De ce nu-i iubesc pe musulmanii fundamentaliști

• Tweet

Eu nu vreau musulmani în țara mea. Iar dacă între xenofobie și patriotism ori credința în Iisus se pune semnul egal, prefer să mă declar xenofob convins. N-am nimic cu islamiștii din România care s-au integrat, căsătorindu-se cu românce, chit că le-au „convins" să poarte vălul islamic contra inelului de logodnă. Dar am speranța că femeile respective să-și determine soții, până la urmă, să-l uite ei pe Allahul lor și să-și îndrepte fața către Dumnezeul nostru. Lasă că arabii deja integrați controlează circa 85% din abatoarele de păsări din România, numeroase societăți comerciale, inclusiv fabrici, cumpărând vaste terenuri agricole în țara mea creștină.

De ce gândesc așa? Fiindcă am fost crescut și educat în religia ortodoxă, iar preoții mi-au spus că doar Dumnezeu și Iisus Hristos sunt adevărați. La fel cum musulmanilor li s-a spus că Allah este singurul Dumnezeu, iar Mohammed este profetul său (La ilaha IllAllahu Muhammadur Rasulullah). Până aici, nimic deplasat, numai că pe mine Sfânta Biblie m-a învățat să-mi iubesc aproapele, iar popii m-au amenințat că păcatul crimei mă va teleporta în iad. Însă pe islamiști, Coranul îi învață - chipurile - tot așa, numai că imamul, muftiul ori mai știu eu cine îi instigă să-i ucidă pe creștini.

Atrocitățile comise de cruciade pentru stârpirea Islamului la el acasă au fost - fără îndoială - abominabile. La fel și reacția musulmanilor la adresa creștinilor. Dar asta s-a petrecut undeva într-un trecut îndepărat. Ce treabă am eu cu acea perioadă? Asta nu înseamnă că reneg trecutul voievozilor mei, dar nici că-l împărtășesc. Eu vreau să-mi văd de viața mea, iar islamiștii de-a lor. Este adevărat, creștinii i-au omorât - și islamiștii pe creștini, când au avut ocazia -, le-au luat petrolul, aurul și diamantele de pe unde le-au găsit, dar această poveste trebuie să se termine, că n-o putem continua la nesfârșit. Chit că preoții mei mă îndeamnă să-i reneg pe musulmani. Chit că imamii lor își îndeamnă adepții să-i nimicească pe creștini. Așa nu se mai poate pentru că, în primul rând, înainte de credință, suntem oameni creați de aceeași Natură-mamă.

Așadar, din cauza educației religioase, unii ne excludem pe ceilalți. Chiar dacă creștinii, declarativ, nu doresc moartea musulmanilor. Cum nici Coranul nu propovăduiește stârpirea adepților Sfintei Treimi. O fac însă învățații lor fundamentaliști, care otrăvesc inimile și sufletele musulmanilor. Din păcate.
În ceea ce mă privește, dacă trăiești în țara mea și vrei să bem o țuică ori o cafea la crâșma satului, puțin îmi pasă dacă ești mohammedan, budist, taoist, mozaic, șintoist, hinduist, catolic unit ori nu cu Roma, adventist de ziua a șaptea, mormon sau mai știu eu ce. Important este să fii om, ca să ne putem înțelege, iar apoi s-o punem de-o nuntă ori de vreun botez. Iar dincolo de această aspirație nu mai e nimic de adăugat.

Timp de șapte ani am avut un prieten sirian din Alep, care mi-a fost ca un frate, cât timp a făcut medicina în România. Georges era ortodox, credință care la vremea respectivă acoperea 10% din populația siriană. Ce viață ducea familia lui de creștini într-o majoritate musulmană, nu poate fi descris în cuvinte. Motiv din care toți din familie, cu excepția celor mai bătrâni - care au vrut să moară-n țara lor - au emigrat. Dacă pe timpul comuniștilor m-aș fi refugiat la ei, cum aș fi fost primit?

Nu-mi plac musulmanii care vor să mă omoare-n țara mea, că nu eu m-am dus într-a lor ca să impun creștinismul. Și poate că nici ei n-ar vrea să mă ucidă, dacă m-ar cunoaște mai bine, lăsând la o parte „învățăturile" primite, ce vor distrugerea tuturor celor de altă religie. Istoria ne învață că oamenii se schimbă. Eu, poate, n-aș vrea să devin din ortodox musulman, la fel cum unui islamist convins îi repugnă ideea de-a ajunge mărturisitorul Sfintei Treimi. Cu toate acestea, asemenea lucruri se mai întâmplă. Am văzut cândva la Sozopol - un vechi oraș pescăresc turistic din Bulgaria, aproape de granița cu Turcia - cum un musulman s-a convertit la creștinism; omul a rămas perplex când popa l-a spălat pe picioare, ajungând să se închine impresionat cu ambele mâini, fiindcă nu cunoștea procedura. Ceea ce confirmă faptul că nimic nu este imposibil, iar iubirea de aproape este calea spre adevăr.

De-a lungul vremurilor, cultura română și cea occidentală ne-au învățat că Islamul este un lucru rău. La fel cum și Islamul îi învață de musulmanii fanatici, fundamentaliști, că creștinii trebuie rași de pe fața pământului. Dar, dincolo de toate acestea, de ce să vină ei în țara mea, că eu nu m-am dus într-a lor și nici n-am de gând? Au făcut-o cu sute de ani în urmă cruciații? OK, dar între timp, lucrurile s-au mai schimbat și putem conviețui în pace. Cu condiția să ne așezăm fiecare la casa lui, să ne facem ordine-n propria ogradă și să mai stăm puțin de vorbă, câteodată, ca vecini plenetari, eventual s-o punem de-o partidă de tenis ori de-o miuță.

Dan Coste