De ce îl ţine România pe Eminescu la borcan
Postat la: 15.01.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

O țară europeana, aşa cum o doreşte elita românească bine hrănită, nu are nevoie de un Eminescu politic, ci doar de un decor cu panglicuţă în vitrina librăriilor. De aceea, odată pe an, cu ocazia zilei de naştere a celui mai controversat şi nemeritat fiu al neamului se încinge tărâţa făţarnică în vânzătorii de ţară şi îl mai citează cu câte o Scrisoare la vreo recepţie. Să-l lăsăm în pace să se odihnească în somnul său de veci, oricum mai viu decât cel al neamului care l-a adus prin ipocrizie în rândul moaştelor la care să închină!
În ţara „lucrului bine făcut" nu este loc de viziune şi măreţie a neamului, precum o antrena Mihai Eminescu, ci doar de un spirit de patruped bine dresat, pentru care unica virtute este respectarea tâmpească a unor reguli impuse. Îndoctrinarea românului de rând că propăşirea s-ar realiza prin respectarea legilor este metoda subtilă de nu mai pune la îndoială un sistem menit să promoveze anihilarea naţională, subordonarea economică, fârmiţarea statului şi dizolvarea României într-un country-club la gurile Dunării.
Activitatea publicistică a lui Eminescu în domeniul problematicii alianţelor militare, politicii externe, economice, securităţii şi siguranţei naţionale l-au adus în atenţia cancelarilor străine, dar şi a serviciilor secrete îngrijorate de rigurozitatea şi consecvenţa ideilor sale, de natură sa le pericliteze interesele în România. Iubirea lui Eminescu faţă de ţară a fost diametral opusă lăcomiei şi aşteptărilor puterilor continentale europene de a controla, domina şi exploata România.
Eminescu a deranjat şi de aceea a devenit subiect la Limba Română şi nu materie la Academia Naţională de Informaţii. Eminescu şi poezia este până în zilele noastre secretul conservării unui muribund naţional care - din raţiuni de stat, pe româneşte „supuşenie" - nu dorim să iasă de la naftalină. Dacă s-ar fi născut la Budapesta, clonat cu Victor Orban, precis ar fi dat lumea nedreaptă peste cap şi ar fi făcut revoluţie. Poate ca în Polonia, după ultimele alegeri Eminescu s-ar fi transformat în cel mai smart Che Guevara al Europei.
La noi Eminescu este în vitrină, ca să nu supărăm, ca să nu ne ostilizăm "partenerii". A avea curaj să depăşim dimensiunea literară a acestui rar exemplu de român sadea ar însemna să trântim de pământ cu toţi cei care ne vor ţărani în loc de muncitori, santinelă în loc de putere neutră şi enoriaşi Lidl în loc de stăpâni în propria balanţă contabilă.
O ţară mult prea umilă şi complexată pentru un vizionar de talia lui Mihai Eminescu. Probabil nimic din neajunsurile acelor timpuri nu l-ar fi decepţionat mai mult decât să ştie că după un secol şi jumătate de la naştere sa, românul tot asta crede. Că a fi european în viziunea slugilor birocratice de la Bruxelles şi a tehnocraţilor vopsiţi de la Bucureşti înseamnă a te supune unor reguli străine şi a plânge pentru o lume mai bună la lună şi la stele, in versuri melancolice.
A da Europei constrânse la integrare o amprentă (copită) românească după model eminescian ne-ar ajuta să uităm că Luceafărul a fost şi poet. Am realiza că doar un naţionalism social şi anti-tehnocrat va înlătura acea dimensiunea odioasă din sânul neamului supranumită „raţiune de stat" care anihilează mereu ceea ce România are mai frumos. Ieri pe Eminescu, azi întregul popor, cu aspiraţia sa sinceră şi curată, uşor de manipulat. Aşa vom fi şi noi mâine ca naţiune: un borcan la Antipa, cum este astăzi Eminescu in librării.
PS. Cum punem capac trădării din interior, acea trădare care l-a internat pe Eminescu la ospiciu şi a făcut din ţară casa lui de nebuni?
Radu Golban
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu