• Tweet

Începând cu primăvara lui '89, cine ştia unde să se uite putea să discearnă desfăşurarea unui spectacol cu adevărat fascinant. Avea loc, din ce în ce mai amplu, dincolo de structurile suprapuse de umbre care erau activate în pregătirea testării unora dintre scenariile care apoi aveau să fie supuse aprobării cercului restrâns de lideri politici ai lumii şi certificate cu ocazia negocierii finale de la Minsk.

Şi nu era foarte simplu deoarce era vorba despre mesaje multiple şi antagonice, despre acţiunea diferitelor servicii de informaţii, în toate sensurile, pentru identificarea liniilor de forţă care aveau sau putea a fi folosite în sprijinirea unui sens sau altul al mersului societăţilor după ce avea se să consume căderea sistemului comunist. Problema era că, până relativ târziu, nimeni nu putea să fie sigur de viteza cu care aveau să se producă transformările şi, mai ales, de rezistenţa pe care aveau s-o opună structurile de forţă din statele comuniste, de obicei portretizate ca feroce şi extrem de bine organizate.

Serviciile de informaţii construiau variante, montau scenarii inclusiv de intervenţie, erau încercate diverse variante de putere, erau activate diverse personaje care, într-un fel dau altul, trebuiau să dea identitate şi relevanţă viitoarelor democraţii şi structurilor lor incipiente. În definitiv, atunci, în 1989, se juca viitorul statelor în formula agreată de existenţă post-comunistă, erau aşezate într-o ordine de valoare şi acceptabilitate, erau îndemnate să prezinte ce-şi doreau ca elemente de identitate naţională.

Documentele acelei vremi privind România sunt teribil de interesante. Aşa cum este interesant că imaginea de ţară a României, cel puţin cea pe care o primeau marile cancelarii politice, nu se baza pe ce se construia în Bucureştiul închis ermetic, ci de la Budapesta, în principal prin seria de analize trimise de rezidentul CIA şi apoi reluate în evaluările politice şi influenţându-le.

Chiar dacă ne vom referi în principal la documentele CIA plecate de la Budapesta, cred că este util să începem prin a reaminti Declaraţia de la Budapesta din 16 iunie 1989. Se vorbeşte acolo despre destinul viitor al Transilvaniei şi doar al Transilvaniei ca "spaţiu de complementaritate", fără a pomeni numele celeilalte entităţi, entitatea-mamă, "România". Textul respectiv a generat imediat o reacţie foarte dură, spre exemplu din partea lui Ion Raţiu, în acel moment cea mai cunoscută voce a exilului românesc, recunoscută şi omagiată ca atare pe plan mondial.

Iată cele două documente:

1. DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA

Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întîlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei

DECLARAŢII

Noi, români şi unguri,

Considerăm că libertatea şi propăşirea celor două popoare pot fi realizate şi garantate numai într-un cadru politic pluralist de respectare integrală a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. O acţiune comună a forţelor democratice maghiare şi române se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste şi în special politica dusă de dictatura ceauşistă a creat o situaţie de criză acută care împiedică comunicarea dintre români şi maghiari. Dialogul început astăzi între noi doreşte să învingă aceste piedici şi să stabilească bazele unor relaţii normale între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic.

Dată fiind configuraţia hărţii etnice, soluţionarea conflictelor nu poate veni în nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor în sensul liberei circulaţii a persoanelor, a informaţiei şi a ideilor, în conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situăm deci îmbunătăţirea relaţiilor româno-maghiare în perspectiva procesului de restructurare democratică general-europeană, care singur va fi in stare să rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei între popoarele continentului într-un mod care să satisfacă interesele legitime ale fiecăruia în parte.

Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios. Este în folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturală, religioasă şi de tradiţii care a făcut specificul Transilvaniei să fie prezervată.

Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat. Realizarea sa implică, printre altele, asigurarea unei şcolarităţi de toate gradele în limba maghiară, inclusiv reînfiinţarea universităţii maghiare din Cluj.

Principiile enunţate mai sus vor sta la baza tuturor acţiunilor comune pe care semnatarii înţeleg să le ducă în viitor. Apelăm la organizaţiile democratice precum şi la acele persoane care împărtăşesc aceste principii să se alăture acestei acţiuni.

Budapesta, 16 iunie 1989

Semnatari:

Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Bălănescu (din partea Cercului Român din RFG), Mihnea Berindei (vicepreşedinte al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în Romania - LDHR), Ariadna Combes (fiica Doinei Cornea, vicepresedinte al LDHR), Mihai Korne (director al revistei "Lupta"), Ion Vianu (reprezentant al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România din Elveţia), Dinu Zamfirescu (membru al Biroului LDHR, membru al Partidului Naţional Liberal).

Ulterior şi alte persoane şi organizaţii s-au alăturat acestei declaraţii: Rockenbauer Zoltan şi Vagvolgyi Andras, din partea Federaţiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociatia Maghiarilor din Transilvania, prin preşedintele Kiss Bela şi secretarul Spaller Arpad, întregul colectiv redacţional al revistei "2000″, Bojtar Endre, şeful secţiei pentru Europa răsăriteană a Institutului de Istorie Literară, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismăneanu, Ileana Vrancea.

Declaraţia a mai fost semnată, ulterior, şi de: George Barbul, Doru Braia, Dina Brătianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.

La o lună după difuzare, într-o "Marţi, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la reşedinţa sa de lîngă Geneva o delegaţie din grupul românilor care au redactat la Budapesta o declaraţie comună împreună cu Forumul Democratic Maghiar. Această delegaţie compusă din dna Ariadna Combes, dr. Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu a înmînat Majestăţii sale textul declaraţiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar".

2. REACŢIA EXILULUI ROMANESC LA DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA: Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi - Ion Ratiu, Liciniu Faina, Alecsandru Miele, Ion Varlam, Coriolan Brad- 9 septembri 1989 (integral, aici), în continuare am selectat, din motive de spaţiu, doar poziţia exprimată de Ion Raţiu:

Uniunea Mondială a Românilor liberi a adoptat o poziţie ne-echivocă în problema relaţiilor româno-maghiare. „SĂ NE ÎNFRĂŢIM", a fost apelul ce am lansat ungurilor, cu litere de o şchioapă în numărul nostru din iunie 1986. Să luptăm împreună împotriva comunismului. Pentru democraţie.

Am repetat aceeaşi idee în Declaraţia din 11 aprilie 1986, în care am cerut „solemn, fraţilor unguri, să înceteze calomnia că ungurii sunt supuşi etnocidului" în Transilvania.

Aşa cum am declarat din nou la BBC şi la „Vocea Americii", noi avem o reconciliere istorică cu ungurii şi depunem eforturi reale, verificabile, pentru a o realiza, mai ales ajutând pe toţi refugiaţii din România, astăzi în Ungaria, fără absolut nici o distincţie etnică.

Prea mare importanţă nu trebuie să dăm Declaraţiei de la Budapesta.

Fără îndoială, vasta majoritate a poporului român nu poate să adopte o astfel de poziţie şi să-şi nege originea. Şi e absolut sigur că românul ardelean, fără excepţie, o respinge.

Declaraţia, însă, a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român.

E prima dată când un grup de români a recunoscut implicit că Transilvania nu e pământ românesc, că ne-am format acolo împreună cu ungurii. E destul să citeşti Erdey Tornete ca să-ţi dai seama că nu vor înceta, de acum încolo, să ne reamintească că această Declaraţie a fost făcută de români patrioţi nesiliţi de nimeni, în deplină libertate, în Lumea Liberă. Mie, personal, mi-a atras atenţia asupra acestui lucru dl. Kszorus, unul din conducătorii militanţi maghiari, la o masă ce ni s-a dat la Washington, în iunie anul acesta. La timpul său UMRL îşi va defini poziţia: pozitiv ca întotdeauna.

Dar astăzi e rândul ungurilor să condamne şovinismul multora dintre ei - de care sunt pline ziarele şi programele de televiziune din lumea întreagă.

Astăzi e rândul ungurilor să recunoască explicit că Transilvania e pământ românesc.

Dar ca să nu rămână nici o umbră de îndoială: ÎNTR-O ROMÂNIE DEMOCRATĂ, UNGURII ŞI CELELALTE MINORITĂŢI VOR AVEA EXACT ACELEAŞI DREPTURI CA ŞI ROMÂNII ÎN MIJLOCUL CĂRORA TRĂIESC.

Ion Raţiu

De ce era importantă, esenţială, identitară chiar, discuţia de Transilvania şi despre relaţiile româno-maghiare? Pentru că, de la Budapesta pe 13 iulie 1989, pleca această telegramă către centrala CIA. Era vorba, priviţi vă rog, despre ştiri dramatice privind intenţiile mârşave ale securiştilor români care, împreună cu serviciile din Cehoslovacia, erau gata să trecă la acte de violenţă armată. (sursa)

Mesajul trimis la Washington se intitulează: "Liderii pro-reformă din Ungaria găsesc că atitudinile regimurilor (comunist) ortodoxe din România şi Cehoslovacia amninţă din ce în ce mai atre şi ameninţă interesele naţionale de securitate ale Ungariei". Titlu de infarct care prefaţa ştirea propriu-zisă în care se spunea că "Budapesta crede că Praga şi Bucureştiul au decis să-şi centreze activitatea serviciilor lor de securitate împotriva Ungariei. Mai mult, oficialii români i-au avertizat pe unguri că nu sunt excluse confruntările armate în cazul în care Budapesta contionuă să facă presiuni împotiva Bucureştiului în ce priveşte modul în care tratează minoritatea maghiară din România.

Cehoslovacia şi România au denunţat în modul strident reînhumarea lui Imre Naghy, liderul executat al Revoluţiei din 1958, acuzând Budapesta de tendinţe contrarevoluţionare. Se spune că Ungaria a cerut Partidului social democrat din Germania de vest să introducă într-o rezoluţie bipartizană privind Ungaria din Bundestag o clauză împotriva destabilizării venite din străinătate".

Urmează comentariul personal al agentului CIA, mostră de viziune avansată asupra cum aveau să se aşeze apele în albie:

"Reformatorii de la Budapesta par să fi ajuns la concluzia că cea mai mare ameninţare la adresa Ungariei nu vine din partea NATO, ci din partea aliaţilor săi din Pactul de Varşovia ameninţaţi de către liberalizarea sa şi apărarea din ce în ce mai vocală (de către Budapesta n.n.) a minorităţilor ungare din străinătate. Moscova a refuzat să se amestece în aceste mici altercaţii şi e probabil că Ungaria se va îndrepta mai des către Occident pentru obţinerea de sprijin. Ameninţarea României de a face uz de arem este probabil un complot pentru a presa Budapesta să reducă nivelul criticilor sale publice; o confruntare armată este puţin probabilă".

În anul următor aveau să se producă evenimentele de la Târgu Mureş, subiect de înfrigurate corespondenţe către centralele serviciilor de informaţii. Şi pe acest subiect se pot deschide arhive discrete.

Dar, până atunci, foarte importantă este concluzia analistului CIA în telegrama din 27 noiembrie 1989 pe care o puteţi accesa aici, comentariu la realegerea lui Ceauşescu la Congresul PCR.

Comentariul este nemilos şi sună ca o sentinţă:

"Congresul a oferit o dovadă în plus a izolării internaţionale crescânde a lui Ceauşescu. Ambasadorii europeni şi cei din NATO (cu excepţia trimisului turc) au boicotat lucrările, aşa cum au făcut şi cel al Ungariei, Japoniei şi câţiva ambasadori din America Latină. Câteva partide comuniste vest-europene nu numai că nu au participat, dar au criticat cu tărie, în luări de poziţii publice, prestaţia românească în domeniul drepturilor omului. În ciuda criticilor puternice, este puţin probabil ca Ceauşescu să schimbe în mod semnificativ sensul politicilor sale staliniste sau să facă mai mult în domeniul drepturilor omului. În loc de asta, e probabil că va intensifica contactele cu alte regimuri dure, mai ales din Asia de est şi poate să caute noi metode - sunt posibile controale de frontieră mai severe şi mai multe restricţii împotriva ziariştilor străini - pentru a izola la şi mai mult România de ritmul schimbării".

În fine, iată ultimul document din seria de azi, o telegramă din 19 decembrie 1989 a agentului CIA de la Budapesta care analizează implicaţiile condamnării oficiale de către Parlamentul Ungar a persecuţiilor la care era supus Tokes în România.

Se spune în acest document că "în Ungaria, denigrarea României este un mijloc sigur de a câştiga voturi, iar deschiderea din ce în ce mai mare a politicilor din Ungaria poate să încurajeze competiţia partizană cerând sancţiuni la adresa României. Dacă demonstranţii vor crede zvonurile care vorbesc despre o mare baie de sânge, s-ar putea ca poliţiţiei ungare să-i fie greu să protejeze Ambasada României de atacuri.

Moscova nu a comentat oficial în ce priveşte problema Tokes şi prezentarea în presă a demonstraţiilor a fost sumară. Cu toate astea, ediţia de azi din Izvestia se referă la Tokes ca la un campion al cauzei drepturilor omului şi notează faptul că punerea sa sub arest la domiciliu a atras atenţia comunităţii internaţionale. Pare că Moscova va condamna violenţele, va reitera nevoia de reforme şi va oferi cel puţin un sprijin privat Ungariei în scopul de a ridica această problemă pe plan internaţional".

Desigur, ceea ce aţi văzut azi reprezintă o selecţie dintr-o masă impresionantă de documente. Sensul lor profund poate fi înţeles doar prin comparaţie cu rapoartele existente în arhivele KGB, acolo unde secţiunea România este deosebit de bine şi bogat alimentată. Cu altă ocazie, cred că este esenţial să vedeţi cum, la Moscova, Ceauşescu era ultimul - şi de la un moment dat singurul lider comunist care nu dorea să înţeleagă nimic din lumea care se prăbuşea zgomotos în jurul său.

În 1989, marii actori politici deciseseră soarta jocurilor, dar la Bucureşti liderii politici ai momentului se închideau în propria lume şi tăind astfel orice şansă de sincronizare cu restul ţărilor din jur.

Cristian Unteanu