Scandal uriaș după X Factor. Fiul Corneliei Catanga face praf show-ul de la Antena 1: "Sunt alte aranjamente"
Postat la: 29.04.2025 |
Ultima ediție a X Factor s-a încheiat. George Radu, finalistul lui Marius Moga în categoria „Băieţi sub 24 de ani", a fost cel care a luat marele premiu în valoare de 100.000 de euro, duminică seară. La finalul spectacolului de la Antena 1, Alex Pădureanu, fiul Corneliei Catanga, l-a contestat dur. În opinia sa, câștigător ar fi trebuit să fie desemnat Bogdan Mihai, din echipa lui Ștefan Bănică.
Pianistul Alex Pădureanu a postat un mesaj pe contul său de socializare în care se întreabă dacă există anumite aranjamente în cadrul show-ului de talente. Acesta a urmărit spectacolul din America și acuză jocuri de culise. „Am stat și eu întâmplător să mă uit puțin la X Factor la apariția fratelui meu Bogdan Mihai, o super mare voce și o mare valoare care a făcut fală României peste hotare cântând pe cele mai mari scene ale lumii, apreciat de cele mai mari staruri internaționale și totodată cântând cu ele. Eu, de obicei, nu prea mă uit la X Factor, deoarece nu mă interesează, una la mână. Doi la mână, nu am la ce să mă uit...
În schimb, m-am uitat la apariția acestui om fenomenal, deoarece am vrut să vad reacția oamenilor... și, când spun reacția oamenilor, mă refer și la juriu. Am tot respectul și toată considerația pentru Ștefan Bănică și Delia deoarece sunt singurii care și-au dat seama de capabilitatea acestui mare artist! La ceilalți nu aveam pretenții.... Acum, stau așa și mă gândesc, cum de nu a câștigat el X Factor?! Pentru că, de departe, a fost cea mai fenomenală prestație a lui față de toți! Cu toate că el nu este de X Factor... este făcut pentru marile scene lumii!", a spus Alex Pădureanu, pe contul lui de socializare.
„S-a văzut diferența fantastic de mare! Cu toate că el este mai mult cunoscut afară decât în România! Să cânți pe scenă alături de greii lumii, cum ar fi Placido Domingo sau Lara Fabian, nu este ușor! Trebuie să fii ales de Dumnezeu! Ceea ce am vazut mi-a lăsat un gust amar... oare de ce nu este pe bune?! Sau sunt alte aranjamente?! În fine... Bogdan nu știu ce a fost în mintea ta de ai participat la această competiție, dar încă o dată ți-ai demonstrat valoarea! Și o spun cu toată responsabilitatea că România ar trebui să se mandrească cu tine, toți muzicienii și marii soliști de la noi din țara. Te iubesc și te prețuiesc și eu, și tatăl meu, Alex Pădureanu. YOU ARE THE VOICE!", a mai scris fiul Corneliei Catanga.
George Radu a fost cel care a luat marele premiu, reușind să-l învingă pe Bogdan Mihai, din echipa lui Ștefan Bănică.
Marius Moga i-a avut în finală pe George Radu, Pantaleo Fabrizio Titto (Leo) și Florin Ciobanu. De partea cealaltă, Ştefan Bănică a mers cu Irina Serafimciuc, Ștefan Munteanu și Bogdan Mihai. Acestora li s-au alăturat concurenții Deliei: Maia Fluture, Georgiana Costache și Diana Stănciuleasa, dar și trupele Sweet'n'Sour, Taking Back August și 4Strofa, de la Puya. După dueluri, fiecare artist a desemnat un concurent care să meargă mai departe din echipa sa: Delia, pe Maia Fluture, Ştefan Bănică pe Bogdan Mihai, Marius Moga pe George Radu şi Puya pe fetele din trupa Sweet'n'Sour. În final, telespectatorii au decis că George Radu este câștigătorul concursului de la Antena 1.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Corpul te avertizează din timp: 14 semnale ale carențelor de vitamine și minerale
Organismul transmite permanent semnale atunci cand ceva nu funcționeaza corect. Uneori, oboseala inexplicabila, schimbar ...
-
Un om a primit șase amenzi pentru viteză, deși avea mașina parcată acasă. Cum e posibil
Un șofer a primit șase amenzi pentru viteza, deși mașina sa era parcata in fața casei. Un tanar de 24 de ani din Ensched ...
-
O anomalie genetică l-a dus direct în Cartea Recordurilor. Un pisoi s-a născut cu 29 de degete
Un pisoi din rasa Maine Coon, pe nume Erebus Anomaly, a intrat in Cartea Recordurilor pentru ca s-a nascut cu 29 de dege ...
-
Chinezii au inventat mușchii care se antrenează singuri, fără să mergi la sală. Efecte benefice și asupra altor părți ale corpului
Beneficiile mișcarii pentru organismul uman ar putea deveni disponibile chiar și fara activitate fizica. Cercetatorii ch ...
-
Ce a închis Dolly Parton într-o cutie secretă, cu ordin să fie deschisă abia în anul 2046
Dolly Parton a lasat in urma o piesa pe care publicul nu o va putea asculta prea curand. Înregistrata in urma cu m ...
-
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci trei curmale în fiecare dimineață. Beneficiile surprinzătoare
Curmalele sunt dulci in mod natural, ușor de transportat și pline de nutrienți, ceea ce poate explica de ce au devenit s ...
-
Un consilier local din Germania vrea să organizeze o petrecere de swingeri la primărie. Municipalitatea cere dosar complet pentru proiect, înainte să decidă
Un politician local din Germania vrea sa organizeze o petrecere de swingeri chiar la Primarie. Julien Ferrat spune ca nu ...
-
Aproape 30 la sută risc de deces: Greșeala de la micul dejun pe care nu ar trebui să o faci niciodată
În timp ce lupta pentru cel mai bun sandviș de mic dejun continua, iar alții lauda beneficiile fulgilor de ovaz, n ...
-
Înghețata cu brânză, roșii și slănină, noul desert din Sibiu - 15 lei o cupă: "Doar ceapa și usturoiul lipsesc!"
Combinația de slanina prajita, crema de branza, roșii uscate și semințe de floarea soarelui caramelizate este una intere ...
-
Controversa Chanel - Pantofii fără talpă de 3.000 de dolari: "Sunt sofisticați. Foarte apropiate de ideea de a merge desculț"
În garderoba pasionatelor de moda a aparut un nou obiect "al dorinței", iar cel mai curios lucru este ca, la prima ...
-
Povestea vânzătorului de mașini care s-a trezit prinț peste noapte
Un test ADN a rescris spectaculos viața unui belgian de 26 de ani. Clément Vandenkerckhove, fost vanzator de mași ...
-
Ce greșește fiecare zodie în relații. Obiceiul care îi poate sabota viața amoroasă fără să își dea seama
Nicio relație nu este perfecta, iar uneori cele mai mari probleme nu apar din lipsa sentimentelor, ci din comportamente ...
-
O actriță care a apărut în trei filme Harry Potter a ajuns pe OnlyFans pentru a-și plăti datoriile: "Aşa îmi câştig existenţa ca artistă, mă simt mai puţin ruşinată"
Jessie Cave, actrita care a interpretat-o pe Lavender Brown in trei filme din seria „Harry Potter", a acordat rece ...
-
Trucul gratuit prin care poți schimba radical imaginea televizorului tău în doar două minute
Televizoarele moderne pot afișa zeci de milioane de nuanțe și acopera spații de culoare extinse, oferind o imagine decen ...
-
Cele mai dificile relații între zodii. Cuplurile care se iubesc intens, dar se înțeleg greu
Uneori, atracția dintre doua persoane este foarte puternica, dar relația pare sa vina la pachet cu certuri, neințelegeri ...
-
Cum te protejezi de alergia la ambrozie. Tratamentul recomandat de medici
În a doua jumatate a lunii august, ambrozia ajunge la varful perioadei de polenizare. Pentru persoanele alergice, ...
-
iPhone-ul blestemat: A declanșat o tragedie de proporții - O familie întreagă și-a pierdut viața
O familie formata din tata, mama și copil a murit din cauza unui telefon iPhone. Parinții au refuzat sa-i cumpere adoles ...
-
Gest spectaculos făcut de Gigi Becali: A împărțit 3 milioane de dolari cash. Cine a primit banii
Gheorghe Becali a imparțit 3 milioane de dolari cash unor calugari romani la Muntele Athos. Dezvaluirea a fost facuta in ...
-
Un bărbat a fost dat afară de la azil pentru că nu a murit în șase luni. Acum culege afine și face plăcinte cu soția
Un barbat in varsta de 73 de ani, din Marea Britanie, care fusese internat intr-un program de ingrijiri paliative dupa m ...
-
Astrologii au făcut public un mare secret: Sufletul pereche pentru fiecare zodie. Cu cine are cele mai mari șanse să construiască o iubire de durată
Ideea de „suflet pereche" nu inseamna insa neaparat o relație perfecta, fara certuri sau diferențe. Din perspectiv ...
-
Războiul cu neomarxismul: Nea Mihai a reacționat după scandalul merdenelelor - Sute de persoane au stat la coadă la Patiseria Amzei
Deja celebrul Nea Mihai a transmis un mesaj dupa valul de susținere primit in urma scandalului izbucnit in jurul merdene ...
-
Turcii vor să rescrie istoria: Spun că Homer le aparține, iar o peșteră din Izmir ar fi locul de naștere al epopeii Odiseea
Provincia Izmir din Turcia revendica moștenirea autorului antic Homer. O ipoteza pe care cercetatorii și aleșii turci in ...
-
Evoluția „finală" a croissantului cu unt vine din Germania: kebab în croissant, nu în chiflă. Gluma de 1 aprilie devenită senzația culinară a anului pe TikTok
Mulți au crezut ca este doar o gluma de 1 aprilie, și probabil ca așa a fost, cand Lidl a anunțat „Döner Croi ...
-
Elucidarea unui mare mit: ce se întâmplă, de fapt, cu factura de curent dacă ai mulți magneți pe frigider
Magneții de pe ușa frigiderului sunt de mult timp o decorațiune extrem de populara in multe case, insa in jurul lor au a ...
-
Un cunoscut manelist și-a băgat banii în panouri fotovoltaice și baterii de stocare: "Am curent acum să dau la tot orașul"
Nemulțumit de randamentul inițial al sistemului sau fotovoltaic, pe care il numește „scutul antiracheta", Adi de l ...
-
Cea mai vârstnică persoană din lume a împlinit 117 ani. Povestea lui Ethel Caterham, femeia care s-a născut înainte de Primul Război Mondial
Ethel Caterham, recunoscuta drept cea mai varstnica persoana in viața din lume, a implinit vineri, 21 august, 117 ani. B ...
-
Jumătate din durata ta de viață este deja scrisă în gene! Ce se întâmplă cu cealaltă jumătate?
O noua cercetare matematica revoluționara, publicata in revista Science, schimba insa complet aceasta viziune. Oamenii d ...
-
Ce pățești, de fapt, dacă bei apă cu gheață în plină caniculă. Adevărul despre „roșu în gât", șoc termic și riscul de AVC
Atunci cand temperaturile devin greu de suportat, tentația de a bea un pahar cu apa foarte rece sau cu gheața este mare. ...
-
O femeie de 62 de ani a dat naștere unui copil perfect sănătos. Românca Adriana Iliescu încă deține recordul
Medicina evolueaza, și menopauza nu mai e o piedica in calea conceperii unui copil. O femeie in varsta de 62 de ani din ...
-
Marian Godină a demisionat din Poliția Română, după aproape două decenii: "Sunt cuprins de o senzație incredibilă de libertate și fericire"
Marian Godina a anunțat ca a demisionat din Poliția Romana. „Profesia asta mi-a daruit enorm: m-a format ca om și ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu