Un guvern de diletanţi

• Tweet

Tare mă tem că societatea civilă va ajunge să regrete ideea cu tehnocraţi la conducerea puterii executive din România şi va cere curând revenirea politicienilor. Pentru că guvernul încropit de Dacian Cioloş este departe de-a fi unul format din specialişti, care pot conduce ministere pocnind din degete. În plus, nu au niciun fel de responsabilitate faţă de electorat în ansamblul său, iar asta este şi mai lamentabil.

În cazul în care lucrurile vor merge bine - şi există toate premisele să se întâmple asta - societatea civilă nu va avea de ce se plânge, indiferent dacă tehnocraţii (mai mult sau mai puţin) se vor dovedi pricepuţi ori nu în portofoliile ocupate. Probleme vor fi dacă lucrurile vor merge prost. Cum parlamentarii nu vor avea niciun interes să trântească executivul în prag de alegeri, tot societatea civilă şi strada ar putea contesta Cabinetul Cioloş, solicitând o nouă schimbare. Dar cine să-i înlocuiască pe tehnocraţi? Alţi tehnocraţi cu mai mult pedigree?

Cu alte cuvinte, diletantismul a ajuns la loc de cinste în această perioadă şi n-ar fi exclus ca strada să-şi dorească până la urmă tot politicieni în fruntea puterii executive. Măcar pe aceştia îi poate trage de urechi, la o adică, pentru că sug sângele românilor şi sunt corupţi până-n măduva oaselor. Democraţia înseamnă puterea poporului, nu a străzii. Iar pe politicieni, poporul i-a votat ca să constituie guvernul, iar strada l-a contestat. Mai departe, tot partidele au căzut în picioare, profitând de prilejul prielnic generat de tragedia Colectiv, pentru a-şi reface liniile înainte de alegeri. Deşi cinice, calculele sunt cât se poate de evidente şi petinente.

PSD n-a avut niciun interes să se confrunte cu oprobiul public, parcă bucurându-se că a fost nevoit să renunţe la guvernare. Aşadar, compromisul la care a achesat a fost bine cântărit în prealabil. Preşedintele Iohannis şi-a satisfăcut pe deplin orgoliul, fiindcă a reuşit să schimbe Cabinetul Ponta, aşa cum a promis, chit că s-a dovedit imposibil să-i înscăuneze pe liberali la Palatul Victoria.

PNL este atât de dezorientat de cele petrecute, încât declaraţiile liderilor au devenit extrem de contradictorii. Noroc că din această degringoladă i-a scos tot Iohannis, care i-a sfătuit să stea cuminţi în băncile lor şi să se concentreze pe alegerile ce bat la uşă, nu pe mirajul executivului timpuriu şi efemer.
UNPR, partidul în derivă al generalului Gabriel Oprea, fandează încotro bate vântul, încercând să se pună bine cu toată lumea.

Dacă PSD îi va coopta din nou într-o coalţie, bine. Dacă nu, vor încerca aceeaşi strategie cu liberalii. Numai că, în situaţia în care li se va spune pas din ambele părţi, UNPR nu va atinge pragul electoral pentru a face parte din noul Parlament şi va dispărea de pe scena politică. UDMR, ca şi până acum, susţine pe oricine, oricum şi oricând, numai să ajungă din nou la guvernare şi să ocupe câteva portofolii, indiferent de importanţa acestora.

ALDE s-a dovedit formaţiunea cea mai tranşantă în toată această poveste, înţelegând faptul că ţara trebuie condusă de politicienii pe care poporul îi votează periodic, iar nu de tehnocraţi ce n-au nicio responsabilitate şi care nu dau socoteală nimănui pentru eventuale erori, intenţionate sau nu. După toate cele evocate până aici se pune întrebarea: Strada a învins puterea politică, ori lucrurile stau exact invers? Că n-ar fi de mirare.

Dan Coste