Ocaua europeana si ocaua brazilo-chinezo-sovietică
Postat la: 19.03.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Pe data de 15 septembrie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, adevăratul ctitor al României moderne, în loc să se ducă la festivităţile de deschidere a anului şcolar, făcea ceva mult mai bun. Semna Decretului-lege nr. 1181, care înseamna încă un pas înainte în integrarea noastră în lumea civilizată a vremii respective.
În acest act normativ istoric se stabilea că: "Sistemul metric de greutăţi şi măsuri se adoptă şi măsurile întrebuinţate până acum se desfiinţează în toată întinderea României". Aşa a apărut „Ocaua lui Cuza" şi obligativitatea ca toată lumea, indiferent de rangul pe care îl avea, să folosească aceleaşi unităţi de măsură. Acum, la început de secol XXI, România îşi caută din nou locul în lumea civilizată a vremii nostre, de unde a fost alungată de cei cincizeci de ani de comunism. De foarte multe ori auzim sintagma: „Ne obligă Uniunea Europeană", sau „Aşa este în Europa".
La sfârşitul anului trecut, ca să ne căutăm mai bine locul în Europa, ne-a fost livrat de la UE un fel de Alexandru Ioan Cuza la pungă, multiplicat, adică o adunătură de specialişti şcoliţi la Bruxelles, înhăitaţi sub eticheta de Guvern tehnocrat. Şi s-au pus pe treabă. Iată un exemplu: "Zilele trecute, ministrul Transporturilor, Dan Costeascu anunţa că cel mult până la sfârşitul anului, va fi achiziţionată o aeronavă pentru uzul preşedintelui Johannis. Ca să justifice acest gest, ministrul a afirmat: 'Practica europeană este (ca statele menbre n.n.) să aibă flotile între 3 și 5 aeronave. Așa este afară'." Păi dacă este aşa afară, să facem la fel şi la noi. Să achiziţionăm între 3 şi 5 aeronave speciale, care de care mai luxos dotate, destinate exclusiv înalţilor demnitari. Să folosim adică aceeaşi oca cu occidentalii.
În urmă cu aproape o lună de zile, doamna ministresă Anca Paliu Dragu, referindu-se la evoluţia salariilor românilor în 2016, ne păleşte cu o replică de mai mare... dragu': „Salariul minim nu va fi majorat la 1 ianuarie, de la 1.050 lei la 1.200 lei, întrucât este nevoie de un studiu de impact al acestei creşteri. În Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, unde locuitorii sunt săraci şi mulţi şi toţi ştiu să facă câte ceva pe doi lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme". Lăsând de-o parte nedumerirea generată de faptul că nu ştim la ce se referă doamna Dragu atunci când spune că ceilalţi fac ceva ce românul nu mai face de mai multă vreme (gândiţi-vă, doamnă, că s-ar putea să fiţi un caz izolat, că totuşi românul de rând mai face încă ce a făcut de multă vreme, doar că dumneavoastră nu vi s-a mai întâmplat pentru că, devenind înalt demnitar, ocupată cu treburile ministerului şi implicit ale ţării, nu aţi mai avut timp să zăboviţi pe acasă alături de şoţ), să revenim la oca.
Va să zică, atunci când este vorba despre ei, ocaua spune că trebuie să aibă între 3 şi 5 avioane de lux la dispoziţie, că aşa este ocaua europeană. Când este vorba despre noi, ocaua spune că trebuie să avem salarii de 2 lei pe lună, că aşa este ocaua în China, Rusia sau Brazilia. Nu-i aşa că i-am prins cu ocaua mică? Ce-ar fi să schimbăm între noi ocalele? Salariile noastre să se măsoare cu ocaua europeană, iar plimbările lor prin lume să se măsoare cu ocaua indienilor care trăiesc şi mor pe stradă sau a ruşilor din izbele pierdute prin taiga?
Sorin Ovidiu Bălan
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu