SRI redevine Securitate
Postat la: 15.03.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Serviciul Român de Informații a intrat cu discreție și sfială în viața publică românească, la începutul anilor '90, menținând sub directoratul Șarpelui cu ochelari, Virgil Măgureanu, majoritatea fostelor cadre ale Securității comuniste. Între timp, unii s-au metamorfozat în oameni de afaceri ori politicieni, alții au ieșit la pensie, dar nu înainte de-a școli noile cadre în activitatea informativă, inclusiv și mai ales de poliție politică. Cine crede altfel este naiv cu „N" mare.
SRI a stat multă vreme în stare de adormire, mulțumindu-se să întocmească dosare peste dosare, chiar dacă treaba serviciului privea doar siguranța națională a statului. În tot acest timp s-a dezvoltat sistemul, echipându-se cu dotări de interceptare și alte mijloace tehnice specifice, plătite de contribuabil fără ca acesta să știe. După cincisprezece ani de eforturi democratice, a venit și timpul ca SRI să-și arate mușchii, redevenind ce-a fost Securitatea lui Ceaușescu, pe principiul vadimist „Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât". Numai că legile țării nu permiteau amestecul serviciului în viața cetății, dincolo de prerogativele stabilite de Parlament. Și-atunci, s-a recurs la o șmecherie, care și pe fostul Traian Băsescu l-a păcălit. Că dacă șeful statului și-ar fi dat seama de capcana întinsă, cu totul altfel ar fi procedat, probabil, pentru a-și apăra acoliții, inclusiv pe pupila Elena Udrea - ca să n-ajungă după gratii.
Pe vremea când conducea Consiliul Suprem de Apărare a Țării, Băsescu a acceptat propunerea SRI - recte a directorului George Maior și-a aghiotantului Florian Coldea - ca fenomenul corupției să fie considerat „vulnerabilitate a statului de drept". Ce însemna asta? Două lucruri extrem de importante. Pe de-o parte, se dădea liber serviciului să se amestece (adică să intercepteze și să lucreze informativ cetățenii) în viața publică a cetății, dincolo de singurele prerogative ce țineau de siguranța națională. Iar pe de altă parte, eluda - în totalul dispreț al democrației - legile țării, fentând inclusiv Constituția României și drepturile omului. Pentru simplul motiv că o hotărâre a CSAT nu poate bate legile votate de Parlament și directivele europene.
Paralel cu această ispravă de proporții, la conducerea DNA a fost numită Laura Codruța Kovesi, căreia i s-a dat mână liberă, în timp ce Liviei Stanciu, de la șefia Înaltei Curți de Casație și Justiție, i s-a trasat sarcina de-a colabora cu direcția, iar Consiliului Superior al Magistraturii, de-a acoperi și mușamaliza activitatea nelegală a judecătorilor, mulți dintre aceștia ofiței acoperiți ai SRI. Porcăria pusă la cale a explodat în momentul în care - după îndelungate proteste ale societății civile și ale unei părți a presei - a culminat cu decizia Curții Constituționale a României, de-a scoate în afara legii acele activități nelegale ale serviciului secret în discuție, care n-au legătură cu siguranța națională a statului. Moment din care s-a declanșat nebunia.
Total pe dinafara subiectului, actualul președinte Iohannis a achesat la propunerea ministresei Justiției, Raluca Prună (propunere avansată cu girul inconștient al premierului Dacian Cioloș), ca SRI să redevină organ de cercetare penală specială, prin modificarea unor legi și emiterea unei ordonanțe de urgență a guvernului, care ne reîntorc înainte de anul de grație 1989. Suplimentar, se vrea ca procurorii și polițiștii să utilizeze mijloacele tehnice de interceptare ale SRI, astfel încât să se afișeze o oarecare stare de legalitate a acestor proceduri. Ceea ce este de-a dreptul o imbecilitate, raportat la cei care cred că serviciul îi va lăsa vreodată pe alții la butoane, în propria ogradă. Ca în bancul cu singurul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, când s-a întors din Cosmos cu degetele învinețite de loviturile primite de la ruși, atunci când voia să apese butoanele navetei spațiale.
Că tatăl madamei Prună se pare că a fost ofițer al Securității, înfiltrat zeci de ani în Ministerul Afacerilor Externe, are mai puțină importanță în condițiile date. Însă acuzațiile lansate de Victor Viorel Ponta la adresa acesteia, pe care o acuză că ar fi „o kaghebistă sinistră", chiar că ar trebui evaluate. În ceea ce ne privește, înainte de a-i aduce acuzații îndreptățite Ralucăi, pentru prostiile pe care le comite în mod perpetuu, am solicita un control psihiatric al acesteia. Fiindcă, după cum bine se știe, nu este legal să critici persoane ce suferă de anumite afecțiuni patologice, chit că acestea aduc atingere drepturilor cetățenești ale românilor, pe care Prună le consideră „un lux teoretic".
Dan Coste
-
Hărțile Apocalipsei
Exista, la indemana, multe asemenea harți. Și e departe sa fie vorba despre știri false sau documente create special pen ...
-
Suntem creștini înainte de nașterea lui Hristos!
Mantra despre superioara asceza morala a geților ilustrata in Getica lui Iordanes, "care pentru a merita nemurirea au di ...
-
Au turbat, că s-au vaccinat!
Turbarea institutionala la adresa medicilor care au initiat la Brasov o conferinta despre dezinformarile "pandemiei" spu ...
-
ORDINEA MONDIALĂ POSTAMERICANĂ
E mult prea devreme ca sa discernem consecințele reale și totale ale unor evenimente geopolitice atat de complexe cum au ...
-
Nimicirea României. "Reforma administrativă" este inginerie socială
O operațiune vasta de spalare a creierelor derulata timp de mulți ani, a indus in multe capete ideea ca ajungem in parad ...
-
Nicky, un mesaj pe sms undeva în China? "Sunt eu, Picasso, si ti-am dat beep, că sunt voinic!"
La summitul crucial din China a fost invitat un singur fost om politic din Romania, și pușcariaș totodata - memoria elef ...
-
Vă faceți că munciți? Bolojan mimează reforma
Guvernul Bolojan mimeaza reforma prin masuri superficiale, cheltuielile fiind reduse doar pentru trei instituții autonom ...
-
Oana Țoiu aruncă în derizoriu ce a mai rămas din prestigiul politico-diplomatic al României!
Oana Țoiu a anunțat pe 9 iulie impunerea unei interdicții de acces pe teritoriul Romaniei, respectiv al spațiului Scheng ...
-
Junta care conduce România din umbră (III)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Libertatea câinelui e dată de lungimea lanțului!
Ilie Bolojan gafaie și asuda din greu. Îi este din ce in ce mai dificil sa-și impuna masurile de taiere și reducer ...
-
Cronologia conflictului președinte - premier privind pensiile magistraților
Suntem conduși de doi oameni extrem de incapațanați care nu sunt in stare sa se așeze la masa și sa-și rezolve problemel ...
-
Asumarea răspunderii guvernului în fața parlamentului. Cum vă mint ca să vă fure
Guvernul Bolojan prin asumarea raspunderii vrea sa scuteasca marile corporații de plata impozitului minim pe cifra de af ...
-
Să ne amintim cum i-am numit pe șefii serviciilor
Sursele l-au propus ca șef la SRI sau SIE pe Dacian Cioloș. Cioloș este exact opusul a ceea ce ar trebui sa fie, a spume ...
-
Lovitura de stat de catifea: Puciștii din decembrie se dau la președintele Nicușor Dan
Sa nu uitam nicio clipa ca țara este condusa de autorii loviturii de stat din decembrie. În aceasta cheie trebuie ...
-
Text generat de Roncea fără sprijinul AI ca raspuns la cel al lui Godină cu sprijinul MAI
O dubla premiera uimitoare a avut loc in Romania ieri. Primul atac rasist indreptat impotriva unui muncitor strain si to ...
-
Bibi Netanyahu, "măcelarul" israelian din Gaza
Este destul de greu pentru mine sa va relatez ce anume s-a petrecut, ieri, in Gaza, dar doar expunand și afland adevarul ...
-
Caracatița lui Bolojan. Locotenentul Hirțea
Am intrat in posesia soluțiilor prin care structura centrala a DNA l-a prespalat pe primarul oradean Ilie Bolojan in 201 ...
-
Cum finanțăm de fapt Rusia, prin ajutorul energetic acordat Republicii Moldova
Transferul de bani și energie ieftina dinspre Romania catre Republica Moldova a devenit o chestiune sistematica, abordat ...
-
Măsuri pe care nu le înțeleg
Masuri pe care nu le ințeleg: 1. Eliminarea eșalonarii simplificate a datoriilor fiscaleDe ce sa anulezi o asemenea masu ...
-
Banca Centrală Europeană va introduce euro digital mai rapid decat se stia!
Banca Centrala Europeana cheltuie, calculeaza, planifica, da semnale și avertismente: va introduce euro digital. Pana in ...
-
Ambasadorul Muraru a fost convocat la Departamentul de Stat pentru a co(n)semna costituirea Comisiei Rogatorii
Recent, foarte recent Departamentul de Stat, cu oameni din ambasada SUA, inclusiv cu inteligence-ul CIA plus FBI, au des ...
-
Reforma de personal a muzeelor trece prin haremu' lu' frații Pește
Adi este director de muzeu, cu biroul la șosea, intr-un palat cu vedere la gradina. Are pe mana 20 de imobile din care j ...
-
Nu cred că va avea loc o întâlnire Zelensky - Putin
În primul rand pentru ca pe Putin nu-l intereseaza așa ceva. Jocul intre cei doi pare acum ceva de genul cine iși ...
-
România e "Cenușăreasa" Europei - e praf și pulbere!
Am tot analizat și comentat, inclusiv de la acest microfon, consecințele intalnirii liderilor UE cu Trump, la Casa Alba. ...
-
Junta care conduce România din umbră (II)
În ultimii 7-8 ani a devenit tot mai vizibil ca Romania nu mai este condusa de președinții aleși (Klaus Iohannis, ...
-
Pe cine crezi că păcălești, Oana Țoiu?
Ministrul de Externe a batut toba in targ ca da o tura in State sa pregateasca saritura peste ocean a lui ND și intalnir ...
-
„Lovește, vreau să mor creștin!"
Se spune ca de pe crucea pe care era rastignit Iisus vedea cu ultimile-i zvacniri de viața pamanteasca doua lucruri, car ...
-
Pentru PSD, proprietatea privată rămâne un „moft"
Numarul salariaților activi la 30 Iunie 2025, era, conform Ministerului Muncii de 5.727.660. salariul mediu brut era, to ...
-
De ce România nu este la masa deciziilor
Singurul nostru argument ca nu participam la discuțiile unde se iau cele mai importante decizii in privința razboiului d ...
-
Intră România în incapacitate de plată?
În primul rand, aceasta expresie „incapacitate de plata", care este expresia corecta in discuție la aceasta ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu