S-a dezlănţuit!
Postat la: 15.03.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Nici eu şi nici cititorii acestor rânduri nu sunt în măsură să ştie dacă ceea ce declară doamna Alina Măgureanu, fosta noră a fondatorului SRI, este sau nu adevărat. Dar şi dacă este şi dacă nu este, avem de a face cu o bombă. Penală. Dar şi politică. Şi, mai ales, o bombă inter-instituţională, lansată de DNA. Peste capul SRI. Şi referitor la această bombă, am de gând să fac o analiză.
Codruţ Marta, omul de casă al lui Sorin Blejnar, şeful ANAF de sub Guvernul Boc, a fost, indiscutabil, unul dintre colectorii de bani, atât pentru un sistem mafiot, adică pentru grupuri ilegitime de interese, cât şi pentru PDL. Şi este de notorietate că o parte dintre aceşti bani, storşi de la diverşi oameni de afaceri, au fost dirijaţi în campania electorală a lui Traian Băsescu. Tot o certitudine este şi faptul că a dispărut Codruţ Marta. S-a topit în neant. Iar în lumea în care trăim, când o persoană dispare de atâţia ani, înseamnă că a dispărut fizic. De aici şi desele tentative ale autorităţilor de a cauta şi identifica un cadavru.
Numai că Marta nu este Elodia. Aici nu vorbim de o telenovelă. Bănuielile care planează de patru ani, nu ale mele, ci ale autorităţilor, sunt că acest Codruţ Marta ar fi fost lichidat. Executat în stil mafiot. De către cine? Şi aici se vehiculează nume. Dar fiind vorba despre o prezumtivă crimă, eu unul mă feresc să le reproduce, pentru a nu lovi cumva într-un nevinovat. În schimb, mă voi ocupă de cronologie. Cronologia ne spune foarte mult despre tema pe care o supun analizei.
Codruţ Marta a dispărut acum patru ani. Tot de acum patru ani, pe marginea acestui caz, a fost deschis, atât un dosar de corupţie, cât şi un dosar de omor. Logic, dosarul de corupţie se află la DNA, iar dosarul de omor la DIICOT. Numai că, dacă ambele infracţiuni s-au produs, ele sunt amestecate. Într-un aşa fel încât, până la urmă, formează un singur dosar. Şi cum în sistemul de parchete, DNA este pe primul plan, se pare că informaţiile se varsă la DNA. Dar să vedem cum se varsă.
Până acum doi ani, mare lucru nu s-a întâmplat. Deci, jumătate din timpul scurs de la dispariţia lui Marta nu a putut fi valorificat sub aspectul informaţiilor strânse în dosar sau în dosare. Din când în când câte o informaţie a fost făcută publică. Şi a stârnit valuri mai mari sau mai mici. Dar informaţiile de până acum au fost, mai degrabă, de domeniul tabloidelor. Legate de combinaţiile puse la cale de soţia lui Marta, care, spun anchetatorii, livra prostituate de lux unor cercuri selecte.
Ce aflăm la începutul acestei săptămâni? Că în urmă cu doi ani, o persoană, nu una oarecare, ci chiar fosta noră a fondatorului SRI, a avut o primă discuţie cu procurorii, pe marginea acestei spectaculoase dispariţii. Discuţie care a atins şi alte teme sensibile. Corupţie la vârf, inclusiv la nivel SRI Bucureşti, nume celebre amestecate, bani pentru campania electorală a lui Traian Băsescu şi, evident, informaţii fulminante despre prezumtivul omor. Repet, asta s-a întâmplat, aflăm acum, în urmă cu doi ani. Iar la întrebarea mea, pusă în direct, într-un platou de televiziune, doamna Alina Măgureanu furnizează o informaţie cel puţin surprinzătoare.
Şi anume că, în urmă cu doi ani, când a avut loc respectivul dialog, dânsa nu a avut nicio calitate. Nici măcar cea de martor. Nu i s-a luat nicio declaraţie scrisă. A fost, cum s-ar spune, un fel de discuţie în particular, în biroul unui procuror DNA. Acum, fiindcă ştim în linii mari care a fost conţinutul dialogului din declaraţiile doamnei, nu putem decât să rămânem uimiţi de faptul că nu s-a procedat la includerea acestora într-un dosar de cercetare penală, sub forma unei declaraţii de martor.
Repet, se întâmpla acum doi ani. Acum doi ani, preşedintele României era Traian Băsescu. Adică, cel mai important personaj politic vizat. Ca beneficiar de bani obţinuţi prin corupţie şi împinşi în campania sa electorală. Dar şi ca beneficiar de informaţii de prim rang, în calitatea sa de prim-pastor al tuturor serviciilor secrete. Astfel încât nu pot decât să presupun că procurorul de la DNA s-a temut. Şi că, probabil, s-au temut şi şefii acestuia. Aşa că, pur şi simplu, nu au dorit să se lege la cap cu o asemenea bombă.
Dar ce s-a întâmplat la începutul acestei săptămâni? Doamna în cauză s-a dus la DNA şi a depus un denunţ scris. Prin care a făcut declaraţii amănunţite despre mai multe personaje importante, în frunte cu Traina Băsescu. De altfel, ieri, acesta, înnebunit de cele aflate, a declarant că o da în judecată. Şi s-a produs un fapt nemaiîntâlnit. Pentru prima dată din câte ştiu, un denunţător, în cazul nostru doamna Alina Măgureanu, a iniţiat, la ieşirea de la DNA, o veritabilă conferinţă de presă. A spus, în linii mari, ce cuprinde denunţul. Mai mult decât atât, a acceptat invitaţia mai multor televiziuni. A intervenit în direct, furnizând explozivele amănunte opiniei publice.
Când a mai procedat astfel un autor de denunţ? Cred că niciodată. Şi mai cred că o asemenea ieşire publică nu s-ar putea produce decât cu acceptul expres sau tacit al DNA. Sandalul este în toi. Iar dacă ţinta principal am putea să ne imaginăm că este Traian Băsescu, ţinta secundară o reprezintă, cu certitudine, nume grele din SRI. Din SRI-ul de ieri şi de azi. Să recunoaştem! Şeful SRI Bucureşti, care este vizat atât în ceea ce priveşte prezumtivele fapte de corupţie, cât şi în ceea ce priveşte prezumtivul omor, este un personaj greu.
Şi, fiţi siguri! Noi nu cunoaştem decât acea parte a iceberg-ului pe care DNA ne-a lăsat să o vedem. Iar doamna Alina Măgureanu mai afirmă două lucruri. Unul este că denunţul este mult mai amplu decât poate să ne spună ea, la televizor. Şi doi, că a pus totul pe hârtie, deci, mult mai mult decât un denunţ, iar dacă i se întâmplă ceva, întreg acest material va ajunge acolo unde trebuie, adică tot la DNA. În plus, a trimis scrisori în acest sens preşedintelui României Klaus Iohannis şi Excelenţei Sale Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti.
Pentru moment, este greu de spus cât adevăr şi câtă fantezie există în această istorie, care face, pretutindeni, prima pagină. Avem însă o certitudine. Şi anume că, la peste un an de la încetarea mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu, DNA a decis să pornească la luptă în acest complex dosar, cu toate motoarele turate la maximum. Şi, cum una dintre ţinte este SRI, cred că avem prima dovadă lipsită de echivoc a divorţului intervenit în ceea ce opinia publică a denumit binom. Binomul SRI-DNA.
Sorin Rosca Stanescu
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu