Afacerea "Vaccinul": Multi membri ai Congresului SUA dețin acțiuni la Pfizer, Moderna și Johnson&Johnson
Postat la: 19.12.2021 |
Zeci de parlamentari republicani și democrați din Capitol Hill au investit în companii care au o miză directă legată de pandemia. Cel puțin 13 senatori și 35 de reprezentanți ai SUA dețin acțiuni la Johnson & Johnson, gigantul medical care a produs vaccinul anti-COVID-19 pe care l-au primit peste 15 milioane de americani. Cel puțin 11 senatori și 34 de reprezentanți au acțiuni ale unui alt producător: Pfizer. Doi reprezentanți sau soții lor dețin acțiuni la Moderna.
Dintre cei 433 de membri ai Congresului care și-au declarat public situația financiară, peste jumătate sunt milionari. De fapt, peste 50 de membri ai Congresului au o valoare netă de 10.000.000 de dolari sau mai mult. Pentru a afla cum continuă aceștia să își sporească averea an de an, Jacob Wade, expert în finanțe personale, a alcătuit o listă cu topul celor mai populare 10 investiții în acțiuni făcute de membrii Congresului, pe care a publicat-o pe site-ul InvestingAnswers, într-un articol-investigație revizuit de analistul financiar și editorul Mark Herman și verificat de un expert financiar.
„Deși această listă s-ar putea să nu fie șocantă pentru unii, faptul că Congresului i se permite să cumpere și să vândă titluri de valoare, luând, în același timp, decizii politice cu privire la aceste companii, constituie un conflict de interese interesant. Dacă un membru al Congresului face parte dintr-o comisie care reglementează modul în care o anumită companie poate funcționa într-un anumit sector, este normal ca acelui membru să i se permită să tranzacționeze acțiunile acelei companii?", se întreabă, pe bună dreptate, Wade. Iată ce scrie acesta mai departe:
„Deși discuția privind legalitatea și logica acestei chestiuni se poartă de zeci de ani, lucrul pe care majoritatea americanilor probabil nu îl știu este că membrii Congresului nu numai că pot tranzacționa acțiunile companiilor pe care le supervizează, dar, până în 2012, puteau face acest lucru pe baza informațiilor confidențiale pe care le primeau în virtutea funcției lor de rang înalt.
Oricât ar părea de ciudat, da. Membrii Congresului primesc o varietate largă de informații privind evoluția pieței, obținute fie prin intermediul serviciului de informații externe, fie prin informări ale companiilor, fie sub forma unor alte tipuri de informații confidențiale destinate exclusiv guvernului. Aceste informații pot aduce la cunoștința Congresului schimbări viitoare care pot avea un impact semnificativ asupra participațiilor deținute de membrii săi la momentul respectiv sau care pot crește valoarea viitoare a unei companii în care încă nu au investit.
Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare din Statele Unite (SEC) definește tranzacțiile cu informații privilegiate ca fiind „cumpărarea sau vânzarea unui titlu de valoare prin încălcarea unei obligații fiduciare sau a unei alte relații de încredere, pe baza unor informații materiale, non-publice, referitoare la acel titlu de valoare". Această definiție nu li se aplica neapărat membrilor Congresului, deoarece aceștia nu au o responsabilitate fiduciară față de companie, ci sunt tratați ca niște acționari obișnuiți. Astfel, în timp ce directorii de companii nu pot face tranzacții pe baza unor informații non-publice, congresmenilor li se permitea acest lucru.
Ca urmare a indignării publice provocate de reportajul difuzat de „60 Minutes", în 2012, a fost adoptată Legea STOCK. Aceasta prevede că este ilegal ca membrii Congresului (și alți angajați federali, inclusiv președintele) să tranzacționeze titluri de valoare pe baza unor informații materiale, non-publice. Aici intră și cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare ale unor companii individuale.
Legea STOCK obligă membrii Congresului să își declare în detaliu participațiile deținute, inclusiv activele și termenele ipotecare. Câștigurile importante trebuie să fie raportate în termen de 45 de zile de la tranzacție, arătând când un activ este vândut cu profit. De asemenea, legea împiedică membrii Congresului să participe la oferte publice inițiale (IPO).
În trecut, membrilor Congresului li se permitea să participe fără restricții la investiții în acțiuni individuale și nu erau obligați să își dezvăluie participațiile. Legea STOCK a pus capăt acestei situații, iar informațiile despre investițiile Congresului sunt accesibile tuturor. Din nefericire, din cauza unui amendament la legea STOCK, informațiile nu sunt disponibile pe un site guvernamental, dar există alte surse care au compilat datele pentru a arăta în ce a investit Congresul din 2008 încoace.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Statul român a cheltuit aiurea peste 1,7 miliarde de lei: Stadioane construite pentru 7 echipe care nu joacă în Liga 1, nu au drept de promovare, licență UEFA sau au dat faliment
Opt stadioane recent construite sau aflate inca in construcție in Romania sunt destinate unor echipe care fie sunt desfi ...
-
Ce știa CIA înainte de 11 septembrie. Bin Laden plănuia atacuri în Marea Britanie. Un raport avertiza că un avion cu explozibil ar putea fi prăbușit peste un oraș din SUA
Liderul organizației Al-Qaeda, Osama bin Laden, planuia un atac terorist asupra Marii Britanii inainte de 11 septembrie. ...
-
Marele risc pentru România, dezvăluit de un general NATO: „Numai naivii își închipuie că Articolul 5 se activează la comandă"
O simulare strategica in SUA arata un scenariu terifiant: Rusia ataca Republica Moldova, o drona lovește un depozit din ...
-
Dezvăluire-bombă a lui Robert Turcescu - decizia trimiterii militarilor români la Comandamentul pentru sprijinirea Ucrainei e luată încă din martie!
Robert Turcescu scrie intr-o postare pe Facebook, ca decizia de a trimite militari romani la Comandamentul Coaliției pen ...
-
Rusia recrutează "spioni români de unică folosință". General: "Sunt oameni vulnerabili, mulți nici nu realizează ce fac"
Moscova intensifica razboiul hibrid in Romania. SRI a dejucat o operațiune de sabotaj, dar nu este unica. Generalul (r) ...
-
ZIUA ÎN CARE SE VA ÎNCHIDE PRĂVĂLIA - AȘA VA ARĂTA COLAPSUL
Citiți mai jos un articol șocant și brutal despre finalul spre care ne indreptam inexorabil, semnat de Milan Adams, pe c ...
-
Dosarul fostului șef Hidroelectrica judecat pentru mită și sejururi de lux în Creta: Ce cere CAB de la DNA. Silviu Răzvan Avram este fiul nașului de cununie al lui Sorin Grindeanu
Instanța Curții de Apel București a solicitat DNA sa precizeze daca "se are in vedere și acordul inculpatului de a parti ...
-
Cât sunt salariile la BNR: Guvernatorul Mugur Isărescu are 88.648 de lei net. Lista lungă de sporuri și beneficii care vin pe lângă venitul standard
Membrii Consiliului de administrație al Bancii Naționale a Romaniei beneficiaza de indemnizații lunare nete cuprinse int ...
-
Motivările CCR care aruncă în aer conducerile TVR și Radio România: Săftoiu și Schwartz își pierd funcțiile
Motivarile celor doua decizii prin care Curtea Constituționala a declarat neconstituționala desemnarea majoritații polit ...
-
Viața imită arta: simboluri cabalistice ale sacrificiului de sânge în asasinarea lui Charlie Kirk
Autor: Dr. Heather Lynn Ne apropiem de implinirea unui an de la asasinarea lui Charlie Kirk. Ceea ce s-a intamplat la Un ...
-
Judecătorul CCR Bogdan Licu a recunoscut că și el a fost la Trupele de Securitate la Revoluție, ca Pahonțu. Obiectivul păzit de el în decembrie 1989 a sfârșit în flăcări
Bogdan Licu, actual judecator al Curții Constituționale a Romaniei, a recunoscut public ca Revoluția din Decembrie 1989 ...
-
Rusia ajută în secret Iranul să dezvolte rachete de croazieră supersonice
Rusia a ajutat in secret Iranul sa dezvolte rachete de croaziera supersonice avansate, intr-unul dintre cele mai semnifi ...
-
Filmul complet: Cum ar ataca Putin Europa - pe ore și zile. Rusia ar deschide 3 fronturi cu NATO. România e pe hartă!
Experții dezvaluie faptul ca Putin ar putea ataca Europa și NATO, insa orice mișcare militara a Rusiei asupra unei țari ...
-
Vaccinarea anti COVID a fost nocivă pentru organismul uman: Cercetarea medicală care prezintă dovezi ale instabilității genomice postvaccinare
Un studiu publicat recent in revista medicala Medical Research Archives ridica semne serioase de intrebare asupra uneia ...
-
Contractele partidelor cu presa în 2026. AUR a devenit un jucător semnificativ. Trei firme încasează 80% din bani
Expert Forum a publicat luni raportul legat de cheltuielile partidelor cu propaganda politica, care arata ca in primele ...
-
Moscova a folosit avioane de evacuare guvernamentală de urgență. Televiziunea de stat rusă: "Trebuie folosite arme nucleare!"
In ultimele 36 de ore, conform FlightRadar avioane militare rusești au transportat oficiali guvernamentali din Moscova, ...
-
Dosarul se la Securitate al marelui Mirea Eliade: Legăturile cu legionarii, domiciliul forțat la Miercurea Ciuc și notele semnate de marele scriitor român
În arhiva Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii, pe numele lui Mircea Eliade, exista doua dosar ...
-
Dosarul lui Pahonțu a fost găsit: Adevărul pentru rolul șefului SPP în timpul Revoluției din 1989. De ce nu a ajuns la CNSAS
Dosarul lui Lucian Pahonțu, unde se afla adevarul despre rolul avut de șeful SPP in timpul Revoluției din decembrie 1989 ...
-
Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: A participat la masacrul din 21 decembrie 1989 și la represiunea din Piața Universității
Șeful SPP, Lucian Pahonțu, a facut parte din forțele de represiune contra manifestanților democratici in doua momente cr ...
-
Cercetător CNSAS face publice documente despre cel care l-a racolat pe Marian Oprișan.
Cercetator de marca al CNSAS Cristina Dobre face publice documnte cutremuratoare din arhiva CNSAS, acum despre jud Vranc ...
-
Medicul-șef săltat de procurori a recunoscut: Dibuită că a luat mită de 24 de ori în șapte săptămâni, condamnată cu suspendare și interdicție de a mai lucra
Medicul-șef de secție de la Spitalul Municipal Moreni, arestat preventiv in luna iunie, a recunoscut ca a primit bani de ...
-
Mamele care își ucid copiii: adevărul îngrozitor - Sacrificiile de copii din antichitate și modul în care societățile au inventat explicații pentru mamele care omoară
Autor: Dr. Heather Lynn Cum poate o femeie sa-și omoare copiii? Este acesta inca un semn al degenerarii societații noast ...
-
Marea înlocuire: nu mai este o teorie a conspirației legat de resetarea populațiilor
Cu mai multi ani in urma, la un post de radio britanic, un ascultator a adus in discutie tema marii inlocuiri. Realizato ...
-
Putin pariază pe timp. Semnificația victoriei rusești în războiul ucrainean în contextul istoriei Rusiei
De la inceputul campaniei Rusiei in Ucraina, in urma cu mai bine de patru ani și jumatate, o mare parte din comentariile ...
-
Fost spion care a ajutat un deceniu CIA să oprească atacuri teroriste, reținut de ICE. "Am fost trădat. Dacă cred că voi tăcea, se înșală"
Blerim Skoro, un refugiat kosovar care a petrecut un deceniu ajutand SUA sa opreasca atacurile teroriste dupa 11 septemb ...
-
Fost consilier al lui Anthony Fauci recunoaște că a încercat să ascundă documente despre finanțarea cercetărilor COVID-19
Un fost consilier al lui Anthony Fauci a recunoscut in fața justiției americane ca a participat la un complot menit sa i ...
-
Adevărata poveste despre topirea tancurilor rusești la graniță în '68 cu laserul românesc sub comanda lui Nicolae Ceaușescu
În 1968, Romania ar fi avut o arma secreta capabila sa opreasca tancurile sovietice: un laser atat de puternic inc ...
-
Rușii retrag sume record din bănci, temându-se că Kremlinul le va confisca depozitele pentru a finanța războiul
Rușii retrag miliarde de ruble din sistemul bancar al țarii - un flux record de ieșiri de numerar pe fondul intensificar ...
-
Amenințare pentru aliații NATO: Rusia instalează baze secrete pentru a lansa drone cu rază lungă de acțiune
O investigație realizata de publicația The Telegraph scoate la iveala faptul ca Rusia a instalat cateva baze secrete dot ...
-
Un verdict tulburător: Cel puțin 55 de elemente chimice nedeclarate din vaccinurile Covid
"Cu acel ser 'magic' pe care-l conțineau acele sticluțe, ser care-a fost inoculat milioanelor de oameni prin minciuna și ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu