Lucruri neştiute despre trupele de elită ale lui Ştefan cel Mare. Cât de tari au fost moldovenii în Evul Mediu
Postat la: 04.07.2020 |
În ciuda imaginariului popular, specialiştii dar şi izvoarele istorice arată că de fapt voievozii Moldovei se bazau pe trupe de elită în luptele cu turcii, dar şi cu alţi inamici de calibru. Mai mult decât atât sunt consemnate şi trupe de elită, despre care se ştie foarte puţin.
Vitejia moldovenilor, în Evul Mediu, era binecunoscută popoarelor din jur. Oamenii din Principatul de est de Carpaţi erau cunoscuţi ca fiind buni războinici de altfel arătându-şi valoarea în luptele cu marile puteri din zonă, Imperiul Otoman, Regatul Ungariei sau Regatul Poloniei. În mentalul colectiv persistă încă ideea propagată în perioada naţionalistă a comunismului că oastea moldoveană era formată în mare parte din ţărani simpli, luaţi de la coarnele plugului şi trimişi pe câmpul de luptă pentru a-şi apăra "glia strămoşească.
În cele din urmă, spune aceleaşi mitologii naţionaliste, ieşeau învingători datorită sacrificiului şi dragostei de patrie. În realitate, spun specialiştii dar şi o serie de mărturii ale vremii, armata moldovei se baza pe un nucleu de soldaţi profesionişti şi trupe de elită. Chiar şi ţăranii liberi recrutaţi aveau o experienţă a războiului fiind angrenaţi în numeroase lupte interne dar şi dincolo de hotarele Moldovei.
Armata Principatului Moldovei respecta organizarea feudală cunoscută, chemarea la oaste fiind bazată pe legăturile vasalice existente. La oaste erau convocate steagurile boiereşti, adică cetele de luptă ale nobilimii, la care se adăuga oastea cea mare formată din ţăranii liberi sau răzeşi. Practic, aceşti ţărani liberi,membrii ai obştilor răzeşeşti, erau oameni capabili să se echipeze pe cheltuiala lor şi să vină la oaste.
Cercetătorii în istorie militară spun că ţărănimea dependentă, acei ţărani prost echipaţi din filmele propagandistice ale "Epocii de Aur„ nici măcar nu erau chemaţi la oaste. "Din faptul posesiunii sau folosirii solului de către toţi reiese, ca şi în trecut, principiul de bază al formării oştii, al obligativităţii apărării moşiei de care se folosea", preciza generalul Radu Rosetti în "Istoria artei militare a românilor". Răzeşii din "ostea cea mare„ erau trupe destul de experimentate şi călite în focul luptei, mai ales că participau la multe încleştări pe frontieră, mai ales cu tătarii veniţi să prade dar şi în războaiele civile care au marcat Moldova timp de secole.
Chiar şi aşa "oastea cea mare" era convocată de domnitor doar în cazuri excepţionale, mari invazii precum cea otomană din 1475. Armata pe care se baza în mod curent voievodul Moldovei, aşa numita „oaste mică", era formată exclusiv din soldaţi profesionişti. În „Historia Polonica", Jan Dlugosz spunea că Moldova se baza pe 12.000 de luptători profesionişti. De altfel moldovenii erau o forţă de temut în zonă, fiind un neam războinic. Cel puţin asta spun mulţi călători străini.
„Supuşii (n.r. ai lui Ştefan cel Mare) sunt toţi bărbaţi viteji, ageri şi nu făcuţi să stea pe perne, ci la război pe câmpul de luptă. Acest domn prea vestit poate să ridice la luptă 60.000 de oameni de ispravă, adică 40.000 de călăreţi şi 20.000 de pedeştri", arăta medicul veneţian Matteo Muriano, într-o scrisoare către dogele Republicii Veneţiei.
Moldovenii erau pricepuţi în mânuirea spadei, arcului, lăncii, securii şi ghioagei. Mai mult decât atât sunt descrişi ca luptători vânjoşi şi foarte curajoşi în luptă. "Oamenii sunt de felul lor şireţi, cu trupul înalt şi vârtos şi sunt cruzi în război. Sunt înarmaţi cu suliţe foarte lungi, cu scut şi cu sabie încovoiată, arme îndeosebi turceşti.
Câţiva folosesc buzdugane de fier şi cei mai mulţi securea. Se încaieră la luptă cu atâta îndrăzneală, cu atâta dispreţ de duşman şi încredere în sine încât cu puţine forţe au bătut adeseori, chiar oştiri puternice de ale vecinilor lor. Au fost supuşi de turci mai mult din faptul că erau slăbiţi de dezbinările dintre ei decât înfrânţi în luptă", preciza italianul Anton Maria Graziani în anul 1564. Totodată atât mărturiile vremii dar şi cercetările au arătat că de fapt moldovenii erau un neam războinic care nu de puţine ori trecea în teritoriile tătărăşti pentru ataca sau chiar în Polonia şi Transilvania.
Se ştie că Ioan Vodă cel Viteaz de exemplu a făcut prăpăd în teritoriile poloneze pentru a răzbuna un ajutor dat de leşii unui rival. De asemenea au fost raiduri moldoveneşti în Transilvania pentru a răzbuna deasemenea adăpostirea unor pretedenţi la tron, mai ales în zonele săseşti. Ştefan cel Mare la rândul său a făcut expediţii militare în Transilvania, Polonia, teritoriile tătărăşti şi Ţara Românească, cea din urmă fiind cumplit jefuită. Oastea moldoveană îşi atinge strălucirea în vremea lui Ştefan cel Mare atunci când apar şi trupe de mercenari germani din ţinuturile transilvane dar şi piese de artilerie precum bombarde sau tunuri.
Tot în mentalul colectiv, rod al propagandei vremii transpusă şi în câteva producţii cinematografice, armata Moldovei era prezentată ca fiind formată mai ales din ţărani pedestraşi net inferiori adversarilor, ca armament şi ca număr. În realitate armata Principatului Moldovei, mai ales în perioada sa de strălucire era formată din cavalerie.
Era practic o armată de călăreţi. Conform datelor oferite de Matteo Muriano medicul-spion de la curtea lui Ştefan cel Mare, voievodul moldovean se putea baza pe o armată de 60.000 de luptători dintre care 40.000 erau călăreţi şi numai 20.000 infanterie. Moldovenii s-au adaptat războiului călare mai ales datorită prezenţei încă din zorii evului mediu, pe acest teritoriu a populaţiilor de stepă. Războiul călare era necesar în condiţiile în care moldovenii aveau de-a face cu trupele mobile şi rapide ale tătarilor.
"La acele neamuri nu se foloseşte aproape deloc pedestrimea, atât fiind că este alcătuită din oamenii cei mai de jos, cât şi fiindcă este fără rost din cauza iuţelii şi a mulţimii cailor", preciza acelaşi Maria Graziani. Hergheliile Moldovei erau de altfel renumită iar călăreţii moldoveni cunoscuţi şi pentru priceperea de a trage cu arcul din goana calului, obicei învăţat de la neamurile de stepă, cel mai probabil.
Impresionantă pentru mulţi călători străini era cavaleria uşoară a Principatului formată mai ales din răzeşi. Aceştia impresionau prin eficienţă şi prin efectul psihologic asupra duşmanului pe care-l hărţuiau în permanenţă. "Afară de curteni, mai toţi ceilalţi sunt ţărani cu şele neacoperite şi cu scări de stejar, dar voinici in atacul cu suliţa. Hrană poartă pe oblâncul şelei, brânză de burduf şi pâine albă(...) Aveau un fel de suliţă cu două vârfuri, unul drept şi ascuţit ca un stilet, celălalt strâmb şi încârligat. Trecând repede pe lângă duşmani, cu vârful cel drept străpungeau, iar cu cel strâmb trăgau de pe cal şi astfel făceau mari pagube ", preciza cronicarul polon Martin Bielski.
Pe lângă aceştia se afla şi cavalaria greu înarmată a boierimii. Aceştia aveau coifuri, cămăşi de zale. ""Despre faptul că ostaşii moldoveni purtau cămăşi de zale mărturiseşte şi atitudinea de încredere manifestată de regele Ungariei Sigismund, care era sigur că domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, îi va ajuta «cu toţi cavalerii lui 10 mii», oaste de curteni şi steaguri (cete boiereşti), majoritatea înveşmântaţi în zale", precizează în articolul său, "Tipuri de armuri ale oştenilor moldoveni din sec XV", istoricul militar locotenent-colonel Iurie Lişman.
Ca multe alte popoare medievale şi moldovenii au avut trupele lor de elită. Se cunosc însă puţine lucruri despre aceşti războinici care putea face diferenţa între înfrângere şi victorie. Erau numiţi "viteji" şi cel mai probabil erau membrii ai familiilor boiereşti pregătiţi încă din copilărie pentru o singură meserie: războiul. Era asemănaţi ca pricepere, spirit de castă şi cod al onoarei cu renumiţii cavaleri apuseni. Era însă, spun specialiştii, adaptaţi războiului din zona Balcanică.
Nu aveau probabil, armuri grele ci mai degrabă cămăşi de zale pentru o mare mobilitate şi versatilitate, putând combina cu uşurinţa lupta călare cu cea din postura de infanterist. Erau probabil pricepuţi inclusiv în mânuirea arcului din goana calului. Prezenţa vitejilor în documentele medievale a fost sesizată şi de istoricul A.D. Xenopol. Acesta era de părere că era vorba de contingente de luptători de elită din rândul micii boierimi loiale voievodului, experţi în războiul călare şi mânuirea spadei, lăncii dar şi a trasului cu arcul.
"Vitejii, aidoma cavalerilor occidentali, îşi regăsesc raţiunea existenţei lor în războaiele purtate de suveran; nu întâmplător, prezenţa lor în cronică se face simţită în preajma evenimentelor aflate în legătură cu fapte de arme. Dacă stăpânirea unei suprafeţe de pământ era semnul distinctiv al unei demnităţi nobiliare, calitatea de „viteaz" reprezenta împlinirea unei vocaţii şi, de ce nu, a unei meniri: aceea de războinic", precizează istoricul Constantin Crăescu în articolul său "Vitejii lui Ştefan cel Mare". Vitejii sunt pomeninţi aproape în toate cronicile. Sunt mereu în preajma domnului şi sunt mereu cinstiţi după bătălii. "Mitropolitul, cu tot clerul bisericesc, i-au făcut o întâmpinare minunată şi frumoasă, dar mai ales proslăvind pe Dumnezeu pentru toate câte dăruise robului său, Ştefan voievod. Şi atunci a făcut acolo mare ospăţ mitropoliţilor şi vitejilor săi", se arată în "Letopiseţul anonim" al Moldovei.
Nicolae Iorga credea că în armata Moldova exista un corp de 3000 de viteji, adică călăreţi de elită, folosiţi şi ca trupă de şoc. Vitejii şi-au câştigat strălucirea mai ales în timpul lui Ştefan cel Mare „Numărul vitejilor era în jur de 3.000 în veacul al XVI-lea; în luptele lui Ştefan cel Mare ei sunt strălucita cavalerie boierească nimicită numai la 1476, în lupta de la Valea Albă, pentru a fi apoi făcută din nou", preciza l Nicolae Iorga. Nimeni nu ştie cu exactitate, însă, cine au fost acei viteji şi care a fost originea şi mai apoi soarta lor.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Presa germană face dezvăluiri despre bărbații care au dat atacul la CARFIL: Plănuiau atacuri și în Germania, la comanda Rusiei
Doi barbați care au fi orchestrat atacul de la platforma CARFIL au fost arestați in Germania, in landul german Bavaria. ...
-
Dosarul lui Georgescu se complică: DIICOT cere audierea în Italia a afaceristului Massimiliano Arena. La el ar fi ajuns un milion de euro
Dosarul in care Calin Georgescu e cercetat pentru ca ar fi pacalit un om de afaceri sa ii dea un milion de euro promițan ...
-
Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise: Simina Tănăsescu (CCR) le-a răspuns în scris senatorilor care anchetează întâlnirea cu Ilie Bolojan
Primele explicații oficiale ale președintelui Curții Constituționale, Simina Tanasescu, in ancheta privind intalnirea cu ...
-
FT: Donald Trump Jr. s-a întâlnit în secret cu un om de afaceri rus legat de Kremlin. Cei doi au participat la partide de vânătoare în Mongolia
Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, a participat in luna august la o expediție de vanatoare in s ...
-
Evanghelia după Petru (Thiel) - Avem la dispoziție prelegerile secrete ale lui Peter Thiel despre Anticrist
Autor: Tina Nguyen Este o perioada marcata de viziuni apocaliptice asupra lumii in Silicon Valley. Cel mai recent c ...
-
Ființele subterane: Tokoloshe - Sala Coșmarurilor și Fermele lui Credo Mutwa de "creșterea" oamenilor - creaturile de sub Dulce și ființele pe care le numim "extratereștri"
Autor: Dr. Heather Lynn În 1922, potrivit autorului sud-african Credo Mutwa, o „ferma secreta de tokoloshe" ...
-
Proaspăta consilieră a președintelui Nicușor Dan e fiica unui fost ofițer de Securitate care a avut ca misiune supravegherea lui Nicu Steinhardt și Radu Săplăcan
Olivia Diana Morar a fost numita vineri consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru problemele legate de poli ...
-
Stenogramele care o demască pe Ariadna Cîrligeanu și îl îngroapă pe George Simion! Cum a fost obligată deputata AUR să mintă pentru a-i scăpa de pușcărie pe liderul partidului
Dupa ce camerele de supraveghere din comuna Tunari și investigațiile poliției au strans lațul in jurul executanților car ...
-
Cum a ajuns Jared Kushner sub supravegherea serviciilor secrete ruse și în centrul unui circuit financiar de miliarde de dolari proveniți din Golf
Un jurnalist american susține ca serviciile de informații olandeze ar fi obținut acces la telefonul lui Jared Kushner du ...
-
Au ucis sufletul Franței: Nu a fost niciodată atât de goală. Au eviscerat-o intenționat!
Autor: Dean Ward (editorialist) Protestele din Franța au izbucnit, in fapt, la sfarșitul lunii septembrie 2026 și primel ...
-
Chemtrails a devenit oficial: O ploaie chimică invizibilă și persistentă cade asupra întregii planete
Substanțele chimice care ar fi contribuit la refacerea stratului de ozon și care au fost imprastiate din avioane prin as ...
-
Supraveghere și spionaj. Soțul procurorului-șef al Parchetului European se află într-o închisoare iraniană?
Soțul Laurei Codruța Kövesi ar fi deținut la inchisoarea Evin din Teheran, alaturi de un grup de 35 de persoane acu ...
-
"Europa înlocuită": Anchetă sub acoperire care urmărește banii din spatele fluxului de migrație în masă finanțat de contribuabili în UE
O investigație colosala urmarește ruta migranților din Africa de Vest prin Spania și Franța pana in Marea Britanie, exam ...
-
Cine face miliarde din bani publici. Salariu de 70.000 de lei pe lună la o companie de stat. Topul giganților din energie
Top trei companii de stat din Romania sunt din domeniul energiei. Hidroelectrica ocupa primul loc in clasamentul compani ...
-
Agenţia israeliană de publicitate digitală Discover-Tech a folosit reclame online pentru o amplă operaţiune de spionaj, au stabilit două grupuri de cercetare
Agentia israeliana de publicitate digitala Discover-Tech a spionat utilizatori de internet printr-o retea vasta de recla ...
-
Banii din dosarul Călin Georgescu duc la soția lui Ionel Rusen: Noi audieri la DIICOT, după descoperirea unor transferuri suspecte
Ancheta DIICOT in dosarul in care Calin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup ...
-
„Este guvernul SIE-SRI. Aduce PSD-ul la toate butoanele României". Analist, despre formula pregătită de Luca Niculescu
Profesorul universitar Catalin Avramescu, fost ambasador al Romaniei și director al Institutului de Științe Politice și ...
-
Istorii CNSAS: O iubire interzisă în România comunistă. Cum a reușit o tânără să păcălească Securitatea pentru a fi împreună cu iubitul englez
O poveste de dragoste din perioada comunista a fost dezvaluita de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securita ...
-
Oppenheimer: câte ceva din ceea ce nu e în film: cine a fost, de fapt, Fuchs și de ce a spionat
La sfarșitul primaverii anului 1952, senatorul Brien McMahon, un candidat la președinție, și consilierul sau, William Bo ...
-
Încă o relatare incredibilă din "Spitalele Groazei": 11 ore pe un scaun cu dureri insuportabie și nimeni nu s-a interesat de starea pacientului
In urma cu aproximativ o luna am publicat relatarea unei jurnaliste care a avut o experienta nefericita la Spitalul Flor ...
-
Moartea unei angajate a unui laborator din Siberia a readus în atenția presei programul de arme biologice al Rusiei
Autoritațile ruse afirma ca investigheaza decesul și nu au confirmat ca acesta a fost provocat de ciuma pneumonica, care ...
-
Încă un contract dubios de salubritate încheiat de George Tuță cu o firmă de casă - concluziile Prefectului Capitalei
Prefectul Municipiului București, Andrei Nistor, a dezvaluit ilegalitați flagrante in contractul de salubritate incheiat ...
-
Noi detalii în dosarul patronului Doner Kebap: Mai mulți funcționari români ar fi fost duși în Turcia unde primeau mită și favoruri în cluburi de noapte
Patronul Dristor Doner Kebap, Ahmet Uğur Pakcan, a fost arestat recent in Turcia intr-o ancheta privind o presupusa orga ...
-
Rețea din Europa, acuzată că a strâns milioane pentru Hamas sub paravanul ajutorului pentru Gaza. SUA au urmărit traseul banilor și au destructurat rețeaua
Statele Unite au anunțat vineri o ampla operațiune impotriva unei rețele despre care susțin ca a strans peste doua milio ...
-
Operațiunea KillSwitch: Român reținut în mega-ancheta care a lovit în aproape 1.000 de atacuri în întreaga lume și 110 TB de date securizate
O ampla operațiune internaționala impotriva criminalitații informatice a ajuns in Romania, unde un tanar de 24 de ani a ...
-
George Tuță a plătit tainul la Realitatea lui Maricel Păcuraru
Parteneriatul dintre Maricel Pacuraru și primarul sectorului 1, George Tuța, s-a concretizat. Cum? Prin plata tainului n ...
-
Fostul ministru Bogdan Ivan a trimis Corpul de control la Romgaz după ce compania de stat a refuzat să semneze un contract pentru achiziția de GNL din SUA
Fostul ministru PSD al Energiei, Bogdan Ivan, a trimis in februarie 2026 Corpul de Control al Ministerului Energiei, pe ...
-
Raportul "Anonymous" despre masa lui Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia: "S-au aliat cu extrema dreaptă pentru a răsturna guvernul României"
Gruparea de hackeri Anonymous a publicat pe rețeaua X un material despre ambasadoarea SUA in Grecia, Kimberly Guilfoyle, ...
-
Fostul campion mondial la șah Garry Kasparov, ținta lui Putin. O rețea rusă de asasini ar fi plănuit eliminarea disidentului, în SUA
Rusia comploteaza, de cateva luni, pentru a-l asasina pe fostul campion mondial la șah Garry Kasparov in Statele Unite. ...
-
Dosarul "Masă Sănătoasă": Primarul din Socond și două directoare de școli, sub control judiciar. Patru persoane sunt inculpate
Dosarul „Masa Sanatoasa" din comuna Socond, in care procurorii verifica modul in care au fost cheltuiți bani de la ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu