• Tweet

Doamne fereşte! Nu există, teoretic vorbind, decât un singur scenariu în care un tehnocrat ar putea să conducă un partid politic. Dar şi acest scenariu trebuie pus între paranteze. Ar fi un tehnocrat specializat în managementul partidelor politice. Mă îndoiesc că avem aşa ceva în ţară. Orice alt tip de tehnocrat - persoană pricepută în managementul unui domeniu de activitate al administraţiei publice sau al unui sector de activitate privat - este cu totul cu totul nepotrivit pentru a prelua conducerea unui partid politic. Chiar dacă ar fi vreun geniu.

Românii au încercat o singură experienţă de acest fel şi, culmea, tot prin intermediul Partidului Naţional Liberal. Experienţa Theodor Stolojan. A fost un dezastru. Mai este nevoie de o nouă rundă? Încet dar sigur, se insinuează ideea că premierul tehnocrat Dacian Cioloş şi-ar putea încununa fulminanta carieră, adjudecându-şi, mai devreme sau mai târziu, rolul de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Domnul Cioloş, atât oficial, cât şi în discuţiile neoficiale pe care le poartă, contestă, fără ezitări, că ar avea un asemenea plan. Dar cine ştie? Poate sunt alţii care au un plan cu domnia sa.

Alţii care îşi imaginează fie că domnul Dacian Cioloş ar fi un bun liberal şi un bun preşedinte de partid, întrucât, pe lângă alte calităţi, s-a dovedit a fi şi un bun manager, în calitate de comisar pentru Agricultură al UE. Sau care îl văd într-o altă ipostază. Cea de dronă trimisă la conducerea dreptei politice. Dar dacă este dronă, este drona cuiva. A cui? Să analizăm, pe rând, ambele scenarii.

Este adevărat. Domnul Dacian Cioloş a dobândit calităţi manageriale în materie de administraţie publică, în intervalul de un an cât a fost ministru al Agriculturii, 2007-2008. Apoi, din nou, în calitate de comisar european. De aceea, nu am contestat niciodată, nici faptul că el este un tehnocrat, nici faptul că s-ar putea dovedi un bun manager al Guvernului României. Întrucât cariera sa UE a fost şi este strâns legată de reprezentanţi ai popularilor europeni, iar PNL face parte din familia popularilor, nu îi contest domnului Cioloş nici înclinaţiile către dreapta politică. Poate că ar fi un bun liberal, chiar dacă este exclus, pentru totdeauna, să se dovedească şi libertarian. Iar de aici şi până la managementul unui partid politic este o cale extrem de lungă. Şi periculos de accidentată.

Una este să conduci un Minister, un Guvern sau o societate comercială, oricât de mare ar fi, şi alta este să conduci un partid politic. Mijloacele sunt total diferite. De aceea, şi aptitudinile sunt diferite. PNL a mai trecut printr-o experienţă de acest fel. Singurul dintre marile partide ale României care, într-un moment de criză internă - de care liberalii nu au dus niciodată lipsă - a optat pentru aducerea pe post de lider a unui persoane din afara partidului, apreciată ca fiind un bun manager, cândva, în Executivul României, unde ca şi domnul Cioloş, azi, a îndeplinit funcţia de prim-ministru. Este vorba de domnul Theodor Stolojan. El s-a dovedit atât de strâns legat de liberali încât, la primul semnal al lui Traian Băsescu, a rupt, pur şi simplu, partidul, alăturându-se cu o bucată din el Pd-ului şi transformându-l în PDL. Experienţa s-a dovedit un dezastru pentru PNL. Dar un dezastru a fost şi prezenţa tehnocratului Stolojan în noul partid sau la Cotroceni, alături de preşedintele Traian Băsescu, unde, rând pe rând, a capotat. Pur şi simplu nu-i poţi cere unui catâr să se transforme în armăsar. Nu este suficient să-ă pui o şa, ca să pleci cu el în cursă. Stolojan a capotat de fiecare dată, pentru că nu era antrenat în calitate de manager politic.

Mă gândesc că, totuşi, niciuna dintre persoanele care pot exercita o influenţă asupra domnului Dacian Cioloş, atât din etablishment-ul românesc, cât şi din cel al UE, nu are vreun interes să distrugă PNL. Să-l scoată din istorie. La fel cum s-a întâmplat cu celelalte două partide istorice. Şi atunci nu mai rămâne în picioare decât cea de-a doua ipoteză. Să intenţioneze cumva, cineva, să-l transforme, pur şi simplu, pe Dacian Cioloş într-o dronă? Să-i pună, cu alte cuvinte, în braţe un partid politic, pentru că apoi să-l înveţe ce să facă cu el? Este o ipoteză de luat în calcul.

Klaus Iohannis a primit o lecţie usturătoare în primul an al mandatului său prezidenţial. Nu şi-a putut îndeplini aproape niciunul dintre marile angajamente pe care şi le-a luat în faţa naţiei române, din mai multe motive. Dintre care, două mi se par esenţiale pentru analiza pe acre o fac astăzi. Primul este că a avut drept partener un Guvern ostil, condus de un premier ostil şi o majoritate parlamentară şi ea ostilă. Iar cel de-al doilea motiv este că nu a găsit, nici în PNL, partidul pe care l-a condus şi pe care l-a reprezentat la alegeri şi care l-a propulsat ca preşedinte, un partener politic suficient de puternic. PNL, fuzionat doar teoretic, nu a fost capabil să susţină energic şi inteligent demersurile preşedintelui. Poate că în urma acestei lecţii, Klaus Iohannis a tras concluzia că această situaţie de criză profundă a societăţii româneşti, care l-a adus pe Dacian Cioloş la Palatul Victoria ca premier de avarie, ar fi de natură să-l califice, pe acelaşi Dacian Cioloş, şi ca un preşedinte de avarie al PNL, asigurând refacerea forţei acestui partid. Poate.

Dar dacă aşa stau, cumva, lucrurile, dacă Klaus Iohannis crede sincer că ar putea face din PNL, pur şi simplu, un partid prezidenţial, care să-l asculte orbeşte pentru că în fruntea lui va fi fost instalat un preşedinte dronă, îl anunţ că se înşeală amarnic. Din păcate, toţi preşedinţii României, într-un fel sau altul, au încercat să-şi confecţioneze partide de casă. Şi niciunul nu a reuşit să facă eficiente asemenea partide prezidenţiale. Pentru că nu este posibil. Preşedinte, dronă de partid mare, nu există. Niciunde pe mapamond. Şi nu va exista nici în România. Şi cu atât mai puţin atunci când este vorba de liberali.

Sorin Rosca Stanescu