Cine a comandat asasinatul lui Mihai Viteazul şi cum a fost batjocorit voievodul care a unit principatele romane pentru intaia data
Postat la: 27.06.2021 |
Mihai Viteazul a fost omorât în floarea vârstei şi într-un moment în care aparent se bucura de un prestigiu aparte în Europa. Motivele asasinării sale, în mijlocul propriei oştiri au fost mereu un subiect dezbătut în istoriografie. Unii cred că Mihai a fost folosit şi apoi abandonat
Mihai Viteazul (15 ianuarie 1558, Oraşul de Floci, Ialomiţa - 9 august 1601, Turda, Cluj) este unul dintre cele mai populare personaje ale istoriei românilor. Transformat în erou naţional şi încărcat de semnificaţii ideologico-naţionaliste mai ales de istoriografia comunistă, Mihai Viteazul a fost un lider medieval carismatic şi fascinant. A fost singurul care a reuşit să cucerească şi să stăpânească şi mai puţin să unească în scop naţional, Ţara Românească, Moldova şi Ardealul. Totodată a fost şi unul dintre cei mai faimoşi comandanţi militari şi principi răsăriteni din veacul său.
Ambiţios şi dornic de putere, Mihai Viteazul a avut parte de un sfârşit violent, fiind asasinat chiar în mijlocul armatei sale. Cine şi de ce a comandat moartea voievodului român a fost mult timp un subiect dezbătut de istoriografie. Începutul sfârşitului pentru Mihai Viteazul a debutat în anul 1600 - culmea, un an marcat de cele mai mari izbânzi ale domniei sale. Din primăvara şi până în toamna acelui an, Mihai Viteazul a fost stăpânul Transilvaniei, Ţării Româneşti şi Moldovei.
Dar nemulţumirile nobilimii maghiare, mai ales din cauza cheltuielilor la care erau supuşi, presiunea poloneză în Moldova au făcut ca stăpânirea lui Mihai să fie una efemeră. Curtea imperială de la Viena dorea Transilvania sub stăpânirea ei şi nu a domnului valah. Aşa că a încurajat rebeliunea nobilimii, ba chiar l-a trimis pe generalul Basta să scoată Transilvania de sub stăpânirea lui Mihai.
Pe 18 septembrie 1600, în bătălia de la Mirăslău Mihai Viteazul pierde Transilvania. Aproape în acelaşi timp, pierde şi Moldova, invadată de trupele poloneze. La scurt timp a pierdut totul. Chiar şi domnia în Ţara Românească, în locul său fiind pus de turci şi cu ajutor polon, Simion Movilă. Din cuceritorul victorios, Mihai a devenit, în câteva luni, un pribeag.
Şi-a luat familia, un corp de oaste şi a fugit prin Transilvania, urmărit de trupele ardelene şi atacat din cetatea Devei, prin Ungaria, către curtea de la Viena. În anul 1601 era deja la Viena şi spera să-l convingă pe împăratul Rudolf de Habsburg de credinţa sa, dar şi să-i ceară ajutorul, măcar pentru recăpătarea tronului şi reluarea luptei contra turcilor. Mihai nu mai avea bani nici măcar pentru a-şi întreţine trupele şi alaiul, fiind nevoit să lase 700 de oameni în Ungaria.
La Viena, Mihai a avut noroc cu o mai veche cunoştinţă, episcopul Suhay, şi cu arhiducele Matei, fratele împăratului Rudolf, singurul care-l susţinea pe voievodul român. Situaţia lui Mihai era delicată la curtea de la Viena. Nu mai avea bani şi pe deasupra nobilimea transilvană trimisese deja o mulţime de scrisori împăratului prin care cereau ca acesta să nu fie ascultat şi să fie tratat ca un trădător.
Principele Mihai a avut grijă să răspundă însă, ajutat şi de omul său de încredere, cărturarul Petre Armeanu, tuturor acuzaţiilor. Ba chiar au apărut şi două cărţi autobiografice în care sunt descrise faptele de arme ale voievodului şi lupta sa anti-otomană. Practic, era un material prin care voievodul încerca să-şi impresioneze contemporanii şi să câştige capital de imagine. A şi reuşit. Cu un memoriu adresat împăratului şi cu unul trimis ducelui Cosimo de Toscana în Italia, Mihai Viteazul devine un personaj faimos în Europa.
Îi sunt realizate mai multe portrete în urma şederii sale fie la Praga, fie la Viena, inclusiv cel mai cunoscut realizat de pictorul Aegidiu Sadeler. Faima nu l-ar fi ajutat însă prea mult. Ceea ce a înclinat balanţa în favoarea lui Mihai a fost situaţia delicată a imperialilor în Ardeal. Generalul Basta a pierdut controlul provinciei, iar nobilimea răsculată l-a alungat. În locul său a venit Sigismund Bathory, un om cu simpatii turceşti.
"În februarie 1601, nobilii în frunte cu Czaki s-au ridicat împotriva generalului imperial, îl arestară şi în cele din urmă Basta eliberat, e silit să plece la Dej şi de acolo la Satu Mare, pierzând Ardealul în chip ruşinos, fără luptă, după ce vărsare atâta sânge să-l cucerească. Arhiducele Maximillian aflând de retragerea lui Basta, spune pe faţă, că nu e alt chip să ţii în frâu pe ardeleni, decât cel cu care începuse Mihai", scria P.P Panaitescu în "Mihai Viteazul". Imediat, Mihai Viteazul a fost chemat la Praga pentru a sta de vorbă cu împăratul.
După o întrevedere cu Rudolf s-a luat decizia ca Mihai să primească susţinere imperială. Aveau nevoie de un general cu experienţă şi bun cunoscător al războiului din aceea zonă, pentru a recuceri Ardealul. A primit din partea lui Rudof, împăratul Habsburg, 100.000 de taleri şi o moşie în Boemia. Cu banii aceştia, Mihai a angajat mercenari din toate colţurile Europei, de la cazaci rătăcitori şi până la lefegii silezieni şi sârbi. Duşmanul de moarte al lui Mihai, generalul Basta, urma să se alăture armatei. Cu toate obiecţiile lui Basta, cel care-l considera pe Mihai un trădător, arhiducele Matei i-a obligat pe cei doi să colaboreze sub flamura imperială.
Între timp, ardelenii îl aleg conducător pe Sigismund Bathory, o mai veche cunoştinţă de a lui Mihai. Basta şi Mihai Viteazul îşi unesc oştile la Maitin lângă Satu Mare şi pornesc contra lui Sigismund. Bătălia se dă la Gorăslău, pe 3 august 1601. Mihai reuşeşte să impresioneze în aceată bătălie şi o câştigă cu o manevră inspirată, capturând toată artileria inamică. Faima lui Mihai Viteazul creştea în Europa. Împăratul i-a trimis personal felicitări şi mulţumiri, iar la Praga a fost tipărită o broşură, în germană, cu chipul lui Mihai Viteazul, pe o pagină întreagă.
Faima lui Mihai Viteazul o eclipsa pe cea a generalului Basta, stârnindu-i invidia. În Ţara Românească, boierii credincioşi lui Mihai stârnesc o răscoală şi îi alungă pe polonezi şi Movileşti. Principele muntean avea 43 de ani şi se pregătea să preia din nou conducerea Ţării Româneşti şi a Transilvaniei unde deja o făcea pe stăpânul, tăind pe mulţi nobili din tabăra adversă. La Turda, Mihai şi-a despărţit oastea de cea a lui Basta şi se pregătea să plece către Făgăraş. Nu a mai apucat.
În dimineaţa zilei de 9/19 august 1601 a fost ucis în faţa cortului său de un grup de mercenari valoni. Iată cum descrie o cronică anonimă moartea lui Mihai Viteazul: "Iar când fu într-o dimineaţă văzu viind oaste nemţească către cortul lui, unii călări, alţii pedeştrii şi socoti că aceştia sunt ajutorul lui, şi nimic de dânşii nu se temea. Iară ei procleţii nu i-au fost de ajutor, ci vrăjmaşi. Şi dacă văzu că sosesc, ieşi din cort înaintea lor şi le zise: "Bine aţi venit, voinicilor, vitejilor!" Iară ei se repeziră asupra lui ca nişte dihănii sălbatice cu săbiile scoase. Iar unul cu suliţa şi-l lovi direct în inimă, iar altul degrab îi tăie capul".
O altă cronică poloneză, dar şi alte mărturii arată că Mihai a fost măcelărit în preajma armatei sale. A fost un moment foarte bine ales, atunci când oamenii săi de încredere erau trimişi cu alte însărcinări. Aproximativ 300 de valoni, trimişi de generalul Basta - arată cronicarul Szamoskozy - şi conduşi de valonul Jaques Beauri, au venit în tabăra domnitorului. Beauri împreună cu încă trei sau patru valoni au intrat în cort şi i-au cerut lui Mihai să se predea, prinzându-l de straie. Principele muntean a prins spada cu mâna stângă şi a încercat să lovească. Un mercenar valon a tras cu o armă de foc direct în mână, schilodindu-l şi dezarmându-l. Imediat, domnitorul a fost înjunghiat şi împuşcat cu un pistol. Valonii i-au tăiat capul cu propria lui spadă şi l-au batjocorit şi l-au jefuit. I-au luat bunurile de valoare, iar trupul i l-au aruncat într-un şanţ. Capul i l-au pus pe un cal mort şi a zăcut acolo trei zile - zice acelaşi cronicar.
S-a pus problema cine a dat, cu adevărat, ordinul uciderii lui Mihai şi de ce. Iniţial, aşa cum arată şi cronica lui Szamoskozy, s-a crezut că Basta este singurul vinovat. Măcinat de invidie, eclipsat de faima lui Mihai Viteazul, supărat că nu a fost numit de Rudolf al II-lea, drept unic comandat al trupelor imperiale contra lui Sigismund, Basta i-ar fi plătit pe valoni să-l asasineze. Istorici precum P.P Panaitescu arată însă că, de fapt, Basta a fost la rândul său un executant. De fapt, Mihai ar fi fost folosit de imperiali pentru a recuceri Ardealul.
În momentul în care principele valah a început să se comporte ca un stăpân în Transilvania, imperialii au decis eliminarea sa. Nici nu mai avea nevoie de el, în acel moment. Mihai îl trimise, imediat după recucerirea Transilvaniei, pe Gheorghe Raţ, omul său de încredere să atace castelele nobiliare şi să facă ordine în regiune. Mai mult decât atât, l-a tăiat pe Gaşpar Corniş şi îi ridicase pe secui de partea lui. Ba chiar Gheorghe Raţ îi amenajase şi reşedinţa de la Alba Iulia. Acest lucru era de neacceptat pentru imperiali.
"Curtea Imperială nu stabilise dinainte soartea Ardealului după recucerire, nici rolul lui Mihai. Acesta fusese recunoscut odinioară, măcar de Pezzen, ca guvernator al Ardealului, înţelegea deci să stăpânească iar această ţară, cu învoirea împăratului. (...) De aceea Basta a lucrat pentru stăpânii lui, care vroiau să aibă Ardealul direct sub cârmuirea lor, înlăturând pe Mihai. Basta era un general în slujba lor şi nu ar fi făcut această faptă, dacă nu ar fi ştiut că ea va fi aprobată", preciza P.P Panaitescu în aceeaşi lucrare.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Presa germană face dezvăluiri despre bărbații care au dat atacul la CARFIL: Plănuiau atacuri și în Germania, la comanda Rusiei
Doi barbați care au fi orchestrat atacul de la platforma CARFIL au fost arestați in Germania, in landul german Bavaria. ...
-
Dosarul lui Georgescu se complică: DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena. La el ar fi ajuns un milion de euro
Dosarul in care Calin Georgescu e cercetat pentru ca ar fi pacalit un om de afaceri sa ii dea un milion de euro promițan ...
-
Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise: Simina Tănăsescu (CCR) le-a răspuns în scris senatorilor care anchetează întâlnirea cu Ilie Bolojan
Primele explicații oficiale ale președintelui Curții Constituționale, Simina Tanasescu, in ancheta privind intalnirea cu ...
-
FT: Donald Trump Jr. s-a întâlnit în secret cu un om de afaceri rus legat de Kremlin. Cei doi au participat la partide de vânătoare în Mongolia
Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, a participat in luna august la o expediție de vanatoare in s ...
-
Evanghelia după Petru (Thiel) - Avem la dispoziție prelegerile secrete ale lui Peter Thiel despre Anticrist
Autor: Tina Nguyen Este o perioada marcata de viziuni apocaliptice asupra lumii in Silicon Valley. Cel mai recent c ...
-
Ființele subterane: Tokoloshe - Sala Coșmarurilor și Fermele lui Credo Mutwa de "creșterea" oamenilor - creaturile de sub Dulce și ființele pe care le numim "extratereștri"
Autor: Dr. Heather Lynn În 1922, potrivit autorului sud-african Credo Mutwa, o „ferma secreta de tokoloshe" ...
-
Proaspăta consilieră a președintelui Nicușor Dan e fiica unui fost ofițer de Securitate care a avut ca misiune supravegherea lui Nicu Steinhardt și Radu Săplăcan
Olivia Diana Morar a fost numita vineri consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru problemele legate de poli ...
-
Stenogramele care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl îngroapă pe George Simion! Cum a fost obligată deputata AUR să mintă pentru a-i scăpa de pușcărie pe liderul partidului
Dupa ce camerele de supraveghere din comuna Tunari și investigațiile poliției au strans lațul in jurul executanților car ...
-
Cum a ajuns Jared Kushner sub supravegherea serviciilor secrete ruse și în centrul unui circuit financiar de miliarde de dolari proveniți din Golf
Un jurnalist american susține ca serviciile de informații olandeze ar fi obținut acces la telefonul lui Jared Kushner du ...
-
Au ucis sufletul Franței: Nu a fost niciodată atât de goală. Au eviscerat-o intenționat!
Autor: Dean Ward (editorialist) Protestele din Franța au izbucnit, in fapt, la sfarșitul lunii septembrie 2026 și primel ...
-
Chemtrails a devenit oficial: O ploaie chimică invizibilă și persistentă cade asupra întregii planete
Substanțele chimice care ar fi contribuit la refacerea stratului de ozon și care au fost imprastiate din avioane prin as ...
-
Supraveghere și spionaj. Soțul procurorului-șef al Parchetului European se află într-o închisoare iraniană?
Soțul Laurei Codruța Kövesi ar fi deținut la inchisoarea Evin din Teheran, alaturi de un grup de 35 de persoane acu ...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu