Radiografia invidioasă a lui Dan Puric

• Tweet

Cunoscutul actor şi regizor Dan Puric este recunoscut pentru mesajele sale acide şi tranşante adresate clasei politice din ţara noastră, fapt pentru care a stânit și stârneşte admiraţia oamenilor cu capul pe umeri dar, în acelaşi timp, este blagoslovit cu înjurături de cei care se hrănesc din mocirla politicii româneşti.

Una dintre radiografiile sale cu bătaie lungă adresat românilor în anii trecuţi, dar de mare actualitate şi astăzi, este „Invidia", iar lecturarea acesteia te îndeamnă la revoltă. dar și la meditație, iar orice comentariu este inutil:

„Într-o zi, vecinul nostru de bloc şi-a luat un aparat de aer condiţionat. Era un zăduf îngrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer condiţionat şi nici bani ca să ne cumpărăm unul. Sufeream de căldură şi de invidie. Aveam însă o bibliotecă. Ne-am uitat în ea şi am scos cugetările lui Seneca. Am citit de acolo o pagină-două despre bine şi sensul vieţii şi, deşi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin. Ceva mai târziu, vecinul şi-a deschis un butic şi a început să umble îmbrăcat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi. Nu-i nimic - ne-am zis liniştiţi, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a apărut deodată într-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicletă, dar l-am dispreţuit citind din Phaidon al lui Platon.

Mai târziu, vecinul a schimbat Meganul pe Merţan. Nu ne-a păsat, căci şi noi îl schimbaserăm deja pe Platon cu Aristotel. Şi-a luat şi un 4x4, cel mai mare de pe stradă. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a făcut să zâmbim împăcaţi. A mai trecut o vreme şi vecinul şi-a luat nevasta nouă: blondă, frumoasă, tânăra. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia după Ioan. Vecinul şi-a îmbrăcat soaţa cu o garderoba întreagă şi cu blănuri, başca bijuteriile. Noi ne-am îmbrăcat spiritul citind din Eclesiast. În fine, vecinul s-a mutat într-o vilă la şosea cu gard mare, bodigarzi şi piscină. Am rezistat şi de data această eroic, citind Richard III.

A urmat o a doua vilă - la munte. După ce am văzut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Învierea lui Tolstoi, al cărei efect l-am consolidat cu Ghilgameş, Ghandi şi Declaraţia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simţit cu mult mai bine. L-au dat la televizor la o emisiune foarte populară. Ne-am stăpânit emoţia cu o porţie de Caragiale. L-au dat a doua oară cu mare succes: am fi suferit dacă nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov şi Cazul Wagner al lui Nietzsche.

Aşa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul îşi lua case, maşini, iahturi, femei. Noi răspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era strânsă, dar echilibrată. În sfârşit, într-o zi l-au arătat cu cătuşe la mâini, umflat de DNA. Am răsfoit atunci fericiţi Apocalipsa. Dar peste vreo două săptămâni, vecinul nostru era eliberat şi chiar şi-a anunţat candidatura pe listele unui partid majoritar. Scârbiţi, ne-am uitat în bibliotecă. N-am mai văzut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oară. Nu ne-a venit să credem. Pentru a treia oară ne-am uitat cu atenţie. Acelaşi rezultat: citiserăm toate cărţile. Şi atunci ne-a cuprins invidia..."

Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii? Jos pălăria, maestre!

Ion Teleanu