Poate fi presa un colac de salvare?

Postat la: 28.06.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Poate fi presa un colac de salvare?

Iată o întrebare care face toți banii. Mai ales acum. Într-o secvență de timp în care toate instituțiile fundamentale ale statului sunt sfâșiate. Începând chiar cu cele trei puteri. Răspunsul devine însă complicat, dacă luăm în calcul starea în care se găsește presa la capătul a douăzeci și cinci de ani de existenţă postcomunistă.

Copreşedinta PNL, Alina Gorghiu a lansat un semnal în acest sens. A sugerat, chiar, că ar fi necesară declanșarea unui proces politic, care să conducă la ameliorarea situației presei. Bănuiesc că ea vizează tocmai această şansă, pe care ar putea-o avea presa, de a îmbunătății starea de lucruri din România. De a funcționa într-un moment greu, ca un colac de salvare. Cum își poate ține cuvântul Alina Gorghiu și ce s-ar întâmpla dacă presa ar deveni mai puternică financiar și, în felul acesta, mai liberă?

Pentru a încerca un răspuns este însă obligatoriu să facem, în prealabil, un bilanț succint. Să luăm temperatura societății românești. Și să-i punem un diagnostic. Începând cu sfârșitul, vom spune că România este un stat bolnav. Deși suntem membrii NATO și UE, atingând în acest fel un obiectiv național major, deficitul de democrație este atât de pronunțat încât, din această cauză, România se află într-un pericol mult mai mare decât invocatul și realul pericol extern. Nu este acum momentul să intrăm în detalii.

Dar, cu certitudine, atunci când puterile, care ar trebui să fie independente într-un stat, se substituie una alteia, se află în conflict, în loc să coopereze, ascund adevărul, în loc să fie transparente, încalcă norme constituționale, iar reprezentanții lor norme penale, presa ar putea juca un rol pozitiv și ar putea deveni, pentru a doua oară în istoria ultimilor douăzeci și cinci de ani, un motor al dezvoltării societății. Așa cum s-a întâmplat în ultimul deceniu al secolului trecut. Adică în anii ‘90.

Parlamentul, ca instituție, a încetat de a mai fi liderul celor trei puteri în stat, reprezentativitatea sa devenind extrem de îndoielnică, prin comportamentul deviant al celor mai mulți senatori și deputați, dar și prin loviturile sistematice, de-a dreptul criminale, care au fost aplicate acestei instituții. Credibilitatea şi forța Parlamentului au scăzut alarmant de mult, pentru că s-a făcut tot ceea ce este posibil, de către un sistem care a încercat și a reușit să se instaleze la pupitrul de comandă al societății, ca actele și faptele Legislativului să devină pur formale. Un fel de pantomimă.

Cealaltă putere, puterea executivă, este ineficientă și blocată într-o competiție cu ea însăși și cu celelalte două puteri în stat. Competiția cu ea însăşi. în esență, este războiul dur, purtat de cele două părți ale Executivului, Guvernul și președinția. În fine, justiția, a treia putere constituțională, căreia un CSM puternic al trebui să-i garanteze independența, a devenit, la rândul ei, o prizonieră a sistemului. În afara celor trei puteri în stat, nu mai există altceva decât societatea civilă, care și ea este făcută ferfeliță, fiind aproape, în totalitate, parazitată de sistem și mass-media.

Iar când spun sistem, nu pot să nu mă gândesc la exemplul nefast și mult mai explicit al Federației Ruse, care are și ea un Guvern și un președinte, un Parlament și o justiţie, dar care toate funcţionează doar de ochii lumii, în realitate, fiind ostatice ale sistemului militaro-securist. Care guvernează, în mod ferm, la Moscova. La București, se întâmplă același lucru, doar ambalajul fiind relativ diferit. Ei bine, în aceste condiții, presa, jurnalismul adevărat, ar putea juca un rol. Cu singură condiție ca redacțiile să nu fie, la rândul lor, prizoniere. Și ca ziariștii să aibă, realmente, posibilitatea de a face public ceea ce află și de a se exprima așa cum ei doresc să se exprime. Dar este oare posibil ca presa să fie decupată din sistem?

Alina Gorghiu și-ar putea lua un angajament care o onorează, cu singură condiție ca ea să dispună de suficiente mijloace pentru a face ceea ce își propune. Cum să faci presa mai puternică? Cum să faci presa mai independentă? În esență, și despre presă se poate spune, așa cum s-a spus, fără acoperire, și despre alte instituții, că are atâta libertate cât își ia. Dar poate să-și ia presa libertate, atât timp cât ea se află în stare de faliment? Un faliment la care au contribuit, din plin, toate guvernele pe care le-am avut și toate parlamentele pe care le-am avut în ultimii douăzeci și cinci de ani.

Prima condiție ca angajamentul liberal să poate fi îndeplinit este că acesta să fie cât se poate de serios și să se transpună, cât se poate de repede, într-un proiect bine elaborat și făcut în baza unei consultări cu ziariștii și cu casele de presă. Și, în niciun caz, cu organizațiile acestora, care fie au devenit pur formale, fie sunt și ele prizonierele sistemului. Și, desigur, apoi urmează să existe și voința politică necesară. Dacă poate fi cu ceva de folos, eu unul, pun la dispoziția opiniei publice și clasei politice una dintre cele trei lucrări pe care le-am elaborate în penitenciar și care se numeşte "Un sfert de secol de presă postcomunistă". Precum și o a doua lucrare, intitulată „Criza financiară a presei scrise din Romania". Ambele vor fi publicate, în serial, pe Corectnews.com, pe blog personal, pe Facebook si pe Twitter.

SR Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...

Poate fi presa un colac de salvare?

Postat la: 28.06.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Iată o întrebare care face toți banii. Mai ales acum. Într-o secvență de timp în care toate instituțiile fundamentale ale statului sunt sfâșiate. Începând chiar cu cele trei puteri. Răspunsul devine însă complicat, dacă luăm în calcul starea în care se găsește presa la capătul a douăzeci și cinci de ani de existenţă postcomunistă.

Copreşedinta PNL, Alina Gorghiu a lansat un semnal în acest sens. A sugerat, chiar, că ar fi necesară declanșarea unui proces politic, care să conducă la ameliorarea situației presei. Bănuiesc că ea vizează tocmai această şansă, pe care ar putea-o avea presa, de a îmbunătății starea de lucruri din România. De a funcționa într-un moment greu, ca un colac de salvare. Cum își poate ține cuvântul Alina Gorghiu și ce s-ar întâmpla dacă presa ar deveni mai puternică financiar și, în felul acesta, mai liberă?

Pentru a încerca un răspuns este însă obligatoriu să facem, în prealabil, un bilanț succint. Să luăm temperatura societății românești. Și să-i punem un diagnostic. Începând cu sfârșitul, vom spune că România este un stat bolnav. Deși suntem membrii NATO și UE, atingând în acest fel un obiectiv național major, deficitul de democrație este atât de pronunțat încât, din această cauză, România se află într-un pericol mult mai mare decât invocatul și realul pericol extern. Nu este acum momentul să intrăm în detalii.

Dar, cu certitudine, atunci când puterile, care ar trebui să fie independente într-un stat, se substituie una alteia, se află în conflict, în loc să coopereze, ascund adevărul, în loc să fie transparente, încalcă norme constituționale, iar reprezentanții lor norme penale, presa ar putea juca un rol pozitiv și ar putea deveni, pentru a doua oară în istoria ultimilor douăzeci și cinci de ani, un motor al dezvoltării societății. Așa cum s-a întâmplat în ultimul deceniu al secolului trecut. Adică în anii ‘90.

Parlamentul, ca instituție, a încetat de a mai fi liderul celor trei puteri în stat, reprezentativitatea sa devenind extrem de îndoielnică, prin comportamentul deviant al celor mai mulți senatori și deputați, dar și prin loviturile sistematice, de-a dreptul criminale, care au fost aplicate acestei instituții. Credibilitatea şi forța Parlamentului au scăzut alarmant de mult, pentru că s-a făcut tot ceea ce este posibil, de către un sistem care a încercat și a reușit să se instaleze la pupitrul de comandă al societății, ca actele și faptele Legislativului să devină pur formale. Un fel de pantomimă.

Cealaltă putere, puterea executivă, este ineficientă și blocată într-o competiție cu ea însăși și cu celelalte două puteri în stat. Competiția cu ea însăşi. în esență, este războiul dur, purtat de cele două părți ale Executivului, Guvernul și președinția. În fine, justiția, a treia putere constituțională, căreia un CSM puternic al trebui să-i garanteze independența, a devenit, la rândul ei, o prizonieră a sistemului. În afara celor trei puteri în stat, nu mai există altceva decât societatea civilă, care și ea este făcută ferfeliță, fiind aproape, în totalitate, parazitată de sistem și mass-media.

Iar când spun sistem, nu pot să nu mă gândesc la exemplul nefast și mult mai explicit al Federației Ruse, care are și ea un Guvern și un președinte, un Parlament și o justiţie, dar care toate funcţionează doar de ochii lumii, în realitate, fiind ostatice ale sistemului militaro-securist. Care guvernează, în mod ferm, la Moscova. La București, se întâmplă același lucru, doar ambalajul fiind relativ diferit. Ei bine, în aceste condiții, presa, jurnalismul adevărat, ar putea juca un rol. Cu singură condiție ca redacțiile să nu fie, la rândul lor, prizoniere. Și ca ziariștii să aibă, realmente, posibilitatea de a face public ceea ce află și de a se exprima așa cum ei doresc să se exprime. Dar este oare posibil ca presa să fie decupată din sistem?

Alina Gorghiu și-ar putea lua un angajament care o onorează, cu singură condiție ca ea să dispună de suficiente mijloace pentru a face ceea ce își propune. Cum să faci presa mai puternică? Cum să faci presa mai independentă? În esență, și despre presă se poate spune, așa cum s-a spus, fără acoperire, și despre alte instituții, că are atâta libertate cât își ia. Dar poate să-și ia presa libertate, atât timp cât ea se află în stare de faliment? Un faliment la care au contribuit, din plin, toate guvernele pe care le-am avut și toate parlamentele pe care le-am avut în ultimii douăzeci și cinci de ani.

Prima condiție ca angajamentul liberal să poate fi îndeplinit este că acesta să fie cât se poate de serios și să se transpună, cât se poate de repede, într-un proiect bine elaborat și făcut în baza unei consultări cu ziariștii și cu casele de presă. Și, în niciun caz, cu organizațiile acestora, care fie au devenit pur formale, fie sunt și ele prizonierele sistemului. Și, desigur, apoi urmează să existe și voința politică necesară. Dacă poate fi cu ceva de folos, eu unul, pun la dispoziția opiniei publice și clasei politice una dintre cele trei lucrări pe care le-am elaborate în penitenciar și care se numeşte "Un sfert de secol de presă postcomunistă". Precum și o a doua lucrare, intitulată „Criza financiară a presei scrise din Romania". Ambele vor fi publicate, în serial, pe Corectnews.com, pe blog personal, pe Facebook si pe Twitter.

SR Stanescu

albeni
comentarii
Adauga un comentariu
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

Trimite

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE