Cele cinci teme ale propagandei ruse folosite în România
Postat la: 13.09.2020 |
Subminarea rolului NATO, percepțiile unor actori politici locali, acutizarea diviziunilor NATO-UE, percepția Federației Ruse sau insinuări privind legături cu scandaluri interne mediatizate sunt unele din metodele folosite de platforma Sputnik pentru promovarea de „adevăruri alternative" sau, mai concret, pentru a răspândirea de propagandă care să lovească în instituțiile occidentale, precum NATO, și a promova astfel temele Federației Ruse.
O analiză realizată de Răzvan Ceuca, absolvent al Universității „Babeș Bolyai" din Cluj-Napoca, publicată de Larics, arată cele cinci teme folosite a propaga publicului românesc aceste „adevăruri alternative" și a submina încrederea în instituțiile internaționale.
„În paralel cu această ofensivă informațională îndreptată împotriva Occidentului și în contextul valurilor de extindere ale NATO și Uniunii Europene către estul Europei, în laboratoarele de propagandă ale Kremlinului începe să prindă contur și o narațiune strategică anti-occidentală (pe lângă cea conservatoare), ale cărei teme teme - personalizate în funcție de actorul ,,demonizat" și de populația căreia i se adresează - încearcă să modeleze percepția opiniei publice pentru a submina încrederea acesteia cu privire la rolul crucial pe care-l joacă cele două organisme", arată analiza.
Subminarea rolului NATO în raport cu calitatea de membru a României este una din tacticile folosite des în articolele Sputnik. Ea se realizează prin teme care au rolul prin care se promovează insistent mai multe aspecte, precum: ,,rolul nesemnificativ sau dăunător" al NATO și SUA prin prezența lor în România, ,,înfrângerile" suferite de Alianță în conflictele din Orientul Mijlociu, ,,superioritatea nefondată" a poporului american, ,,crearea" de către SUA a unor ,,arme chimice" sau ,,ascunderea" unor dosare care vizează NATO" și NATO ca ,,minciună" și ,,pericol" pentru întreaga lume.
Sunt promovate mesaje precum nu doar că ,,Pentagonul nu a reușit să învingă în Vietnam, Irak, Afganistan sau împotriva Statului Islamic, dar poporul român este utilizat în calitate de cobai în încercarea zadarnică a Americii de a anihila ,,puternica armată" a Federației Ruse". Mai mult, amplasarea scutului anti-rachetă la Deveselu este privită prin lentila faptului că poporul român ar fi căzut în capcana ,,propagandei de război americane", fapt care ar transforma România într-o țintă sigură a complexului militar rusesc.
O ,,relicvă a trecutului" este eticheta adresată NATO sau o ,,afacere fără profit", întrucât ,,NATO a intrat în România și nu România în NATO", pentru că administrația de la București nu ar fi sprijinit nici militar și nici financiar organizația. Tot la capitolul ,,etichete", ,,viziunea" poporului american de tipul ,,noi avem dreptate și restul lumii greșește" denotă pentru Sputnik ideea că americanii vor rămâne cel mai urât popor din lume, crezându-se o ,,națiune civică superioară".
Teoria conspirației este la mare căutare în articolele promovate de Sputnik pentru că astfel sunt introduse ,reprezintă o sucursală a CIA în Balcani și că refuză să își întărească poziția în vecinătatea Mării Negre", din cauza faptului că societatea românească este ,,controlată strâns de Soros și de ambasade", fapt care ar determina Rusia și Turcia să-și intensifice relațiile bilaterale pentru a-și consolida poziția geopolitică în zona Mării Negre.
În distribuirea mesajelor dorite, Sputnik se folosește de percepțiile unor actori politici locali asupra NATO pentru a le promova ca „adevăruri alternative". Aici sunt amintiți fostul premier Adrian Năstase sau actorul Dan Puric care au criticat acțiunile NATO în raport cu România sau Federația Rusă, fiind, totodată, criticate personalități diplomatice, precum Adrian Zuckerman (Ambasadorul SUA în România) sau Mircea Geoană (Secretar general adjunct al NATO).
Acutizarea diviziunilor dintre NATO și UE este folosită iarăși în jocul Sputnik, analiza citată arătând că sunt expuse o serie de mesaje menite să modeleze percepția opiniei publice cu privire la relațiile ,,de facto" dintre NATO și Uniunea Europeană, motiv pentru care SUA este acuzată că dorește să resusciteze un curent naționalist și eurosceptic în rândul UE, că Donald Trump ar lansa o perestroika în UE sau că înființarea Armatei Uniunii Europene ar fi, de fapt, o ,,manifestare de independență" față de umbrela NATO.
Tot în cadrul aceleiași teme teme, Donald Trump este comparat cu fostul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, fiind acuzat că declanșează o perestroikă în Europa, prin care actualele elite liberal-democrate ,,vor fi eliminate asemenea comuniștilor în anul 1989". Mai mult, lui Trump îi este atribuită o tendință politică de sprijinire a unor lideri politici care sunt în asentiment cu viziunile lui, precum Viktor Orban și Jarosław Kaczyński, pentru a prelua comanda motorului franco-german al UE.
Desigur, percepția Federației Ruse asupra NATO este atent promovată în articolele oficiosului rusesc. Astfel, sunt expuse o serie de declarații anti-NATO venite din partea unor actori politici sau instituții guvernamentale (Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, deputați ai Dumei de Stat și alți membri ai establishment-ului politic de la Kremlin), având rolul de a promova ,,viziunea alternativă" a regimului de la Kremlin. Astfel, NATO este acuzată de imixtiune politică, de faptul că încearcă să convingă România că ar avea nevoie de un scut anti-rachetă doar pentru că ,,așa spun ei" și de faptul că NATO ar fi o structură depășită de noile realități internaționale.
Dintr-un alt punct de vedere, NATO este etichetată drept structură depășită, ,,o rămășiță a Războiului Rece", din cauza faptului că aceasta ar menține o stare tensionată tipică acelei perioade pentru a-și îndeplini rolul de ,,organizație imperialist-militaristă, care aduce beneficii doar pentru anumite cercuri de putere care consumă bugete enorme". La polul opus, în schimb, o delegație de deputați ai Dumei de Stat a Rusiei declarau că Federația Rusă are ,,intenții prietenești", dar și că nu a pornit vreodată un război, ci, mai degrabă, a răspuns la diferite agresiuni.
Folosirea unor scandaluri publice puternic mediatizate este un alt cincilea instrument folosit. Aici, a fost foarte ușor de observat promovarea ,,legăturile" dintre cazul Caracal și prezența NATO și SUA în România. Folosindu-se de starea puternică de emoție de după apariția în presă a cazului crimelor de la Caracal, Sputnik și-a clădit o întreagă narativă prin a invoca posibilitatea unei legături dintre tragedia din Caracal și baza militară de la Deveselu, stipulând că ar fi vorba de încă un scandal sexual în care armata SUA e implicată. Pentru a acorda fundament acestei informații, este citat un raport emis de Departamentul pentru Apărare în care sunt redate ,,cifrele alarmante" privind implicarea soldaților americani în scandalurile sexuale cu minore, acest raport fiind legat și de extragerea a 95 de militari din Deveselu.
Cu toate acestea, Sputnik încearcă să îi combată și pe cei care susțin că însăși platforma menționată ar contribui la diseminarea acestor teme considerate a fi false. Ca atare, ,,propagandiști și manipulatori de profesie" sunt blamați pentru că ar reinterpreta informațiile care leagă cazul din Caracal de baza americană de la Deveselu doar pentru a atribui acest fapt propagandei venite din partea regimului Putin.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Presa germană face dezvăluiri despre bărbații care au dat atacul la CARFIL: Plănuiau atacuri și în Germania, la comanda Rusiei
Doi barbați care au fi orchestrat atacul de la platforma CARFIL au fost arestați in Germania, in landul german Bavaria. ...
-
Dosarul lui Georgescu se complică: DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena. La el ar fi ajuns un milion de euro
Dosarul in care Calin Georgescu e cercetat pentru ca ar fi pacalit un om de afaceri sa ii dea un milion de euro promițan ...
-
Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise: Simina Tănăsescu (CCR) le-a răspuns în scris senatorilor care anchetează întâlnirea cu Ilie Bolojan
Primele explicații oficiale ale președintelui Curții Constituționale, Simina Tanasescu, in ancheta privind intalnirea cu ...
-
FT: Donald Trump Jr. s-a întâlnit în secret cu un om de afaceri rus legat de Kremlin. Cei doi au participat la partide de vânătoare în Mongolia
Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, a participat in luna august la o expediție de vanatoare in s ...
-
Evanghelia după Petru (Thiel) - Avem la dispoziție prelegerile secrete ale lui Peter Thiel despre Anticrist
Autor: Tina Nguyen Este o perioada marcata de viziuni apocaliptice asupra lumii in Silicon Valley. Cel mai recent c ...
-
Ființele subterane: Tokoloshe - Sala Coșmarurilor și Fermele lui Credo Mutwa de "creșterea" oamenilor - creaturile de sub Dulce și ființele pe care le numim "extratereștri"
Autor: Dr. Heather Lynn În 1922, potrivit autorului sud-african Credo Mutwa, o „ferma secreta de tokoloshe" ...
-
Proaspăta consilieră a președintelui Nicușor Dan e fiica unui fost ofițer de Securitate care a avut ca misiune supravegherea lui Nicu Steinhardt și Radu Săplăcan
Olivia Diana Morar a fost numita vineri consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru problemele legate de poli ...
-
Stenogramele care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl îngroapă pe George Simion! Cum a fost obligată deputata AUR să mintă pentru a-i scăpa de pușcărie pe liderul partidului
Dupa ce camerele de supraveghere din comuna Tunari și investigațiile poliției au strans lațul in jurul executanților car ...
-
Cum a ajuns Jared Kushner sub supravegherea serviciilor secrete ruse și în centrul unui circuit financiar de miliarde de dolari proveniți din Golf
Un jurnalist american susține ca serviciile de informații olandeze ar fi obținut acces la telefonul lui Jared Kushner du ...
-
Au ucis sufletul Franței: Nu a fost niciodată atât de goală. Au eviscerat-o intenționat!
Autor: Dean Ward (editorialist) Protestele din Franța au izbucnit, in fapt, la sfarșitul lunii septembrie 2026 și primel ...
-
Chemtrails a devenit oficial: O ploaie chimică invizibilă și persistentă cade asupra întregii planete
Substanțele chimice care ar fi contribuit la refacerea stratului de ozon și care au fost imprastiate din avioane prin as ...
-
Supraveghere și spionaj. Soțul procurorului-șef al Parchetului European se află într-o închisoare iraniană?
Soțul Laurei Codruța Kövesi ar fi deținut la inchisoarea Evin din Teheran, alaturi de un grup de 35 de persoane acu ...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu