Două femei au încercat să alimenteze o Tesla cu benzină: Căutau un loc în care să bage pompa și au găsit rezervorul pentru lichidul de parbriz
Postat la: 20.01.2023 |
Două femei au fost surprinse într-o filmare, în timp ce se aflau într-o benzinărie și încercau să alimenteze cu combustibil o mașină o Tesla Model 3. Videoclipul a devenit viral și a strâns în două zile aproape 50.000 de vizionări.
Deși mașinile electrice sunt tot mai populare, industria și piața sunt încă la început, iar asta explică de ce unii oameni încă se adaptează, scrie Insideevs. Chiar dacă mașinile electrice se află pe piață de ceva ani și câștigă în mod constant popularitate, unii au nevoie de puțin timp de acomodare, cât timp sunt cazuri în care oamenii încearcă să alimenteze cu combustibil mașinile electrice.
În filmarea devenită virală este surprins momentul în care o Tesla Model 3 este oprită la o pompă dintr-o benzinărie. Din mașină au coborât două femei care au încercat să alimenteze mașina, dar nu au ajuns la sursa de energie corespunzătoare. Au deschis capota din față, dar nu au descoperit vreun rezervor acolo. S-au mutat apoi în partea din spate a mașinii și, sub privirile uluite ale trecătorilor, căutau un loc în care să bage pompa de combustibil.
Într-un final, cel care filma din mașină coboară și le explică că este o mașină electrică, care se încarcă de la priză. Cele două sunt nedumerite și nu prea îl iau în serios pe cel care încerca să le explice situația. Șoferul renunță, iar cele două femei revin în fața mașinii, unde descoperă rezervorul pentru lichidul pentru parbriz. Apoi, filmarea se oprește brusc. Nu este clar dacă filmarea a fost o înscenare, totuși reacțiile celor prezenți par reale.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Prostituția Tantrică: Apple a facut un film despre guru Bivolaru care face furori în străinătate
Documentarul Twisted Yoga produs de Apple TV este despre guru Bivolaru, foarte cunoscut de romani, dar mai puțin in stra ...
-
Ce mănâncă un nutriționist când vrea să slăbească fără să țină dietă: "O regulă clară: proteină + puțin carbohidrat + grăsimi bune + multe legume"
Oamenii cred ca slabitul incepe cu restricții: mai puțin, mai rar, mai „light". Dimineața este momentul in care se ...
-
Cum s-a stabilit ca ora să aibă 60 de minute. Au încercat modificarea acestei reguli dar fără succes
O decizie luata acum 5.000 de ani a influențat direct modul in care imparțim ziua in ore, minute și secunde. În ce ...
-
Misterul lui d'Artagnan e descifrat după 350 de ani. A fost găsit mormântul legendarului muschetar la Maastricht
La Maastricht, in Olanda, au aparut indicii solide ca mormantul lui d'Artagnan a fost, in sfarșit, gasit. Dupa secole de ...
-
Fenomenul Flightradar24: de ce a devenit urmărirea avioanelor online o pasiune globală
În ultimii ani, cerul nu mai este un mister pentru cei de la sol. Ceea ce inainte era rezervat controlorilor de tr ...
-
A fost găsit cel mai bătrân om din lume: Are toate viciile despre care se spune că scurtează viața. Nu ia niciun medicament
Într-un azil de batrani din Brazilia, un barbat tacut, care se pare ca a trait neobservat pana la varsta de 118 an ...
-
"Părintele" Cristi Tabără dezvăluie de ce a fost concediat Andi Moisescu de la PRO TV: "Solicita prea mult neuronii"
Realizatorul TV Cristi Tabara - caruia i se mai spune si "parintele", avand in vedere trecutul sau teologic - reacționea ...
-
Uite-l și p-ăsta ce gargară are cu ceasul lui de 2 milioane de lire sterline. Bruce Lee de Crevedia s-a bătut cu unii care i-au dat la operatie!
Gargaragiul de Catalin Botezatu a povestit la emisiunea lui Capatos cum ar fi trecut printr-o experiența terifianta la i ...
-
James Hetfield se însoară. Liderul trupei Metallica și-a cerut iubita în căsătorie vineri, 13, sub apă, printre rechini
Liderul trupei Metallica, James Hetfield, și-a cerut iubita in casatorie vineri, 13 martie, in timpul unei scufundari al ...
-
Blestemul lui 777 în familia lui "Don Pedro": Coincidența extrem de bizară și foarte greu de explicat
Un accident rutier mortal produs astazi pe DN 38 scoate la suprafața o poveste care pare desprinsa dintr-un scenariu de ...
-
Ce este regula 1.000-100-10: Secretul italienilor pentru paste perfecte
Prepararea pastelor poate parea simpla, insa diferența dintre un fel banal și unul cu adevarat reușit consta adesea in c ...
-
Premieră în industria Tech: Un robot umanoid a fost „arestat" de poliție în China
Un incident neobișnuit petrecut in Macao a devenit viral pe rețelele sociale, dupa ce un robot umanoid a fost escortat d ...
-
Cristian Popescu Piedone a povestit cum a încălcat legea timp de 10 ani. A recunoscut tot după ce faptele s-au prescris
Cristian Popescu Piedone a povestit intr-un podcast cum a incalcat legea. Fostul edil a condus timp de 10 ani fara permi ...
-
Cândva mare milionar și arogant peste poate, Ion Niculae întâmpină mari probleme în afaceri dar și în plan personal
Candva cel mai bogat roman, cu o avere estimata in 2012 la aproximativ 1,2 miliarde de euro, Ioan Niculae se confrunta a ...
-
O chitară a unui membru Pink Floyd s-a vândut pentru suma record de 14,6 milioane de dolari. O baterie care a aparținut lui Ringo Starr de la Beatles - 2,4 milioane de dolari
O chitara folosita de David Gilmour pe șase dintre albumele formației Pink Floyd s-a vandut pentru suma record de 14,6 m ...
-
Cine e iubitul de 36 de ani al președintei Delcy Rodriguez din Venezuela
Administrația Americana pentru Controlul Drogurilor (DEA) a emis un raport despre partenerul lui Delcy Rodríguez, ...
-
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
Un fost general-maior de rang inalt din Forțele Aeriene ale SUA, William Neil McCasland, in varsta de 68 de ani, este da ...
-
Mii de autori publică o carte „goală" în semn de protest faţă de utilizarea fără permisiune a operelor lor de către companiile de inteligenţă artificială
Mii de autori, printre care Kazuo Ishiguro, Philippa Gregory si Richard Osman, au publicat o carte „goala" in semn ...
-
Benefice sau nu suplimentele pentru inimă? Iată ce spun experții
O lista lunga de suplimente, precum uleiul de pește - bogat in omega-3 - dar și coenzima Q10, magneziul și altele, au fo ...
-
Povestea nespusă a cafelei: vei rămâne uimit cum a fost descoperită licoarea ta de dimineață
Cunoscuta astazi ca un aliment de baza in bucatariile din intreaga lume, cafeaua are o istorie la fel de bogata și compl ...
-
După Lolita Cercel vine "Mr. Story" - personajul făcut cu AI: „România este abuzată de organizații mafiote sataniste"
Cu zeci de mii de urmaritori, Mr Story, un personaj creat integral de inteligența artificiala. Acesta se prezinta drept ...
-
Configurația astrală din 1989 reapare în februarie 2026, în plină criză cu Iranul. Conjuncția Saturn-Neptun în Berbec, semnătura rupturilor istorice
O conjuncție astrala rara, activa in 1989 - anul caderii lui Ceaușescu și al prabușirii comunismului in Europa - reapare ...
-
O teorie a conspirației care întrece orice imaginație: Garguii din vechile catedrale nu ar fi sculpturi, cii ființe odată vii și pietrificate cu arme DEW!
De fiecare data cand vizitez o biserica sau o catedrala, ma surprind petrecand mai mult timp uitandu-ma in sus decat ina ...
-
Blestemul "The Wire": Bobby J. Brown și-a pierdut viața într-un incendiu. E al treilea membru al distribuției serialului care a murit în decurs de aproximativ două luni
Actorul Bobby J. Brown din „The Wire" a murit recent intr-un incendiu izbucnit intr-o anexa a locuinței sale din s ...
-
Zici că e scenariu de film: Un bărbat din Japonia a plătit ani la rând chiria la un apartament gol ca să-l prindă pe ucigașul soției lui
Takaba Namiko, o femeie in varsta de 32 de ani, a fost ucisa pe 13 noiembrie 1999 in apartamentul ei din cartierul Nishi ...
-
Poliția din Timiș a folosit o conversație cu ChatGPT ca probă în instanță. Instituția a pierdut procesul!
O conversație cu ChatGPT a fost folosita, in premiera, drept proba in instanța intr-un proces rutier. Poliția din Timiș ...
-
Un băiat de 10 ani și-a dat tatăl în judecată pentru că i-a furat economiile. Bărbatul a folosit banii ca să se recăsătorească
Un copil de 10 ani și-a dat tatal in judecata dupa ce a descoperit ca economiile stranse pe parcursul mai multor ani au ...
-
A mânca fake: Un nou trend bizar face ravagii pe rețelele sociale, promițând o metodă riscantă de a păcăli foamea definitiv
Un nou trend controversat face ravagii pe rețelele sociale, promițand o metoda bizara de a pacali foamea: utilizarea fol ...
-
Dieta Irinei Loghin la 87 de ani. Ce alimente consumă zilnic artista de muzică populară
La 87 de ani, Irina Loghin continua sa impresioneze prin vitalitate și disciplina, iar artista a vorbit recent despre ob ...
-
Oprah Winfrey, semnal de alarmă după ce a folosit injecții pentru slăbit. Vedeta s-a reîntors la kilogramele inițiale: „Este ceva ce va trebui să fac toată viața"
Oprah Winfrey a vorbit deschis despre provocarile cu care se confrunta dupa ce a renunțat la injecțiile pentru slabit, r ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu