• Tweet

Istoricii sunt fascinați de izbucnirea Primului Război Mondial. Cum a fost posibil ca asasinarea arhiducelui austriac la Sarajevo în iunie 1914 să ducă, doar câteva săptămâni mai târziu, la un conflict care a atras în luptă toate marile puteri din Europa, ba în cele din urmă chiar și SUA?

Întrebarea e cu atât mai intrigantă cu cât mulți dintre conducătorii implicați au încercat din greu să evite un război general în Europa. Între împărații german și rus au circulat o mulțime de mesaje încercând să dezamorseze criza prelungită timp de o lună, care avea să ducă la război. Însă nu au reușit.

Un pericol similar de escaladare involuntară planează acum asupra Orientului Mijlociu. Ororile conflictului din Gaza sunt atât de copleșitoare încât e tentant să te concentrezi exclusiv pe luptele de acolo. Însă decidenții occidentali se concentrează tot mai mult pe regiunea extinsă - și pe pericolul unui război general în Orientul Mijlociu, care ar putea să atragă Iranul, SUA, ba chiar și Arabia Saudită.

Din perspectiva administrației Biden, amenințarea unui război extins e considerată acum chestiunea principală a întregii crize. După cum a afirmat un „inițiat" de la Washington: „Toate țările implicate au praguri care, dacă vor fi încălcate, le vor face să creadă că sunt obligate să acționeze. Dar nimeni nu știe cu adevărat care este pragul celeilalte părți".

Iranul a lansat în weekend un avertisment clar cum că pragul lui se apropie. Președintele Ebrahim Raisi a scris pe X (fostul Twitter) că acțiunile Israelului din Gaza au „încălcat liniile roșii, iar acest lucru i-ar putea forța pe toți să treacă la acțiune". El a adăugat: „Washingtonul ne cere să nu facem nimic, dar tot continuă să-i ofere sprijin larg Israelului".

Așadar, cum s-ar putea petrece escaladarea? Un indiciu a venit săptămâna trecută, când SUA au bombardat miliții din Siria susținute de Iran. Washingtonul a declarat că a fost o replică la atacuri contra forțelor americane din Irak și Siria din partea unor interpuși ai Iranului. Dacă astfel de atacuri vor continua și dacă vor fi ucise trupe americane, următorul răspuns al SUA va fi chiar mai dur.

Hezbollah, miliția libaneză susținută de Iran, va juca un rol crucial. Dacă Hezbollah și-ar înteți atacurile contra Israelului, el are suficiente rachete ghidate de precizie pentru a forța practic majoritatea populației civile a Israelului să rămână în adăposturi.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a amenințat Libanul cu „devastarea", în cazul în care Israelul ar fi atacat de pe teritoriul lui. Dar dacă Hezbollah ar fi în pericol să fie nimicit, Iranul ar putea trimite trupe proprii din Gărzile Revoluționare Islamice pentru a lupta alături de aliații săi. În acel punct, Israelul ar putea decide să lovească Gărzile nu numai în Liban, ci și în Iran.

Foarte probabil și alți interpuși iranieni din regiune ar reacționa la un război cu implicarea Hezbollah, intensificându-și atacurile asupra unor ținte israeliene și americane. Iranul ar putea să-și pună în fapt în sfârșit și amenințările ocazionale de a bloca Strâmtoarea Hormuz, prin care circulă o mare parte din petrolul lumii - poate prin minarea strâmtorii. Acest gest ar antrena prăbușirea economiei globale, dar ar constitui totodată și o amenințare directă la adresa Arabiei Saudite.

Marina americană ar încerca atunci să redeschidă circulația prin strâmtoare. Ceea ce ar putea determina Iranul și interpuși ai lui să treacă la represalii. SUA au răspândite în toată regiunea trupe și baze care ar putea deveni ținte - inclusiv în Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Siria și Irak.

O forță susținută de Iran pe care SUA o urmăresc cu o atenție deosebită e mișcarea Houthi din Yemen - ținta unui război brutal dus de Arabia Saudită. Săptămâna trecută forțele Houthi au lansat rachete spre Israel. Mai demult au reușit să lovească și instalații petroliere saudite. Numai câteva rachete de precizie sunt suficiente pentru a distruge uzinele de desalinizare care alimentează cu apă capitala saudită Riad.

Un conflict care s-ar desfășura în acest mod ar fi un dezastru pentru toți participanții - și toți sunt conștienți de acest lucru. Dar tot s-ar putea întâmpla, fiindcă toate părțile sunt și convinse că există anumite evoluții la care ar fi extrem de periculos pentru ele să nu răspundă.

Israelul a invadat Fâșia Gaza fără să aibă vreun plan credibil de retragere, întrucât e convins că trebuie să „restabilească descurajarea". Iranul e convins că e obligat să demonstreze că a sa „axă a rezistenței" îi sprijină pe palestinieni. America crede că trebuie să răspundă prin forță la orice atac asupra trupelor proprii.

Nu toți actorii din regiune sunt cuprinși de panică. Săptămâna trecută am întâlnit la Riad câțiva responsabili saudiți care afirmau plini de convingere cu nu avem de-a face decât cu o criză precum cele anterioare, într-o regiune în care instabilitatea e de ordin istoric. Ei insistau chiar că ambițiosul program de modernizare al regatului („Vision 2030") nu a fost afectat cu nimic.

Însă aceste cercuri optimiste de la Riad își îngroapă de fapt capul în nisip. Prințul moștenitor Mohammed bin Salman (MBS), conducătorul de facto al țării, e foarte îngrijorat de riscul unui război regional. Strategia lui MBS, afirmă un apropiat al acestuia, este să „pună presiune pe americani pentru a pune presiune pe israelieni". În ce-i privește, americanii speră că MBS, Qatar, ba chiar și China, vor fi în măsură să convingă Iranul referitor la pericolul escaladării și necesitatea reținerii.

Criza de față a dus deja la o convorbire fără precedent între MBS și președintele iranian. La fel ca împărații rus și german înainte de primul război mondial, conducătorii iranian și saudit sunt dispuși să discute între ei - în încercarea de a evita un război catastrofal. În 1914 nu a mers. Să sperăm că de data aceasta va fi diferit.