Asigurările de sănătate nu pot fi obligatorii
Postat la: 17.05.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

ZiuaNews a avut dreptate când, în luna septembrie a anului trecut, acuza putarea politică de faptul că „îngrădește dreptul constituțional la ocrotirea sănătății". Fiindcă nu-i poți cere unei persoane fără niciun fel de venituri să plătească asigurări medicale, de vreme ce n-are din ce, dar nici n-o poți lăsa să moară. La fel cum nu-l poți obliga pe contribuabil să-și asigure sănătatea, dacă nu-și dorește, caz valabil și în cazul asigurării obligatorii a locuințelor care, în opinia noastră, este o lege profund neconstituțională.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „nu poți fi asigurat cu forța împotriva voinței tale", în cazul unui avocat din Timișoara, care a dat Casa Națională de Asigurări de Sănătate în judecată, la fel cum au procedat alți 400 de avocați. Cu toate că omul nu decontase nici măcar un leucoplast în ultimii 20 de ani, CNAS a încercat să obțină de la acesta 80.000 de lei, reprezentând asigurări neachitate pe ultimii cinci ani.
Prostia gândită de puterea politică, pentru a atrage mai mulți bani la sănătate, persistă din anul 2006, când s-a votat Legea nr. 95 privind reforma în domeniul sănătății. Dar atunci ticăloșia era ceva mai mică, comparativ cu situația actuală. Indiferent dacă realiza ori nu venituri, întreaga populație a fost obligată să participe la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate. Cotizația pentru cei fără venituri a fost stabilită la 5% din venitul minim pe economie, chiar dacă persoana n-are ce mânca. Totuși, i s-a oferit amărâtului rău-platnic - chipurile - un colac de salvare, pentru cazul în care se îmbolnăvește și are nevoie de-un pat în spital. Să plătească cotizația pe ultimele șase luni, plus luna în curs, prevedere destul de cinică, după părerea noastră. Că dacă n-are bani pentru o tranșă, de unde să aibă pentru șapte?
În condițiile actuale, o persoană fără venituri, care trăiește din exploatarea de subzistență a propriei ogrăzi, ar trebui să achite 62,5 lei pe lună, adică 750 de lei pe an din ce n-are, ca să nu încalce Codul fiscal, intrat anul acesta în vigoare. Că așa i-a tăiat capul pe cei care au promovat și aprobat propunerea legislativă, la unison cu președintele republicii. Prin noul cod, puterea a stabilit că „Dreptul la ocrotirea sănătății" și prevederea potrivit căreia „Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și sănătății publice", conținute în Constituție, nu se mai aplică persoanelor fără venituri. La fel, a statuat că asigurarea este obligatorie pentru tot norodul, fie că beneficiază ori nu de servicii medicale. Ceea ce este o inepție, după cum a stabilit și ICCJ.
În același timp, țara noastră, prin Ministerul Afacerilor Externe, achită asigurările medicale ale refugiaților, aceștia fiind tratați cu maximă ospitalitate, ca într-un viitor nu prea îndepărtat să vină cât mai mulți pe la noi. De asemenea, Secretariatul de Stat pentru Culte, din cadrul Guvernului României, susține întreg personalul monahal din teritoriu, indiferent de religie, inclusiv reprezentanți ai unor secte. Iar Ministerul Justiției plătește pentru pușcăriași, dar de amărâtul de rând, care abia-și duce zilele, pe Doamna Putere o doare fix în cot.
Dan Coste
-
Avatarurile inteligenței artificiale
Parte din boții lui Musk produși de xAI sunt facuți dupa chipul și asemanarea creatorului lor, de unde și vorba, cum e t ...
-
Statul contra națiunii. Dedesubtul tentativei de expropriere a asiguraților de la Pilonul 2 de pensii
Daca tot nu va era clar pana acum, atunci lovitura de miliarde lei aplicata de guvern și ASF asiguraților la pensii priv ...
-
Vătaful colonial Bolojan expropriază băștinașii. Jaful de 23 miliarde euro din banii românilor
Scriu la cald despre scelerata manevra a Guvernului Bolojan care vrea sa exproprieze banii deținuți de romani in fonduri ...
-
România care și-a boicotat propriul protocol
Pe 5 august 2025, Ion Iliescu, primul președinte ales dupa Revoluția din 1989 a plecat dintre noi. Funeraliile de stat, ...
-
O SINISTRĂ DEZNĂDEJDE
Îmi cer scuze, de la bun inceput, ca am sa va ocup timpul cu un text desprte mine. Parțial mai mult despre mine de ...
-
Pilonul II: Străinii au liber la banii românilor
Pe vremea cand Liviu Dragnea a vrut sa modifice la fel regulile privind pensiile private, romanii au ieșit in strada. 17 ...
-
Afaceriștii din jurul lui Bolojan. All inclusive capii mafiilor imobiliară și funciară din Oradea (II)
În ultimii 15-16 ani, perioada care coincide cu era Bolojan de la Primaria Municipiului Oradea și de la Con ...
-
Minciuna că Iliescu, și nu rușii, a reușit salvarea RO de la dezintegrare în 1990, este, culmea, promovată azi de către vechi securiști, unii foști agenți de influență KGB!
Informația ca Ion Iliescu a fost impus ca lider al Romaniei de catre ruși, in 1989 a inceput, in sfarșit, sa circule lib ...
-
Între obligație și considerație, la catafalcul lui Ion Iliescu
Osatura statului roman este cladita pe temelia pusa de Ion Iliescu. Cartea de vizita a Romaniei, credibilitatea și predi ...
-
Cine a ținut dosarele revoluției și mineriadelor
Reziștii se adreseaza la ghișeul greșit. Ei fac impietatea de a organiza o manifestare in aceeași zi cu inmormantarea l ...
-
Un mediocru longeviv, viclean și norocos, care i-a trădat în mod succesiv pe toți cei ce l-au sprijinit, inclusiv pe români ca popor. Dumnezeu să-l ierte!
Titlul de azi l-am redactat și publicat ieri, la puține minute dupa ce am aflat vestea morții lui Ion Iliescu. Așa mi s- ...
-
Ultimul comunist autentic din Romania
A murit ultimul comunist autentic din Romania. Cel care s-a agatat de comunism si s-a uitat dupa lumina Moscovei pana ca ...
-
Șefa CSM știe că o pensie de 3500 de euro e insuficientă, dar refuză să evalueze nocivitatea activității magistraților români din ultimele decenii!
Dupa decizia fatala și incorecta de ucidere a cuplului Ceaușescu, in decembrie 1989, decizie careia noi, romanii, i-am p ...
-
Bolojan și acoliții săi continuă mătrășirea fostei primărițe din Brusturi
Am prezentat pe larg in acest an execuția politica, mediatica și judiciara la care a fost supusa ex-primarița social-dem ...
-
Jaful din Sănătate. Gura păcătosului de la CNAS adevăr grăiește!
Iata de ce a pus Bolojan cass și pe mațe, iata unde se duc banii din asigurari de sanatate storși de guvern de la mamici ...
-
Lupta pentru primăria București se întețește în plină vară! Care sunt mizele extinse și ce situații politice se pot genera?
Anul trecut, in primavara, am acceptat propunerea lui George Simion de a candida, eu, Cozmin Gușa, ca independent susțin ...
-
Administrația von der Leyen nu este un partner de dialog
Dupa o scurta perioada de surpriza totala, in care toata lumea a incercat sa gaseasca partea buna a acordului comercial ...
-
Fondul „Proprietatea 2”
In ultimile saptamani, fostul ambasador, Adrian Zuckermann, parasit de americani in Romania la terminarea mandatului, co ...
-
Marea finanță occidentală a decis. E cu război, cu UE pusă la cheremul economico-militar. Trump pus cu botul pe labe!
De mai bine de 24 de ore, se analizeaza peste tot, nu doar in lumea occidentala, ci și in cealalta lume geopolitica comp ...
-
Prigonirea preotului Mega de către o inchiziție încropită la Oradea
O Biserica inacrita, o Securitate reițita și o Justiție tuta și-au dat mana in republica bolojana de la Oradea in pedeps ...
-
De ce ne sparg kaghebistii via Moldova si de unde pleaca totul? - o scurta poveste
Chestiunea cu Moldova - chiar daca nu pare, ca mediatizare, este una dintre cele mai importante teme ale Romaniei - fie ...
-
Afaceriștii din jurul lui Bolojan. Inclusiv capii mafiilor imobiliară și funciară din Oradea.(I)
În ultimii 15-16 ani, perioada care coincide cu era Bolojan de la Primaria Municipiului Oradea și de l ...
-
Ne atacă extratereștrii, zice știința main stream. Cică pe fix 3 noiembrie 2025.
E vorba de un obiect intergalactic, care poate fi un asteroid sau o cometa, dar poate fi și nava spațiala, caci are o fo ...
-
Nea Ilie Bolojan, e cu dublă măsură? Pentru Anastasiu, mumă, dar pentru Piedone ciumă?!
Înca din prima clipa de la investire, Guvernul Coaliției Toxice de Guvernare (unde a intrat și USR-ul, dovedind ca ...
-
România după Anastasiu
Dupa ce vom consuma si acest episod sporadic de conserva Rio mare, putem trece linistiti mai departe. Acest personaj era ...
-
Un escroc la case mari: Dragoș Atanasiu zis Muskoiu
Muskoiu, omul care coordoneaza reforma, sau Dragoș Atanasiu pe numele din dosarul penal de la DNA, a recunoscut in fața ...
-
Cruciada Ursulei von der Leyen împotriva statelor naționale. Dublează bugetul pentru migranți și azilanți
PIB-ul Uniunii Europene va crește cu 25%, dar bugetul UE ar trebui sa creasca cu 85%! Aceasta este perspectiva pe care t ...
-
Apa Nova a depășit niște linii roșii!
Apa Nova a emis un comunicat de presa cu privire la analiza taxei pe apa de ploaie, facuta de mine, precum și la posibil ...
-
Guvernarea "apă de ploaie"!
În București se achita societații Apa Nova un "serviciu de colectare a apei meteorice", adica, a apei de la ploaie ...
-
Tichetele de vacanță - Buturuga mică a Guvernului Bolojan. Motto: "Dacă proștii ar zbura, s-ar face întuneric" (Formația Paraziții)
Guvernele Ciolacu 2 și Bolojan care au anulat schema tichetelor de vacanța cu scopul reducerii deficitului bugetar, nu a ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu