De la CNSAS - Olimpiada de la Los Angeles din 1984: unul din șase membri ai delegației României era informator al Securității
Postat la: 31.03.2026 |
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a publicat pe pagina proprie de Facebook un documentce conține planul de măsuri luate pentru asigurarea supravegherii informative a sportivilor români care urmau să participe la olimpiada de Vară de la Los Angeles, din 1984. Operațiunea a fost codificată sub numele „Pacific - 84".
Documentul este însoțit de un text explicativ, în care CNSAS detaliază contextul politic internațional în care a avut loc Olimpiada și oferă câteva repere ale „muncii de Securitate", pentru înțelegerea mai bună a documentului. Relevant este că, potrivit unui tabel întocmit de ofițerii de securitate, din 303 de persoane propuse să facă parte din delegație, nu mai puțin de 54 erau informatori - adică unul din șase.
Iată textul CNSAS și conținutul planului de măsuri „Pacific - 84":
Participarea României la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984 rămâne cel mai important și, poate, cel mai complex moment din istoria sportului românesc. Războiul Rece se ducea pe toate planurile, inclusiv pe cel sportiv internaţional.
Alături de Iugoslavia și China, România a refuzat să se alăture boicotului condus de Uniunea Sovietică privind participarea la olimpiada de la Los Angeles. Boicotul URSS a fost o replică faţă de boicotul SUA la organizarea de către URSS a Jocurilor Olimpice din 1980.
În timp ce restul țărilor socialiste au rămas acasă, România a decis trimitirea delegației, folosind sportul pentru a-și demonstra „independența" față de Moscova.
Ediția din 1984 este, statistic, cea mai bună performanță a României din toate timpurile. Absența marilor rivali din blocul comunist, URSS și RDG, a fost fructificată din plin de sportivii români: România a obţinut atunci locul 2 în clasamentul pe medalii de aur (după SUA) şi un total de 53 de medalii: 20 de aur, 16 de argint, 17 de bronz.
Există şi o parte nevăzută a participării României la Jocurile Oplimpice de la Los Angeles.
Deși sportivii erau priviți ca niște eroi de către o lume întreagă, acasă, regimul îi vedea ca pe un risc de securitate. Acţiunea „PACIFIC-84", cum era numită de Securitatea participarea la jocurile olimpice, arată că sportivii erau monitorizați de ofițeri sub acoperire chiar și în momentele de odihnă sau masă.
Regimul se temea cel mai tare că gloria olimpică îi va determina să ceară azil politic, lucru care s-a și întâmplat în unele cazuri de-a lungul anilor '80. Din considerente legate de controlul politic, Securitatea a trimis ofiţeri sub acoperirea de „activişti sportivi" (orice ar însemna această titulatură) care au însoţit delegaţia sportivă. În acelaşi timp, din rândul sportivilor şi tehnicienilor fuseseră recrutaţi informatori care trebuia să raporteze ofiţerilor orice abatere de la normele eticii şi echităţii socialiste.
Astfel, din totalul de 303 persoane care erau propuse pentru formarea delegaţiei (la 18 aprilie 1984), 54 erau informatori, urmând să se încerce recrutarea altor 9. În tabelul de mai jos privind Situaţia Operativă este evidenţiat numărul informatorilor pe fiecare disciplină sportivă care făcea parte din delegaţie. Cei mai mulţi erau la caiac-canoe şi lupte (fiecare câte 6), gimnastică şi lupte (fiecare câte 5), urmate de box, handbal, scrimă şi tir (fiecare câte 4), atletism, haltere, judo (câte 3) şi unul singur la înot. Alţi 6 informatori fuseseră recrutaţi din „suprastructură" (probabil tehnicieni).
Delegaţia definitivă (la 5 iunie 1984) era compusă din 207 persoane, 152 de sportivi şi 55 de tehnicieni, însoţită de 3 ofiţeri de Securitate: Lt. colonel MIHAI MIHAI - ofițer specialist I la Direcția I, coordonator al problemei sport; Maior MUTU CONSTANTIN FLOREA - ofițer specialist II la Direcția a IV-a - care asigura contrainformativ Clubul sportiv „STEAUA"; Căpitan IANCU VASILE - ofițer specialist III la Direcția I - care răspundea contrainformativ de Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport.
MINISTERUL DE INTERNE DEPARTAMENTUL SECURITĂȚII STATULUI
DIRECȚIA I
Nr. 0051197 din 18 aprilie 1984
A P R O B
MINISTRU SECRETAR DE STAT
Tudor Postelnicu
ADJUNCT AL MINISTRULUI
General-locotenent,
Iulian Vlad
PLAN DE MĂSURI în acțiunea „PACIFIC - 84"
În perioada 28 iulie - 12 august 1984 se va desfășura, în S.U.A. la Los Angeles, cea de a XXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară, la care va participa și o delegație română compusă din 303 de persoane, dintre care 241 sportivi, 45 cadre tehnice de specialitate (antrenori, medici, tehnicieni), 17 invitați, arbitri, ziariști și conducătorii delegației.
Datele existente atestă că unele cercuri și elemente dușmănoase din S.U.A. și Canada intenționează să folosească acest prilej pentru a acționa asupra membrilor delegației sportive române în scopul desfășurării unor acțiuni potrivnice intereselor R.S. România.
De asemenea, cercuri ale emigrației legionare din Los Angeles, intenționează să difuzeze în rândul delegației române materiale cu conținut ostil țării noastre și să racoleze sportivi și tehnicieni de valoare.
Se dețin date că organele de informații, contrainformații și de poliție americane vor acționa asupra delegațiilor din țările socialiste, inclusiv a țării noastre, în vederea atragerii unor participanți la acțiuni ostile.
Pentru cunoașterea, prevenirea și contracararea acțiunilor întreprinse de serviciile de spionaj străine, cercuri și elemente ostile din străinătate și din partea unor membri ai delegației române, toate unitățile centrale și teritoriale de securitate, potrivit competențelor specifice, își vor mobiliza potențialul informativ și celelalte mijloace de muncă în vederea obținerii de date și informații utile privind participarea delegației sportive române la cea de a XXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de la Los Angeles precum și în vederea promovării intereselor statului român în legătură cu această manifestare sportivă internațională.
În acest scop, vor fi întreprinse următoarele măsuri:
ASIGURAREA SUPRAVEGHERII INFORMATIVE, VERIFICAREA ȘI AVIZAREA SPORTIVILOR ȘI PERSONALULUI TEHNIC CARE ALCĂTUIESC DELEGAȚIA OLIMPICĂ.
Pînă la 30 iunie 1984, Direcțiile I și a IV-a vor încheia acțiunea de încadrare cu rețea informativă a delegației olimpice, astfel încât să se poată cunoaște și semnala în timp util orice aspecte de interes operativ.
Se va urmări să existe surse de informare capabile și loiale în fiecare lot sportiv, pe locuri de cazare, masă și de desfășurare a competițiilor, în măsură să intervină direct în scop preventiv, ori de cîte ori situația o va impune.
Rețeaua informativă existentă în problemă și cea creată în mod special pentru asigurarea delegației olimpice (anexa nr.1) va fi instruită în vederea culegerii de informații privind eventuale preocupări de natură ostilă, în rândul sportivilor și personalului tehnic, starea de spirit premergătoare acestei manifestări sportive.
În mod deosebit se va acționa pentru culegerea de informații din mediul de relații al membrilor delegației, urmărindu-se identificarea celor care fac eventuale pregătiri suspecte, legate de deplasare, ori caută să ia legătura cu elemente din străinătate.
Direcțiile I, a IV-a, securitățile județene implicate și a municipiului București vor întreprinde măsuri complexe de verificare asupra tuturor sportivilor, tehnicienilor și ziariștilor care vor efectua deplasarea în S.U.A.
Pentru a da posibilitate factorilor competenți să efectueze înlocuirea celor necorespunzători, fără a influența negativ rezultatele sportive, acțiunea de verificare și avizare se va încheia la 30 mai 1984.
Pînă la plecarea delegației, șefii unităților centrale, ai securităților județene cu atribuțiuni în problemă și a municipiului București vor analiza săptămînal informațiile de interes operativ referitoare la persoanele din componența delegației române și vor stabili măsuri de prevenire pentru fiecare caz în parte.
Direcțiile I, a III-a, a IV-a, securitățile județene și a municipiului București, în cooperare cu unitățile speciale, vor lua măsuri de instruire a surselor care, premergător acțiunii se deplasează în S.U.A. și Canada, în scopul cunoașterii eventualelor acțiuni ostile preconizate împotriva delegației sportive române.
Direcția pentru pașapoarte, evidența străinilor și controlul trecerii frontierei va stabili, pe toată perioada, cetățenii români care se vor deplasa în S.U.A. în timpul desfășurării întrecerilor, comunicîndu-le unităților competente pentru a întreprinde măsuri de verificare a acestora, în scopul prevenirii unor eventuale acțiuni potrivnice intereselor R.S.România.
Va verifica dacă sînt cazuri de rude apropiate ale membrilor delegației sportive care au depus cereri de plecare în țările occidentale în perioada acțiunii, ori care se află deja stabilite în exterior, în vederea depistării eventualelor înțelegeri în scopul rămînerii în străinătate, rezultatele urmînd a fi comunicate grupei operative, care va dispune măsurile necesare clarificării fiecărui caz în parte.
Direcțiile I, a III-a, a IV-a și Direcția pentru pașapoarte în conlucrare cu unitățile speciale vor lua măsuri pentru cunoașterea și prevenirea activităților ostile desfășurate de străini, în special din S.U.A. și Canada, care vin în țara noastră și contactează sportivi sau tehnicieni români care urmează să se deplaseze la Olimpiadă.
Cu sprijinul U.M.0544, Direcțiile I, a IV-a, securitățile județene interesate și a municipiului București, vor intensifica controlul informativ asupra rudelor și legăturilor elementelor emigrației române din S.U.A. și Canada, în mod deosebit a celor care anterior plecării din țară, au inițiat acțiuni așa-zis protestatare, pentru a se cunoaște și preveni eventuale acțiuni îndreptate împotriva intereselor statului român sau a delegației olimpice.
Unitățile centrale și teritoriale, unitățile speciale „S", „T" și „F", pe baza datelor puse la dispoziție de grupa operativă, vor intensifica activitatea de depistare a sportivilor și tehnicienilor români care, în perioada premergătoare Jocurilor Olimpice, realizează ori perfectează întâlniri suspecte și intenționează să întreprindă acțiuni ce ar prejudicia securitatea statului ori prestigiul țării noastre.
PREGĂTIREA ȘI INSTRUIREA CONTRAINFORMATIVĂ A PERSOANELOR CARE SE VOR DEPLASA LA OLIMPIADĂ
Până la 30 iunie 1984, Direcțiile I, a IV-a și securitățile județene angrenate în acțiune vor realiza pregătirea contrainformativă individuală sau colectivă a tuturor sportivilor și celorlalte categorii de persoane care se vor deplasa în S.U.A. la Olimpiadă sau care desfășoară activități de pregătire a lotului olimpic în țară.
Direcția I, va asigura prin intermediul Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, realizarea acțiunii de pregătire contrainformativă a întregii delegații sportive, urmărindu-se crearea unui climat de respingere a oricăror încercări de instigare la fapte contrare intereselor R.S. România.
Va asigura, de asemenea, pregătirea contrainformativă a personalului român care în perioada acțiunii va îndeplini atribuțiuni de secretariat, protocol, translație.
Persoanele care fac parte din grupul turistic vor fi pregătite individual, de către unitățile de securitate ce le au în răspundere.
III. ASIGURAREA CONTRAINFORMATIVĂ A DELEGAȚIEI ÎN PERIOADA DESFĂȘURĂRII ACȚIUNII.
Rețeaua informativă componentă a delegației olimpice va fi instruită prioritar pentru:
- cunoașterea și prevenirea oricăror acțiuni ostile întreprinse de serviciile de spionaj străine, cercuri și elemente ale emigrației ori de componenții delegației române;
- protecția contrainformativă și apărarea sportivilor și tehnicienilor români împotriva acțiunilor de racolare ori influențare în vederea refuzului înapoierii în țară. Concomitent se va urmări descurajarea și neutralizarea elementelor care încearcă să acționeze împotriva intereselor R.S. România;
- identificarea sportivilor și personalului tehnic din cadrul delegației cu preocupări de natură ostilă, ori care încearcă să realizeze legături cu străini în afara cadrului oficial;
- depistarea ziariștilor străini care încearcă să obțină interviuri de la sportivii și tehnicienii români fără aprobarea conducerii delegației sau vor să obțină date și informații privind aspecte din țara noastră;
- respectarea întocmai a liniei de conduită stabilite cu prilejul pregătirii contrainformative și semnalarea imediată a oricăror încălcări a acesteia;
- semnalarea oricăror deficiențe care ar putea genera stări de spirit negative în rândul delegației române.
În scopul menținerii și dezvoltării unui climat favorabil R.S. România, înainte și pe timpul desfășurării întrecerilor, Direcția I cu sprijinul U.M. 0544 și a Serviciului „D" vor asigura difuzarea în S.U.A. a unor materiale privind realizările social-politice din țara noastră și succesele obținute de sportivii români la competițiile internaționale.
Concomitent, prin sursele de informare care fac parte din organismele sportive internaționale, Direcțiile I și a IV-a vor acționa pentru formarea unor opinii favorabile față de R.S. România, a unor personalități din mișcarea sportivă olimpică.
Pentru realizarea în mod operativ a legăturii cu rețeaua informativă, exploatarea în timp util a informațiilor în scopul prevenirii oricăror fapte de natură să lezeze interesele statului român, Direcțiile I și a IV-a vor prezenta propuneri conducerii Departamentului Securității Statului pentru includerea în delegația sportivă a patru ofițeri de securitate, urmând ca această măsură să se realizeze prin conducerea Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport.
Propunerile nominale și mandatul de misiune vor fi supuse spre aprobare separat până la 15 iunie 1984.
Rețeaua informativă din cadrul grupului de turiști va fi instruită ca în situațiile în care sesizează fapte și acțiuni de natură a leza interesele statului român, să se adreseze conducerii delegației sportive române sau reprezentanților noștri diplomatici.
ALTE MĂSURI
În scopul coordonării măsurilor în acțiune și raportării sistematice a stadiului executării sarcinilor, se va constitui o grupă operativă conform anexei nr. 2.
Unitatea specială de luptă antitero va lua măsuri de realizare a unui control riguros la plecarea și sosirea delegației pe Aeroportul Otopeni și va asigura, cu echipe instruite, securitatea navelor de zbor și la escalele de scurtă durată.
Direcția pentru pașapoarte, va asigura efectuarea unui control riguros asupra membrilor delegației române, în scopul prevenirii scoaterii din țară a unor materiale cu conținut denigrator, valori sau obiecte din patrimoniul național etc. și pentru prevenirea introducerii de armament, muniții, substanțe explozive, materiale de propagandă ostilă.
După înapoierea în țară a delegației române participante la Olimpiadă, se va analiza eficiența măsurilor întreprinse și se vor raporta aspectele de interes operativ.
ȘEFUL DIRECȚIEI I
General-maior
Bordea Aron
LOCȚIITOR AL ȘEFULUI DIRECȚIEI A IV-A
Colonel
Chelariu Stelian
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
-
Pe lângă fuga din țară exista și o cale "legală": Emigrația românilor în comunism. În 1989 existau aproape 89.000 de cereri nesoluționate de plecare definitivă în Germania de Vest
Datele CNSAS arata amploarea fenomenului emigrarii din Romania in ultimii ani ai regimului comunist: la 1 septembrie 198 ...
-
"Obiectivul 1335": Sub un munte din Urali, Putin și-a construit ultima linie de apărare împotriva Occidentului
Rusia ar fi reconstruit și extins un centru subteran de comanda nucleara aflat sub muntele Kosvinski Kamen, in regiunea ...
-
Imagini cu Sorin Grindeanu alături de ambasadoarea SUA Kimberly Guilfoyle la restaurant în București înainte de "dărâmarea" guvernului Bolojan
Șeful PSD Sorin Grindeanu a fost filmat alaturi de ambasadoarea SUA in Grecia Kimberly Guilfoyle la restaurantul Isolett ...
-
Cine sunt cei mai bine plătiți oameni din companiile de stat. 36 de persoane încasează între 50.000 și 100.000 de lei pe lună. Cel mai bogat are trei funcții
Guvernul a lansat platforma guvernanta.gov.ro, pe care sunt centralizate informații despre conducerea companiilor de sta ...
-
Ambasadoarea SUA în Grecia susține că Trump ar fi fost implicat în demiterea Guvernului Bolojan: "Putem face asta oricărei țări dorim!"
Ambasadoarea Statelor Unite in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi facut, in timpul unei cine desfașurate in martie la Ate ...
-
Breșă gravă pe platforma lansată de Guvern: CNP-uri, serii de buletin și adrese de domiciliu, lăsate la liber pe internet
Noua platforma prin care Guvernul și-a propus sa aduca „transparența" in companiile de stat a debutat cu o problem ...
-
Stenograme cu planul de asasinare a lui Adrian Kreiner: "Nu că e blindat, e blindat... foarte blindat!"
Au aparut stenogramele din dosarul asasinarii omului de afaceri Adrian Kreiner. Asasinii lui discutau despre averea omul ...
-
THE DIPLOMATIC AFFAIRS: JP Morgan a refuzat cererea lui Nicușor Dan pentru o linie de finanțare dedicată României!
Trei surse familiarizate cu discuțiile au declarat pentru The Diplomatic Affairs ca președintele Romaniei, Nicușor Dan, ...
-
Unde duce "legitimația diplomatică" a lui Călin Georgescu. Numele care îl leagă pe fostul candidat de afacerea Jimbolia, mafia italiană și corupția din SRI-ul anilor 1990
În urma perchezițiilor la locuința lui Calin Georgescu din Mogoșoaia, anchetatorii au descoperit o legitimație pre ...
-
Hitler și-a ucis nepoata: Un istoric pune la îndoială alibiul liderului nazist privind misterioasa moarte prin împușcare a rudei sale
Timp de aproape un secol, moartea lui Geli Raubal, nepoata lui Adolf Hitler, a fost considerata un caz de sinucidere. Ac ...
-
Amantlâc la nivel politic înalt în Vrancea plus uncuibușor de nebunii de 500.000 de euro
Valentin Resmerița 68 de ani, fost candidat la Primaria Municipiului Focșani și Alexandra Tataru 52 de ani, fosta vicepr ...
-
Cuscrul lui Călin Georgescu încerca să formeze o nouă generație de lideri
Dan Mihai Neagu, fost lider PDL Giurgiu și cuscrul lui Calin Georgescu, ar fi pregatit un proiect prin care iși propunea ...
-
Perchezițiile la Dragoș Ovidiu Argeșanu: Patru arme letale și o arbaletă. Se verifică dacă avea dreptul să facă terapie
Anchetatorii au ridicat telefoane, laptopuri, o arbaleta de vanatoare, patru arme letale, incarcatoare și muniție in urm ...
-
Dezvăluiri CNSAS despre cum ajungeau produsele stricate pe masa românilor în Epoca de Aur, după ce erau refuzate la export
CNSAS readuce in atenție, prin documente de arhiva, efectele politicii economice din ultimii ani ai regimului comunist, ...
-
Stenograme cu "planul italian" din dosarul lui Călin Georgescu: I-ar fi cerut lui Ionel Rusen să găsească o vilă în Toscana, cu anexă pentru servitori
Calin Georgescu ar fi discutat cu omul de afaceri Ionel Rusen despre cumpararea unei vile izolate in Toscana, in valoare ...
-
Rybar, un proiect media pro-Kremlin cu peste 1,5 milioane de urmăritori - Urmele duc către șeful spionajului rus
O rețea pro-Kremlin a trimis echipe in mai multe țari europene pentru a realiza interviuri. Operațiunea era coordonata d ...
-
Afacerea Wealth Bank în care ar fi implicat și Călin Georgescu apare în presa italiană din 2025 - Milioane de euro dispărute în conturi offshore
O rețea transnaționala de „banci pirat" condusa de afaceristul italian Massimiliano Arena a lasat in urma pagube d ...
-
Milionarii despre care nu vorbește nimeni dețin adevărata avere a Americii: Sunt un real fenomen și au împreună de 13 ori averea Forbes 400
Cei mai bogați americani nu conduc neaparat giganți tehnologici și nu apar pe copertele revistelor. Aproximativ trei mil ...
-
Cum „l-a vândut" JD Vance pe Donald Trump dușmanului său de moarte
JD Vance i-ar fi oferit in secret sfaturi lui Hillary Clinton in timpul campaniei prezidențiale din 2016, incercand sa c ...
-
Mihai Daraban care a plătit zborul privat la Mykonos: de la PDSR pe linia Năstase la PNL. Șef la Camera de Comerț a vrut un "registru paralel" al firmelor taxate obligatoriu
Mihai Daraban, șeful Camerei de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR) de 12 ani, implicat in scandalul zborurilor privat ...
-
Cum Palantir i-a transformat pe ucraineni în cobai și a contribuit la distrugerea Ucrainei
Firma de tehnologie militara AI Palantir s-a integrat profund in sistemele militare și societatea civila ucraineana, tra ...
-
Curtea de Conturi a descoperit erori uriașe la plata a milioane de pensii și bani dați unor persoane decedate: "Deficiențe cu influențe semnificative și generalizate"
Un raport al Curții de Conturi scoate la iveala probleme majore la Casa Naționala de Pensii Publice (CNPP): suspiciuni p ...
-
Comoara ascunsă a României! Ce se știe despre locul unde se află cele 103 tone de aur ale BNR în valoare de 12,8 miliarde de euro
Romania deține in prezent o rezerva de aur de 103,6 tone, evaluata recent la aproximativ 12,8 miliarde de euro in urma s ...
-
Cum era organizată Securitatea lui Ceaușescu: topul județelor cu cei mai mulți securiști în 1988
Cifrele publicate de CNSAS arata cat de extins era aparatul Securitații in ultimul an al regimului Ceaușescu. În s ...
-
Statul român a cheltuit aiurea peste 1,7 miliarde de lei: Stadioane construite pentru 7 echipe care nu joacă în Liga 1, nu au drept de promovare, licență UEFA sau au dat faliment
Opt stadioane recent construite sau aflate inca in construcție in Romania sunt destinate unor echipe care fie sunt desfi ...
-
Ce știa CIA înainte de 11 septembrie. Bin Laden plănuia atacuri în Marea Britanie. Un raport avertiza că un avion cu explozibil ar putea fi prăbușit peste un oraș din SUA
Liderul organizației Al-Qaeda, Osama bin Laden, planuia un atac terorist asupra Marii Britanii inainte de 11 septembrie. ...
-
Marele risc pentru România, dezvăluit de un general NATO: „Numai naivii își închipuie că Articolul 5 se activează la comandă"
O simulare strategica in SUA arata un scenariu terifiant: Rusia ataca Republica Moldova, o drona lovește un depozit din ...
-
Dezvăluire-bombă a lui Robert Turcescu - decizia trimiterii militarilor români la Comandamentul pentru sprijinirea Ucrainei e luată încă din martie!
Robert Turcescu scrie intr-o postare pe Facebook, ca decizia de a trimite militari romani la Comandamentul Coaliției pen ...
-
Rusia recrutează "spioni români de unică folosință". General: "Sunt oameni vulnerabili, mulți nici nu realizează ce fac"
Moscova intensifica razboiul hibrid in Romania. SRI a dejucat o operațiune de sabotaj, dar nu este unica. Generalul (r) ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu