De ce-i iubesc nemții pe musulmani

• Tweet

În ochii Europei, dar și a întregului mapamond, Germania poate apărea în aceste zile drept bunul samaritean al planetei, care-i primește cu brațele deschise pe refugiații din țările arabe, chit că aceștia sunt ori nu fanatici religioși ai Islamului și adepți ai Jihadului. Iar nemților li se adaugă, cu unele rezerve, olandezii, belgienii, britanicii, austriecii, francezii și alte câteva state occidentale mai dezvoltate, bașca Vaticanul, la polul opus situându-se est-europenii.

Numai că, cine consideră că atitudinea acestora este animată de dragoste față de semeni ori înfrățire-ntre popoare se înșeală amarnic, fiindcă socoteala lor este cu totul alta. Cu cei aproximativ patru milioane de turci musulmani lucrători în economie, cu predilecție în servicii, Germania a experimentat deja invazia arabă, care până acum le-a adus numai beneficii. Fiindcă acești lucrători exercită munci pe care neamțul de rând le refuză și imigranții plătesc statului impozite fără să crâcnească, contribuind plenar la dezvoltarea motorului Europei. Asta în vreme ce germanii mai înstăriți își mută averile în alte țări mai puțin fiscalizate, pentru a și le proteja de taxele și impozitele excesive.

Această stare de fapt datează de la căderea zidului Berlinului și de la unificarea Germaniei, ale căror costuri n-au fost deloc reduse. La această oră, patru angajați trebuie să susțină financiar un pensionar, ceea ce nu este tocmai ușor, chiar dacă ne referim la bugetul unei țări superdezvoltate. Ca o paranteză, faptul că, în România, doar 1,2 angajați susțin un pensionar - nu îngrijorează pe nimeni... Experiența germanilor de-a apela la forța de muncă din fostul lagăr comunist se pare că nu-i mai satisface atât cât s-au așteptat. Pentru că est-europenii, acum făcând mulți parte din Europa unită, au început să-și cunoască și să-și ceară drepturile comunitare.

Deci, Germania (și alte state) are nevoie de-un nou contingent de mână de lucru, care să le susțină economia, inclusiv pensionarii, speranța de viață a acestora fiind în creștere. Și-atunci, refugiații arabi reprezintă o oportunitate de nesperat, de care nemților puțin le-a păsat în timpul războaielor din fosta Iugoslavie, când milioane de croați, sârbi și bosniaci au luat calea pribegiei, fără ca Germania ori restul țărilor occidentale să le fi întins vreo mână de ajutor, cu toate că erau creștini. Din punct de vedere religios, lucrurile stau și mai rău în landurile țării care a fost supranumită „motorul economic al Europei", nemții având impresia că expansiunea Islamismului pe bătrânul continent nu va afecta Creștinătatea, când istoria ne arată că lucrurile stau tocmai pe dos. Moment în care se cuvine să deschidem o nouă paranteză.

În naivitatea sa, președintele la fel de neamț, Klaus Iohannis, se ciorovăie cu Europa - mai mult de ochii lumii - cu privire la numărul impus de imigranți pe care i-ar putea găzdui România la un moment dat. Lasă că refugiații arabi nu sunt atât de proști să se aciuiască pe plaiurile noastre mioritice la comandă, chipurile de bună voie, că ei vor lux și Jihad, nu muncă și neajunsuri. Vezi Doamne, țara noastră are locuri de cazare cu duiumul, dar își face probleme în ceea ce privește integrarea refugiaților în societatea românească. Dar cine a spus până la momentul actual că Europa vrea să-i asimileze și să-i integreze pe musulmani, eventual să-i convertească la creștisim? Nemții n-au nevoie de alți nemți de diverse naționalități, cum nici olandezii, austriecii, francezii, italienii ori englezii n-au asemenea aspirații, mai ales dacă respectivele naționalități conlocuitoare mai sunt și slujitoare ale lui Allah, cel Milostiv, Îndurat, al cărui profet nu este altul decât Mohammed, Mărturisitorul.

Europa occidentală are nevoie de mână de lucru ieftină și nimic mai mult, oricât ar suna de cinică această ipoteză. Desigur, nu-i va izola pe arabii refugiați în rezervații, așa cum au procedat americanii cu amerindienii, dar nici nu-i va integra în societățile ei, de dragul iubirii de aproape. Arabii vor munci pentru bunăstarea țărilor de adopție, a economiilor respective, și astfel toată lumea va fi mulțumită, până la un moment dat. Care moment va veni atunci când situațiile conflictuale vor degenera, exact așa cum n-am dori să se întâmple. Potrivit acestui apocaliptic scenariu, politicienii deștepți ai Europei vor trebui să găsească răspuns cel puțin la următoarele întrebări:

- Cărei religii i se va închina bătrânul continent în viitor și cum vor trebui să se îmbrăce femeile care se deplasează pe stradă?
- Cum va reacționa Europa, atunci când transportul în comun cu metroul, avionul ori autobuzul nu vor mai fi deloc sigure?
- Ce se va alege de identitățile naționale ale celor 28 de state, parte actuală a UE de azi? Dar ale celorlalte, la fel de europene?
- Vor exista și alte enclave musulmane, ba chiar state islamiste, pe teritoriul continentului care în trecut a pus la cale câteva cruciade împotriva musulmanilor și-a lui Allah?
- Va mai exista Europa creștină în viitorul apropiat și mediu?
- Cum va reacționa Rusia ortodoxă, față de acest afront religios greu de digerat?

Dan Coste