. Și nu este vorba, aici, de o înțelegere „oficială”. Nu va recunoaște nimeni de la Departamentul de Stat, vreodată, ceea ce afirm eu aici. Acest adevăr va fi poate consemnat în cărți, după mulți ani, pe măsura desecretizării unor documente. Fapt este că ultimii ambasadori ai Statelor Unite la București, care nu au fost diplomați de carieră, și-au luat sinecurele în serios. Și, pe lângă reprezentarea intereselor Washington-ului la nivel politic, militar, geostrategic, ei s-au ocupat, la București, și cu afaceri personale. Dacă ar fi reprezentat, pur și simplu, interesele lumii de afaceri de peste ocean, aducând, în mod dezinteresat, investitori, promovând, în mod dezinteresat, o colaborare economică, atunci lucrurile ar fi stat altfel. Există însă, dincolo de rezultatele excepționale ale colaborării româno-americane, și o serie întreagă de pete negre, despre care administrația americană preferă să nu vorbească.
Fapt este că insistența unora dintre ambasadori de a promova și interese, până la urmă, personale, în plan economic, acest amestec care, în mod oficial, este combătut de ambele state, între politică și afaceri, a adus o serie de prejudicii de imagine Statelor Unite, în România. Era momentul ca lucrurile să se schimbe. Și se schimbă.
Desigur, noul ambasador, după ce a fost acceptat de partea română, conform regulilor internaționale, urmează să fie validat în Congresul Statelor Unite ale Americii. Același congres care a blocat, extrem de mult, numirea unui ambasador la București - să fim realiști - nu numai ca urmare a fricțiunilor dintre majoritatea republicană și administrația Obama, ci și utilizând, chiar și în subtext, argumente de genul celor pe care le-am prezentat eu mai sus. La care, desigur, s-a adăugat și cei doi ani de grație, acordați destul de ciudat lui Traian Băsescu de către Departamentul de Stat, în ciuda faptului că acesta devenise o oaie neagră a parteneriatului.
Aștrii s-au realiniat. La București a venit un nou președinte, care a câștigat pe un val popular de speranță. De la el se așteaptă o resetare a vieții politice de la București. S-a schimbat și contextul internațional. Mai ales, cel din imediată vecinătate a României, unde se desfășoară un război recunoscut, asumat, declarat. Noul ambasador va fi obligat să refacă punţile de încredere - cele câteva punți deteriorate - între conștiința colectivă a unor români, care s-au simțit tratați ca o colonie, de unii dintre foștii ambasadori americani, și Statele Unite care, să recunoaştem, reprezintă, astăzi, cea mai importantă garanție a suveranității noastre naționale și a stabilității politice de la București.
Și mai trebuie să spun un lucru pe care îl cred a fi adevărat, sută la sută, și el, în felul lui, dureros. Odată cu instalarea unui nou ambasador al Statele Unite ale Americii la București, diplomat de carieră și reprezentant, pur sânge, al nucleului politic conducător din Statele Unite, în România, după o pauză dramatică, se ridică și se afirmă două centre de stabilitate și de putere. Unul la Cotroceni, creat în jurul lui Klaus Iohannis, iar celălalt, reprezentat de Statele Unite, prin ambasada sa. Pentru că Statele Unite nu sunt doar un partener strategic al României. Statele Unite reprezintă chiar una dintre pârghiile care conduc România. Să sperăm, într-o direcţie bună. Adică, și în interesul românilor.