Corupția partidelor de guvernământ nu se sancționează?

• Tweet

Tot românul știe că puterea corupe. Și cu cât funcția din Parlament, Guvern ori Justiție a corupților este mai înaltă, cu atât sumele încasate sunt mai mari. De asemenea, este de notorietate că, o bună parte din mita încasată din buzunarele poporului, ajunge la partidul de guvernământ.

Prinși cu ocaua mică și mâța-n sac, corupții sunt deferinți justiției, primind maximum cinci ani de închisoare blândă, în timp ce bunurile mobile și imobile nu le pot fi executate silit, deoarece între timp au avut abilitatea să și le înstrăineze. Dar cu partidele de guvernământ care au încasat grosul, cum rămâne? Mulți dintre românii cinstiți ai acestei țări, care încasează venituri minime ori medii pe economie - având de întreținut familii grele -, ar fi de acord să meargă cinci ani la pușcărie, pentru un profit de un milion de euro, nu mai mult.

Motivul e cât se poate de simplu: oricât ar fi de harnici și destoinici, n-ar reuși să agonisească atâtas bănet nici în trei vieți. Așa, sacrificiul de-a sta după gratii contra acestor bani, fără să facă nimic, vreme de cinci ani, ar fi floare la ureche. Probabil că la fel au gândit și mulți dintre corupții cu ștaif care acum se află în spatele gratiilor, ori urmează să ajungă după stagiul petrecut la „Beciul domnesc", în arest la domiciu ori anchetați și judecați sub control judiciar. Problema acestora din urmă nefiind cu adevărat pedeapsa pe care o vor primi, ci suma pe care-au reușit să pună mâna și s-o dosească pentru zile negre.

Este cât se poate de clar faptul că, dacă n-ar fi avut susținere politică, n-ar fi ajuns la borcanul cu miere, ca să se poată înfrupta din acesta. Drept mulțumire, și partidul cu pricina - fie el PSD, fie PDL - trebuie să încaseze ceva. Și încasează cu nemiluita, după cum au constatat procurorii. Numai că, până în prezent, niciun judecător de la vreo instanță de judecată n-a avut îndrăzneala să condamne partidul cu pricina - care este persoană juridică de drept public -, în solidar cu inculpatul mituit. Oare de ce? În acest sens ne vom apleca asupra unui singur exemplu, respectiv a unui personaj care a jonglat la greu „bani pentru partid", de fapt pentru două partide, fără ca din capul acestuia să fi fost clătinat vreun fir de păr (vorba vine). Și anume, Traian Băsescu.

La începutul anilor '90, pe când era ministru al Transporturilor, marinarul a fost convocat la SRI de către fostul locotenent-colonel de Securitate din Direcția economică, reactivat, Constantin Bercaru, acum trecut în neființă. Acesta i-a indicat să aducă cu el și documentele referitoare la volatizarea flotei. La acest moment, se cuvine precizarea că cele ce urmează citează relatarea aproximativă a întâlnirii dintre cei doi, pe care C. Bercaru ne-a făcut-o în urmă cu câțiva ani.

„Băsescu s-a prezentat la mine cu mâinile-n buzunare și cu hăhăitul specific întipărit pe buze și pe chip. Nu adusese niciun document. Unde sunt actele, l-am întrebat, după ce-am dat mâna cu el? Domnule colonel - mi-a replicat acesta -, aș putea să vă aduc 20 de dosare groase de câte-o palmă, care să justifice înstrăinarea flotei. Dar mai bine vă spun la ureche trei vorbe. L-am privit circumspect, neînțelegând încotro bate, dar m-am decis să-i fac jocul. S-a ridicat de la locul său, după ce-a mai luat o gură din cafeaua pe care i-am oferit-o, m-a privit cruciș, s-a ridicat de la locul său, a ocolit biroul și mi-a declarat, într-adevăr, la ureche: Bani pentru partid. Apoi și-a reluat locul în fotoliul din fața biroului meu. Argumentul său a fost în măsură să mă pună pe gânduri în acei ani și să mă facă circumspect în continuare. Întrevederea a durat mai puțin de-un sfert de oră, după care i-am raportat concluzia șefului meu ierarhic superior, iar acesta mi-a ordonat să-i relatez a doua zi faptele directorului SRI, Virgil Măgureanu. Ceea ce am și făcut. Iar Măgureanu mi-a ordonat să fiu atent în continuare, să nu-mi scape nimic, și să-l informez în permanență în legătură cu evoluția lucrurilor, fără a întreprinde nimic fără știrea și aprobarea lui directă. Iar din asta am înțeles ce era de înțeles. Problema trebuia îngropată?"

Așadar, se poate trage concluzia că, pe lângă cei care au încasat comisioanele distrugerii Flotei românești, printre care este verosimil să-l suspectăm în primul rând pe numitul Băsescu Traian, principalul beneficiar a fost PSDR, pe-atunci partid de guvernământ. Anchetate, spălate și uscate ca la „Nufărul", persoanele implicate și-au văzut în continuare, nestingherite de propriile probleme, cu buzunarele mult mai pline ca înainte. Dar ciudat este faptul că, niciodată, entitatea PSDR, în calitate de principală beneficiară a distrugerii Flotei românești, n-a fost citată în vreo instanță, ca să dea socoteală.

În această perioadă asistăm la repetarea istoriei cu protagoniști schimbați. Miniștrii, politicieni și oameni de afaceri sunt implicați până-n gât în Scandalul Microsoft, unii urmând să ajungă, pentru perioade scurte de timp (raportat la grozăvia faptelor), după gratii. Dar grosul mitei din licențele respective, după cum au recunoscut aproape toți corupții, au ajuns la PDL lui Băsescu. Hopa, iar Băsescu?... Și, hopa, iar un partid de guvernământ, fără a fi implicat în calitate de persoană fizică de drept public. Din nou, oare de ce, că partidele n-or fi intangibile și dincolo de orice suspiciune rezonabilă...

Dan Coste