Lovitura de stat din 1989: "Civili înarmaţi s-au intercalat cu militarii și au acționat haotic. S-au tras peste 12 milioane de cartuşe!"
Postat la: 17.08.2022 |
Forţele Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au tras peste 12,5 milioane de cartuşe, sute de obuze şi numeroase grenade în perioada 22-25 decembrie 1989, ca urmare a psihozei generate cu privire la existenţa presupuşilor "terorişti". Specialiştii susţin că această cantitate de muniţie este folosită într-un război real, cu un inamic "bine determinat". Informaţia apare în rechizitoriul din dosarul Revoluţiei, document care face referire la un "foc fratricid generalizat" în unele zone, potrivit News.ro.
"Psihoza securist-teroristă a generat numeroase situaţii de foc fratricid, un consum uriaş de muniţie militară, trageri haotice şi, în general, o stare de pericol pentru societate. În intervalul 22-30 decembrie 1989, forţele MApN au tras aproximativ 12.600.000 de cartuşe, plus sute de obuze trase cu blindatele (tancuri), numeroase lovituri cu aruncătoarele de grenade (AG) şi grenade de mână (ofensive şi defensive). Totodată, în intervalul de timp 22-25 decembrie 1989 s-au executat 52 de ieşiri cu avioanele de vânătoare, 26 de ieşiri cu elicopterele militare, aparate militare de zbor care au deschis focul cu mitralierele de bord şi rachetele aer-sol (PRND). De la sol au fost lansate 53 de rachete antiaeriene, de diverse tipuri. Acest consum uriaş de muniţie, într-un interval de 8 zile, denotă efectele profunde şi generalizate ale psihozei teroriste ce a existat după data de 22 decembrie, ca urmare a exercitării inducerii în eroare. Astfel, populaţia României a fost manipulată pentru a fi convinsă că pe teritoriul României se desfăşoară un adevărat război. Există martori, foşti militari, care au afirmat că un asemenea consum de muniţie este specific unui război real, purtat la scară largă, cu un inamic străin, bine determinat", se arată în rechizitoriul dosarului Revoluţiei prin care fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată, alături de Gelu Voican Voiculescu şi de fostul şef al Aviaţiei Militare Iosif Rus.
Cercetările făcute în dosar au demonstrat că, în intervalul de timp 22 decembrie, ora 16:00 - 30 decembrie 1989, au murit 857 de oameni, iar alţi 2.382 au suferit vătămări fizice, ca urmare a confruntărilor violente din Bucureşti şi principalele oraşe ale României.
La Bucureşti, spre exemplu, "pe fond de psihoză şi lipsă de coordonare, militarii MApN şi civilii înarmaţi s-au identificat între ei ca fiind terorişti-securişti, din această confuzie generalizată rezultând focul fratricid generalizat".
"Am remarcat că la un metru sub fereastră se afla acoperişul unui garaj pe care se găsea o persoană decedată. Am coborât pe garaj şi l-am dat jos pe cel împuşcat. Cu această ocazie am remarcat că, practic, era tăiat pe jumătate la nivelul bazinului. Consider că rana putea fi provocată doar de armamentul greu de pe tanc sau TAB. Pe decedat l-am depus pe trotuar lângă clădire. Am mai observat pe peretele unde se afla şi fereastra, urma rafalei care probabil îl lovise ... după direcţia de tragere, acesta nu putea fi împuşcat decât de tancurile aflate mai departe de clădire, în timp ce se afla lângă fereastra pe care a căzut şi al cărei pervaz era murdar de sânge...", este declaraţia unui subofiţer de la o unitate militară din Capitală, martor la evenimentele de atunci.
Zeci de mărturii ale unor oameni care au luat parte la evenimentele din acele zile arată că se trăgea haotic, cei care aveau arme deschizând focul fără să ştie asupra cui trag.
"Probatoriul administrat a relevat că până în seara zilei de 22 decembrie, în zona TVR a fost linişte. Doar după apariţia televizată a inculpaţilor Iliescu şi Voiculescu din seara aceleiaşi zile şi lansarea operaţiunii de inducere în eroare, la care au contribuit componenţii Consiliului Militar Superior, în zonă a început să se tragă. Apoi, pe fond de amplificare a psihozei, la fel ca în celelalte zone din Bucureşti unde s-a tras, forţele militare şi civilii înarmaţi s-au angrenat în focul fratricid, cu consecinţe tragice. Probele dosarului arată că morţii şi răniţii de la TVR au survenit din focul fratricid generalizat. Au fost constatate aceleaşi grave conduite infracţionale ale factorilor decizionali politico-militari. Lipsa totală de organizare militară, pe fond de psihoză, a avut consecinţe dramatice. Civilii înarmaţi s-au intercalat forţelor militare şi au acţionat haotic, generând grave probleme. Luptătorii gărzilor patriotice, cei mai mulţi îmbrăcaţi în salopete tradiţionale de culoare albastră (care pe timp de noapte păreau negre şi astfel, pe fond de psihoză securistă creau convingerea că aparţin teroriştilor) au avut un comportament haotic şi au contribuit din plin la focul fratricid. În noaptea de 22/23 decembrie, la TVR au intrat direct în "lupta" cu "securist-teroriştii" efectivele UM Ploieşti care au deschis focul direct asupra militarilor din TVR considerându-i terorişti. Pentru a întregi aparenţele unui război total, zona a fost survolată de elicopterele aviaţiei militare, la ordinul inculpatului Rus Iosif, între echipajele elicopterelor (trimise să lupte cu teroriştii de la Tvr) şi trupele de la sol (printre care şi paraşutiştii trimişi în misiune tot de şeful aviaţiei militare) izbucnind în mod inevitabil focul fratricid", notează anchetatorii.
Aceştia reţin, de asemenea, că "nu există probe apte să demonstreze că în intervalul 22-30 decembrie 1989 au existat terorişti sau orice altă forţă care să desfăşoare acţiuni ostile revoluţiei şi revoluţionarilor".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Presa germană face dezvăluiri despre bărbații care au dat atacul la CARFIL: Plănuiau atacuri și în Germania, la comanda Rusiei
Doi barbați care au fi orchestrat atacul de la platforma CARFIL au fost arestați in Germania, in landul german Bavaria. ...
-
Dosarul lui Georgescu se complică: DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena. La el ar fi ajuns un milion de euro
Dosarul in care Calin Georgescu e cercetat pentru ca ar fi pacalit un om de afaceri sa ii dea un milion de euro promițan ...
-
Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise: Simina Tănăsescu (CCR) le-a răspuns în scris senatorilor care anchetează întâlnirea cu Ilie Bolojan
Primele explicații oficiale ale președintelui Curții Constituționale, Simina Tanasescu, in ancheta privind intalnirea cu ...
-
FT: Donald Trump Jr. s-a întâlnit în secret cu un om de afaceri rus legat de Kremlin. Cei doi au participat la partide de vânătoare în Mongolia
Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, a participat in luna august la o expediție de vanatoare in s ...
-
Evanghelia după Petru (Thiel) - Avem la dispoziție prelegerile secrete ale lui Peter Thiel despre Anticrist
Autor: Tina Nguyen Este o perioada marcata de viziuni apocaliptice asupra lumii in Silicon Valley. Cel mai recent c ...
-
Ființele subterane: Tokoloshe - Sala Coșmarurilor și Fermele lui Credo Mutwa de "creșterea" oamenilor - creaturile de sub Dulce și ființele pe care le numim "extratereștri"
Autor: Dr. Heather Lynn În 1922, potrivit autorului sud-african Credo Mutwa, o „ferma secreta de tokoloshe" ...
-
Proaspăta consilieră a președintelui Nicușor Dan e fiica unui fost ofițer de Securitate care a avut ca misiune supravegherea lui Nicu Steinhardt și Radu Săplăcan
Olivia Diana Morar a fost numita vineri consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru problemele legate de poli ...
-
Stenogramele care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl îngroapă pe George Simion! Cum a fost obligată deputata AUR să mintă pentru a-i scăpa de pușcărie pe liderul partidului
Dupa ce camerele de supraveghere din comuna Tunari și investigațiile poliției au strans lațul in jurul executanților car ...
-
Cum a ajuns Jared Kushner sub supravegherea serviciilor secrete ruse și în centrul unui circuit financiar de miliarde de dolari proveniți din Golf
Un jurnalist american susține ca serviciile de informații olandeze ar fi obținut acces la telefonul lui Jared Kushner du ...
-
Au ucis sufletul Franței: Nu a fost niciodată atât de goală. Au eviscerat-o intenționat!
Autor: Dean Ward (editorialist) Protestele din Franța au izbucnit, in fapt, la sfarșitul lunii septembrie 2026 și primel ...
-
Chemtrails a devenit oficial: O ploaie chimică invizibilă și persistentă cade asupra întregii planete
Substanțele chimice care ar fi contribuit la refacerea stratului de ozon și care au fost imprastiate din avioane prin as ...
-
Supraveghere și spionaj. Soțul procurorului-șef al Parchetului European se află într-o închisoare iraniană?
Soțul Laurei Codruța Kövesi ar fi deținut la inchisoarea Evin din Teheran, alaturi de un grup de 35 de persoane acu ...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu