Adolescenții din întreaga lume repetă obsesiv, fără logică și sens, cifrele 6-7. Trendul bizar care sperie părinții și soluția găsită de o mamă
Postat la: 03.06.2026 |
Trendul „6-7" (six-seven) este una dintre cele mai mari nebunii din cultura online recentă, fiind adoptat masiv de Generația Alpha și Generația Z și promovat mai ales pe Tiktok. Altfel spus, este o memă din categoria „brainrot", adică un tip de umor absurd, o glumă internă la nivel global care nu are o semnificație logică directă, iar fix lipsa de sens este cea care o face populară.
Totul a început de la o piesă a rapperului american Skrilla, numită „Doot Doot (6 7)", în care acesta repetă obsesiv „six-Aseven" (făcând referire la înălțimea de 6 picioare și 7 inci, adică în jur de 2,01 metri, o înălțime ideală în baschet). Mema a explodat cu adevărat datorită unui clip viral în care un puști pasionat de baschet (poreclit acum „67 Kid") apare pe un canal de YouTube (Cam Wilder) venind spre cameră, făcând un gest specific cu mâna și strigând energic „six seven!". De acolo, TikTok-ul a fost inundat de edit-uri cu jucători de baschet (cum ar fi LaMelo Ball) și de oameni care copiază gestul.
În viața de zi cu zi sau în comentarii, „6-7" este folosit ca:
- O interjecție de energie: Tinerii îl strigă pur și simplu de nicăieri pentru a exprima entuziasm sau pentru a capta atenția.
- Un răspuns universal: Când cineva întreabă ceva sau nu știe ce să spună, răspunde cu „6-7".
- Un semnal social: Un mod de a arăta că ești „la curent" cu ce se întâmplă pe internet.
A devenit atât de masiv încât Dictionary.com l-a numit chiar unul dintre cuvintele/conceptele anului 2025 pentru modul în care a dominat limbajul adolescenților.
Coșmarul profesorilor în școli
Fenomenul a trecut rapid din online în lumea reală. Mulți profesori (inclusiv din România și din afară) s-au plâns că elevii încep să râdă sau să strige în cor „six-seven!" ori de câte ori văd cifrele 6 și 7 scrise pe tablă la orele de matematică, motiv pentru care în unele școli a fost complet interzis în timpul orelor pentru că devenise prea perturbator.
O mamă a reușit să-l facă pe băiatul său să scape de o expresie care a înnebunit-o. Trendul 6-7 a explodat pe rețelele sociale și a ajuns rapid și în România, unde este folosit mai ales de cei mici și de adolescenți. Expresia nu are un sens clar, iar tocmai acest lucru pare să o facă atât de atrăgătoare pentru generațiile tinere.
O mamă exasperată a găsit leac pentru băiatul ei care repeta obsesiv această expresie
Pentru părinți, fenomenul este greu de înțeles. Pentru copii, în schimb, este o glumă care funcționează tocmai pentru că este absurdă. Se spune la întâmplare, se strigă pe holurile școlii, apare în comentarii pe internet și provoacă râsete atunci când este rostită în grup.
De multe ori, expresia este însoțită și de un gest al mâinilor, preluat tot din clipurile virale de pe platformele sociale. Una dintre cele mai distribuite povești pe această temă este cea a unei mame care a povestit, cum a ajuns să fie exasperată de pasiunea fiului ei pentru „6-7".
Băiatul găsea numărul peste tot
Femeia spune că băiatul găsea numărul peste tot și simțea nevoia să îi atragă imediat atenția. O chema în timp ce își făcea temele nu pentru că avea nevoie de ajutor, ci doar ca să îi spună că rezultatul unui exercițiu era 67 sau că o scădere era aproape 67.
„Atenție! Am găsit remediul pentru șase-șapte. Fiul meu m-a înnebunit cu chestia asta, că altfel nu pot să-i spun, găsind semnificația numerologică a lui 6-7 în absolut tot ce vedea. De exemplu, mă striga în timp ce își făcea temele.
Eu credeam că are nevoie de ajutor, dar el mă chema doar ca să-mi spună că la un exercițiu de matematică i-a dat rezultatul 67 sau că la o scădere aproape i-a dat 6-7. Iar entuziasmul acesta l-am observat și la alții: unii erau dezamăgiți că au câștigat 69 de lei, pentru că nu a fost 6-7", și-a început mama povestea.
Episodul care a speriat-o pe mama copilului
Pentru un adult, astfel de episoade pot părea amuzante la început. Numai că, atunci când se repetă zi de zi, devin obositoare. Mama povestește că momentul în care și-a pierdut răbdarea a fost într-o zi în care mergea cu copilul la pediatru. Era deja stresată, obosită și tensionată din cauza traficului și a grijilor legate de starea lui de sănătate.
În timp ce încerca să parcheze, copilul a strigat din spate atât de tare încât femeia s-a speriat și a crezut că s-a întâmplat ceva grav. În realitate, băiatul doar observase „6-7" pe numărul de înmatriculare al unei mașini.
Cum a luat mama atitudine
„Totul a culminat într-o zi când am mers cu el la pediatru pentru că era bolnav. Eram oricum stresată, anxioasă și obosită de condusul prin oraș. Trebuia să-i facă analize de sânge, am căutat loc de parcare pe Ștefan cel Mare, lucru care nu-mi place deloc, și m-am întors acasă extrem de tensionată.
În timp ce încercam să parchez, îl aud deodată de pe bancheta din spate strigând: Mamă, uită-te! Nu pot să cred!
M-am speriat atât de tare încât am crezut că fac accident. Când colo, ce credeți? Văzuse 6-7 pe numărul de înmatriculare al unei mașini. Am crezut că mi se sparge o venă de nervi!", a mai spus mama băiatului.
Metoda ei a funcționat surprinzător de bine
Acel episod a fost, după cum spune chiar ea, momentul în care a simțit că nu mai suportă. Soluția a venit însă dintr-o direcție neașteptată. Mama ei, adică bunica băiatului, comandase tricouri personalizate cu „67". Prima reacție a fost de revoltă, pentru că i s-a părut că astfel nu face decât să încurajeze un obicei enervant. După scurt timp, femeia și-a dat seama că tocmai aici s-ar putea afla rezolvarea. În loc să lupte direct cu trendul, a decis să îl ducă la extrem.
A început să spună ea însăși „șase-șapte" în toate situațiile posibile, chiar și atunci când nu avea nicio legătură cu discuția. Mai mult, a făcut asta în public, în momente în care băiatul se simțea stânjenit. Mergea să îl ia de la școală și striga „6-7, 6-7" în fața colegilor și a altor părinți, scrie retetesivedete.ro.
Reacția copilului nu a întârziat: a început să îi spună că este penibil și să o roage să înceteze. Pe scurt, ceea ce era „cool" între copii și-a pierdut farmecul în clipa în care a fost preluat de un adult, mai ales de mamă, și repetat ostentativ. Femeia spune că metoda a funcționat surprinzător de bine, iar fiul ei a început să se îndepărteze singur de expresia pe care înainte o repeta obsesiv.
Bunica băiatului a rezolvat problema
„Recent, mama mea a anunțat că a comandat de pe internet tricouri personalizate cu 6-7. Inițial i-am zis: De ce încurajezi prostia asta? Dar apoi mi-am dat seama că asta e, de fapt, cea mai bună soluție: să-l încurajez până se plictisește. De atunci, de fiecare dată când vreau să-l sâcâi, îi zic șase-șapte cu orice ocazie. Și ce să vedeți? A început să-mi spună că e o prostie și să mă roage să mă opresc.
Merg să-l iau de la școală și strig pe stradă, de față cu toți colegii și părinții lui: 6-7! 6-7! El îmi zice: Gata, mamă, încetează, e penibil!. Se rușinează cu mine, cu mama nebună cu părul roz care strigă numere pe stradă. A fost atât de simplu! Acum eu sunt cea care spune 6-7 până îl fac să-și piardă el cumpătul. Când mă roagă să tac, eu îi răspund: Dar de ce, mamă? E foarte modern să zici șase-șapte!", a explicat femeia.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Astrele se așează exact ca la Căderea Bastiliei. Revoluția de la 1789 a schimbat definitiv un regim si a instaurat o nouă ordine socială
Astrele se reaseaza exact ca la revolutia franceza din 1789, care a consemnat finalul unei epoci si a instaurat o noua o ...
-
Paranormal: Ce se aude după lăsarea serii pe coridoarele Școlii Centrale din București: Cine a fost Anca, eleva a cărei fantomă ar bântui clădirea
O legenda transmisa de-a lungul generațiilor continua sa starneasca interesul celor care cunosc istoria Școlii Centrale ...
-
Durerea de cap care pornește de la sinusuri. Ce poți face acasă pentru a scăpa de disconfort
Durerea de cap care pornește de la sinusuri. Ce poți face acasa pentru a scapa de disconfort. Durerea de cap asociata si ...
-
Amprente vechi de 2.200 de ani dezvăluie cine ar fi construit misterioasa Armată de Teracotă a Chinei
De mai bine de doua milenii, mii de razboinici de teracota par sa pazeasca in tacere mormantul imparatului Qin Shi Huang ...
-
Ce se întâmplă în organism dacă faci o baie fierbinte timp de 30 de minute. Descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor
O baie fierbinte de 30 de minute ar putea avea beneficii importante pentru circulația sanguina. Potrivit unui studiu rec ...
-
Care este cea mai sănătoasă pâine, potrivit nutriționiștilor. Ce sortiment recomandă
Painea nu trebuie eliminata din alimentație odata cu inaintarea in varsta, insa sortimentul ales poate influența digesti ...
-
Psihologii au descifrat suferința de după despărțirea de persoana iubită și nu este cauzată de dragoste!
Psihologii spun ca nu iubirea cauzeaza acel sentiment de dor nebun de care avem senzația ca nu putem scapa oriunde am me ...
-
Misterul "bășinosului-fantomă” de la Consiliul European: Jurnaliștii au fugit de la un briefing din cauza mirosului insuportabil
Un incident mai puțin obișnuit a perturbat activitatea jurnaliștilor acreditați la Consiliul European, la Bruxelles. Rep ...
-
Carnea, secretul unei vieți până la 100 de ani? Ce au descoperit cercetătorii despre vegetarieni
Un studiu realizat in China, pe mai mult de 5.000 de persoane cu varste de cel puțin 80 de ani, arata ca femeile care co ...
-
Un grup de youtuberi americani a petrecut noaptea în Castelul Corvinilor și a vânat fantome: „Este de-a dreptul ireal"
Castelul Corvinilor din Hunedoara, una dintre cele mai spectaculoase fortarețe medievale din Europa de Est, a devenit pl ...
-
S-a ridicat din sicriu la propria înmormântare. Timp de opt ore familia unei tinere de 15 ani a crezut că aceasta a murit: "Am avut o revelație de la Dumnezeu"
O adolescenta de 15 ani din Guatemala, pe care familia o credea moarta, s-a trezit in timpul propriului priveghi, dupa a ...
-
Cât cere Andra Măruță să cânte la evenimente. Sumele sunt semnificative și diferă în funcție de durata recitalului și de amploarea spectacolului
Andra Maruța este una dintre cele mai apreciate artiste din Romania și o prezența solicitata la nunți și evenimente priv ...
-
Concurs de frumusețe. O rusoaică a devenit Mrs. ONU
Maria Filina este din Moscova și deține un blog culinar. Acum, ea a devenit caștigatoarea ediției din acest an a concurs ...
-
Dan Diaconescu a rămas bouche-bee: "Fac și acum șpagatul în aer". Ce dietă a urmat Diana Șoșoacă pentru a da jos peste 20 de kilograme
Diana Șoșoaca a scapat in ultima perioada de un numar considerabil de kilograme. Șefa S.O.S a dezvaluit in cadrul unei e ...
-
Au îngropat „securea războiului": Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
Actorii Florin Piersic și Dorel Vișan, care au fost in conflict ani la rand, au aparut impreuna intr-o ediție speciala a ...
-
Un funcționar public din Marea Britanie s-a prefăcut bolnav folosind machiaj pentru a jongla cu cinci locuri de muncă simultan
Un funcționar public din Marea Britanie este acuzat ca a caștigat aproape 350.000 de lire sterline (aproximativ 410.000 ...
-
O celebră actriță din "Hellboy" a fost imobilizată și arestată după ce a mușcat o stewardesă
Actrița Selma Blair, in varsta de 54 de ani, a fost arestata la New York in urma unui incident violent la bordul unui av ...
-
Fiul lui Adrian Mutu are două „job-uri" la doar 9 ani. Ce trebuie să facă pentru a primi bani
Adrian Mutu a vorbit despre metodele prin care incearca sa ii ofere fiului sau cel mic primele lecții de responsabilitat ...
-
Miracolul medical care a uimit cercetătorii: Ce s-a descoperit în corpul femeii care a trăit 117 ani
Maria Branyas Morera a trait 117 ani, iar oamenii de știința au descoperit in corpul ei un amestec rar de gene bune și o ...
-
Un bărbat a fost oprit în aeroport pentru că avea o umflătură în zona prohabului: Vameșii au rămas șocați când au început să scoată 11 păsări vii
Un barbat sosit din Cuba a fost prins pe aeroportul internațional din Miami cu zece pasari vii ascunse in lenjeria intim ...
-
Care este cel mai înfricoșător film de groază: a doborât recordul ritmului cardiac. Lista completă a celor 20 de titluri
Halloween-ul se apropie, iar mulți se intreaba ce filme ar putea urmari pentru a intra in atmosfera acestei sarbatori. D ...
-
Şoc, şoc, şoc! Apariție la Casa Albă în fața lui Donald Trump - soția "extraterestră" a miliardarului de la Dell Tech
Cel mai viral subiect al momentului in SUA nu e nici ciuma pneumonica din Rusia, nici revoltele din Franța și speculații ...
-
Céline Dion a căzut pe scenă și a uitat versurile celui mai cunoscut cântec. Fanii i-au sărit în ajutor
Dupa o revenire fulminanta pe scena si zece concerte sustinute cu succes, cantareata Céline Dion a trebuit sa fac ...
-
Misterul trenului care a mers gol opt ani de zile, noapte de noapte: Motivul incredibil din spatele curselor fantomă din Berlin
Un tren misterios, complet gol, a strabatut noapte de noapte, timp de opt ani de zile, tunelurile intunecate ale unui ae ...
-
Trapperul Ian, plasat sub control judiciar după ce a urinat pe scena de la Arenele Romane
Trapperul Ian a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, dupa incidentul petrecut in timpul unui concert susț ...
-
Obezi și atrofiați: 86% din viață o petrecem fără să ne mișcăm. Mișcarea a devenit o opțiune, nu o normalitate
Un nou studiu global sugereaza ca viața moderna prioritizeaza lipsa de mișcare. Adulții care au participat in cadrul stu ...
-
A tinut secret 40 de ani: Michael Douglas a recunoscut aventura cu o celebră actriță
Actorul Michael Douglas a recunoscut in noile sale memorii, „One Helluva Ride", ca a avut o aventura secreta cu Ka ...
-
Ce a arătat un experiment uriaș desfășurat timp de 13 ani: Care este cea mai inteligentă rasă de câine
În anii 1940, in statul american Maine, un grup de oameni de știința a construit ceea ce a devenit cunoscut drept ...
-
Halle Berry, acuzată de abuz asupra copilului său de 12 ani. Actrița și-ar fi strâns de gât fiul. Fostul soț a obținut ordin de restricție
Actrița Halle Berry este acuzata de abuz asupra fiului sau in varsta de 12 ani de fostul ei soț, actorul Olivier Martine ...
-
Care este "cea mai proastă alegere posibilă" la masa de prânz pentru acumularea grăsimii viscerale și care e "cea mai bună"
Pranzul poate fi un moment convenabil pentru a apela la fast-food, mai ales atunci cand nu ai prea mult timp la dispoziț ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu