Ponta a răsturnat putineiul cu smântână al turismului
Postat la: 13.08.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Pe zi ce trece, Victor Ponta calcă tot mai serios pe urmele lui Traian Băsescu. Declaraţii bombastice, aprecieri aiuristice, vorbe aruncate când nu este cazul, aroganţe ieftine şi glumiţe de cartier. Aşa s-a întâmplat şi zilele trecute, când din senin, fără nicio logică, Ponta şi-a turnat cenuşă în cap declarând nonşalant că "unde am mers eu în vacanţă e un pic mai ieftin decât la Mamaia". Ooops!! Dacă tăceai, filosof rămâneai.
Dar cum mândria este mama aroganţei, Victor Ponta n-a scăpat ocazia să mai facă o crestătură pe răbojul de la Palatul Victoria. De ce? Pentru că prin această declaraţie deplasată şi-a pus în cap toată lumea turismului românesc de pe Litoral. Însă, ceea ce nu a spus Ponta este faptul că, întradevăr la Miami, cazarea şi masa poate să fie cam la acelaşi tarife ca la Mamaia. Dar cât te costă să ajungi acolo? Şi l-a costat ceva, că doar a zburat la business class până în SUA şi înapoi.
Dacă mai adăugăm că o excursie, de o săptămâna, cu luxosul vas de croazieră „Oasis of the Seas" pe traseul Fort Lauderdale, Florida - Labadee, Haiti - Fairmouth Jamaica - Cozumel, Mexic - şi înapoi la Fort Lauderdale, Florida, costă aproape 6.000 de euro pentru două persoane, Ponta a scos mai mulţi bani din buzunar dacă ar fi mers la Mamaia. Dar la Mamaia nu avea luxul de pe „Oasis of the Seas". Pe puntea acestui vas de lux, clienţii se pot bucura de un circuit de golf, o promenadă cu magazine şi restaurante, cinci piscine, mai multe terenuri de baschet, şapte parcuri tematice pentru copii, două simulatoare de valuri pentru amatorii de surf, un patinoar şi mai multe săli de spectacol.
La Mamaia, premirul ar fi beneficiat de toate onorurile şi facilităţile, dar poate ar fi avut şi neplăcută surpriza să-l mai înjure vreun cârciumar sau barman că le-a trimis ANAF-ul pe cap în plin sezon estival. Şi apostrofările acestora sunt oarecum îndreptăţite, atât timp cât inspectorii ANAF au scanat Litoralul, timp de trei zile, de 1 mai, iar încasările barurilor şi cluburilor de fiţe au fost în trei zile cât toate veniturile declarate pentru tot anul trecut. Dar, poate de aceea a ales Miami şi Caraibe, pentru că acolo nu ajunge nici ANAF şi nici Protecţia Consumatorului. Prin declaraţia aroganta că "unde am mers eu în vacanţă e un pic mai ieftin decât la Mamaia", Victor Ponta şi-a bătut joc de toate eforturile pe care le-a făcut ca premier pentru încurajarea şi dezvoltarea turismului românesc.
Adică de acele măsuri benenfice pentru acest sector economic luate de Executiv cum ar fi reducerea cotei de TVA la 9 % la cazare şi toate tipurile de servicii turistice, introducerea voucherelor de vacanţă şi CAS redus. Practic, prin această comparaţie deplasată între Mamaia şi Miami, Victor Ponta a răsturnat putineiul cu smântână al turismului pe care chiar el l-a umplut. Însă, mândria este mama aroganţei, iar aroganţa este un monstru. Ea nu are simţuri, ci numai o limbă ascuţită şi un deget arătător. Ca atare, Ponta n-a vrut să-l contrazică pe Umberto Eco care susţinea că „Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligenţa. Inteligenţa are limitele ei. Prostia, nu". Victoraş dacă tăceai, filosof rămânei... pentru turismul românesc şi putineiul era acum plin cu smântâna pusă chiar de tine!
Ion Teleanu
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu