Cel mai impresionat gest de altruism al unei comunităţi. Satul care s-a izolat pentru a-şi scăpa de moarte vecinii

Postat la: 30.05.2021 |

Povestea satului Eyam, o mică localitate din Marea Britanie, este tulburătoare şi totodată un exemplu de altruism şi spirit civic. Aproape tot satul a murit de ciumă, în secolul al XVII-lea localnicii preferând să se izoleze voluntar, decât să răspândească boala în comitatele învecinate. Sacrificiul oamenilor din Eyam a salvat mii de vieţi.

În perioada 1665-1666, după războaiele civile care răvăşiseră Anglia avea să izbucnească ultima mare epidemie de ciumă din istoria ţării. Cum era de aşteptat epicentrul epidemiei era Londra. La aceea vreme, oraşul de pe Tamisa era un oraş uriaş, cosmopolit, dar aglomerat, insalubru, şi mai ales în suburbii şi mahalale, contaminat cu hoarde de şobolani purtători de purici, gazdele infamei bacterii care declanşa "moartea neagră", sau ciuma bubonică.

Ciuma a făcut ravagii în Londra. Regele Carol al II lea împreună cu nobilimea dar şi cu cei suficient de bogaţi să-şi permită o casă la ţară dar şi o luxoasă izolare au fugit din capitală, lăsând oraşul pradă morţii. Nevoiaşii mureau pe capete iar cartierele rău famate erau focare de infecţie, cu cadavre aruncate la întâmplare. Abia după un an s-a încercat luarea de măsuri. Evident, toate îndreptate împotriva oamenilor simpli. Cei infectaţi erau efectiv izolaţi, închişi în case şi lăsaţi să moară. Cei care aveau o brumă de avere îşi permiteau să ajungă în spitalele pentru ciumaţi. Nobilimea, indiferent dacă era atinsă sau nu de boală, putea circula liberă, ceea ce a adus şi mai mult la răspândirea bolii.

Zonele din centrul şi nordul Angliei erau protejate de focarele din sud şi mai ales din jurul Londrei. Dar din cauza libertăţii de circulaţie a nobilimii sau a celor care slujeau acestora, ciuma risca să se răspândească tot mai mult. Aşa a ajuns ciuma şi la Eyam, un sătuc din comitatul Derby, o zonă rurală din centrul Angliei.

Sătucul era situat chiar la intrarea în comitat iar ciuma a ajuns aici în luna august a anului 1665 cu un sul de material textil trimis din Londra, croitorului din sat, Alexander Hadfield. Ajutorul lui Hadfield, George Viccars a atins primul bucata de material pentru a o scoate la aerisit. În acel moment şi-a dat seama că era plină de purici. Viccars a murit câteva zile mai târziu. Ciuma a lovit şi Eyam riscând să se răspândească în tot comitatul Derby şi mai ales în oraşul Sheffield, un mare centru economic din zonă.

Cazurile au început să se înmulţească. În acel moment reverendul satului, un om foarte educat a trecut la acţiune. Eyam avea de fapt doi preoţi. Unul era Thomas Stanley, dat afară din rândul clerului pentru convingerile sale protestante de factură puritană. Acesta refuzase să accepte jurământul de conformare faţă de Biserică.

Celălalt, aflat în serviciu, era William Mompesson, venit la numai cu un an înainte de izbucnirea epidemiei de ciumă în Eyam, era un om foarte educat. Mompesson şi-a dat seama că nu era simpatizat de populaţie, însă era recunoscut de autorităţi. De celalată parte, Stanley puritanul era iubit de oamenii din sat, dar înlăturat de autorităţile religioase.

În aceste condiţii Mompesson l-a căutat pe Stanley şi l-a convins să-l ajute să contracareze epidemia de ciumă. Cei doi au căzut de acord şi au pus la punct un plan cu trei puncte principale de intervenţie. Au instituit un "cordon sanitar", practic o linie demarcată cu ţăruşi în jurul satului.

Au rugat şi au convins sătenii să nu o depăşească şi să nu plece nicăieri pentru a nu răspândi boala către restul comitatului şi mai ales către oraş, acolo unde era o populaţie numeroasă. Totodată au fost puse numeroase panouri de avertizare prin care trecătorii erau înştiinţaţi că este un sat cu ciumă şi să plece. Al treilea punct, prevedea aprovizionarea.

Contele din Devonshire, comitatul alăturat a fost convins să îi aprovizioneze, contra unor sume modice. Oamenii puneau banii într-un borcan cu oţet, fiindcă şi-au dat seama că această substanţă ar fi ucis bacteria. În plus, s-a luat măsura ca toate cadavrele celor decedaţi de ciumă să nu mai fie plimbate prin sat către cimitir, ci înmormântate lângă casă.

Pastorul a închis Biserica, iar slujbele aveau loc în aer liber, la distanţă. Deşi nu putea fi obligaţi, oamenii din Eyam nu au părăsit satul. Sătenii s-au autoizolat şi deşi mureau pe capete, niciunul nu a părăsit Eyam tocmai pentru a nu-i infecta pe ceilalţi. Când s-a terminat epidemia de ciumă în 1666, 75% din locuitorii satului muriseră dar au salvat mii de vieţi. Boala nu a trecut de Eyam în comitat.