Laptopuri, materiale de construcţii şi unelte de peste 300.000 lei au dispărut de la o firmă a Primăriei Sector 3
Postat la: 29.05.2020 |
Laptopuri, mobilier, materiale de construcţii, unelte şi echipamente în valoare de peste 300.000 lei au dispărut de la o firmă a Primăriei Sector 3, AS3 - Administrare Străzi S3, potrivit unui proiect de hotărâre pus pe lista suplimentară a şedinţei de Consiliu Local de miercuri.
Primarul Robert Negoiţă a declarat în timpul şedinţei că a făcut plângere penală. Negoiţă spune că nu poate da detalii, dar aşteaptă ca procurorii să facă dreptate cât mai repede. Această firmă, alături de alte 7, a fost înfiinţată la propunerea primarului şi aprobată de majoritatea din Consiliul Local Sector 3. Prin proiectul de hotărâre se încerca practic scoaterea din inventar a obiectelor dispărute, însă acesta nu a fost votat nici măcar de consilierii PSD.
Potrivit anexelor aferente proiectului de hotărâre, s-a încercat:
1. Casarea obiectelor de inventar achiziţionate în perioada anilor 2017 - 2019 şi neindentificate în patrimoniul societăţii, prevăzute în Anexele nr. 1.1-1.3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre; Printre obiectele dispărute se numără: dulapuri, scaune, cască de protecţie, ochelari de protecţie, mături, târnăcop, telemetru cu laser, ciocane, lopeţi, coşuri de gunoi, asirator, motocoasă, bocanci, mănuşi de lucru, polizor, ţpaclu, scaă telescopică, pensule, dreptar, lanţ, trafaleţi, bormaşină, calculator, lampă sudură, televizor, etc. În total,acestea au o valoare de 297.062 lei.
2. Scoaterea din evidenţa gestiunii a unor obiecte furate în valoare de 27.976 , printre care un laptop, două bucăţi ciocan rotopercutor şi un demolator.
" În cadrul societăţii AS3 - Administrare Străzi S3 SRL, prin Decizia nr. 551/08.05.2020 a fost constituită Comisia de inventariere a patrimoniului societăţii la data de 31.12.2019, Comisie care, în urma finalizării acestei activităţi, în data de 14.05.2020 a întocmit Procesul verbal de inventariere, fiind constatată lipsa unor obiecte de inventar, propunând casarea acestora. în urma analizării de către Consiliul de Administraţie al societăţii AS3 - Administrare Străzi S3 SRL a rezultatelor inventarierii, prin Decizia nr. 16/15.05.2020, membrii acestuia au împuternicit preşedintele Consiliului de Administraţie să solicite Consiliului Local al Sectorului 3 aprobarea următoarelor:
a) Întocmirea procesului verbal de casare pentru obiectele de inventar achiziţionate în perioada anilor 2017 - 2019;
b) Scoaterea din evidenţa gestiunii imobilizărilor necorporale prin întocmirea proceselor verbale de declasare;
c) Scoaterea din evidenţa gestiunii imobilizărilor a activelor furate precum şi stornarea amortizării de la datele constatării furturilor, respectiv pentru laptopuri începând cu luna august 2019, iar pentru celelalte din luna octombrie 2019", se arată în referatul de aprobare semnat de primarul Robert Negoiţă.
Liviu Mălureanu, consilier USR Sector 3, este de părere că acest caz arată "performanţa" companiilor municipale.
"Ceea ce s-a întâmplat la societatea Administrare Străzi S3 este rezultatul unui proces defectuos şi adesea politizat de selectare a managementului societăţilor aparţinând Primăriei Sectorului 3. Mai mult, la propunerea primarului Robert Negoiţă, conducerea acestei societăţi a beneficiat de măriri de salarii, "performanţă" fiind însă lipsuri in gestiune. Din păcate, cei care plătesc sunt cetăţenii Sectorului 3", a declarat Liviu Mălureanu.
Societatea a fost înfiinţată în iunie 2017, iar preşedintele Consiliului de Administraţie a fost loan Constantinescu. Acesta a fost înlocuit de Roxana Bălăceanu.
În 2018, societatea a avut venituri de 10,2 milioane lei şi cheltuieli de circa 10 milioane lei. Cheltuielile salariale s-au ridicat la 2,4 milioane lei, din care cheltuielile cu consiliul de administraţie: 338.000 lei.
Administrare Străzi Sector 3 a încheiat în 2018 contracte cu Primăria Sector 3 pentru:
Amenajare pistă pentru activităţi sportive în domeniul ciclismului zona lac IOR;
Creşterea atractivităţii şi amenajare peisagistică - Bulevardul Burebista şi Bulevardul Decebal;
Lucrări de pavare alei şi montare borduri la spaţiile verzi din Sectorul 3 al Municipiului Buucureşti cuprinse în arealul zonelor A, B, D, 11,12, Kl, K2, K3, K4 (nu este detaliat ce înseamnă asta);
Modernizare şi reabilitare parc Pantelimon.
În 2020, compania are un buget estimat la 86 milioane lei şi cheltuieli de 83 milioane lei din care, cheltuieli cu personalul - 16,5 milioane lei.
În ceea ce priveşte parcul acvatic din parcul Pantelimon, pe 1 aprilie, termenul de finalizare a fost prelungit cu 1 an, până în aprilie 2021, iar bugetul suplimentat cu 15 milioane lei. Acesta trebuia să fie gata iniţial până la finalul anului trecut, apoi termenul a fost prelungit până pe 30 aprilie 2020.
Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproape 130 milioane lei, cu tot cu cele 15 milioane alocate recent, iar proiectul a stârnit mai multe controverse deoarece practic s-a construit în parc, complexul acvatic ocupând circa 20% din spaţiul verde.
"Se aprobă acordarea unui mandat preşedintelui Consiliului de Administraţie al societăţii AS3- Administrare Străzi S3 SRL pentru a întreprinde toate demersurile necesare în vederea încheierii unui contract de proiectare, furnizare şi execuţie echipamente HVAC şi patinoar, pentru clădirea CI multifuncţională din cadrul proiectului „Modernizare şi reabilitare parc Pantelimon", în valoare de maxim 15.000.000,00 lei", se arată într-un proiect adoptat de Consiliul Local Sector 3.
În ceea ce priveşte prelungirea contractului cu încă un an a contractului pentru execuţia parcului acvatic şi de distracţii, primarul Robert Negoiţă a declarat în timpul şedinţei că nu au venit echipamentele din Italia, dar este vorba şi despre managementul defectuos al propriei companii.
"Întârzierea are mai multe cauze, trebuia să ne vină de mult tehnologia pentru piscine, de tratare filtrare, din Italia, care ţară este blocată, şi fără să montăm tehnologia respectivă nu putem să trecem la finisaje. Este vorba şi despre managementul defectuos pe care societatea Administrare Străzi S3 SRL l-a avut înainte. Este un context mai larg", a explicat Negoiţă.
Primăria Sectorului 3 construieşte un aqua parc şi un parc de distracţii, iniţial valoarea lucrărilor fiind estimată la circa 112 milioane lei. Proiectul a fost aprobat de Consiliul Local Sector 3 în 2018, atunci când au şi început lucrările.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Presa germană face dezvăluiri despre bărbații care au dat atacul la CARFIL: Plănuiau atacuri și în Germania, la comanda Rusiei
Doi barbați care au fi orchestrat atacul de la platforma CARFIL au fost arestați in Germania, in landul german Bavaria. ...
-
Dosarul lui Georgescu se complică: DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena. La el ar fi ajuns un milion de euro
Dosarul in care Calin Georgescu e cercetat pentru ca ar fi pacalit un om de afaceri sa ii dea un milion de euro promițan ...
-
Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise: Simina Tănăsescu (CCR) le-a răspuns în scris senatorilor care anchetează întâlnirea cu Ilie Bolojan
Primele explicații oficiale ale președintelui Curții Constituționale, Simina Tanasescu, in ancheta privind intalnirea cu ...
-
FT: Donald Trump Jr. s-a întâlnit în secret cu un om de afaceri rus legat de Kremlin. Cei doi au participat la partide de vânătoare în Mongolia
Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, a participat in luna august la o expediție de vanatoare in s ...
-
Evanghelia după Petru (Thiel) - Avem la dispoziție prelegerile secrete ale lui Peter Thiel despre Anticrist
Autor: Tina Nguyen Este o perioada marcata de viziuni apocaliptice asupra lumii in Silicon Valley. Cel mai recent c ...
-
Ființele subterane: Tokoloshe - Sala Coșmarurilor și Fermele lui Credo Mutwa de "creșterea" oamenilor - creaturile de sub Dulce și ființele pe care le numim "extratereștri"
Autor: Dr. Heather Lynn În 1922, potrivit autorului sud-african Credo Mutwa, o „ferma secreta de tokoloshe" ...
-
Proaspăta consilieră a președintelui Nicușor Dan e fiica unui fost ofițer de Securitate care a avut ca misiune supravegherea lui Nicu Steinhardt și Radu Săplăcan
Olivia Diana Morar a fost numita vineri consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru problemele legate de poli ...
-
Stenogramele care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl îngroapă pe George Simion! Cum a fost obligată deputata AUR să mintă pentru a-i scăpa de pușcărie pe liderul partidului
Dupa ce camerele de supraveghere din comuna Tunari și investigațiile poliției au strans lațul in jurul executanților car ...
-
Cum a ajuns Jared Kushner sub supravegherea serviciilor secrete ruse și în centrul unui circuit financiar de miliarde de dolari proveniți din Golf
Un jurnalist american susține ca serviciile de informații olandeze ar fi obținut acces la telefonul lui Jared Kushner du ...
-
Au ucis sufletul Franței: Nu a fost niciodată atât de goală. Au eviscerat-o intenționat!
Autor: Dean Ward (editorialist) Protestele din Franța au izbucnit, in fapt, la sfarșitul lunii septembrie 2026 și primel ...
-
Chemtrails a devenit oficial: O ploaie chimică invizibilă și persistentă cade asupra întregii planete
Substanțele chimice care ar fi contribuit la refacerea stratului de ozon și care au fost imprastiate din avioane prin as ...
-
Supraveghere și spionaj. Soțul procurorului-șef al Parchetului European se află într-o închisoare iraniană?
Soțul Laurei Codruța Kövesi ar fi deținut la inchisoarea Evin din Teheran, alaturi de un grup de 35 de persoane acu ...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu