Cercetătorii au descoperit că oamenii respiră printr-o singură nară, pe rând. Care este motivul

Postat la: 23.06.2026 |

Puțini oameni observă acest lucru în timpul zilei, dar respirația nazală nu este perfect simetrică. În mod normal, una dintre nări lasă să treacă mai mult aer, în timp ce cealaltă are o rezistență mai mare. După un interval, rolurile se inversează. Fenomenul este cunoscut în medicină drept **ciclul nazal** și nu înseamnă că o nară se închide complet, ci că fluxul de aer este distribuit diferit între cele două fose nazale.

Un studiu publicat în 2016 în PLOS ONE, de Roni Kahana-Zweig și colaboratorii săi, arată că fluxul de aer este mai mare într-o nară decât în cealaltă din cauza unei obstrucții temporare și asimetrice produse de țesutul erectil din interiorul nasului. Această obstrucție alternează între cele două părți, iar cercetătorii au observat, în înregistrări de 24 de ore, că durata dominației unei nări diferă între veghe și somn și poate fi influențată inclusiv de poziția corpului.

Explicația imediată ține de sistemul nervos autonom, adică de acea parte a sistemului nervos care controlează procese involuntare precum ritmul cardiac, dilatarea vaselor de sânge sau secrețiile. În nas, acest control modifică volumul țesutului vascular din cornetele nazale. Când o parte se congestionează ușor, pasajul devine mai îngust și aerul trece mai greu. Când cealaltă parte se decongestionează, devine pasajul principal pentru respirație. Studiul din *PLOS ONE* notează că dominația simpatică este asociată cu vasoconstricție și decongestionare într-o nară, în timp ce activarea parasimpatică este asociată cu vasodilatație și congestie în cealaltă.

Întrebarea mai importantă este de ce ar avea corpul nevoie de un asemenea mecanism. Un răspuns vine dintr-un studiu publicat în 2015 în BioMedical Engineering OnLine, în care David E. White, Jim Bartley și Roy J. Nates au folosit un model computațional al respirației nazale. Concluzia lor: ciclul nazal ajută căile aeriene superioare să împace două funcții care cer condiții diferite - încălzirea și umidificarea aerului inspirat, pe de o parte, și eliminarea particulelor sau agenților patogeni prin mucus și mișcarea cililor, pe de altă parte. Nara prin care trece mai mult aer preia mai mult din sarcina de încălzire și umidificare, dar mucoasa ei se poate deshidrata mai mult; nara cu flux redus are timp să păstreze un strat de mucus suficient de hidratat pentru curățare. Apoi rolurile se schimbă.

Cu alte cuvinte, nasul funcționează ca un sistem cu două camere care își împart munca. O parte lucrează mai intens la condiționarea aerului, cealaltă se află într-o fază mai favorabilă pentru curățare și refacere. Alternanța reduce suprasolicitarea permanentă a unei singure fose nazale și menține mai eficient suprafața mucoasei.

Există și o posibilă funcție legată de miros. Într-un articol publicat în 1999 în *Nature*, Noam Sobel și colegii săi au arătat că diferența de flux dintre cele două nări face ca fiecare nară să fie mai sensibilă la anumite tipuri de substanțe odorante. Cercetătorii au concluzionat că fiecare nară poate transmite creierului o imagine olfactivă ușor diferită, deoarece aerul nu circulă cu aceeași viteză prin ambele părți ale nasului.

Astfel, faptul că respirăm „mai bine" pe câte o nară, pe rând, nu este un defect al organismului, ci o reglare fiziologică. Ciclul nazal ajută la protejarea mucoasei, la menținerea umidității, la curățarea particulelor inhalate și, posibil, la diferențierea mai fină a mirosurilor.

Fenomenul devine vizibil mai ales când suntem răciți, avem alergii sau stăm culcați pe o parte, pentru că orice inflamație sau schimbare de poziție amplifică diferența naturală dintre cele două pasaje nazale. În condiții normale însă, alternanța discretă dintre nări este un semn de funcționare normală a nasului, nu o problemă medicală.