Concurs de angajare la stat: "Dacă se ridica de pe scaun picau fiţuicile de sub rochie!"
Postat la: 25.06.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

DSVSA Gorj a organizat concurs pentru ocuparea unor posturi de ingineri şi medici veterinari. O tânără candidată, care a terminat facultatea în urmă cu doi ani, este dezamăgită de ceea ce s-a întâmplat. Ea a declarat, sub protecţia anonimatului, că o contracandidată a copiat fără să se jeneze de cei care asistau în sală şi că la final nu se putea ridica pentru că i-ar fi căzut fiţuicile pe jos.
„Este prima dată când merg la un concurs de acest fel, organizat de o insttuţie de stat, şi mă aşteptam să fie serios, pentru că ce am văzut nu mi s-a părut deloc serios. Am participat la un concurs de ocupare a unui post de inginer gradul II. Persoanele care au asistat în sală s-au prefăcut că nu văd ceea ce făcea una dintre noi. Avea copiuţele ascunse sub rochie şi a copiat. Nu am spus comisiei, dar acum îmi pare rău că nu am spus. Sunt foarte sigură că a fost un concurs aranjat. Nu mă aşteptam să câştig, dar mă aşpteptam să fie ceva serios. Din câte ştiu, persoana respectivă a şi câştigat concursul. Fata a avut şi tupeul să spună că nu se poate ridica deoarece avea fiţuicile ascunse sub rochie, la burtă, şi i-ar fi căzut pe jos în momentul în care s-ar fi ridicat. A vorbit cu o femeie care asista şi aceasta i-a adus chiar geanta ca să poată pleca. Mi s-a părut foarte ciudat, pentru că se vedea clar cee ce se întâmplă. Am terminat facultatea în urmă cu doi ani şi lucrez în domeniul privat, dar îmi doream să mă angajez la stat", a susţinut tânăra.
De asemenea, un alt candidat a precizat că o altă concurentă se ajuta de telefonul mobil: „La intrare, ni s-a cerut să închidem tot ce înseamnă dispozitiv electronic şi eventualele materiale, în afară de pixuri, au fost puse separat. Una dintre participantele la examen s-a uitat pe telefon. Ca participant, grija mea este să îmi văd de ale mele ca să fiu cât mai în regulă cu instrucţiunile primite. Am sesizat că una dintre persoane se tot uita în telefon. Mă tot uitam stţânjenit de situaţie. Nu ştiu dacă persoana respectivă a şi câltigat concursul. Eu am remarcat doar o eventuală fraudă. Nu ştiu dacă a fost aranjat totul, dar e normal să te gândeşti la acest lucru".
Robert Spânu, directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare Gorj, a precizat că persoanelor nemulţumite au posibilitatea să depună contestaţii şi că aspectele negative ar fi trebuit comunicate comisiei: „Candidaţii nemulţumiţi aveau posibilitatea să anunţe comisia de examen. Acum, pot să spună orice. Au posibilitatea să depună contestaţie, pentru că sunt în termenul legal. Eu nu am fost în sală şi nu am făcut parte din echipa de concurs. Concursul nu a fost înregistrat audio-video".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Mărturia unui locatar din blocul care a sărit în aer in Rahova: "Au cerut 1.500 de lei ca să deschidă robinetul de la gaze și au plecat fără să verifice nimic"
Un locatar al blocului din Rahova, in care a avut loc explozia devastatoare de vineri dimineața, susține ca o firma reco ...
-
Serviciile secrete ucrainene au folosit acte „false" pentru înlăturarea unui adversar al lui Zelenski
Volodimir Zelenski i-a retras cetatenia lui Ghennadi Truhanov, cel care a fost primarul Odesei de peste 10 ani, spunand ...
-
Edward Snowden dezvaluie un nou set de documente despre HAARP si proeictele secrete ale DARPA
Edward Joseph Snowden (nascut pe 21 iunie 1983) este un fost contractor al Agenției Naționale de Securitate (NSA) și den ...
-
Deținuți-hackeri au preluat controlul serverelor din penitenciare și au modificat pedepse și drepturi
O breșa de securitate fara precedent a zguduit Administrația Naționala a Penitenciarelor (ANP), dupa ce deținuți cu cuno ...
-
Ministrul Economiei Radu Miruță a debutat in politica mare ca proprietar de pârloage de lux și a ajuns președinte de partid pe persoană fizică
Ascensiunea lui Radu Miruța pe scena politica a fost una greoaie, am putea spune și totul a pornit de la niște "balarii" ...
-
Cum s-a aflat că madam Tapalaga - soția "acoperitului pe Justiție" din presă și fostă sefă de cabinet a sinistrei Monica Macovei - are o pensie de 5500 de euro
Avocatul Adrian Toni Neacșu a reacționat dur pe Facebook la un editorial publicat de jurnalistul Dan Tapalaga pe platfor ...
-
CNI a cheltuit peste 66.000 de euro pe parfumarea birourilor, ca să combată mirosurile venite dinspre toalete
Într-o perioada in care instituțiile publice reclama lipsa resurselor pentru investiții esențiale, Compania Națion ...
-
Operațiunea Relentless de la București, episodul ratat
* La 20 de ani de la afacerea Rapirea din Irak, secretele ascunse prin dosare continua sa iasa la iveala * Jurnaliștii s ...
-
Istoria nespusă a unicului Imperiu Românesc - Imperiul Asăneștilor. Am stăpânit Balcanii 100 de ani
În anul 1185, doi romani din Balcani, Petru si Asan, au ridicat la lupta toate popoarele din Balcani aflate sub st ...
-
Cum a dispărut brusc Philip K. Dick după ce a dezvăluit cel mai mare secret al realității in care trăim VIDEO
Înainte de Mandela Effect, inainte de „Matrix", Philip K. Dick a avertizat ca realitatea in care traim a fos ...
-
Gog și Magog: se împlinește profeția biblică a lui Ezechiel sub ochii noștri?
Gog și Magog este unul dintre cele mai enigmatice și temute concepte din tradiția biblica evreiasca. Este vorba aici des ...
-
Filiera secretă militară rusă care trimitea colete-bombă prin curieri in Europa a fost demascată
O ancheta internaționala a dezvaluit o rețea a serviciilor secrete militare ruse care a trimis in Europa colete-bomba pr ...
-
NYT: „Cine este Charlie Kirk?". Cum a devenit un instrument politic la mii de kilometri distanță de SUA
„Cine este Charlie Kirk?", se intreaba unul dintre participanții la comemorarea care a avut loc sambata intr-un pa ...
-
Departamentul secret al ANCOM care a influentat puternic alegerile prezidentiale si a condus la anularea procesului electoral
Hotnews a dezvaluit ca in cadrul ANCOM exista un departament secret, despre care niciun sef al insitutiei nu ofera infor ...
-
Acordul privind pandemia conferă OMS puterea de a rechiziționa resurse de la statele suverane
Acordurile privind pandemia vor conferi OMS puteri sporite, permițandu-i sa declare stari de urgența și sa rechiziționez ...
-
Baronii de la Hidroelectrica se ocupa și de defrișări: Ca sa taie "la ras" si sa valorifice 40 de ha de pădure au mințit că Hidrocentrala de la Răstolița e "de interes național"
În vara acestui an, Curtea de Apel Cluj a decis suspendarea Hotararii de Guvern care permitea scoaterea din fondul ...
-
Hunter Biden implicat într-o afacere cu vânzări de terenuri la București în jurul ambasadei SUA pentru niște chinezi. Intră în scenă și Puiu Popoviciu
New York Times a publicat un articol in care dezvașuie ca, in timp ce tatal sau era vicepreședinte al SUA, Hunter Biden ...
-
Șeful DNA dezvăluie cum și-a infiltrat omul în mafia din Portul Constanţa: „I-am dat un X5, o casă foarte bună și a avut și bani buni de cheltuială"
Procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, a oferit detalii despre ancheta complexa din Dosarul „Portul Constanța", de ...
-
Cum se fură identități în România. Banii duc către firma fondată de hackerul din dosarul Hexi Pharma. „Cel care păcălește acești oameni folosește buletinul meu"
Înainte de noul an universitar, mai mulți studenți au fost pacaliți sa inchirieze apartamente. Proprietarul-fantom ...
-
Ce conține raportul 00778639 al DGIA care a declanșat anularea alegerilor prezidențiale din 2024
Alegerile prezidențiale din 2024 au fost anulate nu printr-un mecanism democratic intern, ci ca urmare a unei ingerințe ...
-
Noul șef al vămilor din România a fost urmărit 9 ani într-un dosar penal. A scăpat de acuzații la unitatea de elita a DNA
Bogdan Alexandru Balan, noul șef al Autoritații Vamale Romane, a fost urmarit penal de DNA pentru abuz in serviciu și fa ...
-
Cum funcționează sistemul de subvenții al Ungariei în Transilvania de aproape 3 miliarde de euro: structuri religioase, fundații apropiate de UDMR și presa loială lui Viktor Orban
Fondurile publice de la guvernul Ungariei se revarsa in Transilvania de peste un deceniu, iar prima cercetare independen ...
-
Nume de cod "Mioara": Colaboratorul anchetatorilor EPPO pus pe urmele "Regelui ciobanilor" - interceptat după ce aflase de ancheta privind terenurile
Dumitru Andresoi, denumit in breasla drept „regele ciobanilor", pentru ca este considerat ca fiind cel mai instari ...
-
Statul român le face cadou americanilor resursele românești de magneziu considerate cele mai bogate din Europa!
Compania Verde Magnesium SRL a primit o licența in acest sens, de la Agenția Naționala pentru Resurse Minerale, in decem ...
-
Big Pharma nu se mai satura: Noile reglementari privind hipertensiunea arterială transforma peste noapte un miliard de oameni sanatosi in bolnavi cronici pe pastile
Asociatia Americana a Inimii (American Heart Association - AHA), cel mai puternic organism din SUA pentru reglementari m ...
-
Premieră în politica românească - ordin de protecție cerut de primar împotriva unui consilier local la Argeș
Zilele trecute, la Judecatoria Campulung, s-a inregistrat o premiera in politica argeșeana. Protagoniștii, primarul PNL ...
-
Dezvăluiri din culisele războiului din Ucraina. Cum ar fi ajutat serviciile secrete americane Kievul să se pregătească înainte de invazia rusă din februarie 2022
O carte de investigație, al carei autor nu a fost inca dezvaluit, arata cum CIA ar fi ajutat Ucraina sa se pregateasca i ...
-
Urmează 10 ani apocaliptici: Raportul Vanguard pentru piețele financiare aduce o perspectivă sumbră asupra economiei mondiale
Raportul Vanguard si perspectivele pentru urmatorii 10 ani: Un tabel compara intervalele de randament previzionate și vo ...
-
FDA a declanșat o anchetă privind contaminarea cu ADN a vaccinurilor mARN împotriva COVID-19
Administrația pentru Alimente și Medicamente a SUA (FDA) lanseaza o ancheta privind contaminarea cu ADN a vaccinurilor i ...
-
Când taică-su era pe patul de moarte, Putin i-a făcut o promisiune. Azi, lumea plătește prețul acelor vorbe
Razboiul declanșat de Vladimir Putin in Ucraina ar putea avea radacini personale, susțin doi jurnaliști ruși de investig ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu