• Tweet

PNȚCD, partidul atât de strâns legat de memoria seniorului Corneliu Coposu, a încheiat o alianță cu PSD. Este un pact al diavolului documentul semnat în numele țărăniștilor de către avocatul Aurelian Pavelescu, actualul președinte al partidului? Coposu a spus că totul se negociază în politică, mai puțin principiile. Acum se întoarce în mormânt, când PNȚCD a bătut palma cu „ciuma roșie"?

S-au reînființat, imediat după căderea regimului comunist, cele trei partide istorice. Partidul Social Democrat Român, a căruia conducere a fost preluată de Sergiu Cunescu, urmașul legitim al lui Constantin Titel Petrescu. S-a reînființat PNȚCD, sub conducerea lui Corneliu Coposu, urmașul legitim al lu Maniu. Și s-a reînființat PNL, sub conducerea lui Radu Câmpeanu, urmașul discutabil al Brătienilor. Cele trei partide istorice s-au chinuit să urce Golgota. O nouă Golgotă. O Golgotă post-comunistă. Clasa politică fiind dominată de FSN-ul condus de Ion Iliescu, urmașul ilegitim al lui Nicolae Ceaușescu. Căci dacă ar fi fost legitim, în ziua de Crăciun a anului 1989 ar fi existat un paricid.

A decedat Sergiu Cunescu. Cel care a urmat la conducerea partidului, profesorul Alexandru Athanasiu, s-a aliat în scurt timp cu PDSR, succesorul FSN, transformat apoi în PSD și legitimând astfel intrarea acestui partid pe ușa din față în familia socialiștilor europeni. PNL s-a spart, existând la un moment dat vreo opt partide, dintre care unul, Aripa Tânără, s-a aliat cu partidul lui Ion Iliescu, participând astfel la guvernare, în timp ce premier era Petre Roman. Mai recent, PNL care are și el lipici la post-comunism, a fuzionat cu Partidul Democrat, desprins din fostul FSN și devenind inamic al PSD. Și astfel ajungem la țărăniști și la tentativa mea de a răspunde unei întrebări dureroase.

După dispariția lui Corneliu Coposu, PNȚCD, într-o largă și complicată alianță, a câștigat alegerile, a impus un președinte, în persoana profesorului Emil Constantinescu, și a instalat un Guvern. Această alianță s-a luptat din răsputeri împotriva a ceea ce liberalii de azi denumesc „ciuma roșie". Finalul a fost dramatic pentru țărăniști. Acest partid, alcătuit și dominat de venerabilii luptători anticomuniști, oameni în vârstă, cu sănătatea zdruncinată după ani și ani de temnițe comuniste, a căzut dramatic în credibilitate și nu a mai fost capabil de atunci și până acum să atingă pragul de 5%, pentru a intra în Parlament. Și a sosit vremea lui Aurelian Pavelescu. Puternic contestat de unii și de alții, acesta a reușit totuși să câștige președinția partidului și să o păstreze. Fără însă a izbuti și performanța de a face o transfuzie semnificativă de sânge proaspăt în partid, motiv pentru care PNȚCD a rămas până mai ieri în adormire. Săptămâna trecută a avul loc însă o mișcare capitală. De natură să schimbe din temelii poziționarea politică a acestui partid. Pactul cu PSD. În ce măsură este nocivă și în ce măsură este benefică această decizie luată de Aurelian Pavelescu, aparent, cel puțin, în dispreț față de principiul sacrosant enunțat și susținut cu consecvență de seniorul Coposu?

Pentru moment cel puțin, PSD face parte din internaționala socialistă. O familie de partide nu numai străină, dar și adversară și chiar ostilă în raport cu PNȚCD. În plan extern, acesta e un punct negativ. În plan intern, pe drept sau pe nedrept, sunt mulți români care consideră că PSD, indiferent cât de mult a fost supus unor operații estetice, nu este altceva decâ continuatorul Partidului Comunist, cu toate tarele acestuia, începând chiar cu obsesia de a deveni partid-stat. Contestatarii acestei mișcări politice de ultimă oră utilizeză și vor utiliza cu certitudine argumentele de mai sus, cărora le pot adăuga și reproșuri de dată mai recentă, legate de modul în care Ion Iliescu, împreună cu elemente ale fostei Securități, transformate într-o nouă poliție politică, i-au prigonit la Mineriade, la alegeri, dar și în afara Mineriadelor și alegerilor pe liderii PNȚCD.

Care sunt însă argumentele care ar putea motiva decizia lui Aurelian Pavelescu? Să le numerotăm.

1). Oricât de consecvent a rămas în raport cu propriile principii, PNȚCD nu a reușit în niciun fel să-și lărgească bazinul electoral iar în prezent nici măcar nu mai este măsurat în sondaje. Nereușind să exercite în niciun fel puterea, cu excepția câtorva primari și consilieri, PNȚCD nu mai are resurse pentru a reveni prin sine însuși, în forță, pe scena politică. Și este condamnat să rămână un partid de muzeu.

2). Între timp, societatea românească s-a scindat. Frontul PSD proclamă supremația forței dreptului asupra dreptului forței, respectul față de drepturile și libertățile fundamentale ale omului, necesitatea unei Justiții drepte. În timp ce frontul anti-PSD, condus de noul Partid Liberal, consideră că soluția pentru însănătoșirea României stă în mâna unor instituții de forță, a unei procuraturi și a unei justiții nemiloase. PNȚCD este prin esența și prin tradiția lui un partid care așează înainte de toate și susține valorile democratice. Prin urmare, prin forța lucrurilor, se plasează, fie și doar conjunctural, pe aceeași parte a baricadei, alături de PSD și de ALDE.

3). PNȚCD a militat întotdeauna pentru valorile creștine, Biserica și familia fiind considerate temelia unui stat sănătos. Aceleași semnale le transmite în ultimii ani și PSD.

4). În timp ce PNL a renunțat cu desăvârșire la afirmarea reală a valorilor naționale, începând cu suveranitatea, despre care crede că trebuie sacrificată de dragul intereselor comunitare și terminând cu societățile comerciale autohtone și cu bogățiile națiunii, despre care crede că ar putea fi sacrificate în beneficiul multinaționalelor și a statelor partenere, PNȚCD a rămas consecvent principiului enunțat în însuși numele lui. Un nou motiv de apropiere între cele două partide.

În mod evident, sunt mai multe argumente care pledează pentru o alianță, fie ea și temporară între cele două partide. Viitorul ne va spune însă cu certitudine dacă PNȚCD s-ar putea revigora sau va dispărea cu desăvârșire în urma alianței cu PSD, susținută de unii, blamată de alții.

Sorin Rosca Stanescu