De ce impozitarea bacşişului este o mare prostie

• Tweet

La modul general, pe românul de rând îl doare-n cot de impozitarea bacşişurilor, în special cele obţinute de chelneri, frizeri şi taximetrişti, iar în particular consideră măsura o prostie cât casa de mare. Cum va funcţiona această impozitare, dacă va funcţiona vreodată. Când angajatul vine la serviciu, trebuie să declare câţi bani are la el.

Dacă se duce în timpul programului să-şi cumpere un covrig ori un pachet de ţigări, notează din nou în registru. În rest, bacşişul trebuie evidenţiat pe o casă de marcat. Când vin deştepţii de la ANAF, angajatul este obligat să-i arate câţi bani are prin buzunare. Dar nimic nu-l împiedică pe acesta să-şi ţină banii declaraţi într-un buzunar, iar ciubucul într-altul. Că inspectorii nu-l pot percheziţiona, dacă e să respecte legea, decât prin intermediul unui poliţist ori procuror şi musai cu mandat de percheziţie. Deci, controlul care se aşteaptă n-are cum să funcţioneze.

Un alt exemplu că avem de-a face cu o prostie: cu ciubucul poştaşului care aduce pensia cum rămâne? Va purta şi acesta casă de marcat la el, pentru cei câţiva bănuţi lăsaţi cadou de către pensionari? Pentru că, nu-i aşa, orice venit trebuie impozitat... Dar atunci când îi dăm unui cerşetor câţiva bănuţi, această formă de milă cum o catalogăm: ciubuc ori mită? Să poarte şi acesta casă de marcat la el, că doar cu toţii suntem egali în faţa legii.

Deci, taximetriştilor, ospătarilor, frizerilor şi poştaşilor le dăm ciubuc sau bacşiş fiindcă vrem să facem asta. Iar ce suntem obligaţi să-i dăm medicului, personalului medical, poliţistului ca să scăpăm de amendă, funcţionarului care nu ne eliberează pe degeaba adeverinţa de care avem nevoie, cum se numeşte? Mită sau şperţ, nu-i aşa? Foarte bine, dar acest venit, mult mai substanţial şi obţinut prin constrângere, n-ar trebui impozitat? Iată câteva teme la care guvernanţii n-au avut timp să se gândească, atunci când au pus la cale impozitarea bacşişurilor. Iar acum, trăsnaia li se sparge-n cap, cum era şi de aşteptat.

În final, revenind la omul de rând, puţin îi pasă acestuia de cei doi, trei lei pe care-i dă în plus frizerului, fiindcă i-a plăcut cum l-a tuns, câtă vreme este obligat de medic să-i dea cadou cu sutele ori miile de lei, pentru a beneficia de serviciul medical gratuit. La fel cum nici guvernului nu-i pasă de veniturile nefiscalizate obţinute de medici, poliţişti şi tot felul de funcţionari, dar îl zgândăreşte grija de ciubucul ospătarilor şi taximetriştilor.

Dan Coste