Carnea de tun

Postat la: 14.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Carnea de tun

Marţi, Senatul României a adoptat o lege prin care cetăţenii cu domiciliul în ţară pot deveni cadre militare în rezervă, în baza unui contract de muncă. Ministerul Apărării ne informează că se face, într-un judeţ, un exerciţiu de chemare a rezerviştilor sub arme. Lăsând să se înţeleagă extinderea "exerciţiului" pe tot teritoriul României.

În fine, despre necesitatea introduceri stagiului militar voluntar vorbeşte însuşi şeful oştirii. Iată că, în ceasul al doisprezecelea, România dă semne că se trezeşte. Totul este însă ca tinerii chemaţi sub arme, probabil în număr mare, să nu fie transformaţi în carne de tun. Din inconştienţă şi din incompetenţă. Deşi stat aflat la frontieră dintre est şi vest, deci stat santinelă, România a ales, în mod eronat, să-şi demilitarizeze armata. Dacă se poate spune aşa. Şi, iată, că se poate. În România, totul se poate. Armata a devenit tot mai civilă. Militarii au fost trimişi, în masă, acasă. Şi au îngroşat rândul şomerilor. Industria de apărare, cred că, la un moment dat, a opta din lume, a fost şi ea transformată, în cea mai mare parte, în fier vechi. Alte zeci de mii de oameni şi-au pierdut locurile de muncă. Iar România, din exportator de armament, a devenit, într-o măsură din ce în ce mai mare, importator. Au intrat mai puţini bani la buget.

Sutele de mii de tineri care anual făceau un stagiu militar obligatoriu, învăţau, în armata, mulţi dintre ei, ceea ce nu puteau învăţa acasă. Să se spele, să aibă un comportament civilizat, să dea dovadă de o minimă disciplină şi de un comportament deferent, respectuos cu cei mai în vârstă. Învăţau să respecte faptul că societatea, oricât ar fie ea de liberală, este stratificată. Şi că unii sunt mai competenţi decât alţii. Iar cei mai puţin competenţi trebuie să înveţe de la cei mai competenţi. Nemaifăcând armata, aceşti tineri au îngroşat rândul celor care, trăind, în general, la periferia marilor oraşe, au refuzat să muncească, au început să aibă comportamente antisociale şi, nu de puţine ori, s-au organizat în bande de răufăcători. Societatea nu a mai avut nicio posibilitate de a le oferi un minimum de educaţie.

În mod straniu, pe măsură ce armata s-a demilitarizat, devenind tot mai vulnerabilă - este adevărat, sub umbrela NATO, dar, totuşi, la frontieră - societatea, în ansamblul ei, s-a militarizat. Militarii de rang înalt au devenit prefecţi, primari, şefi de partide, miniştrii, viceprim-miniştrii. Iar ofiţerii acoperiţi ai serviciilor secrete, au ajuns premieri. Sau preşedinţi de stat. Astăzi, România este pusă în situaţia de a lua decizii care schimbă lucrurile. Despre unele dintre acestea am amintit la începutul prezentei analize. Altele sunt încă analizate în laboratoarele decidenţilor politici. Dar ceea ce este cert este că, sub ameninţarea implacabilă a războiului, sub ameninţările directe pe care ni le transmite oficial Moscova, România are datoria de a lua, cu orice sacrificii, măsurile necesare pentru a se apară. Pentru că, altfel, până când NATO va acţiona, vom fi făcuţi praf şi pulbere.

Iar punctul de plecare este jos. Jos de tot. Nu mai avem industrie de apărare. Trebuie să ne importăm, aproape în totalitate, echipamentul necesar. Dacă va puteţi imagina, România nu mai este capabilă acum să fabrice nici măcar praf de puşcă. Armata s-a diminuat dramatic. Şi chiar dacă dispune de un corp de elită antrenat în câteva războaie, ea este total insuficientă, sub aspect numeric. Şi nedotată, nici măcar la nivelul acestui corp de elită, cu echipament performant.
În schimb, am alimentat şi alimentăm în continuare, prin bugete uriaşe, serviciile secrete. Care mai dispun, prin încălcarea tuturor regulilor economiei de piaţă, şi de alte bugete secrete, probabil uriaşe, furnizate de societăţile sub acoperire. Armata invizibilă a României este uriaşă în raport cu armata ei vizibilă. În paranteza fie spus, poate nu ar fi deloc rău să inversăm lucrurile. Să adoptăm o decizie, la nivelul Consiliului Suprem de Apărare al Ţării sau la nivel parlamentar, prin care să-i îmbrăcăm, degrabă, pe acoperiţi în uniforme de ostaşi ai armatei române, să le punem arma în mână şi să-i învăţăm să se jertfească pentru patrie, pentru că de profitata de pe urma patriei au profitat destul.

Lăsând gluma amară la o parte, cred că trebuie să înţelegem că este necesar un uriaş efort colectiv. Punem pe picior de război o armată naţională. Aceasta trebuie echipată, antrenată, educata, hrănită şi înarmată. Ceea ce ar putea fi făcut ar fi repornirea, în forţă, a industriei de apărare, care încă beneficiază de specialişti. Ceea ce mai trebuie făcut este un efort financiar la capătul căruia să reuşim, dincolo de o parte din armament, să ne furnizăm singuri, fără a importa, echipamentele necesare. Şi apoi trebuie cheltuiţi mulţi bani pentru instrucţia accelerată şi adecvată a voluntarilor. Poate că nu ar fi rău, în acest sens, ca decidenţii politici să se gândească dacă nu ar fi bine, date fiind circumstanţele, ca indemnizaţiile de şomaj pentru tineri, inclusiv pentru tinerii absolvenţi de liceu şi facultate, să fie utilizate altfel. Să se transforme în solde. Aceştia având obligaţia de a îmbrăca uniforma militară. Altfel, dacă nu vom lua asemenea măsuri elementare, în baza unui plan asupra căruia să fi convenit întreaga clasă politică - plan şi program care,iată, că lipsesc - tinerii despre care se face vorbire astăzi în legi şi în declaraţii oficiale, vor fi transformaţi în victime sigure. În carne de tun.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Carnea de tun

Postat la: 14.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Marţi, Senatul României a adoptat o lege prin care cetăţenii cu domiciliul în ţară pot deveni cadre militare în rezervă, în baza unui contract de muncă. Ministerul Apărării ne informează că se face, într-un judeţ, un exerciţiu de chemare a rezerviştilor sub arme. Lăsând să se înţeleagă extinderea "exerciţiului" pe tot teritoriul României.

În fine, despre necesitatea introduceri stagiului militar voluntar vorbeşte însuşi şeful oştirii. Iată că, în ceasul al doisprezecelea, România dă semne că se trezeşte. Totul este însă ca tinerii chemaţi sub arme, probabil în număr mare, să nu fie transformaţi în carne de tun. Din inconştienţă şi din incompetenţă. Deşi stat aflat la frontieră dintre est şi vest, deci stat santinelă, România a ales, în mod eronat, să-şi demilitarizeze armata. Dacă se poate spune aşa. Şi, iată, că se poate. În România, totul se poate. Armata a devenit tot mai civilă. Militarii au fost trimişi, în masă, acasă. Şi au îngroşat rândul şomerilor. Industria de apărare, cred că, la un moment dat, a opta din lume, a fost şi ea transformată, în cea mai mare parte, în fier vechi. Alte zeci de mii de oameni şi-au pierdut locurile de muncă. Iar România, din exportator de armament, a devenit, într-o măsură din ce în ce mai mare, importator. Au intrat mai puţini bani la buget.

Sutele de mii de tineri care anual făceau un stagiu militar obligatoriu, învăţau, în armata, mulţi dintre ei, ceea ce nu puteau învăţa acasă. Să se spele, să aibă un comportament civilizat, să dea dovadă de o minimă disciplină şi de un comportament deferent, respectuos cu cei mai în vârstă. Învăţau să respecte faptul că societatea, oricât ar fie ea de liberală, este stratificată. Şi că unii sunt mai competenţi decât alţii. Iar cei mai puţin competenţi trebuie să înveţe de la cei mai competenţi. Nemaifăcând armata, aceşti tineri au îngroşat rândul celor care, trăind, în general, la periferia marilor oraşe, au refuzat să muncească, au început să aibă comportamente antisociale şi, nu de puţine ori, s-au organizat în bande de răufăcători. Societatea nu a mai avut nicio posibilitate de a le oferi un minimum de educaţie.

În mod straniu, pe măsură ce armata s-a demilitarizat, devenind tot mai vulnerabilă - este adevărat, sub umbrela NATO, dar, totuşi, la frontieră - societatea, în ansamblul ei, s-a militarizat. Militarii de rang înalt au devenit prefecţi, primari, şefi de partide, miniştrii, viceprim-miniştrii. Iar ofiţerii acoperiţi ai serviciilor secrete, au ajuns premieri. Sau preşedinţi de stat. Astăzi, România este pusă în situaţia de a lua decizii care schimbă lucrurile. Despre unele dintre acestea am amintit la începutul prezentei analize. Altele sunt încă analizate în laboratoarele decidenţilor politici. Dar ceea ce este cert este că, sub ameninţarea implacabilă a războiului, sub ameninţările directe pe care ni le transmite oficial Moscova, România are datoria de a lua, cu orice sacrificii, măsurile necesare pentru a se apară. Pentru că, altfel, până când NATO va acţiona, vom fi făcuţi praf şi pulbere.

Iar punctul de plecare este jos. Jos de tot. Nu mai avem industrie de apărare. Trebuie să ne importăm, aproape în totalitate, echipamentul necesar. Dacă va puteţi imagina, România nu mai este capabilă acum să fabrice nici măcar praf de puşcă. Armata s-a diminuat dramatic. Şi chiar dacă dispune de un corp de elită antrenat în câteva războaie, ea este total insuficientă, sub aspect numeric. Şi nedotată, nici măcar la nivelul acestui corp de elită, cu echipament performant.
În schimb, am alimentat şi alimentăm în continuare, prin bugete uriaşe, serviciile secrete. Care mai dispun, prin încălcarea tuturor regulilor economiei de piaţă, şi de alte bugete secrete, probabil uriaşe, furnizate de societăţile sub acoperire. Armata invizibilă a României este uriaşă în raport cu armata ei vizibilă. În paranteza fie spus, poate nu ar fi deloc rău să inversăm lucrurile. Să adoptăm o decizie, la nivelul Consiliului Suprem de Apărare al Ţării sau la nivel parlamentar, prin care să-i îmbrăcăm, degrabă, pe acoperiţi în uniforme de ostaşi ai armatei române, să le punem arma în mână şi să-i învăţăm să se jertfească pentru patrie, pentru că de profitata de pe urma patriei au profitat destul.

Lăsând gluma amară la o parte, cred că trebuie să înţelegem că este necesar un uriaş efort colectiv. Punem pe picior de război o armată naţională. Aceasta trebuie echipată, antrenată, educata, hrănită şi înarmată. Ceea ce ar putea fi făcut ar fi repornirea, în forţă, a industriei de apărare, care încă beneficiază de specialişti. Ceea ce mai trebuie făcut este un efort financiar la capătul căruia să reuşim, dincolo de o parte din armament, să ne furnizăm singuri, fără a importa, echipamentele necesare. Şi apoi trebuie cheltuiţi mulţi bani pentru instrucţia accelerată şi adecvată a voluntarilor. Poate că nu ar fi rău, în acest sens, ca decidenţii politici să se gândească dacă nu ar fi bine, date fiind circumstanţele, ca indemnizaţiile de şomaj pentru tineri, inclusiv pentru tinerii absolvenţi de liceu şi facultate, să fie utilizate altfel. Să se transforme în solde. Aceştia având obligaţia de a îmbrăca uniforma militară. Altfel, dacă nu vom lua asemenea măsuri elementare, în baza unui plan asupra căruia să fi convenit întreaga clasă politică - plan şi program care,iată, că lipsesc - tinerii despre care se face vorbire astăzi în legi şi în declaraţii oficiale, vor fi transformaţi în victime sigure. În carne de tun.

Sorin Rosca Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE