• Tweet

Te aștepți ca primele semne ale demenței să fie pierderea memoriei, însă nu este tot timpul așa. Uneori, demența nu are simptome timpurii legate de memorie, ci de dispoziție și comportament. În primele stadii ale unei demențe, uiți unde ți-ai pus cheile, ce ai mâncat la micul dejun sau ,pur și simplu, nu găsești cuvintele potrivite pentru a-ți exprima gândurile. 

Demența înglobează un grup de afecțiuni neurologice cu manifestări similare care semnalează un declin cognitiv mai rapid decât cel așteptat odată cu înaintarea în vârstă. Adesea, demența este un termen utilizat ca sinonim pentru boala Alzheimer. Aceasta nu este singurul tip de demență, dar este cel mai frecvent dintre ele. Boala Alzheimer este întâlnită în 60%-70% din cazurile de demență diagnosticate, potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Peste 55 de milioane de oameni de pe glob trăiesc cu demență și în fiecare an sunt diagnosticate aproape 10 milioane de cazuri noi. Demența reprezintă a șaptea cauză de deces în lume și una dintre cele mai importante cauze de dizabilitate în rândul vârstnicilor, semnalează datele OMS. Odată cu creșterea populației vârstnice în aproape fiecare țară, specialiștii estimează că numărul persoanelor diagnosticate cu demență va ajunge la 78 de milioane în anul 2030 și la nu mai puțin de 139 de milioane în anul 2050.

Deteriorarea funcțiilor cognitive specifice demenței poate avea mai multe cauze. În funcție de acestea, cele mai frecvente tipuri de demență sunt:

• boala Alzheimer sau demența Alzheimer, în care se produce o alterare a structurii normale a neuronilor și fibrelor nervoase;
• demența vasculară este al doilea cel mai răspândit tip de demență. Sunt lezate vasele cerebrale, ca urmare a unui accident vascular cerebral, de cele mai multe ori. Boala se instalează ca urmare a lezării fibrelor nervoase de la nivelul sistemului nervos central;
• demența cu corpi Lewy este cauzată de acumularea unor conglomerate de proteine, numite corpi Lewy, în regiunile corticale implicate în procesele cognitive și de memorie, dar și în structurile cerebrale profunde care controlează mișcările. Prin urmare, demența cu corpi Lewy se manifestă nu doar prin pierderea memoriei și a concentrării, ci și prin simptome motorii: lipsă de coordonare a membrelor, tremur, rigiditate și altele;
• demența frontotemporală afectează structurile nervoase din lobii frontali și temporali ai creierului, afectând limbajul, comportamentul și personalitatea. O particularitate a acestui tip de demență este că afectează și adulții tineri, fiind diagnosticată adesea la 40-45 de ani;
• demența mixtă asociază două tipuri de demență - cel mai adesea, boala Alzheimer și demența vasculară. Modificările întâlnite la nivelul structurilor nervoase prezintă elemente din mai multe tipuri de demență;
• demența alcoolică este cauzată de efectul toxic direct al alcoolului asupra celulelor nervoase, dar și de carențele nutriționale majore ce apar în alcoolismul cronic, în special deficitul vitaminei B1. Sindromul Korsakoff și sindromul Wernicke-Korsakoff sunt două tulburări cauzate de consumul excesiv de alcool care dau o afectare neurologică de tip demență.

Diferitele tipuri de demență pot debuta diferit, iar depistarea lor timpurie poate constitui o adevărată provocare atât pentru persoanele afectate și pentru familiile acestora, cât și pentru specialiștii implicați în evaluare. Este important să ne adresăm unui specialist pentru o evaluare a funcției cognitive atunci când:

• nu mai suntem siguri de acțiunile noastre (de exemplu, când nu ne mai amintim dacă am încuiat ușa de la intrare sau dacă am închis aragazul);
• când suntem nevoiți să ne notăm programul zilnic într-un calendar;
• când devenim dependenți de listele de cumpărături;
• când întâmpinăm dificultăți în a găsi cuvântul potrivit în cadrul unei conversații;
• dacă uităm numele unei persoane cunoscute.

Toate acestea pot fi doar o parte dintre semnele timpurii ale unei demențe. Se întâmplă deseori ca pacienții să se plângă de la început de afectarea memoriei recente, adică persoana în cauză uită unde a pus un obiect, cum ar fi cheile locuinței, sau ce a servit la micul dejun. La acestea se poate adăuga dificultatea de a-și aminti evenimente/conversații recente sau de a reține informații noi, cum ar fi utilizarea unui model nou de telefon mobil.

Atunci când afectarea memoriei recente constituie primul simptom care atrage atenția, se pune problema unui diagnostic diferențial între boala Alzheimer și tulburarea cognitivă ușoară, care poate fi stadiul precursor al unei demențe. Un pacient diagnosticat cu tulburare cognitivă ușoară nu va fi tratat cu medicație antidemențială specifică, dar va fi ținut sub observație, fiind reevaluat periodic, întrucât prezintă un risc crescut de a dezvolta demență.

Sunt însă și situații în care afectarea memoriei nu apare de la început. Primele simptome pot fi iritabilitatea, modificarea personalității, schimbări ale dispoziției sau tulburări de comportament. În asemenea cazuri, este necesar un diagnostic diferențial între demența vasculară și cea frontotemporală.

Unul dintre primele semne de debut al demenței vasculare este dificultatea de a planifica/organiza, pe când apatia, comportamentul compulsiv, dezinhibiția socială și tulburările de limbaj pot constitui semnele timpurii ale unei demențe frontotemporale.

Dacă halucinațiile vizuale detaliate și persistente constituie unul dintre primele semne ale demenței, poate fi vorba despre o demență cu corpi Lewy, care se confundă nu de puține ori cu boala Alzheimer și care poate să coexiste cu boala Alzheimer sau cu demența mixtă (Alzheimer și vasculară).

Accesul la psihoeducație, la suport specializat și la resursele necesare încă din primele stadii de demență pot face diferența. Un exemplu relevant în acest sens ar fi acela că pacientul poate beneficia de intervenții non-farmacologice eficiente, precum terapia de stimulare cognitivă. Aceasta se recomandă în stadiile ușoare spre moderate de demență.

De asemenea, literatura de specialitate oferă suficiente dovezi pentru a susține importanța unui diagnostic timpuriu în a ajuta o persoană cu demență să funcționeze independent în propria sa locuință și pentru o perioadă cât mai îndelungată de timp, permițând astfel amânarea instituționalizării într-un centru rezidențial.